Într-o zi, o româncă i-a scris un e-mail

consilierului prezidențial pe educație din

Finlanda. Ce a urmat este o lecție despre
viață și școală
2016-06-03 07:35:00

În 2010, Alexandra Anton, fondatoarea unui mic centru de limbi străine, participa la
București la un forum dedicat educației. Acolo l-a auzit pentru prima dată vorbind pe Jukka
Kangaslahti, consilier prezidențial pe probleme de educație în Finlanda, vorbind despre un
sistem de învățământ care părea prea bun să fie adevărat.

La finalul forumului, i-a scris acestuia un email în care curiozitatea se amesteca cu

neîncrederea absolventului de școală românească.

„Mi-a răspuns și mi-a scris că, dacă chiar îmi doresc acest lucru, va vorbi cu soția sa să mă
găzduiască în casa lor timp de o săptămână, timp în care să vizitez școlile finlandeze”,
povestește Alexandra Anton, care avea la acea vreme 25 de ani.

A aterizat în Finlanda, iar la aeroport o aștepta chiar consilierul

prezidențial. „În acea vreme, politicianul român cel mai vizibil din
Parlamentul European era Gigi Becali, care avea palat în centrul
Bucureștiului și statui aurite”, își amintește tânăra. Când a ajuns la
reședința înconjurată de pădure din orașul finlandez Turku, cea care i-a
deschis ușa a fost doamna Kangaslahti. „M-am uitat în jur. Menajeră, ioc.
Statui de aur, ioc. Erau doar ei doi. Jukka m-a întrebat dacă îmi este foame.
I-am spus că nu, că voi mânca atunci când mănâncă și familia. Mi-a zis.
Sigur îți este foame. O să mă duc în grădină să culeg niște sfeclă. Și s-a
dus în grădină și a cules sfeclă”, spune Alexandra Anton (foto). Aveau cei
doi un standard ridicat de viață? Cu siguranță. Însă în Finlanda însemnele
bunăstării sunt altele: Să fii sănătos. Să trăiești până la adânci bătrâneți. Să
ai grijă de familia ta și să faci tot ceea ce îți stă în puteri să faci.
Îți amintește de o vizită făcută atunci la o școală. „Părea o școală pentru
bogați și am întrebat-o pe profesoară dacă este o școală pentru bogați. Mi-a
spus că nu, deși părinții unor dintre elevi aveau bani. Mi l-a arătat pe un
băiețel a cărei familie avea afaceri în domeniul mobilei, erau milionari. Și
mi l-a arătat pe un altul: familia lui trăia din ajutorul social”. În 2011,
Alexandra Anton s-a înscris la Universitatea din Turku, la un master
dedicat învățării, mediilor de învățare și sistemelor educaționale, pe care l-
a absolvit în 2014. Reîntoarsă în țară, și-a deschis la Ploiești un centru de
educație de inspirație finlandeză, în care aplică principiile învățate la
Turku.

Într-un interviu pentru Republica.ro, Alexandra Anton vorbește despre

educația din Finlanda și despre valorile care ar putea fi însușite în
România, în ciuda inerției uriașe a sistemului.

Dacă ar fi să rezumați sistemul finlandez de educație la un

singur principiu care ar fi acela?

E destul de greu să aleg un singur principiu, căci doar un cumul de factori

face ca acest sistem de educație să se remarce ca fiind atât de revoluționar.
Dar dacă ar fi să aleg trei cele mai importante principii aș alege centrarea
pe copil, echitatea și calitatea.
Sistemul educațional finlandez are în centrul său copilul. Orice decizie s-ar
lua, la orice nivel, finlandezii au realizat după decenii de reformă că totul
se va răsfrânge asupra copilului, elevului, studentului. Când un profesor
finlandez are de completat un document, se întreabă automat: „Mă
face această hârtie un profesor mai bun?” Dacă răspunsul este „da”,
atunci o va completa, altfel nu. Pentru orice decizie luată în minister
se analizează impactul ei asupra copilului. Puţine ţări ale lumii se pot
mândri cu faptul că ţin cont de copii, deşi ei stau la baza oricărui sistem
educaţional.

Echitatea înseamnă şanse egale pentru toţi de a reuşi din punct de vedere
academic, indiferent de categoria socială din care provin. În toate şcolile
din Finlanda poţi găsi copii de milionari şi copii din familii defavorizate
învăţând cot la cot. Nu există „şcoli sau clase de elite”, nu există „clase de
excelenţă” fiindcă toţi copiii sunt consideraţi a avea abilităţi înalte şi un
potenţial ce rămâne de descoperit, acesta fiind rolul principal al şcolii.

Calitatea se referă la tot ceea ce primeşte copilul în şcoală, de la condiţiile

de învăţare (lumină naturală, clase curate, materiale didactice), până la
actul educaţional (curriculum, predare, învăţare, evaluare). Nimic nu este
neglijat, nimic nu se face la întâmplare şi îmbunătăţirea acestui sistem
educaţional este vizibilă de la un an la altul. În Finlanda educaţia chiar este
prioritate naţională.

Care sunt cele mai importante valori pe care le învață copiii în acest
sistem?

Micul finlandez îşi învaţă devreme drepturile, iar asta presupune să ştie şi
care sunt drepturile altora şi limitările lui. Sistemul educaţional este primul
context, unul social, în care copilul învaţă cum să relaţioneze, cu respect şi
încredere în ceilalţi. Profesorii stabilesc regulile împreună cu elevii şi le
respectă deopotrivă, ţinându-se cont de nevoile tuturor, nu doar de ale
copilului, părintelui sau profesorului. Toţi aceştia sunt importanţi pentru ca
lucrurile să funcţioneze!

Cum sunt structurate lecțiile? Cum sunt predate materiile?

Au existat zvonuri conform cărora finlandezii renunţă la materii. Nici

gând, vor continua să predea materiile luate separat şi în plus, aici apare
elementul de noutate, vor învăţa şi teme mai ample de interes. Când tratezi
o temă precum încălzirea globală, este necesară o abordare
transdisciplinară, care se referă la aspecte economice, geografice,
ştiinţifice, altfel perspectiva este una limitativă.

Lecţiile în Finlanda au o puternică amprentă practică. Primul lucru pe

care îl observi în clasele finlandeze este cât de puţin este folosită tabla.
Nu se scrie după dictare (spre deosebire de stilul nostru, chiar şi cel
universitar de predare), nu se scot copiii la tablă pentru a fi ascultaţi şi
nu se dau aceleaşi teme tuturor copiilor dintr-o clasă. Lecţiile sunt
prilej de învăţare profundă, căci după ore copiii nu petrec timp studiind,
ci mergând la cluburi de după-amiază unde fac sport, învaţă să cânte la un
instrument sau fac teatru. În timpul orelor, profesorul îi ghidează şi îi ajută
individual să înveţe, petrecând puţin timp în faţa clasei şi aflându-se mai
mult printre copii, încurajându-i să colaboreze. O clasă finlandeză e ca un
roi de albine, unde fiecare ştie ce are de făcut, dar toţi au un scop comun.

Cum poți să îi faci pe copii să învețe cu plăcere?

Sunt convinsă că fiecare profesor care face asta are metodele lui. Când
copilul se simte apreciat şi ascultat, când ştie că şi părerea lui contează şi
că orice nelămurire ar avea se poate baza pe profesori şi pe părinţi, mediul
lui este unul sigur şi învăţarea devine o plăcere. Desigur, progresul implică
de efort, însă dacă efortul este apreciat, încurajat şi înţeles de către
profesor, atunci copilul va vedea greşeala ca pe un prilej de învăţare, nu ca
pe destinaţia finală.

Sistemul finlandez se axează pe lecții transdisciplinare, în care copiii

își însușesc cunoștințe din mai multe domenii făcând o
activitate practică în echipă. Ne puteți da un exemplu în acest sens?
Încep cu o activitate pe care am văzut-o în Finlanda: la clasa a VI-a
(ultimul an de şcoală primară) copiii învăţau la geometrie despre perimetre
şi volume. O problemă din manual le solicita să calculeze de cât lemn au
nevoie pentru a construi casa unei păsări dintr-o anumită specie. Desigur,
asta implica să aibă cunoştinţe legate de dimensiunea unei asemenea
păsări, câte ouă depune, etc. În atelierul şcolii, copiii (fete şi băieţi) aveau
ca sarcină de lucru să realizeze casa respectivă, pe care ulterior o luau
acasă şi ţineau un jurnal al acesteia pe care îl citeau periodic în clasă.
Aşadar matematică, biologie, abilităţi practice, comunicare în limba
maternă, toate acestea erau aplicate într-un singur proiect. Nici nu e de
mirare că elevii erau nerăbdători să vină la şcoală pentru a lucra la acest
proiect.

Noi la Yuppy Koti, centrul educaţional finlandez de la Ploieşti, aplicăm

principiile transdisciplinarităţii de la cele mai mici vârste. Când gătim,
lucru care se petrece săptămânal, folosim noţiuni de limbă engleză,
matematică (ingredientele trebuie numărate, cântărite şi măsurate), ştiinţe
(aluatul creşte, zahărul se dizolvă etc.) şi comportament social (învăţăm să
punem masa, să servim, să mâncăm etc.). Luăm aceste cunoştinţe şi le
folosim şi la atelierele de ştiinţe (observăm ce se întâmplă cu o bucată de
pâine sau cu sucul de mere după câteva zile), de învăţare în aer liber
(verificăm dacă melcii sau furnicile beau şi ele suc de mere).

Când învăţarea este privită transdisciplinar ea capătă o perspectivă nouă,

holistică, mult îmbogăţită şi chiar mai realistă decât atunci când izolăm
noţiunile. Acesta este farmecul transdisciplinarităţii!

Care este raportarea finlandezilor față de evaluări, examene, note?

Finlandezii au multă consideraţie pentru evaluarea formativă, cea care se

face zi de zi, prin feedback, propria evaluare şi evaluarea dintre colegi.
Drept e, la ei se pune o notă pe semestru, echivalentul mediei de la noi.
Fascinant e că notele nu sunt niciodată folosite pentru a înlesni
managementul clasei, ci informat şi constructiv. Înainte de a se trece
această notă în catalog se discută cu copilul şi cu părinţii, pentru ca
semnificaţia notei să fie bine înţeleasă. Fiecare profesor are libertatea de a
alege câte testări să dea şi ce fel de proiecte să desfăşoare cu copiii, astfel
încât fiecare copil să-şi atingă obiectivele de învăţare fixate şi discutate la
începutul semestrului în cazul fiecărei materii. La sfârşit, fiecare copil
poate spune singur dacă şi-a atins obiectivele şi ce are de urmărit în
continuare.
Ați vizitat școli finlandeze. Ce v-a uimit acolo?

Deja am amintit câteva aspecte surprinzătoare pentru ochiul unui fost elev
şi actual profesor crescut şi educat mai ales în şcolile româneşti. Mi-a
plăcut foarte mult că în şcolile finlandeze există un grad sporit de relaxare
şi de seriozitate în acelaşi timp. Profesorii, părinţii şi copiii ştiu de ce se
află la şcoală, ştiu că este alegerea lor să fie acolo şi fac echipă bună
împreună. Simţi imediat ca fiecare individ conteză. Sunt toţi pentru unul şi
unul pentru toţi.

Există ceva ce am putea prelua, în mod realist, din modelul finlandez,

având în vedere felul în care arată sistemul educațional din România
și faptul că are o mare inerție?

Putem lua multe nu doar de la finlandezi, ci şi de la alte sisteme

educaţionale. Ce am învăţat în Finlanda este că deschiderea faţă de
învăţare continuă a adulţilor (mai ales a profesorilor) poate face minuni.
Profesorii finlandezi au un mare apetit pentru învăţare şi împrospătare, iar
asta cred că vine din interior, din convingerea că fiecare dintre noi poate fi
mâine un pic mai bun decât a fost ieri, iar astăzi poate face diferenţa. Orice
sistem este suma oamenilor care îl compun şi sistemul nostru nu face
excepţie de la regulă.

Ce anume ar putea prelua părinții români din viziunea

finlandeză asupra educației, astfel încât să își ajute copiii să își
dezvolte abilități pe termen lung și să aibă o atitudine sănătoasă față
de învățare?

Părinţiilor cu care eu lucrez le spun de câte ori am ocazia cât de importanţi

sunt pentru copiii lor. În plus, niciun profesor nu este în viaţa unui copil un
timp atât de îndelungat precum părintele său. E valabil oriunde în lume.
De aceea este important ca părinţii să-şi asume deciziile luate şi să aibă
curajul de a o lua de la capăt atunci când soluţia găsită nu a avut rezultatele
dorite. E uman să greşim şi e inteligent să învăţăm din greşelile noastre şi
ale altora.

Părinţii români care au încredere în copilul lor, care sunt interesaţi de

educaţia lui şi colaborează cu profesorii au şanse sporite de a lua
decizii inspirate. Oţetul nu se obţine într-o singură zi, iar învăţarea,
care este tot un proces natural, cere timp şi răbdare. Eu n-am întâlnit
copii care abordaţi corespunzător, uman, cu blândeţe şi cu fermitate,
să nu-şi dorească să înveţe. Când însă depăşim limita fizică şi psihică
în mod repetat, copiii nu vor întârzia să ne transmită semnale. Eu cred
foarte mult în încredere, a părintelui în copil, a copilului în profesor, a
profesorului în părinte şi invers. Finlandezii spun că e nevoie de un sat
întreg ca să creşti un copil.

Ați cunoscut profesori din sistemul românesc de stat care s-

au reinventat și au reușit să ajungă la sufletul și mintea elevilor
lor? Cum s-a petrecut acest lucru?

Profesori care s-au reinventat uluitor, nu. Am cunoscut însă oameni care
aveau în stare latentă toate aceste nevoi şi care, simţindu-se încurajaţi şi
înţeleşi pur şi simplu au înflorit, au devenit mai încrezători în sine şi au
ajuns să-i inspire şi pe alţii. Când un profesor predă, el transmite înainte de
toate entuziasm sau lipsa de entuziasm, care nu se poate măsura, dar se
simte imediat. Am ajuns la concluzia că şi în România avem profesori
curajoşi care pot comunica mai întâi cu sufletul copilului şi apoi cu mintea
sa. Mi-aş dori să cunosc din ce în ce mai mulţi în anii care vin.
Cum se face școală în Germania? Profesorii
trebuie să treacă printr-un rezidențiat, iar
florile și cadourile sunt interzise

In urmă cu 13 ani m-am mutat în Germania, mai exact în Essen, situat în

landul Renania de Nord – Westfalia, cel mai populat land al Germaniei.
Am devenit aici profesor. Cum? După absolvirea cursului de limba și
cultura germană obligatoriu, am absolvit cel de al doilea studiu, Facultatea
de Anglistică și Americanistică din Essen pentru profesori. Pentru a putea
deveni profesor aici, se absolvă un studiu special, în funcție de tipul școlii
unde dorești să profesezi.

Sistemul școlar este împărțit pe mai multe nivele de școli (în funcție de
aptitudinile și țelurile de viitor ale elevului), de exemplu Realschule(elevii
absolvă 10 clase, după care se pot înscrie la un Berufskolleg (școală de
meserii) ori la o Ausbildung (o formare profesională oferită de diverse
companii ori instituții). Aici orice meserie trebuie invățată și o formare
profesională durează cam 3 ani. Mai există cum spuneam
și Berufskolleg dar și Gymnasium, care ar fi echivalentul liceului teoretic
românesc.

După un drum foarte complicat pentru Ausländer (programul destinat

profesorilor imigranți), am devenit profesor de stat la liceul teoretic Maria
Wächtler, http://www.mwg-essen.de/willkommen, cu profil bilingv (limba
engleză) și profil MINT (matematică, informatică, științele naturii și
tehnică) în Essen.

Particularitatea studiului pentru profesori aici este că acesta constă,

asemeni formării medicilor ori avocaților, din două părți. Așa cum un
medic a absolvit rezidențiatul, așa și un profesor aici trebuie să
absolve Referendariat-ul, care durează circa doi ani, după care va da cel de
al doilea examen de stat. Pe lângă asta, un profesor care a absolvit un
studiu pentru profesorat, predă două materii, combinațiile acestora
rămânând la alegerea fiecăruia. Așadar, cine se înscrie la facultatea de
profesori, trebuie automat să studieze două materii.
Pentru străinii aspiranți la meseria de profesor bugetar cu drepturi depline
in Germania există în prealabil un examen urmat de un colocviu academic
de limbă, pedagogie, didactică și metodologie destul de dur pentru a putea
fi acceptat în Referendariat.

Referendariat-ul constă în practicarea meseriei la scară redusă și cu

remunerație redusă (un Referendar predă între 9 și 11 ore pe săptămână, un
profesor 25,5) la un liceu la care te repartizează ministerul educației din
landul respectiv. Pe lângă orele proprii, Referendar-ul are obligația de a
asista la orele mentorilor aleși, profesorii din școala respectivă, și de a
pregăti și preda secvențe de ore la ambele materii (de regulă cam două
săptămâni, în urma cărora va avea loc un mic examen, un fel de inspecție,
să zicem). În plus, Referendar-ul absolvă seminarii specifice de didactică
și metodologie generală și pe cele aferente fiecărei materii. În total,
un Referendartrebuie să prezinte zece lectii, câte cinci pe fiecare materie,
examinate de o comisie formată din profesorii de seminar, mentorul din
școală și directorii școlii. Din motive economice, landul a redus între timp
formarea profesională de la doi ani la un an și jumătate. Aceste rezultate
vor contribui la nota finală a Referendar-ului.

La finalul Referendariat-ului are loc cel de al doilea examen de stat care

constă in examinarea la lecție pe fiecare materie de către o comisie de
patru examinatori, formată dintr-un director de liceu (nu al liceului în care
s-a făcut Referendariat-ul), unul din profesorii de seminar (rămâne la
alegerea candidatului cine va fi acesta, fie că e cel de seminar de
pedagogie generală ori de metodică și didactică a uneia dintre materiile
predate), un alt profesor de la un seminar de formare din alt oraș, și un
profesor care predă una din materiile candidatului, la fel, care să nu
provină nu din școala candidatului.

În urma celor două examinări la oră, pe fiecare materie, are loc un

colocviu de o oră, în care candidatul este intervievat pe anumite teme de
pedagogie și didactică generală, cum ar fi educația interculturală ori
globală (o temă care este foarte actuală în contextul social actual din
Germania) ori incluziunea, care presupune includerea elevilor cu anumite
dizabilități de ordin fizic și chiar psihic în școala normală de stat. De
asemenea, sunt abordate și discuții tipice fiecărei materii predate, să
spunem relevanța structurilor gramaticale ale limbilor străine în
dezvoltarea cognitivă a elevului, ori sustenabilitatea educației școlare în
viața de adult a elevului.
După ce candidatul, Referandar-ul, a absolvit Referendariat-ul și cel de al
doilea examen de stat, va putea depune dosarul de candidatură la liceele la
care ar dori să profeseze. Urmează apoi un concurs, un interviu la care sunt
chemați candidații de către conducerea liceului respectiv, în urma căruia
comisia liceului iși alege candidatul dorit pentru postul respectiv. După ce
toate acestea au avut loc, profesorul intră într-o perioadă de probă de trei
ani, abia după care va primi drepturile depline de profesor bugetar pe
viață.

Geografia care se predă în liceele de aici nu are absolut nimic de a face

cu geografia predată în România

În prezent sunt profesor de stat, cum ar veni bugetar, într-un liceu teoretic
cu profil bilingv de limba engleză in Essen, cum am spus, unul din orașele
mai importante din Renania de Nord-Westfalia.

Liceele cu profil bilingv oferă predarea unor materii încă din clasa a 7-a

conducerii institutului. Pe lângă germană și matematică, engleza sau a 8-a

(de ex. un modul bilingv format din geografie, biologie, istorie ori științe
politice) în limba engleză pentru posibilitatea absolvirii unui bacalaureat
bilingv. Mulți dintre absolvenții de liceu bilingv au posibilitatea de a urma
studii în universități europene sau chiar din alte țări a căror limbă oficială
este engleza, fără a mai fi necesar un alt certificat de limbă, gen Toefl. Din
punctul meu de vedere, posibilitatea de a învăța o materie în altă limbă
decât cea maternă mi se pare fantastică tocmai pentru că presupune
activarea și dezvoltarea multor procese cognitive și abilități specifice
lingvistice precum și dezvoltarea simțului analitic ori reflectoriu. Pentru a
da un exemplu concret: geografia care se predă în liceele de aici nu are
absolut nimic de a face cu geografia descriptivă și de multe ori insipidă ori
total neadevărată (vezi site-uri industriale românești încă menționate în
manuale, dar demult fantomatice) existentă încă în manualele școlare
românești.

Materiile pe care le predau sunt engleza, franceza și geografia, aceasta din

urma atat în limba germană cât și în engleză. Sistemul școlar german
cuprinde mai multe tipuri de școală, cel mai performant fiind Gymnasium,
echivalentul liceului teoretic românesc. Deosebirea este însă
că Gymnasium începe din clasa a 5-a. Doar cei de la Gymnasiumdau
bacalaureat. Mai există și alte tipuri de școli, cum ar fi Realschule, care
ține până in clasa a 10-a, după care elevii au posibilitatea de a se înscrie la
un Ausbildung (formare profesională pe meseria dorită, care durează trei
ani). Cei de la Realschule au însă și posibilitatea de a se transfera
la Gymnasium în scopul absolvirii unui bacalaureat după completarea
claselor a 11-a și a 12-a. Este însă destul de dificil pentru ei, având în
vedere că programele de la Realschule și Gymnasium, ca și standardele de
altfel, sunt diferite.

Elevii sunt acceptați la Gymnasium în funcție de evaluările obținute de la

profesorii școlii generale de la care vin. Asta nu inseamnă neaparat că doar
copiii cu recomandare de Gymnasium sunt acceptați. Asta rămâne la
latitudinea și franceza aparțin primului domeniu de materii, adică se
consideră materii principale. O clasă de a 5-a are de exemplu 5 ore de
engleză pe săptămână, din clasa a 6-a introducându-se cea de a doua limbă
străină, fie latina, fie franceza. Unele școli oferă ca a doua limbă străină
italiana ori spaniola. Franceza presupune 4 ore pe săptămână în clasa a 6-a.
Materiile principale presupun câte 3 teze pe un semestru, iar nota finală pe
diplomă, care se eliberează la final de semestru și nu de an școlar, este
formată din 50% nota orală și 50% nota scrisă la aceste materii. Activitatea
orală este centrală în sistemul de școală german. De aceea se pune mare
accent pe metodele sociale de învățare și cât mai puțină predare frontală.
Sistemul școlar românesc derivă din cel francez. Cel german, însă, este cu
totul altfel structurat. Metodele de învățare sunt mai degrabă deductive,
elevii primesc diverse task-uri și obiecte de cercetare (texte, surse diverse
etc.) pe care trebuie să le rezolve într-un anumit timp și după anumite
metode, fie în regim individual, fie în echipă, cu un partener sau cu o
grupă, după care prezintă rezultatele și se evaluează în plenum, cu ajutorul
profesorului. Evident că există și secvențe de ore frontale, în care
profesorul aduce un aport atât în ceea ce privește conținutul tematic cât și
metodele necesare.

Ca să dau un exemplu mai concret, voi vorbi despre orele de geografie.

Geografia este pentru mine o materie fantastică, tocmai pentru că provoacă
enorm, formează și antrenează gândirea logică, structurală, analitică și
deductivă. În clasele mai mici se învață metodele de bază, de exemplu cum
să lucrezi cu o hartă, să o descifrezi și să o interpretezi, tocmai pentru a iți
putea explica niște fenomene într-o anumită regiune, să spunem. Geografia
în școală este formată în principiu din geografie economică și umană, cea
fizică fiind necesară întelegerii background-ului unui anumit habitat.
Obiectivul major al acestei materii este de a releva și explica factorii care
determină discrepanțele de natură economică și umană la nivel fie global
fie local, ori cauzele pentru fenomene naturale de risc atipice în anumite
zone climatice și ce fel de consecințe au acestea la nivel social și economic
și ce se poate face pentru a preveni și combate aceste probleme.

În clasele mai mari se lucrează doar pe studii de caz. Ca să dau un alt

exemplu concret, o temă majoră din geografia claselor a 11-a și a 12-a este
spre exemplu insuficiența hranei la nivel mondial, existența multor
popoare care suferă de sărăcie și chiar mal- și subnutriție, cu toate că poate
unele, paradoxal, exportă, să spunem, alimente tropicale către piețele de
desfacere din țările dezvoltate economic. Astfel se investighează condițiile
naturale (climă, sol), cele de ordin politic și economic (bad governance,
influența și monopolul unor global playerscare sufocă producătorii locali,
etc.) pe baza materialelor grafice (hărți, diagrame, statistici, tabele) pentru
a întelege de ce regiunea și populația ei se află în situația respectivă. Al
doilea nivel de învățare este analiza acestor factori și a influenței lor
asupra stării de fapt și al treilea nivel reflectarea și propunerea unor soluții
viabile și aplicabile în cazul respectiv.

Alte teme majore sunt suprapopularea planetei și consecințele fenomenului

pe plan global, la nivel social și economic – vezi criza refugiaților. De
regulă, în geografie se lucrează cu realități și informații actuale, studii de
caz care au cel mult 5 ani vechime, surse de informație autentice,
verificate, să spunem canale de știri ori articole etc.

În ceea ce privește engleza sau franceza, și acolo sunt teme extraordinar de

interesante și relevante, atât de ordin clasic cât și actual, precum
Shakespeare – din perspectiva omului modern și influența și relevanța lui
în educație și societate chiar și după 400 de ani- ori subiecte moderne,
sau Genetic engineering, clonarea umană în scopul recoltării de organe,
fermele de clone, ori India și Marea Britanie - Brexit, sau SUA-Trump.
Cum spuneam, teme foarte variate și de interes actual. În clasele mai mici
se pune accent pe aspectele gramaticale și lingvistice, evident, dar și pe
cele culturale și sociale, de exemplu într-un an se invață despre o altă țară
anglofonă, începând cu Marea Britanie, SUA, India și terminând cu
Australia. La franceză se începe cu Franța, după care se învață despre
Canada și mai târziu despre teritoriile d’outre-mer (fostele colonii
franceze) și tările africane foste colonii franceze cum ar fi Senegalul.

Ca să revin la bilingvism: aceste materii activează funcțiile cognitive și

intelectuale la un nivel automat mult mai complex deoarece mecanismele
declanșate sunt multiple : de exemplu, orientarea în spațiu (în cazul
geografiei), capacitatea de a delimita o anumită regiune și de a fi capabil
de a căuta și aplica terminologia specifică într-o limbă străină pentru a
putea descrie poziția geografică și caracteristicile acelui spațiu presupune
un efort intelectual mai amplu. Este adevărat că se observă diferențe în
nivelul de performanță între un elev bilingv și unul ne-bilingv. Aceasta ar
fi de exemplu una din bilele negre ale sistemului, sau, mai bine spus, o
provocare la care încă nu s-a gasit o soluție eficientă. Din start, copiii sunt
triați în funcție de evaluările cu care vin. Automat, cei cu evaluări
necorespunzătoare nivelului de Gymnasium nu vor avea șanse de a accesa
o clasă bilingvă, prin urmare nu va primi niciodată stimuli care i-ar putea
declanșa niște abilități încă nedescoperite. Se știe că orice copil are un ritm
individual de dezvoltare și învățare.

Profesorul meu, amicul meu ?

Este întotdeauna fascinant pentru mine să văd evoluția elevilor.

Personalități care poate în clasele de început erau timide și retrase pot
înflori în niște tineri foarte elocvenți, coerenți și clari în gândire. Sigur, și
regrese se intâmpla, din păcate. De cele mai multe ori însă acestea sunt
condiționate de drame și întâmplări de ordin privat.

Relația profesor-elev în Germania este una foarte importantă social, este

de cele mai multe ori relaxată, comunicativă și amicală. Sigur, există
colegi și colegi. Însă colectivul în care lucrez eu este unul tânăr și
majoritatea profesorilor se străduiesc să creeze o relație solidă cu elevii lor.
Personal, mi se pare foarte important ca elevii să aibă încredere în mine și
în același timp să înteleagă și să accepte că sunt și o figură autoritară care
are, printre altele, și obligația de a aplica reguli si a impune limite.

Uneori chimia între curs/clasă și profesor poate nu e cea dorită. De

asemenea, clasele cu copii problematici ori cu un procentaj mare de copii
cu background migrațional sunt mai dificile. Ce mi se pare benefic aici
este că nu există clase de sine stătătoare până la finalul clasei a 12-a și nici
aceiași diriginți de la a 5-a la a 9-a. Echipa de diriginți se schimbă la final
de clasa a 6-a, la fel ca și profesorii. Astfel, elevii vin în contact cu multe
personalitati de profesori și din clasa a 10-a își creează o rețea socială
amplă, venind în contact cu cât mai mulți elevi.

Cei trei piloni centrali ai școlii germane

De asemenea, școala se compune din trei piloni principali : profesoratul,
părinții si elevii. Există conferințe regulate la nivel de școală, catedre și
clase, la care atât părinții cât și elevii participă, influențând astfel instituția.
Transparența și informația sunt capitale aici. Practici de genul începutului
de an școlar cu buchete de flori ori alte ritualuri tipice în societatea
românească, reminiscente din comunism, nu sunt cunoscute aici, la fel
cum nu se cunoaște nici noțiunea de a da cadouri profesorilor, lucru
absolut interzis prin lege, fiind privite drept mită. Vorbesc de un simplu
voucher, să spunem la un teatru ori restaurant, nicidecum de cadouri în
bani.

Începand cu clasa a 11-a (a 11-a și a 12-a constituind faza de calificare

pentru bacalaureat) elevii au posibilitatea de a-și alege două materii pentru
care consideră că au afinități mai mari și astfel au două cursuri de avansați
și trei cursuri de bază, obligatorii pentru a se califica pentru bacalaureat.
Bacalaureatul se dă la patru materii și, în total, sunt patru probe, trei scrise
și una orală.

Școlile aici sunt de regulă cu program până după-amiaza. Orele încep de la

8 fără un sfert și se termină în jur de ora 4. Cei din cursurile superioare
însă pot avea program și până la ora 18. De asemenea, aici avem formatul
orelor duble de 90 de minute. Există si ore singulare, de 45 de minute.

Începând din clasa a 10-a nu mai există clase cu diriginți (întodeauna sunt
doi diriginți la clasă), ci cursuri și indrumători de nivel (a 10-a, a 11-a și a
12-a).

În ceea ce privește dotările tehnice, ei bine, și aici depinde de la caz la caz,

de exemplu, acest gen de dotări sunt un mare minus în liceul în care
lucrez. Felul în care este dotată o școală depinde în totalitate de landul și
localitatea în care e situată. Există doar câteva clase dotate cu beamer,
două săli de computere care însă funcționează aleatoriu, ca să nu mai spun
de xerox-uri, doar două într-un liceu cu 1000 de elevi și 100 de profesori.

Din păcate și aici statul face economii drastice în detrimentul educației,

lucru care nu se întâmplă spre exemplu în Olanda. Liceul nostru are
programe de schimb școlar cu Olanda, Franța, Suedia și Australia,
asigurându-se astfel un schimb permanent de informație și experiență,
benefic pentru toți participanții. Elevii din celelalte țări consideră sistemul
nostru școlar foarte cool, pentru că le place foarte mult formatul orelor de
aici, comunicativ, social. În Franța, de exemplu, acesta este foarte rigid și
frontal. Elevii noștri, în schimb, sunt fascinați de dotările școlilor olandeze
și în special de nivelul lor la limba engleză și de tehnologizarea predării.

Tragismul fenomenului de brain drain prin ochii unui cadru didactic

Daca ar fi să recomand ceva sistemului de învățământ românesc ar fi în

primul rând revizuirea și reformarea completă a programei școlare la toate
materiile. Este absolut vital să renunțe la sistemul fosilizat și total
ineficient care încă mai este aplicat în țară. Ce mi se pare excelent în
Germania este că se lucrează cu materiale actuale, cu studiu de caz actuale,
se pune accentul pe ce este relevant în lume, cu autori și scriitori moderni,
contemporani, care problematizează aspecte tipice societății în care trăim
acum, atât la nivel local, național cât și global, tocmai pentru ca ceea ce se
învață în școală să aibă într-adevăr relevanță în viața de după școală.
Acesta este obiectivul principal al școlii de aici : să înveți pentru viață și să
înveți să privești și să înțelegi lumea mai departe de granițele propriului
tău habitat. La fel, cred că este imperioasă o formare profesională
corespunzătoare a celor care doresc să devină profesori și o reformare a
relației profesor-elev. Cred că învățământul românesc este într-un foarte
mare impas și cu siguranță nu sunt eu cea în măsură de a sugera soluții.
Este nevoie de punerea pe picioare a unui un aparat întreg de specialiști,
pedagogi, profesori, părinți și elevi pentru a stabili în primul și în primul
rând scopurile școlii românești și de a decide cum pot fi ele atinse. Este
nevoie de muncă, timp, răbdare, înțelegere, toleranță, învățare, și, mai ales,
conștientizarea faptului că scopul final este să se construiască un sistem
educațional viabil, din care să iasă oameni care să contribuie apoi la
dezvoltarea țării pe plan economic, politic și social. Este vital să se
conștientizeze că orgoliile private, ambițiile politice și aviditatea de carieră
sunt de ordin secundar. Ca profesor aici îmi doresc enorm ca România să
realizeze ce capital uman formidabil livrează și ce dramă cumplită se
desfășoară la nivel social în țară. Brain drain este unul din cele mai nefaste
fenomene care a lovit România din ’89 încoace.

Mi-ar plăcea foarte mult să pot contribui în țară cu know-how-ul și

experiența mea acumulate aici. Pentru că da, oricât de perfect te-ai integra
în țara și societatea care te-au adoptat, oricât de asimilat ai fi, acasă rămâne
acasă. Presupun că nu este nici pe departe o dilemă personală și că mulți
alții se află în situația mea, dar aleg să rămână unde s-au stabilit tocmai
pentru că lipsa de perspective din țară este cât se poate de descurajantă, ba
mai mult, dureroasă.
Finlanda nu e nici țara fără materii, nici țara
fără teme. Trei mituri urbane despre
educația finlandeză
Ca absolventă de studii masterale în educație la Universitatea Turku din
Finlanda m-am decis să clarific câteva dintre miturile legate de sistemul
finlandez de învățământ.

Un inspector școlar român m-a întrebat odată dacă la centrul de inspirație

finlandeză pe care l-am fondat la Ploiești copiii îmi spun „Doamna” sau
„Alexandra”. I-am răspus că dintotdeauna copiii mi-au spus pe nume. El a
conchis fără să mai aștepte lămuriri, „Da, clar e finlandez”. Mi-am dat
seama atunci că, din păcate, nici măcar la nivel înalt nu e prea clar ce
anume conferă valoare educației! Vorbim despre o formă de analfabetism
instituțional, căci nici la nivel decizional educația nu este privită în
profunzime, preferându-se superficialitatea.

Sunt numeroase miturile care întrețin o falsă impresie că Finlanda e un

model de neatins și la care noi nici nu putem visa. Nimic mai fals, dar
sigur, e mai simplu să te dai bătut înainte de a încerca, servind scuza „La
noi nu se poate!”

