Planul de interventie personalizat

P are 1 an, 11 luni și 27 zile, este înscris la creșă încă din luna septembrie, dar din cauza
răcelilor frecvente, nu a existat consecvență în a-l integra în colectivitate. Manifestă
comportamente opozante, în special în ceea ce privește rutina meselor, fiind foarte rezistent și
refuzând orice contact cu mâncarea. Același lucru se întâmplă și atunci când i se oferă apă. În
cadrul activităților este mult mai cooperant, participă și este mult mai relaxat. Dispoziția lui
generală din ultimele 2 săptămâni este bună, zâmbește, comunică cu adulții, îi privește pe copii,
are contact vizual și acceptă să interacționeze mult mai mult decât înainte.

Planificarea interventiei

Scopul intervenției este ca frecvența și intensitatea comportamentelor opozante ale

lui P să scadă în intensitate și frecvență, până la dispariția lor, pasul următor fiind
acomodarea lui definitivă, la program complet în cadrul creșei.
Intervenția se va desfășura atât în mediul educațional, cât în cel familial, fiind
respectată de toți membrii familiei, obiectivul noastru comun fiind adaptarea completă a
copilului la mediul atât de ostil pentru el în prezent. Este foarte importantă consecvența
tuturor, astfel încât să evităm să îl facem confuz pe P. Cu cât există mai multe excepții, cu
atât copilul va fi mai demotivat să accepte regulile și să le accepte.

Punerea în practică în mediul familial:

