Criteriile de diagnostic DSM-IV-TR pentru anxietatea de separație :

A. Anxietate excesivă şi inadecvată evolutiv referitoare la separarea de casă sau de cei de

care individul este ataşat, evidenţiată prin trei (sau mai multe) din următoarele:

(1) detresă excesivă recurentă când survine sau este anticipată separarea de casă sau de
persoşneie de ataşament major;

(2) teamă excesivă şi persistentă în legătură cu pierderea sau posibila vătămare care s-ar
putea întâmpla persoanelor de ataşament major;

(3) teama excesivă şi persistentă că un eveniment nefericit va duce la separarea de o

persoană de ataşament major (de ex., a fi pierdut ori a fi răpit);
(4) opoziţie sau refuz persistent de a merge la şcoală sau în altă parte din cauza fricii de
separare;

(5) teamă sau opoziţie excesivă şi persistentă ia a rămâne acasă, singur sau fără
persoanele de ataşament major, ori în alte situaţii, fără adulţi importanţi;

(6) opoziţie sau refuz persistent de a merge la culcare, fără să fie alături o persoană de
ataşament major orhde a adormi departe de .casă;

(7) coşmaruri repetate implicând tema separării;

(8) acuzarea repetată de simptome somatice (cum ar fi :de durerile de cap, durerile de
stomac, greaţa sau voma) când survine sau este anticipată separarea de,persoanele de
ataşament major.

B. Durata perturbării este de cel puţin 4 săptămâni

C. Debutul are loc înainte de etatea de 18 ani.

D. Perturbarea cauzează o detresă sau deteriorare semnificativă clinic în funcţionarea

socială, şcolară (profesională) sau în alte. Domenii de funcţionare importante.

E. Perturbarea nu survine, exclusiv în cursul, unei tulburări de dezvoltare pervasivă, al

schizofreniei ori alaltei tulburări psihotice şi, la, adolescenţi şi la adulţi, nu este
justificată mai bine de panica cu agorafobie.
Criteriile de diagnostic pentru Atacul de Panică
Notă: Un atac de panică nu este o tulburare codificabilă. Se codifică
diagnosticul specific în care survin atacurile de panică (de ex., 300.21 Panică cu agorafobie [pag. 441]).

O perioadă distinctă de frică intensă sau de disconfort în care patru (sau mai
multe) dintre următoarele simptome apar brusc şi ating culmea în decurs de 10 minute:

(1) palpitaţii, bătăi puternice ale inimii sau accelerarea ritmului cardiac;
(2) transpiraţii;
(3) tremor sau trepidaţie;
(4) senzaţii de scurtare a respiraţiei sau de strangulare;
(5) senzaţie de sufocare;
(6) durere sau disconfort precordial;
(7) greaţă sau detresă abdominală;
(8) senzaţie de ameţeală, dezechilibru, vertij sau leşin;
(9) derealizare (sentimentul de irealitate) sau depersonalizare (detaşare de
sine însuşi);
(10).frica de pierdere a controlului sau de a nu înnebuni;
(11) frica de moarte;
(12) parestezii (senzaţii de amorţeală sau de furnicături);
(13) frisoane sau valuri de căldură
Criteriile de diagnostic pentru Agorafobie
Notă: Agorafobia nu este o tulburare codificabilă. Se codifică tulburarea specifică în care apare
agorafobia [de ex., 300.21 Panică cu agorafobie (pag. 441) sau 300.22 Agorafobie fără istoric de panică
(pag. 441)].

A. Anxietate în legătură cu a te afla în locuri sau situaţii din care scăparea este dificilă (sau jenantă) ori în
care nu poate fi accesibil ajutorul în eventualitatea unui atac de panica inopinat sau predispus situaţional,
ori a unor simptome similare panicii. Fricile agorafobice implică de regulă grupe de situaţii care includ
faptul de a te afla singur în afara casei, a te afla în
mulţime sau a sta la rând, a te afla pe un pod şi a călători cu autobuzul,
trenul sau automobilul.

Notă: Se ia în consideraţie diagnosticul de fobie specifică, dacă evitarea este

limitată la una sau numai la câteva situaţii specifice, ori cel de fobie socială,
dacă evitarea este limitată la situaţii sociale.

B. Situaţiile sunt evitate (de ex., călătoriile sunt restrânse) sau chiar sunt
îndurate cu o detresă marcată ori cu anxietatea de a nu avea un atac de
panică sau simptome similare panicii, ori necesită prezenţa unui companion.

C. Anxietatea sau evitarea fobică nu este explicată mai bine de altă tulburare
mentală, cum ar fi fobia socială (de ex., evitarea limitată la situaţiile sociale
din cauza fricii de punere în dificultate), fobia specifică (de ex., evitarea
limitată ia o singură, situaţie, cum ar fi ascensoarele), tulburarea obsesivocompulsivă (de ex., evitarea
murdăriei, ia cineva cu obsesia contaminării), stresul posttraumatic (de ex., evitarea stimuiilor asociaţi cu
un stresor sever), sau anxietatea de seaparare (de ex., evitarea abandonării casei sau a rudelor).

Criteriile de diagnostic pentru Panica fără Agorafobie (300.01)

A. Atât (1), cât şi (2):
(1) atacuri de panică inopinate recurente (vezi pag. 432);
(2) cel puţin unul dintre atacuri a fost urmat timp de o lună (sau mai mult)
de unul (sau mai multe) dintre următoarele:
(a) preocupare persistentă în legătură cu faptul de a nu avea atacuri
ulterioare;
(b)teamă în legătură cu implicaţiile atacului sau cu consecinţele sale (de
ex., teama de a nu-şi pierde controlul, de a nu avea un atac de cord
sau „de a nu înnebuni");
(c) o modificare semnificativă de comportament în legătură cu atacurile.

B. Absenţa agorafobiei (vezi pag. 433).

C. Atacurile de panică nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei

substanţe (de ex., un drog de abuz, un medicament) sau ale unei condiţii
medicale generale (de ex., hipertiroidismui).

D. Atacurile de panică nu sunt explicate mai bine de altă tulburare mentală,

cum ar fi fobia socială (de ex., apariţie la situaţii sociale temute), fobia
specifică (de ex., la.expunerea la o situaţie fobică specifică), tulburarea
obsesivo-compulsivă (de ex., la expunerea la murdărie a cuiva cu obsesia
contaminării), stresul posttraumatic (de ex., ca răspuns la stimulii asociaţi cu
un stresor sever), sau anxietatea de separare (de ex., ca răspuns la a fi
departe de casă sau de rudele apropiate).
Criteriile de diagnostic pentru Panică cu Agorafobie (300.01)
A. Atât (1), cât şi (2):
(1) atacuri de panică inopinate recurente (vezi pag. 432);
(2) cel puţin unul dintre atacuri a fost urmat timp de o lună (sau mai mult)
de unul (sau rnai multe) dintre următoarele:
(a) preocupare persistentă în legătură cu faptul de a nu avea atacuri
ulterioare;
(b)teamă în legătură cu implicaţiile atacului sau cu consecinţele sale (de
ex., teama de a nu-şi pierde controlul, de a nu avea un atac de cord,
„de a nu înnebuni");
(c) o modificare semnificativă de comportament în legătură cu atacurile,

B. Prezenţa agorafobiei (vezi pag. 433).

C. Atacurile de panică nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei

substanţe (de ex., un drog de abuz, un medicament) sau unei condiţii
medicale generale (de ex., hipertiroidismul).

D. Atacurile de panică nu sunt explicate mai bine de altă tulburare mentală ,

cum ar fi fobia socială (de ex., apariţia la expunerea la situaţii sociale
temute), fobia specifică (de ex., la expunerea la o situaţie fobică specifică),
tulburarea obsesivo-cornpulsivă (de ex., expunerea la murdărie a cuiva cu
obsesia contaminării), stresul posttraumatic (de ex., ca răspuns la stimulii
asociaţi cu un stresor sever) sau anxietatea de separare (de ex., ca răspuns la a fi departe de casă sau
de rudele apropiate).

Criteriile de diagnostic pentru Agorafobia fără istoric de Panică (300.22).

A. Prezenţa agorafobiei (vezi pag. 433) în legătură cu frica de apariţie a unor
simptome similare panicii (de ex., ameţeală sau diaree).

B. Nu au fost satisfăcute niciodată criteriile pentru panică (vezi pag. 440).

C. Perturbarea nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanţe (de ex., un drog de abuz,
un medicament) ori unei condiţii medicale generale.

D. Dacă este prezentă o condiţie medicală generală asociată, frica descrisă la criteriul A este clar în
exces faţă de cea asociată de regulă cu condiţia.

Criteriile de diagnostic pentru Fobia Specifică (300.29 )

A. Frică marcată şi persistentă, excesivă sau nejustificată, provocată de
prezenţa sau anticiparea unui obiect sau situaţii specifice (de ex., zbor,
înălţimi, animale, administrarea unei injecţii, vederea sângelui).

B. Expunerea la stimulul fobie provoacă aproape în mod constant un răspuns

anxios imediat care poate lua forma unui -atac de panică circumscris
situaţional sau predispus situaţional. Notă: La copii, anxietatea poate fi
exprimată prin exclamaţii, accese coleroase, stupefacţie sau agăţare de ceva.

C. Persoana recunoaşte că frica sa este excesivă sau nejustificată. Notă: La copii acest element poate fi
absent.

D. Situaţia (situaţiile) fobică este evitată sau îndurată cu anxietate sau detresă intensă.

E. Evitarea, anticiparea anxioasă ori detresă în situaţia (situaţiile) temută(e)

interferează semnificativ cu rutina normaiă a persoanei, cu activitatea
profesională (sau şcolară) ori cu activităţile sau relaţiile sociale, ori există o
detresă marcată în legătură cu faptul de a avea fobia.

F. La indivizii sub 18 ani, durata este de cel puţin 6 luni.

G. Anxietatea, atacurile de panică sau evitarea fobică asociată cu obiectul sau situaţia specifică nu
sunt explicate mai bine de altă tulburare mentală, cum ar fi tulburarea obsesivo-compulsivă (de ex.,
frica de murdărie, la cineva cu obsesie referitoare ia contaminare), stresul posttraumatic (de ex.,
evitarea stimulilor asociaţi cu un stresor sever), anxietatea de separare (de ex., evitarea şcolii), fobia
socială (de ex., evitarea situaţiilor sociale din cauza fricii de a nu fi pus în dificultate), panica cu
agorafobie sau agorafobia fără istoric de panică.

De specificat tipul:
de animale,
de mediu natural (de ex., înălţimi, furtuni, apă),
de sânge—injecţii—plăgi,
de tip situaţlonal (de ex., de avioane, ascensoare, spaţii închise),
de alt tip (de ex., evitarea fobică a situaţiilor care pot duce la sufocare, vomă sau contractarea unei
maladii; la copii, evitarea sunetelor puternice sau a persoanelor în uniformă .

Criteriile de diagnostic pentru Fobia Socială (300.23)

A. O frică marcată şi persistentă de una sau mai multe situaţii sociale sau de performanţă, în care
persoana este expusă unor oameni nonfamiliari sau unei posibile scrutări de către alţii. Individul se teme
că va acţiona într-un mod (sau va prezenta simptome anxioase) care vor fi umilitoare sau jenante.

Notă: La copii, trebuie să existe proba capacităţii de relaţii sociale corespunzătoare

etăţii cu persoane familiare, iar anxietatea trebuie să survină în
situaţiile cu egalii, nu doar în interacţiunile cu adulţii.
B. Expunerea la situaţia socială temută provoacă aproape constant anxietate, care ia forma unui atac de
panică limitat situaţional sau predispus situaţional.
Notă: La copii, anxietatea se poate exprima prin exclamaţii,
accese coleroase, stupefacţie sau retragere din situaţiile sociale cu persoane nefamiliare.

C. Persoana recunoaşte că frica sa este excesivă sau nejustificată. Notă: La copii, acest element poate fi
absent.

D. Situaţiile sociale sau de performanţă temute sunt evitate sau chiar îndurate cu o anxietate sau detresă
intensă.

E. Evitarea, anticiparea anxioasă sau detresă în situaţia (situaţiile) socială sau de performanţă temută
interferează semnificativ cu rutina normală, cu funcţionarea profesională (şcolară) sau activităţile ori
relaţiile sociale sau există o detresă marcată în legătură cu faptul de a avea fobia.

F. La indivizii sub 18 ani, durata este de cel puţin 6 luni.

G. Frica sau evitarea nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanţe (de ex., un drog de
abuz, un •medicament) ori aie unei condiţii medicale generaie şi nu este explicată mai bine de altă
tulburare mentală (de ex., panica cu sau fără-agorafobie, anxietatea de separare, tulburarea dismorfică
corporală, o tulburare de dezvoltare pervasivă sau tulburarea de personalitate schizoidă).

H. Dacă este prezentă o condiţie medicală generală ori altă tulburare mentală, frica de ia criteriul A este
fără legătură cu aceasta, de ex., frica nu este de balbism, de trernor în maladia Parkinson ori de
manifestarea unui comportament alimentar anormal în anorexia nervoasă sau în bulimia nervoasă).

De specificat dacă :
Generalizată: dacă frica include cele mai multe situaţii sociale (a se lua în consideraţie, de asemenea,
diagnosticul adiţional de tulburare de personalitate evitantă).

Criteriile de diagnostic pentru Tulburarea Obsesivo-Compulsiva (300.3)

A. Fie obsesii sau compulsii:
Obsesii, aşa cum sunt definite de (1), (2), (3) şi (4):
(1) gânduri, impulsuri sau imagini persistente şi recurente care sunt experientate, la un moment dat în
cursul tulburării, ca intrusive şi inadecvate, şi care cauzează o anxietate sau detresă considerabilă;
(2) gândurile, impulsurile sau imaginile nu sunt pur şi simplu preocupări
excesive în legătură cu probleme reale de viaţă;
(3) persoana încearcă să ignore sau să suprime astfel de gânduri, impulsuri
sau imagini, ori să le neutralizeze cu alte gânduri sau acţiuni;
(4) persoana recunoaşte că gândurile, impulsurile sau imaginile obsesive sunt un produs al propriei sale
minţi (nu impuse din afară, ca în inserţia de gânduri).
Compulsii, aşa cum sunt definite de (1) şi (2):
(1) comportamente repetitive (de ex., spălatul mâinilor, ordonatul,
verificatul) sau acte mentale (de ex., rugatul, calculatul, repetarea de
cuvinte în gând) pe care persoana se simte constrânsă sa le efectueze ca
răspuns la o obsesie, ori conform unor reguli care trebuie să fie aplicate
în mod rigid;
(2) comportamentele sau actele mentale sunt destinate să prevină sau sa
reducă detresa, ori sa prevină un eveniment sau o situaţie temută
oarecare; însă, aceste comportamente sau acte mentale, sau nu sunt
conectate în mod realist cu ceea ce sunt destinate să neutralizeze sau să
prevină, ori sunt clar excesive.
B. La un moment dat în cursul tulburării, persoana a recunoscut că obsesiile sau compulsiile sunt
excesive sau iraţionale. Notă: Aceasta nu se aplică la copii.
C. Obsesiile sau compulsiile cauzează o detresă marcată , sunt consumatoare de timp (iau mai mult de o
oră pe zi) sau interferează semnificativ cu rutina normală a persoanei, cu funcţionarea profesională (sau
şcolară) ori cu activităţile sau relaţiile sociale uzuale.

D. Dacă este prezentă o altă tulburare pe axa I, conţinutul obsesiilor sau

compulsiilor nu este restrâns la aceasta (de ex., preocuparea pentru
mâncare, în prezenţa unei tulburări de comportament alimentar; smulgerea
părului, în prezenţa tricotilomaniei; preocupare referitoare la aspect, în
prezenţa tulburării dismorfice corporale; preocupare referitoare la a avea o
maladie severă, în prezenţa hipocondriei; preocupare pentru necesităţile
sau fanteziile sexuale, în prezenţa unei parafilii, ori ruminaţii referitoare la
culpă, în prezenţa tulburării depresive majore).

E. Perturbarea nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanţe (de ex., un drog de abuz,
un medicament) ori ale unei condiţii medicale generale.
De specificat dacă:
Cu conştiinţa maladiei redusă: dacă cea mai mare parte a timpului în cursul
episodului curent, persoana nu recunoaşte că obsesiile şi compulsiile sunt
excesive sau nejustificate.
Criteriile de diagnostic pentru Stresul Posttraumatic (309.81)
A.Persoana a fost expusa unui eveniment traumatic in care ambele dintre cele care urmează sunt
prezente:
(1) persoana a experimentat, a fost martoră ori a fost confruntată cu un eveniment sau evenimente care
au implicat moartea efectivă, ameninţarea cu moartea ori o vătămare serioasă sau o periclitare a
integrităţii corporale proprii ori a altora,
(2) răspunsul persoanei a implicat o frică intensă, neputinţă sau oroare. Notă: La copii, aceasta poate fi
exprimată, în schimb, printr-un comportament dezorganizat sau agitat.

B. Evenimentul traumatic este reexperimentat persistent într-unul (sau mai multe) din următoarele moduri:
(1) amintiri detresante recurente şi intrusive ale evenimentului, incluzând imagini, gânduri sau percepţii.
Notă: La copii mici, poate surveni un joc repetitiv în care sunt exprimate teme sau aspecte ale traumei;
(2) vise detresante recurente ale evenimentului. Notă: La copii, pot exista vise terifiante fără un conţinut
recognoscibil;
(3) acţiune şi simţire, ca şi cum evenimentul traumatic ar fi fost recurent (include sentimentul retrăirii
experienţei, iluzii, halucinaţii şi episoade disociative de flashback, inclusiv cele care survin la deşteptarea
din somn sau când este intoxicat). Notă: La copiii mici poate surveni reconstituirea traumei specifice;
(4) detresă psihologică intensă la expunerea la stimuli interni sau externi care simbolizează sau seamănă
cu un aspect al evenimentului traumatic;
(5) reactivitate fiziologică la expunerea la stimuii interni sau externi care simbolizează sau seamănă cu un
aspect al evenimentului traumatic.

C. Evitarea persistentă a stimulilor asociaţi cu trauma şi paralizia reactivităţii generale (care nu era
prezentă înaintea traumei), după cum este indicat de trei (sau mai multe) dintre următoarele:
(1) eforturi de a evita gândurile, sentimentele sau conversaţiile asociate cu trauma;
(2) eforturi de a evita activităţi, locuri sau persoane care deşteaptă amintiri ale traumei;
(3) incapacitatea de a evoca un aspect important al traumei;
(4) diminuare marcată a interesului sau participării la activităţi semnificative;
(5) sentiment de detaşare sau de înstrăinare de alţii;
(6) gamă restrânsă a afectului (de ex., este incapabil să aibă sentimente de amor);
(7) sentimentul de viitor îngustat (de ex., nu speră să-şi facă o carieră, să se căsătorească, să aibă copii
ori o durată de viaţă normală).

D. Simptome persistente de excitaţie crescută (care nu erau prezente înainte de traumă), după cum este
indicat de două (sau de mai multe) dintre următoarele:
(1) dificultate în adormire sau în a rămâne adormit;
(2) iritabilitate sau accese coleroase;
(3) dificultate în concentrare;
(4) hipervigilitate;
(5) răspuns de tresărire exagerat.

E. Durata perturbării (simptomele de la criteriile B, C şi D) este de mai mult de o lună.

F. Perturbarea cauzează o detresă sau deteriorare semnificativă clinic în domeniul social, profesional sau
în alte domenii importante de funcţionare.
De specificat dacă:
Acut: daca durata simptomelor este mai puţin de 3 luni.
Cronic: dacă durata simptomelor este de 3 luni sau mai mult.
De specificat dacă:
Cu debut tardiv: dacă debutul simptomelor survine la cel puţin 6 luni după stresor.
Criteriile de diagnostic pentru Stresul Acut 308.3
A. Persoana a fost expusă unui eveniment traumatic în care ambele dintre
următoarele sunt prezente:
(1) persoana a experientat, a fost martoră ori a fost confruntată cu un eveniment sau cu evenimente care
implică moartea sau vătămarea gravă, efectivă sau ameninţătoare, ori o ameninţare a integrităţii saie sau
a altora;
(2) răspunsul persoanei implică frica intensă, neputinţa sau oroarea.

B. Fie în timpul experientării, fie după experientarea evenimentului detresant,

individui are trei (sau mai muite) dintre următoarele simptome:
(1) sentimentul subiectiv de insensibilitate, de detaşare sau de absenţă a
reactivităţii emoţionale;
(2) o reducere a conştiinţei ambianţei (de ex., „a fi stupefiat");
(3) derealizare;
(4) depersonalizare;
(5) amnezie disociativă (incapacitatea de a evoca un aspect important al traumei).
C. Evenimentul traumatic este reexperimentat persistent în cel puţin unul dintre următoarele moduri:
imagini, gânduri, vise, iluzii, episoade de flashback recurente sau sentimentul de retrăire a experienţei ori
detresă la expunerea la lucruri care amintesc evenimentul traumatic.

D. Evitarea marcată a stimuliior care deşteaptă amintiri ale traumei (de ex., gânduri, sentimente,
conversaţii, activităţi, locuri, oameni).

E. Simptome marcate de anxietate sau de excitaţie crescută (de ex., dificultate în adormire, iritabilitate,
capacitate de concentrare redusă, hipervigilitate, răspuns de tresărire exagerat, nelinişte motorie).

F. Perturbarea cauzează o detresă sau deteriorare semnificativă clinic în domeniul social, profesional sau
în alte domenii importante de funcţionare ori deteriorarea capacităţii de a îndeplini unele sarcini necesare,
cum ar fi obţinerea asistenţei medicale ori mobilizarea resurselor personale pentru a vorbi membrilor
familiei despre experienţa traumatică.

G. Perturbarea durează minimum 2 zile şi maximum 4 săptămâni de la evenimentul traumatic şi survine

în decurs de 4 săptămâni de la evenimentul traumatic.

H. Perturbarea nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanţe (de ex., un drog de abuz,
un medicament) ori ale unei condiţii medicale generale, nu este explicată mai bine de tulburarea psihotică
scurtă şi nu este pur şi simplu o exacerbare a unei tulburări preexistente pe axa I sau axa II.
Criteriile de diagnostic pentru Anxietatea Generalizată (300.02)
A.Anxietate şi preocupare (expectaţie aprehensivă), survenind mai multe zile da decât nu timp de cel
puţin 6 luni, în legătură cu un număr de evenimente sau activităţi (cum ar fi performanţa în muncă sau
şcolară).

B. Persoana constată că este dificil să-şi controleze preocuparea.

C. Anxietatea şi preocuparea sunt asociate cu trei (sau mai multe) dintre următoarele şase simptome (cu
cel puţin câteva simptome prezente mai multe zile da decât nu, în ultimele 6 luni). Notă: La copii este
cerut un singur item.
(1) nelinişte sau sentimentul de stat ca pe ghimpi;
(2) a fi rapid fatigabil;
(3) dificultate în concentrare sau senzaţia de vid mintal;
(4) iritabilitate;
(5) tensiune musculară;
(6) perturbare de somn (dificultate în a adormi sau în a rămâne adormit ori
somn neliniştit şi nesatisfăcător).

C Focarul anxietăţii şi preocupării nu este limitat la elementele unei tulburări de pe axa I, de exemplu,
anxietatea sau panica nu este în legătură cu a avea un atac de panică (ca în panică), a fi pus în
dificultate în public (ca în fobia socială), a fi contaminat (ca în tulburarea obsesivo-compulsivă), a fi
departe de casă sau de rudele apropiate (ca„în anxietatea de separare), a lua în greutate (ca în anorexia
nervoasă), a avea multimple acuze somatice (ca în tulburarea de somatizare) sau a avea o maladie
gravă (ca în hipocondrie), iar anxietatea şi preocuparea nu survin exclusiv în cursul stresului
posttraumatic.

E. Anxietatea, preocuparea sau simptomele somatice cauzează o detresă sau deteriorare semnificativă
clinic în domeniul social, profesional sau în alte domenii de funcţionare importante.

F. Perturbarea nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanţe (de ex., un drog de abuz,
un medicament) ori ale unei condiţii medicale generale (de ex., hipertiroidismul) şi nu apare exclusiv în
timpul unei tulburări afective, tulburări psihotice ori ale unei tulburări de dezvoltare pervasivă.

Criteriile de diagnostic pentru Tulburarea Anxioasă

daforată==== (Se indică condiţia medicală generală) ( 293.89)
A.O anxietate notabilă, atacuri de panică, sau obsesii ori compulsii predomină în tabloul clinic.
B. Din istoric, examenul somatic sau datele de laborator este evident faptul că perturbarea este
consecinţa fiziologică directă a unei condiţii medicale generale.

C. Perturbarea nu este explicată mai bine de altă tulburare mentală (de ex., de tulburarea de adaptare cu
anxietate în care stresorul este o condiţie medicală generală).

D. Perturbarea nu survine exclusiv în cursul unui delirium.

E. Perturbarea cauzează o detresă sau deteriorare semnificativă clinic în domeniul social, profesional sau
în alte domenii importante de funcţionare.
De specificat dacă:
Cu anxietate generalizată:
-dacă anxietatea sau preocuparea excesivă în legătură cu un număr de evenimente sau activităţi
predomină în tabloul clinic
Cu atacuri de panică:
-dacă atacurile de panică (vezi pag. 432) predomină în
tabloul clinic
Cu simptome obsesivo-compulsive:
-dacă obsesiile sau compulsiile predomină în tabloul clinic
Notă de codificare: A se include numele condiţiei medicale generale pe axa I, de ex., 293.84 Tulburare
anxioasă datorată feocromocitomuiui, cu anxietate generalizată; a se codifica, de asemenea, condiţia
medicală generală pe axa III (vezi anexa G pentru coduri).

Criteriile de diagnostic pentruTulburarea Anxioasă indusă de o Substanţă

A. O anxietate notabilă, atacuri de panică, obsesii sau compulsii predomină în tabloul clinic.
B. Din istoric, examenul somatic sau datele de laborator este evident, fie (1),
sau (2):
(1)simptomele de la criteriul A apar în cursul ori în decurs de o lună de la
intoxicaţia sau abstinenţa de o substanţă;
(2) utilizarea unui medicament este etiologic în relaţie cu tulburarea.

C. Perturbarea nu este explicată mai bine de o tulburare anxioasă care nu este indusă de o substanţă.
Proba că simptornele sunt explicate mai bine de o tulburare anxioasă care nu este indusă de o substanţă
poate include
următoarele: simptomele preced debutul uzului de substanţă (sau al unui
medicament); simptomele persistă o perioadă substanţială de timp (de ex.,
aproape o lună) după încetarea intoxicaţiei acute sau a abstinenţei severe
ori sunt substanţial în exces faţă de ceea ce ar fi de aşteptat, dat fiind tipul
sau cantitatea de substanţă utilizată ori durata uzului, sau există altă probă
sugerând existenţa unei tulburări anxioase independente, noninduse de o
substanţă (de ex., un istoric de episoade fără legătură cu o substanţă).

D. Perturbarea nu survine exclusiv în cursul unui delirium.

E. Perturbarea cauzează o detresă sau deteriorare în domeniul sociai sau

profesional, ori în alte domenii importante de funcţionare.
Notă: Acest diagnostic trebuie să fie pus în locul unui diagnostic de intoxicaţie cu o substanţă sau de
abstinenţă de o substanţă, numai când simptomele anxioase sunt în exces faţă de cele asociate de
regulă cu sindromul de intoxicaţie sau de abstinenţă şi când simptomele anxioase sunt suficient de
severe pentru a justifica o atenţie clinică separată.

A se codifica astfel tulburările anxioase induse de o substanţă specifică:

(291.8 alcool; 292.89 amfetamina sau substanţe similare amfetamine!;
292-89 cafeina; 292.89 cannabis; 292.89 cocaină; 292.89 halucinogene;
292.89 inhalante; 292.89 phencyciidină (sau substanţe similare phencyciidinei);292.89 sedative, hipnotice
sau anxiolitice; 292.89 altă substanţă sau osubstanţă necunoscută).

De specificat dacă:
Cu anxietate generalizată: dacă anxietatea sau preocuparea în legătură cu
un număr de evenimente sau activităţi predomină în tabloul clinic,
Cu atacuri de panică: daCă atacurile de panică (vezi pag. 432) predomină în
tabloul clinic,
Cu simptosne obsesivo-compuisive: dacă obsesiile sau compulsiile predomină în tabloul clinic,
Cu simptome fobice: dacă simptome fobice predomină în tabloul clinic.
De specificat dacă: (vezi tabelul de la pag. 193 pentru aplicabilitatea la substanţă):
Cu debut în cursul intoxicaţiei: dacă sunt satisfăcute criteriile pentru intoxicaţia cu o substanţă, iar
simptomele apar în cursul sindromului de intoxicaţie,
Cu debut în cursul abstinenţei: dacă sunt satisfăcute criteriile pentru abstinenţa de o substanţă, iar
simptomele apar în cursul sau la scurt timp după un sindrom de abstinenţă