Iată trei dintre cele mai comune mituri urbane ale educației finlandeze:

1. Finlanda are cei mai pregătiți profesori

Da, profesorii în Finlanda sunt mai riguros selectați, pregătiți teoretic,

practic și pentru cercetare-acțiune, DAR 25% dintre ei sunt dintre cei cu
note mici, 50% mediocri academic și doar 25% crème de la crème.

Bine, bine, atunci cum reușesc să obțină astfel de rezultate? Simplu: în

primul rând că sunt învățați să colaboreze, căci degeaba ai doi profesori
buni într-o școală dacă nu există colaborare și unitate, iar pentru pregătire
academică ai cinci, chiar șase ani de studii universitare! Apoi, excelența și
abilitățile pedagogice sunt două chestiuni diferite. Cum poate un profesor
să priceapă de ce elevii lui nu sunt interesați de fizică dacă el a studiat
printre studenți pasionați de subiect, el însuși neavând niciodată
dificultăți? Desigur, îi va fi greu, dacă nu cumva imposibil să empatizeze
cu aceștia.
Pe conceptul eronat că doar cei mai buni absolvenți merită să devină
profesori s-au întemeiat programe precum Teach for All. Finlanda însă nu
crede în soluții pe termen scurt, ci în profesionalizarea și pregătirea unui
profesor nu pentru câteva săptămâni, ci pentru cinci ani. Da, un fel de
medicină în învățământ. Dacă nu ne-am duce la un medic fără pregătire
practică, de ce acceptăm ca universitățile să ofere atât de ușor diplome
viitorilor profesori, fără câteva sute de ore practică pedagogică și fără
(atenție) pregătire teoretică de actualitate în domenii precum evaluarea sau
neuroștiințele? De multe ori, sintagma „teoria ca teoria, practica ne
omoară”, se transformă în „teoria și practica ne omoară deopotrivă”. Avem
nevoie de viziune pe termen lung și dacă aceasta lipsește fix la resursa
umană, atunci ratăm cu brio esențialul!

Doar cu profesori pregătiți temeinic vom înțelege de ce nu oricine se

pricepe la educație. Este important să ne dorim să avem încredere că nu
suntem mai capabili decât profesorul de la școala copilului, medicul care
ne operează și tenismenul care joacă la Roland Garros. Avem nevoie să
accedem la a forma profesioniști adevărați pe termen lung în toate
domeniile și asta începe cu școli mai bune pentru profesori și pentru copii.

Dacă vi se pare prea dură argumentația mea, vă invit să citiți un articol

al expertului finlandez Pasi Sahlberg.

2. În Finlanda nu mai există materii

Ne plac atât de mult titlurile senzaționale din presă, încât am ajuns să nu

ne mai întrebăm cum e posibil să aplici așa ceva... Totul a pornit de la un
articol în The Independent, care a lansat ipoteza eliminării materiilor din
școlile finlandeze - “Finland schools: Subjects scrapped and replaced with
'topics' as country reforms its education system”. Richard Garner, autorul
articolului, probabil a vizitat școlile din Helsinki timp de o săptămână (din
proprie experiență vă spun că după o săptămână ești mai mult năucit de
diferențe decât capabil să digeri tot ce ai văzut), crezând că ipoteza lui s-a
confirmat.

Fac o dezvăluire publică, după opt ani de vizite și chiar studii masterale în
educație la Universitatea Turku eu tot simt uneori că-mi fuge pământul de
sub picioare la cât de rapid se întâmplă lucrurile la ei, nici pomeneală să
afirm că le știu sau le voi ști vreodată pe toate. Îmi amintesc că povesteam
cu una dintre colegele mele de studii din Coreea de Sud și ne amuzam de
imaturitatea cu care un compatriot de-al ei s-a grăbit să scrie o carte despre
educația din Finlanda după, ați ghicit, vizita lui de o săptămână în
Finlanda!

Ne întoarcem la materii. Ca să explic întâi contexul, Finlanda are o altfel

de metodă de schimbare a legii sau a programei. Spre deosebire de țări
precum România, acolo întâi se testează, prin proiecte pilot și neapărat cu
cercetare în spate, după care se legiferează. Ca să fie clar pentru toată
lumea, e ca atunci când bucătarul testează rețeta, o îmbunătățește și abia
apoi scrie cartea de bucate. Nu scrie nimeni nici măcar o carte de bucate
fără să fi testat înainte. Așadar când vedem inițiative de schimbare a legii
educației, ar fi indicat să ne gândim ce argumente stau la baza acestora,
câte studii s-au realizat și ce fel de studii sunt acestea.

Ca să exemplific cum se face reformare din practică și nu din teorie, vă

spun doar că în 2011-2012, Finlanda deja aplica învățarea prin proiect,
poate nu la scară largă, dar cel puțin proiecte pilot existau deja – le-am
văzut cu ochii mei. Cum adică învățare prin proiect? Simplu: la
matematică clasa a VI-a aveau de calculat de cât lemn au nevoie pentru a
construi o căsuță pentru pasărea din specia X. Stați ușurel, că până la
partea matematică trebuie să știi cât de mare e pasărea și câte ouă depune
(noțiuni de biologie). După calcul elevii mergeau în atelier și realizau
căsuța. Când era gata, o luau acasă, o așezau în copac și țineau un jurnal
zilnic timp de câteva săptămâni. Transdisciplinaritate, învățare practică și
proiecte atractive. Dacă vă încearcă sentimentul de a vă dori să mergeți și
voi la școală în Finlanda ca să luați parte la astfel de proiecte, vă înțeleg
perfect.

Așadar schimbările legislative au venit doar să confirme că se poate, dar

nu să-i forțeze pe profesori să-și schimbe metodele de a doua zi. Spun asta
mai ales pentru că sunt unii pe la noi (nu zic cine, persoane importante)
care se iluzionează că dacă și noi am schimba legea am avea învățământ
mai bun. Sigur, n-avem o lege perfectă, nici programă, dar și dacă le-am
avea, fără profesori bine pregătiți, liberi să testeze noi metodologii, fără
cercetare-acțiune, fără școli doctorale serioase cu cercetări aduse la nivelul
școlii, nu putem spera la altceva. Dacă tot veni vorba de lege, ce-ar fi
totuși dacă am respecta-o pe cea existentă - un 6% din PIB la educație sau
obligativitate la pachet cu gratuitate, rămân esențiale ca măcar să visăm la
reformarea sistemului!

Informații corecte despre materii în școlile finlandeze găsiți aici.

3. Finlandezii nu primesc teme, nici note și nu dau nici examene
naționale

Oho, în această capcană am căzut și eu! În 2010 când am cunoscut primul

finlandez din viața mea, prof. Jukka Kangaslahti care îmi este mentor și
astăzi, mă șocase faptul că finlandezii n-au inspectorate școlare (am aflat
apoi că își dovediseră inutilitatea, ceea ce ușor s-ar putea demonstra și la
noi), dar să nu dai tu examene, note și teme, asta era de neconceput!

În privința temelor m-am lămurit rapid: există și au cu totul altă structură

decât la noi - să ceri unui copil de 6-7 ani să-ți spună câte linguri de
mâncare a mâncat (să fie atent la asta și să le adune nu-i tocmai o treabă
simplă) sau să ceri unui copil de 9-10 ani să facă o temă cu bunicii, să
discute, să scrie și să însoțească de fotografii istoria vieții lor, e nu doar util
pentru copil pentru că se realizează un schimb intergenerațional prețios,
dar copilul deprinde noțiunea timpului și aspecte de istorie trăită pe care
nicio carte nu i le va explica. Deși poate părea o pierdere de timp sau, cum
spunem noi românii, „prea ușor pentru copilul meu genial”, finlandezii nu
cred că mult e și bine, așa că programa lor e mai relaxată, dar măcar o
parcurg cu rigurozitate toți copiii, profesorul asigurându-se astfel că
nimeni nu rămâne cu noțiuni fundamentale neclarificate. Deci atât
programa, cât și flexibilitatea la teme îi ajută pe copii și pe profesori.

Cu notele povestea e și mai picantă! Notele se introduc treptat începând

din clasa a V-a și nu mai târziu de clasa a VIII-a, nu la toate materiile odată
și se acordă o singură notă pe semestru. Astfel, elevii sunt implicați întreg
semestrul în proiecte, căci sunt evaluați permanent și nu trebuie să
„împuște“ note atunci când știu (fiindcă știu) că ar trebui să fie ascultați.
Poate vă întrebați cum știu copiii, profesorii sau oficialii ce știu copiii dacă
nu primesc note și nici examene nu susțin. Știu! Și știu mai bine decât ne
iluzionăm noi că știm despre copiii noștri. În primul rând, orice profesor
bine pregătit din orice țară a lumii își cunoaște elevii foarte bine, știe ce
dificultăți au, știe prin ce provocări trec și știe cum îi poate ajuta. Nimic nu
poate depăși în acuitate experiența de zi de zi a profesorului pregătit de la
clasă. Și atunci, el este cel mai în măsură să aplice evaluarea formativă la
clasa lui. Dar abia acum începe discuția - profesorii din Finlanda știu
diferența dintre evaluarea sumativă (prin note, evaluarea învățării) și
evaluare formativă (prin feedback, evaluarea pentru învățare), urmează
obligatoriu cursuri universitare care îi pregătesc pentru a evalua corect și
complet la clasă. E cel puțin ciudat că la universitățile de profil din
România se pune mai mult accent pe conținutul predat, decât pe felul în
care elevul este evaluat.

În ce privește testele standard, din afară Finlanda pare că-și evaluează

elevii doar la finalul liceului, prin bacalaureat – Matriculation
Examination. Nimic mai fals și mai periculos de crezut. E ca și cum un
pilot de avion n-ar face decât să ridice avionul de la sol, să-i seteze direcția
și peste câteva ore să se aștepte să fie deasupra aeroportului dorit. Cert e că
dacă așa s-ar întâmpla lucrurile, toată artileria de ecrane, manete și
indicatori din cabina pilotului ar fi inutilă, dar nu e. Evaluarea corectă se
realizează continuu (pe tot parcursul zborului și în cazul educației pe tot
parcursul educațional). Așadar a avea o rată de (in)succes la BAC de 50%
n-ar trebui să fie o surpriză pentru nimeni, dacă și nu mai dacă evaluarea s-
ar face corect pe parcursul anilor și desigur, dacă subiectele ar fi corelate
cu ce s-a predat. În Finlanda există evaluări naționale, dar nu standardizate
și nici aplicate întregii populații școlare, căci dacă vrei să afli cum „se
simte” sistemul educațional nu-l trimiți la analize și îi iei tot sângele, ci ai
nevoie doar de o mostră; nu-i faci publice rezultatele și nu ai niciun plan
de intervenție (cum reușim noi să facem anual cu rezultatele tuturor
examenelor naționale).

Iar conținutul testărilor standard sunt în sine un subiect. Dacă mai sus
subliniam faptul că profesorii sunt insuficient pregătiți, suntem martori an
de an la masacrarea examenelor naționale la fiecare nivel. După ce că
măsurăm prea des, o facem și prost și oricum, intenția nu e să îmbunătățim
procesul de predare-învățare.

Așadar Finlanda are și teme, și note, și teste naționale, dar cum le aplică,
acolo e marea diferență!

Ca să faceți singuri comparația, prezint doar patru subiecte la Bacalaureat

oferite în România și Finlanda. Vă invit să reflectați asupra atractivității și
relevanței subiectelor în viața de zi cu zi a tinerilor care susțin acest
examen.

România, Proba la limba română, 2016: „Scrie un text de tip argumentativ

de 150-300 de cuvinte despre rolul jocurilor pe dispozitive electronice
(calculator, tabletă, telefon inteligent etc.) în viața tinerilor.”

Finlanda, Proba la limba finlandeză, 2014: „Unii politicieni, atleți sau alte
celebrități au regretat și și-au cerut scuze în mod public pentru ceea ce au
spus sau făcut. Dezbate sensul scuzelor și acceptarea lor ca gest social și
personal.” SAU „Alege trei religii ale lumii și compară rolul sau utilizarea
imaginilor sfinte în fiecare dintre ele.”

România, Proba la psihologie, 2016: „Concordanţa sau discordanţa dintre

aşteptările persoanei şi împrejurările de viaţă pot determina efecte în plan
subiectiv sub forma unor trăiri afective. Acestea pot deveni ele însele
cauze ale conduitelor persoanei, transformându-se în motive care vor
declanşa acţiuni specifice de reechilibrare.

Finlanda, Proba la psihologie, 2014: „Concepe un studiu pentru a afla cum

influențează personalitatea comportamentul indivizilor pe Facebook sau
alte mijloace de social media. Dezbate considerațiile etice ale acestui tip
de studiu.”

Data viitoare când mai citiți știri despre educația finlandeză, despre
educație în general sau pur și simplu știri, încercați să înțelegeți logica din
spatele argumentelor și gândiți critic!

Interviu cu ambasadoarea Finlandei la

București: „Copiii sunt născuți cu
imaginație. Dacă elevii nu au timp să se
joace, nu sunt capabili să își exerseze
imaginația. Și poate pierd din capacitatea de
a inova atunci când devin adulți”
De trei ani de când este în România, ambasadoarea Finlandei la București,
Päivi Pohjanheimo, a auzit nenumărate referiri la succesul sistemului de
educație din țara sa și a asistat la dezbateri aprinse despre cum ar putea
învăța România din sistemul finlandez. Un sistem care asigură aceeași
calitate a învățământului în orice școală din țară, fie că este vorba despre
centrul Capitalei ori despre un sătuc îndepărtat ș în care profesorii
reprezintă elita societății, iar copiii dobândesc competențe esențiale care le
vor folosi tot parcursul vieții.

Ambasadoarea Päivi Pohjanheimo a fost întrebată de foarte multe ori

despre secretul care face ca elevii din Finlanda să învețe cu o plăcere care
nu le dispare nici de după ce devin adulți și sunt gata mereu să se întoarcă
la școală pentru a se perfecționa sau pentru a începe o nouă carieră. „Nu
există secrete, sunt lucruri simple pe care le facem de decenii”, a spus
Päivi Pohjanheimo după seminarul cu titlul „Educația: cea mai bună
investiție pe care o poate face o țară”, organizat în iunie de Ambasada
Finlandei la București.

În timpul acestuia, experți finlandezi în educație au vorbit despre

elementele valoroase care stau la baza învățământului din această țară:
buna pregătire a profesorilor și gradul ridicat de autonomie pe care îl au
aceștia, respectul pentru copil și pentru timpul său liber, sarcinile date cu
sens astfel încât să îi stimuleze curiozitatea și plăcerea pentru studiu, faptul
că, în școala finlandeză nu există drumuri închise, ci noi și noi posibilități
de a-ți desăvârși educație indiferent de stadiul de pregătire la care te afli
într-un anumit moment. Departe de a fi considerată neserioasă, joaca este
considerată în școala finlandeză o parte esențială a devenirii unui om.
„Trebuie să avem în minte faptul că lumea de mâine este diferită față de
astăzi, nu știm cum vor arăta job-urile viitorului. De aceea punem accentul
pe abilități și atitudini și pe capacitatea de a inova. Copiii sunt născuți cu
imaginație. Dacă elevii din clasele mici nu au timp să se joace, nu sunt
capabili să își exerseze imaginația. Și poate pierd din capacitatea de a
inova atunci când devin adulți”, crede ambasadoarea.

Un alt lucru important este faptul că statul finlandez ia în calcul că, pentru
a putea învăța, un copil trebuie mai întâi să fie bine hrănit și oferă o masă
caldă în școli tuturor elevilor.

„Acestea s-au dovedit soluții potrivite care au putut să ne aducă rezultate

bune, sustenabile, care s-au dovedit benefice atât pentru copii, cât și pentru
prosperitatea țări”, a spus ambasadoarea într-un interviu pentru
Republica.ro.

De ce ați decis să organizați un astfel de seminar la București?

Este al treilea an al meu în București și, în tot acest timp, am fost atentă la
dezbaterea foarte vie, la nivel național, pe tema educației, pe tema
necesității reformării ei. Și întotdeauna există câteva referințe la sistemul
finlandez de educație, și la soluțiile noastre, și la descoperirile pe care le-
am făcut, și la rezultatele bune pe care le avem.
Am decis că poate este timpul să organizăm un seminar și să îi lăsăm pe
experții finlandezi să spună ei înșiși despre ce este vorba. Eu însămi am
primit, de-a lungul anilor, câteva invitații să iau parte la seminarii și
conferințe și să dau interviuri despre secretul succesului educației
finlandeze. Și am repetat întotdeauna: nu există secrete, sunt lucruri simple
pe care le facem de decenii. Acestea s-au dovedit soluții potrivite care au
putut să ne aducă rezultate bune, sustenabile, care s-au dovedit benefice
atât pentru copii, cât și pentru prosperitatea țări.
Sistemul de educație finlandez are foarte mare succes, dar nu este foarte ambițios din punct
de vedere academic, ceea ce este poate una dintre cheile acestui succes

Päivi Pohjanheimo, ambasadoarea Finlandei la București

Care ar fi metodele ce ar putea fi împrumutate din sistemul finlandez
de educație în cel românesc?

Avem patru școli private în România care sunt inspirate din sistemul de
educației finlandez și chiar își spun școli româno-finlandeze. Ele au
adoptat metodele de predare, ceea ce înseamnă că pregătesc în mod
continuu profesorii cu ajutorul profesorilor finlandezi sau al consultanților
finlandezi în domeniul educației. Prin pregătirea profesorilor ei aplică
metodele de predare din sistemul nostru. Acesta este un exemplu.

Ce metode ar putea fi însă preluate în sistemul public de educație?

Sunt elemente care pot fi adaptate în orice țară sau cultură. Desigur,
nimeni nu se poate aștepta că există un model care se potrivește tuturor.
Nu este posibil. Am fost întrebată, de exemplu, în România, dacă am putea
să aducem sistemul finlandez aici. Am spus: Da, părți din el, elemente din
el. Dar nu poți copia un sistem dintr-o țară într-o altă țară, pentru că trebuie
că trebuie să iei în calcul contextul cultural, societal și istoric al țării. Dar
părți, da, și acestea pot avea o importanță crucială. În cadrul seminarului,
s-a vorbit mult despre pregătirea profesorilor, pentru că actorii din zona
autorităților, a sectorului privat și din ONG-uri au identificat cu toții că
pregătirea profesorilor ar putea reprezenta cheia. În Finlanda, ne prețuim
atât de mult profesorii și felul în care lucrează. Profesia lor este extrem de
respectată în societate. Așadar este despre a adapta elemente ale
orizontului mental legat de pregătirea profesorilor în Finlanda, iar apoi de
folosirea metodelor.

Care este filosofia de la baza sistemului finlandez de educație?

Sistemul de educație finlandez are foarte mare succes, dar nu este foarte
ambițios din punct de vedere academic, ceea ce este poate una dintre
cheile acestui succes. În Finlanda zilele sunt foarte scurte și nu se dau
teme. Având încredere în folosirea capacității profesorilor și a
profesionalismului lor în a menține atenția elevilor și motivația către ce au
de învățat, se consideră că 3-4 ore petrecute la școală sunt suficiente. Așa
că restul zilei trebuie să fie pentru joacă, pentru timp petrecut împreună cu
prietenii, hobby-uri și odihnă. Copiii sunt copii, au nevoie să se joace.
Trebuie să avem în minte faptul că lumea de mâine este diferită față de
astăzi, nu știm cum vor arăta job-urile viitorului. De aceea punem accentul
pe abilități și atitudini și pe capacitatea de a inova. Copiii sunt născuți cu
imaginație. Dacă elevii din clasele mici nu au timp să se joace, nu sunt
capabili să își exerseze imaginația. Și poate pierd din capacitatea de a
inova atunci când devin adulți.

Cum vă raportați la dezbaterile referitoare la educația finlandeză care

există de ani buni în România?

Admir oamenii talentați și competenți din România din fiecare sector de

activitate. Vorbind despre educație, există foarte mulți oameni care au
cunoaștere și care au informații despre sistemul finlandez. Dezbaterea
există de ceva vreme și mă bucur că pot contribui. Știți, desigur că sunt
diplomat, nu expert în educație, dar cred că este important să împărtășesc
din experiența noastră și din lecțiile învățate de noi. Acesta este felul
finlandez de a crea legături cu alte țări. Educația este cheia viitorului
fiecărei țări.

Care credeți că este cea mai valoroasă resursă a României?

Oamenii sunt cea mai mare valoare a României. Sunt oameni încântători,
oameni foarte talentați și dedicați pe care i-am întâlnit. Oamenii reprezintă
o resursă foarte valoroasă care îți deschide toate posibilitățile. Oamenii
doar trebuie să se găsească unul pe celălalt și să coopereze, să se pună de
acord asupra unei viziuni pe care o împărtășesc și apoi să asigure
stabilitatea care să permită viziunii să devină realitate. În orice sector.

Ce credeți că ar trebui schimbat în România în materie de educație?

Sunt diplomat, nu sunt aici ca să schimb nimic. Sunt fericită să contribui,

când sunt invitată să fac acest lucru. Fiecare țară își ia propriile decizii și
aceasta este și situația țării mele. Am vrut să primim sfaturi în legătură cu
cele mai bune practici ale partenerilor noștri, ale altor țări. Și apoi am găsit
soluțiile care se potrivesc cu scopurile noastre, cu contextul nostru
cultural, societal și politic.