Se vor introduce reguli, pe care indiferent cât de mult își dorește să le încalce, nu se va
renunța la ele. Este foarte important ca cel mic să aibă niște repere, astfel încât să înțeleagă faptul
că nu întotdeauna poate face tot ce își dorește el. Nu este vorba despre relația aceea care
presupune frică, nici despre pedepse, ci doar despre ghidarea lui spre a accepta lucrurile și din
perspectiva adultului, nu numai din perspectiva lui. Cum va spuneam și astăzi, în cadrul întâlnirii
noastre, mai târziu s-ar putea ca lucrurile să vă scape de sub control, deoarece încă de la vârsta
aceasta copilul își formează trăsături de personalitate și cu siguranță vă doriți un echilibru în ceea
ce privește dezvoltarea lui din toate punctele de vedere.
Regulile țin foarte mult de limitele pe care dumneavoastră considerați că trebuie să le
impuneți. Spre exemplu, mie nu mi se pare în regulă ca el să aibă acces și să apese pe toate
butoanele mașinii de spălat, iar regula pe care eu aș alege să i-o comunic lui P ar fi în următorul
fel: Poți să folosești mașina de spălat doar când eu spăl rufe, iar tu mă poți ajuta cu închiderea
ușii (sau dacă sunteți mai toleranți, cu pornirea acesteia, adică apăsarea pe butonul de pornire,
doar atunci când mama/tata spală rufele). Nu vă așteptați ca cel mic să zburde de bucurie atunci
când îi veți refuza accesul la mașină, dar dacă veți continua cu regula tot timpul, va fi nevoit sa
cedeze. De fiecare dată cand va accepta, va fi recompensat. Cam acesta este mecanismul după
care ar trebui să funcționeze lucrurile, raportat la orice regulă pe care considerați că trebuie să o
faceți cunoscută piticului. În orice caz, pașii sunt următorii: regula îi este explicată lui Patrick o
dată, maximum de 2 ori, pentru că este un copil foarte inteligent care înțelege foarte ușor, pasul
doi este renunțarea la negație măcar pentru o perioadă „nu ai voie să te joci cu mașina de spălat”
și înlocuirea ei cu o altă formulare: „te poți juca la mașina de spălat doar atunci când spală mama
rufe”. Al treilea pas: atunci când refuză să coopereze este luat imediat de lângă mașina de spălat
și atunci când va începe să plângă, sau să lovească sau să manifeste orice alt comportament
neadecvat, va fi ignorat. Și cel mai important, atunci când trece spre exemplu, pe lângă mașină și
nu o atinge, va fi recompensat, prin laude, îmbrățisări, printr-o recompensă materială, sau ce
considerați dumnevoastră potrivit.
Noi, adulții avem tendința să intervenim doar atunci când copiii manifestă
comportamente neadecvate, adică doar atunci când greșesc și cel mai bine este să ignorăm,
măcar pentru o perioadă tot ce este negativ și să scoatem în evidență pozitivul. Spre exemplu,
atunci când este luat de la creșă, P va fi lăudat pentru ca nu a mai plâns atât de mult, pentru că a
dansat, pentru că a acceptat să se așeze pe scaun, nicidecum nu i se mai amintește faptul că nu a
mâncat sau alte lucruri negative. Întăririle pozitive vor continua și acasă atunci când mănâncă,
atunci când se joacă cu alți copii sau în alte situații în care el se manifestă adecvat.
 În legătură cu recompensele, știu că doamna M nu le tolerează, așa că vă explic puțin ce
presupune sistemul respectiv, și alegeți dacă este adecvat să îl introduceți în educația copilului
sau nu.
Înainte de toate, recompensa are ca scop creșterea frecvenței unui comportament adecvat,
creșterea motivației, menținerea efortului copilului și diminuarea comportamentelor inadecvate.
Este benefică, deoarece elimină pedeapsa, ceea ce conduce la o relație sănătoasă și echilibrată
între părinte și copil.
Credința frecventă este că a primi o recompensă e ceva artificial. Ei bine, recompensa
poate fi ceva oferit cu scopul de a crește un comportament, sau ceva ce are loc pur și simplu în
interacțiunea noastră cu mediul și care ne modifică sau ne menține un comportament. Societatea
este bazată pe condiționare. De exemplu: faptul că primim plasa cu alimentele alese de noi după
ce plătim la supermarket ne menține comportamentul de a da banii sau cardul casierului. Dacă
am plăti și nu am obține recompensa (ceea ce am cumpărat) nu am mai avea acest comportament
în viitor (cel puțin nu în acel magazin).
Alte exemple de situații în care comportamentele noastre sunt recompensate în viața de zi
cu zi: dacă răspundem când sună telefonul, auzim vocea altei persoane, ceea ce ne menține
comportamentul de a răspunde la telefon atunci când acesta sună; dacă apăsăm pe buton vine
liftul, în absența recompensei (venirea liftului) am renunța să apăsăm pe acel buton; dacă salutăm
o persoană, aceasta ne salută înapoi, dacă persoana nu ne-ar mai saluta, am renunța și noi la a-i
mai da ”bună ziua”.
Așadar, recompensarea pozitivă este ceva ce are loc în permanență în viețile noastre, nu
putem susține că trăim fără recompense. Iar comportamentele care nu sunt mențiute de
recompensare pozitivă, sunt menținute de recompensare negativă – fac ceva ca să scap de
consecințe negative, tocmai din acest motiv îmi doresc să funcționeze recompensa, ca peste ceva
timp să nu fie necesar să apelați la varianta a doua.
Pe scurt, recompensă înseamnă orice îi face plăcere lui P, folosit ca și consecință a unui
comportament pozitiv. (ex: îi place oul Kinder și îl primește numai în zilele când acceptă să
mănânce la creșă). Ideea este să obțineți rezultate, dacă recomensa respectivă nu este suficient de
puternică și nu îl motivează, încercați alta. Nu este vorba despre ceva dulce, sau despre a-i
cumpăra permanent ceva, ci spre exemplu despre a petrece o zi întreagă împreună, a vizita pe
cineva drag lui, a-i oferi ocazia să se implice în activitățile de familie (ex: pentru că azi ai dansat
la creșă, împreună cu ceilalți copii, vom merge acasă și vom face împreună o prajitură). Sunt
exemple care îmi trec mie prin minte, dumneavoastră îl cunoașteți cel mai bine și știți ce îl face
fericit.

Concluzii:

Este firească rezistența pe care o manifestă copilul, ținând cont că în noul mediu, adică la
creșă, nu este singur, trebuie să împartă atenția adultului, afecțiunea, există reguli la care trebuie
să se supună (ex: să stea așezat la masă atunci când mănâncă, să se joace cu ceea ce îi este oferit,
să împartă totul cu ceillați copii, să rămnă în sala de clasă, fără să poată explora liber alte
încăperi etc.).
Vizavi de ceea ce va doriți de la copil, nu vă fie teamă să preluați controlul și să îi spuneți
din când în când și „nu se poate”. Cred că mai degrabă acest lucru îl poate conduce pe viitor să
aibă pretenții exagerate și să nu înțeleagă că nu este posibil (cum spuneați dumneavoastră, „la 15
ani deja va vrea să îi cumpăr mașină”), și nu faptul că îl recompensați. Totul ține de
dumneavoastră ce limite stabiliți!

Data

Întocmit de: