CUPRINS

Introducere……………………………………………………………………….........................2

Capitolul I. Turismul cultural – ca mijloc de valorificare a resurselor muzeale

1.1. Abordări conceptuale ale noţiuniii de turism cultural..............................................................5
1.2. Caracteristici ale turismului cultural.......................................................................................14
1.3. Rolul resurselor muzeale în dezvoltarea destinaţiilor turistice...............................................22

Capitolul II. Evaluarea potenţialului turistic al or. Veneţia

2.1. Prezentarea generală a or. Veneţia..........................................................................................25
2.2. Obiective turistice de importanţă majoră în turismul cultural al Veneţiei..............................29
2.3. Evaluarea resurselor muzeale şi a nivelului de atractivitate al acestora.................................38

Capitolul III. Direcţii de eficientizare a resurselor muzeale

3.1. Procesul de valorificare a potenţialului turistic cultural al Veneţiei.......................................42
3.2. Posibilităţi de eficientizare a gestiunii resurselor muzeale.....................................................53

Concluzii…………………………………………………………………………………….......58

Bibliografie……………………………………………………………………………………...61

Anexe……………………………………………………………………………………………63

1
 INTRODUCERE
Actualitatea și importanţa temei cercetate. Actualmente, turismul nu este doar o
ramură importantă a economiei, dar şi o particularitate definitorie a societăţii moderne, pentru
care odihna şi călătoriile, petrecerea activă a timpului liber au devenit acţiuni şi forme de
manifestare prioritare. În ultimul timp, modernizarea considerabilă a infrastructurii de transport
şi cazare a condiţionat răspândirea masivă a fenomenului turistic. În multe state ale lumii, în
special în statele riverane mărilor calde, care dispun de infrastructură adecvată, turismul a
devenit principala ramură a economiei şi sursa principală de venituri.
Ca alternativă a turismului clasic, turismul cultural sau turismul de cunoaştere reprezintă
un subiect amplu promovat şi de mare actualitate şi perspectivă. Există astăzi, certitudinea că o parte
însemnată a turiştilor, greu traductibilă în procente, este dominată de dorinţa de cunoaştere prin
experienţa vizuală proprie culturilor altor ţări. Prin perspectiva unui analist în domeniul cultural, cultura
se prezintă ca un factor motivant al turismului. Turismul contribuie la o mai bună cunoaştere a culturii şi
istoriei celorlalte ţări şi la îmbunătăţirea contactelor între oameni.
Rolul turismului în dezvoltarea, formarea culturii şi lărgirii orizontului de cunoaştere a
oamenilor, educaţia şi instrucţia acestora în satisfacerea unor nevoi culturale ale turiştilor a
crescut foarte mult. Prin intermediul turismului tematic sau cel cultural itinerant se pot promova
principalele aspectele culturale ale unei ţări.
Diversitatea formelor prin care turismul dă conţinut vieţii culturale şi prin care o
promoveză se reflectă prin:
- vizitarea obiectivelor patrimoniului cultural;
- participarea la evenimente culturale (operă, balet, concerte, etc.);
- vizitarea unor ansabluri arhitecturale moderne;
- vizitarea muzeelor de istorie, ştiinţe, naţionale;
- turismul industrial şi tehnic care se caracterizează prin vizitarea unor obiective economice,
construcţii specifice.
Turismul cultural cuprinde şi participările la festivaluri de artă, care conferă individului
ceva mai mult decât ieşirea din cotidian, răspunzând motivaţiei de acumulare de noi cunoştinţe,
dezvoltării personalităţii umane, vizitării marilor galerii şi colecţii ale celor mai importante
realizări ale spiritului omenesc (artă, ştiinţă, tehnică, habitat) etc
Acest fenomen, turismul cultural, prilejuieşte cunoaşterea altor sisteme de valori, devine
cel mai important mijloc de înţelegere de „ciculaţie” a valorilor culturale ale lumii.
Scopul şi sarcinile cercetării. Scopul prezentului studiu constă în trasarea unor direcţii
de valorificare a resurselor muzeale a or. Veneţia.
Pentru realizarea acestui scop au fost trasate următoarele sarcini:
2
  Abordarea conceptelor ce ţin de turismul cultural;
 Determinarea rolului şi importanţei turismului cultural;
 Determinarea tendinţelor ce se manifestă în prezent în dezvoltarea turismului cultural;
 Evaluarea potenţialului turistic al or. Veneţia;
 Determinarea celor mai importante obiective turistice al or. Veneţia;
 Depistarea resurselor muzeale şi stabilirea nivelului de atractivitate al acestora;
 Analiza procesului de valorificare a potenţialului turisric cultural:
 Trasarea unor direcţii de eficientizare de gestiune a resurselor muzeale.
Baza ştiinţifico-metodologică a tezei au constituit-o conceptele, propunerile,
publicaţiile, experienţa şi cunoştinţele vaste ale îndrumătorilor contemporani, precum: P. Baron,
R. Davidson, A.M. Băltăreţu, I, Berbecaru, M. Botez, I. Bica, C. Boghean, V. Diţoiu, G. Erdeli,
E. Gavrilescu, R. Minciu, M. Moldoveanu, P. Nistoreanu, A. Stancioiu, C. Teodorescu ş.a.
Obiectul cercetării îl constituie studierea şi analiza potenţialului de valorificare a
resurselor muzeale a or. Veneţia. Obiectul studiului este determinat de căile şi metodele de
perfecţionare a potenţialului turistic cultural prin prisma resurselor muzeale.
Volumul şi structura lucrării. Scopul şi sarcinile cercetării au prefigurat structura
lucrării, care constă din introducere, trei capitole, concluzii şi recomandări, lista surselor
bibliografice, anexe.
În Introducere este argumentată actualitatea temei de cercetare, sunt definite scopul şi
sarcinile cercetării. Este determinat suportul teoretico-metodologic, baza informaţională,
semnificaţia teoretică si valoarea aplicativă a lucrării.
Capitolul I “Turismul cultural – ca mijloc de valorificare a resurselor muzeale”
cuprinde definirea noţiuniii de turism cultural, determinarea principalelor caracteristici ale
turismului cultural. De asemenea, este specificat rolul resurselor muzeale în dezvoltarea
destinaţiilor turistice.
În capitolul II “Evaluarea potenţialului turistic al or. Veneţia” este realizată
prezentarea generală a or. Veneţia şi analizate obiectivele turistice de importanţă majoră în
turismul cultural al Veneţiei. Totodată, sunt evaluate resursele muzeale şi nivelul de atractivitate
al acestora.
Capitolul III “Direcţii de eficientizare a resurselor muzeale” prezintă procesul de
valorificare a potenţialului turistic cultural al Veneţiei, se elaborează recomandări şi direcţii de
eficientizare a gestiunii resurselor muzeale
În Concluzii şi recomandări sunt formulate şi propuse anumite tendinţe şi legităţi prin
care autorul generalizează rezultatele obţinute pe parcursul cercetărilor ştiinţifice proprii. În baza
sintezei teoretice a literaturii de specialitate, se constată că....
3
 Cuvinte cheie: Turism cultural, resurse muzeale, destinaţii turistice, obiective turistice,
nivel de atractivitate, potenţial turistic etc.

Lista abrevierilor:
1. OMT – Organizaţia Mondială a Tursimului
2. ECCT - Excursiile cultural-cognitiv turistice
3. LoCuS - Sistem Cultural Local

4
 CAPITOLUL I. TURISMUL CULTURAL – CA MIJLOC DE
VALORIFICARE A RESURSELOR MUZEALE
1.1. Abordări conceptuale ale noţiunii de turism cultural
Dintre toate genurile de turism practicate cel mai greu de înţeles este turismul cultural.
Acest lucru se întâmplă, deoarece însăşi cultura este un concept greu de definit. Pentru a înţelege
şi defini turismul cultural, vom încerca să găsim câteva definiţii pentru cultură şi turism.
Fenomenul culturii este unul foarte complex, astfel încât există o mulţime de definţii. Doi
autori ce au analizat fenomenul culturii au identificat 163 de definiţii diferite ale culturii.
Termenul provine de la latinescul cultura, care înseamnă cultivarea pământului. Cicero este
primul care l-a utilizat în sens de cultură a spiritului. Apoi Voltaire a preluat această definiţie şi
el a şi încetăţenit termenul.
Cultura este orice produs al gândirii şi activităţii umane ce devine un bun comun
societăţiii. Ea cuprinde toate produsele materiale şi nemateriale ale omului. Tot ceea ce în
societatea omenească este transmis mai degrabă social şi nu biologic. [18, p.3]
Alte definiţii:
Cultura este acel tot complex ce cuprinde ştiinţele, credinţele, artele, morala, legile,
obiceiurile şi celelalte aptitudini şi deprinderi dobândite de om, ca membru al societăţii.
(Edward Tylor, antropolog).
Cultura este moştenirea socială alcătuită din modele de gândire, simţire şi acţiune
caracteristice unei populaţii sau unei societăţi, inclusiv expresia acelor modele în lucruri
concrete.
Totalitatea valorilor materiale şi spirituale create de-a lungul istoriei omenirii.
Cultura rămâne după ce ai uitat totul (e. Herriot)
Teoreticienii culturii din secolul XVIII – lea şi începutul sec. XIX -lea și foarte mulţi
dintre cei de azi identifică cultura și civilizaţia pe care adesea le opun naturii. Astfel oamenilor
cărora le lipsesc semnele culturii înalte par adesea mai naturali și observatorii critică sau
dimpotrivă apără elementele culturii înalte care ar inhiba „natura umană”.
La sfârșitul sec. XIX antropologii au propus o definiţie mai amplă a culturii, definiţie care
să poată fi aplicată mai multor tipuri de societăţi. Ei au definit cultura drept natura umană și au
observat că aceasta își are rădăcinile în capacitatea universal umană de a clasifica experiențele,
de a le codifica și de a comunica simbolic. În consecinţă, societăţile izolate dezvoltă culturi
propri, originale, dar componente ale diferitelor culturi locale se pot răspândi cu ușurință de la o
comunitate la alta.

5
 La începutul secolului al XX - lea antropolgii înţelegeau prin cultură nu doar un set de
activităţi sau procese separate ci și modele, pattern-uri ale acestor produse sau activităţi. În plus,
ei presupuneau că asemenea modele aveau granițe clare, astfel încât oamenii confundau cultura
cu societatea care le producea. [12, p.26]
În societăţile mai mici în care oamenii intră în relaţii de vârstă, gen, familie sau grup de
descendenţă, antropologii cred că oamenii au mai mult sau mai puțin același set de convenții și
valori. De aceea, s-a folosit termenul de subcultură pentru a identifica culturile care sunt parte a
unei categorii integratoare. Deoarece acestea reflectă poziția unui segment al societății față de
celelalte segmente și faţă de întregul ei, adesea revelează procese de dominţie și rezistenţă.
În ceea ce ţine de definirea noţiunii de turism, putem prezenta următoarele definiţii:
Turismul este cea mai mare afacere a începutului de mileniu, atat pe plan mondial, cât şi
în Uniunea Europeana. Turismul este călătoria realizată în scopul recreării, odihnei sau pentru
afaceri. Organizaţia Mondială a Turismului (OMT) definește turiștii ca fiind persoanele ce
„călătoresc sau locuiesc în locuri din afara zonei lor de reședință permanentă pentru o durată
de minimum douăzeci și patru (24) de ore dar nu mai lungă de un an consecutiv, în scop de
recreere, afaceri sau altele nelegate de exercitarea unei activități remunerate în localitatea
vizatată.” Turismul a devenit o activitate de recreere globală populară. Turismul este ramura
economică cea mai puternică pe plan mondial.
Legatura dintre cultură şi turism a fost stimulată de numeroşi factori:
Cererea
 Interes crescând pentru cultură, în mod special ca o sursă de a întări identitatea naţională
într-o lume ce se îndreaptă tot mai mult către pierdera identităţii prin globalizare;
 Creşterea numărului persoanelor interesate de cultură, datorită creşterii nivelului de
educaţie la nivel global;
 Creşterea speranţei de viaţă, rezultând creştera numărului de turişti pensionaţi, mai ales în
ţările dezvoltate occidentale;
 Creşterea importanţei bunurilor culturale nepalpabile, rezultând că turistul caută
experienţe, în loc de monumente şi atât;
 Mobilitatea crescândă a populaţiei, datorită îmbunătăţirii calităţii mijloacelor de
transport.
Oferta
 Dezvoltarea turismului pentru a crea locuri de muncă;
 O creştere a volumului de cultură pus la dispoziţie populaţiei din zona respectivă;
 Accesibilitatea culturii datorită noilor tehnologii, ce favorizează turismul;

6
  Impunerea a noi destinatii turistice, dornice să îşi asume un rol de nişă în domeniul
turismului. [4, p.16]
Turismul cultural ca parte componentă a turismului de nişă poate fi abordat în felul următor:
La baza afirmării şi dezvoltării turismului cultural, ca formă a recreerii şi cunoaşterii, stau
trei cerinţe primordiale:
 Protejarea şi conservarea întregului patrimoniu cultural - naţional şi internaţional;
 Pregătirea şi asigurarea unor servicii turistice de calitate deosebită;
 Respectarea modului de viaţă al populaţiilor autohtone.
O altă abordare, axată pe organizarea produsului turistic cultural, menţionează faptul că,
pentru ca o călătorie să fie inclusă în sfera turismului cultural, ea trebuie să respecte anumite
condiţii:
 să fie motivată de dorinţa de cunoaştere;
 să aibă loc consumul unui produs turistic cu semnificaţie culturală (monument, operă de
artă, spectacol etc.);
 să presupună intervenţia unui mediator – persoană, document, material audio-vizual -
care să pună în valoare produsul cultural. [20, p.87]
În acest context sunt explicabile interconexiunile turismului cultural cu celelalte forme de
turism, prezenţa unor motive culturale în desfăşurarea vacanţelor cu scop de odihnă, recreativ,
balnear etc.
În ceea ce priveşte Organizaţia Mondială a Turismului, aceasta consideră că turismul
cultural include: [16]
turismul pentru tineret, în care predomină aspectul cultural - Educativ, inclusiv călătorii
de studii, pentru învăţarea unei limbi străine, taberele internaţionale pentru tineret;
schimburi reciproce de artişti, scriitori etc. şi manifestările prilejuite de acestea;
turism rural, sejururi la familiile regiunii sau ţării vizitate;
sejururi în sate de vacanţă integrate mediului cultural local;
participarea la festivaluri regionale, naţionale, internaţionale;
circuite cu temă culturală, care include vizitarea de muzee, locuri istorice şi participarea
la diferite manifestări culturale;
pelerinaje la locuri şi monumente istorice, religioase.
Plecându-se de la aceste noţiuni de bază şi de la definiţiile date termenului de „cultură”,
se poate de parcurs pas cu pas elementele culturale ce urmează a fi valorificate turistic. Prin
schema teoretică de cuprindere a turismului cultural se poate oferi o prezentare a elementelor de
cultură dintr-un anumit teritoriu. Acest lucru nu impune o tratare şablonată în funcţie de o

7
anumită schemă ci, obligă mai mult la punerea în valoare a unor elemente care se regăsesc la un
moment dat.

PEISAJ
CULTURAL
MONAHAL
OBICEIURI
SI
ACULTURATIA MENTALITATI
SOCIALE

ARTA
CULINARA
TRADITII
TRADITIONALA

TURISM
CULTURAL

VESTIMENTATIE
MONUMENTE
TRADITIONALA

EVENIMENTE
ARTA
CULTURALE

ARHITECTURA

Figura 1.1. Componentele turismului cultural

Sursa: Elaborat de autor în baza Istrate, I.; Glăvan, V., Turismul cultural în România – liant al
spiritualităţii româneşti de pretutindeni, Tribuna economică nr.5/1994.

Schema de cuprindere a conţinutului turismului cultural prezintă într-un mod cât se poate
de simplu toate elementele ce trebuie urmărite în analiza completă a acestui domeniu deosebit de
interesant. Fiecare dintre aceste elemente are propria sa formă de conţinut.
a) Turismul cultural are un conţinut complex
Această caracteristică se manifestă în privinţa produselor oferite şi formelor de
concretizare a călătoriilor, dar şi din perspectiva consumatorilor de vacanţe culturale.
Turismul cultural se sprijină pe o mare varietate de resurse (artişti, artizani, obiecte
tangibile şi intangibile, acţiuni şi relaţii între arte care sunt practicate în folosul consumatorilor
de turism cultural) [21, p.32-38] care au conturat alte subforme de turism – cultural - religios,
pelerinaj, pentru arheologie, urban, rural, muzeal, etnografic etc.
8
 De altfel, turismul cultural se diferenţiază faţă de alte forme de turism printr-o cerere
specifică de bunuri şi servicii, determinate în principal de caracteristicile vieţii culturale şi de
particularităţile segmentului de turişti căruia i se adresează. Determinarea relaţiilor dintre
turismul cultural şi alte forme de turism porneşte de la câteva aspecte esenţiale:
 categoria de resurse;
 tipurile de activităţi practicate;
 disponibilităţile financiare ale potenţialilor turişti;
 nivelul educaţional şi cultural al turiştilor;
 gradul de mobilitate al turiştilor şi sezonalitatea;
 nivelul de amenajare turistică a resurselor specifice;
 calitatea mediului înconjurător şi nivelul poluării.
Complexitatea turismului cultural este dată şi de diversitatea motivaţiilor clientelei,
generată în principal de creşterea nivelului de instruire, a experienţei turistice, a calităţii vieţii şi
nu în ultimul rând, de îmbunătăţirea facilităţilor turistice. Fenomenul este foarte vizibil la nivelul
continentului european, unde se regăsesc şi cele mai vechi forme de practicare a turismului
cultural. [9, p.4-6]
b) Turismul cultural se adresează unei clientele cu un anumit nivel de cultură şi
instruire sau care este în formare
În determinarea tipurilor de clienţi care aleg această formă de turism, un loc aparte îl
reprezintă modelul de cultură, sau subcultură căruia îi aparţin.
c) Turismul cultural este în general un produs mai scump, dar nu de lux, deoarece
implică anumite costuri (taxe) generate de serviciile speciale incluse: vizitarea unor obiective
culturale, participarea la evenimente culturale, editarea respectiv achiziţionarea unor produse
specifice (cataloage, ghiduri) etc.
d) Comparativ cu alte forme de turism, sezonalitatea turismului cultural este mai puţin
accentuată.
Toate aceste particularităţi îşi pun amprenta asupra modului de organizare şi de
desfăşurare a activităţii; totodată, ele oferă informaţii cu privire la modul de concepere a
produselor, de proiectare a acţiunilor promoţionale etc., astfel încât evoluţia acestuia, dar şi
satisfacţiile turiştilor să înregistreze un trend pozitiv.
Particularităţile şi formele turismului cultural
Ca formă bine individualizată a călătoriilor, turismul cultural are o serie de trăsături
conferite pe de o parte, de natura sa complexă, de faptul că presupune atât consumul unui pachet
de servicii obişnuite (cazare, alimentaţie, transport) cât şi a unor bunuri si servicii culturale şi, pe
de altă parte de evoluţia şi dezvoltarea sa în ţări cu mare experienţă în acest domeniu. Pe măsura
9
ce activităţile incluse în turismul cultural s-au structurat şi specializat, s-au conturat şi câteva
trăsături esenţiale ale acestuia.
În primul rând turismul cultural asigură o bună exploatare a unei game largi şi diverse de
mijloace şi anume:[15, p.22-25]
 Utilizarea plurivalentă a bunurilor culturale care există în localităţile urbane şi rurale şi
care constituie puncte de maximă atracţie turistică.
 Reabilitarea şi modernizarea centrelor istorice din localităţile urbane şi rurale care au
drept scop susţinerea funcţiei turistice şi creşterea veniturilor locale.
 Varietatea manifestărilor cultural-artistice naţionale şi internaţionale (concursuri de
muzică, festivaluri, săptămâni culturale, manifestări etnografice, expoziţii) ce duce la
creşterea interesului artiştilor străini pentru tezaurul cultural.
 Sporirea mobilităţii persoanelor se datorează în principal, progreselor înregistrate în
domeniul transporturilor în sensul creşterii vitezei de deplasare şi al reducerii costurilor
de călătorie, dar şi unor factori de natură socială legată de creşterea timpului liber; alături
de grupurile turistice organizate se constată creşterea numărului de persoane care se
deplasează pe cont propriu.
 Structuri turistice complexe diversificate: hoteluri, moteluri, camping-uri de-a lungul
traseelor turistice, asociate cu amplasarea de unităţi de alimentaţie publică. Deschiderea
către turismul internaţional impune dezvoltarea structurilor turistice şi aducerea lor la
nivelul exigenţelor mondiale. Diversificarea formelor de cazare în sistem privat în
mediile urban şi rural constituie un element benefic pentru turismul cultural itinerant.
 Restaurarea şi conservarea monumentelor, încă insuficiente sub aspect financiar şi al
numărului de obiective, constituie o problemă de maximă stringenţă, la fel ca şi coerenţa
unei politici de protecţie a mediului şi a patrimoniului cultural. Ample acţiuni de
restaurare au avut loc pe plan european.
 Menţinerea la un nivel admisibil a formelor şi nivelelor de poluare generală înregistrat în
marile centre urbane sau de-a lungul traseelor turistice. Înlăturarea circulaţiei grele din
oraşe şi din centrele turistice, generalizarea măsurilor tehnice la mijloacele de transport,
va conduce la scăderea gradului de poluare.
O altă caracteristică se referă la faptul că turismul cultural, în esenţă, se adresează unui
public avizat, cu un nivel ridicat de educaţie şi cultură. Aceasta nu exclude însă promovarea
formelor simple, de iniţiere, cunoaştere ale acestui gen de turism, asigurându-se în acest fel, o
mai largă adresabilitate. Ca atare o altă caracteristică se referă la trăsăturile definitorii ale
potenţialilor vizitatori şi ale celor care sunt fideli acestei forme de turism. Astfel pe baza
experienţei internaţionale s-au putut determina următoarele categorii de turişti:
10
  pensionarii (peste 60 ani)reprezintă în medie circa 20 % din numărul total de turişti din
Europa. Se integrează în grupuri turistice de diferite vârste, deţin cunoştinţe culturale
inegale, au interese şi afinităţi diferite; acest segment de turişti solicită condiţii de
transport şi de confort mai bune pentru a evita oboseala şi suprasolicitarea şi arată o
anumită fidelitate faţă de un produs cultural pe care îl pot vizita de 2-3 ori. Ei preferă să
cunoască obiective inedite, autentice dat fiind faptul că au un orizont de cunoaştere mai
bun;
 tinerii (15-24 ani) formează 16 % din totalul de turişti europeni, se deplasează în grupuri
mici, sau sub patronajul unor asociaţii, organizaţii de tineret, specializate pe domenii de
activitate. Aceştia reprezintă acei clienţi aflaţi în faza de acumularea informaţiilor, de
lărgire a orizontului cultural, prin urmare sunt mai dinamici, dispuşi să cunoască cât mai
multe destinaţii turistice Se bucură de facilităţi la transport, sunt tentaţi de cunoaşterea
culturală, spirit de descoperire şi participare directă la evenimente culturale şi nu solicită
servicii turistice deosebite;
 oamenii de afaceri care dincolo de preocupările lor de afaceri, în puţinul timp liber
existent preferă un produs cultural de calitate, care nu este întotdeauna uşor de asigurat şi
de găsit; ca urmare a sejurului scurt preferă să viziteze obiective culturale de excepţie şi
să beneficieze de un confort deosebit;
 persoanele cu familie şi copii care se deplasează pe distanţe scurte şi medii, deţin venituri
modeste, şi doresc să participe la evenimente culturale de grup sau în aer liber, având
dorinţa de a-şi îmbogăţi orizontul cultural, interesaţi fiind de educaţia copiilor;
 persoanele erudite care includ specialişti, experţi, cu preocupări îndeosebi artistice,
tehnice şi intelectuale, ce practică un turism individual, sau în grupuri foarte mici, de
profesionişti, într-o companie de înaltă ţinută şi pregătire profesională şi care doresc să se
bucure de natură sălbatică, obiective şi manifestări culturale de excepţie şi de un confort
pe măsura veniturilor. [30, p.14]
Toate aceste aspecte - trăsături şi avantaje - privesc turismul cultural în ansamblul său,
vizează toate sub-formele acestuia. În plus, în practica desfăşurării turismului cultural s-au
evidenţiat şi alte caracteristici proprii unora sau altora dintre formele turismului cultural. De
asemenea, turismul cultural are câteva particularităţi care îl diferenţiază de celelalte forme de
turism, şi anume: o extremă varietate de componente legate printr-o unitate a evoluţiei socio-
economice, istorice şi artistice; reprezintă o creaţie vie, în continuă evoluţie; presupune o
exploatare turistică selectivă şi diferenţiată.
Diversitatea aspectelor ce dau conţinut vieţii culturale îşi regăseşte reflectarea în
multitudinea formelor turismului cultural. Totodată varietatea modalităţilor de asociere,
11
combinare a componentelor culturale şi serviciilor turistice specifice amplifică varietatea
tipologică a turismului cultural.
În teoria şi practica de specialitate se regăsesc mai multe modalităţi de structurare a
formelor turismului cultural. Astfel, în funcţie de specificul obiectivelor şi conţinutul călătoriilor
se poate vorbi de: [10, p.65]
 vizitarea obiectivelor patrimoniului istoric: vestigii arheologice, istorice, monumente,
castele, edificii religioase, ansambluri urbane şi rurale, parcuri şi grădini;
 vizitarea muzeelor: pinacoteci, de arheologie, istorie, ştiinţe naturale, specializate sau
tematice, naţionale sau regionale, grădini botanice, parcuri zoo;
 participarea la evenimente culturale: spectacole de operă, balet, teatru, concerte,
festivaluri de muzică, dans, film, folclorice, sărbători tradiţionale, expoziţii, târguri;
 turism industrial şi tehnic - situat în opinia specialiştilor, între cel cultural şi cel de
afaceri, caracterizat prin vizitarea unor obiective economice (industriale), construcţii
specifice (baraje, viaducte, poduri, tunele, canale), ansambluri arhitectonice urbane -
moderne sau tradiţionale, cunoaşterea organizării sociale etc. [20, p.85]
O abordare mai detaliată a acestei clasificări conduce la identificarea unor forme
consacrate ale turismului cultural cum ar fi cel ştiinţific, religios, speologic etc.
Un alt criteriu de clasificare ar fi modul de organizare a vacanţelor. În concordanţă cu
structurile cunoscute se poate vorbi de turism organizat şi pe cont propriu fiecare dintre aceste
modalităţi prezentând avantaje şi dezavantaje. Fără să ne propunem o detaliere a acestora
considerăm că turismul organizat este mai potrivit dacă ţinem seama de necesitatea şi rolul
ghidului în înţelegerea conţinutului călătoriilor. Pe de altă parte, vacanţele pe cont propriu
asigură cunoaşterea mai multor atracţii în timp mai scurt şi oferă, totodată, răgazul înţelegerii
mai profunde a laturii culturale.
Cunoaşterea obiectivelor turistice se poate realiza prin circuite şi excursii cu durate
diferite de timp. Participarea turiştilor se poate materializa la nivel individual sau prin acţiuni
organizate, canalizate pe grupuri de turişti. De remarcat că pe cont propriu serviciile turistice au
un preţ mai ridicat, faţă de grupurile de turişti care beneficiază de facilităţi (cazare, vizitare etc.)
Dacă se are în vedere motivaţia drept criteriu de clasificare se poate vorbi de: turism
cultural pur (specific) şi turism cultural ca produs asociat altor tipuri de călătorii
Piaţa turistică aferentă activităţilor culturale include o diversitate a tipurilor de clienţi,
unde motivaţia este elementul dominant. Motivaţia poate determina existenţa unui turism
cultural propriu zis cu acţiuni bine organizate şi structurate şi un turism cultural adiacent care
poate fi inclus în cadrul altor forme de turism. În turismul cultural pur (specific) se remarcă
includerea unor obiective culturale de prestigiu (vizitarea muzeelor etnografice în aer liber).
12
 Evoluţia societăţii la nivel global arată că turismul a început să aibă propria sa istorie şi să
reprezinte un proces ireversibil cu continuitate ascendentă în timp şi spaţiu, având şi perioade de
regres sau stagnare. Astfel acesta atinge nivele şi forme variate de dezvoltare, în funcţie de
ansamblul condiţiilor social - istorice şi geografice din fiecare continent sau regiune, ţară.
În ceea ce priveşte turismul cultural nu se poate face o delimitare strictă, deoarece există
bunuri culturale care se găsesc în staţiuni şi localităţi turistice montane, balneare, de litoral.
Astfel, se poate susţine că de-a lungul timpului, turismul cultural a cunoscut o continuă
îmbogăţire a conţinutului şi o permanentă diversificare a formelor de manifestare.
Ca urmare separarea formelor sale de manifestare, dispuse în teritoriu, la nivel naţional,
european se dovedeşte a fi un pas dificil, dat fiind faptul că fenomenele culturale se găsesc acolo
unde şi societatea umană îşi exprimă existenţa şi propria identitate.
Noua abordare a turismului demonstrează că există numeroase interferenţe între toate
sub-formele turismului cultural şi celelalte modalităţi de concretizare ale călătoriilor. Ele se
exprimă prin faptul că aspecte ale turismului cultural se regăsesc şi în manifestări de altă natură
ca: turism urban, montan, rural, de litoral, balnear etc. Acestea ilustrează faptul că o resursă
turistică poate fi valorificată în mai multe moduri în funcţie de interesele nemijlocite şi de
segmentul de potenţiali turişti.
Câmpurile de interferenţă sunt exprimate în principal prin perioada şi durata sejurului,
sezonalitate, modul de desfăşurare, scopul şi categoriile de turişti etc. În funcţie de aceste
câmpuri de interferenţă se pot determina pentru fiecare formă de turism produsele şi serviciile
turistice adecvate, respectiv mijloacele de promovare cele mai performante. [15, p.54]
Un exemplu de interferenţă poate fi demonstrat prin faptul că un monument religios poate
constitui o destinaţie turistică preferată de cei interesaţi de valoarea istorică şi arhitecturală a
edificiului sau de cei doritori să cunoască creaţia artistică a unor sculptori sau pictori,
reprezentanţi de marcă ai unor curente artistice. În acest context fluxurile turistice axate pe topuri
de motivaţie şi interes variate se suprapun şi conduc la solicitarea structurilor turistice şi la
apariţia unei anume sezonalităţi.
Dimensiunile şi câmpurile de interferenţă ne oferă posibilitatea de a efectua analiza de
detaliu pentru fiecare sub-formă de turism, de a pune în evidenţă trăsăturile specifice şi de a găsi
cele mai bune soluţii de susţinere şi dezvoltare a lor.
În turismul cultural, interferenţele sunt numeroase datorită faptului că se pot delimita sub-
forme de turism aproape pentru fiecare componentă de patrimoniu – turism arheologic, religios
şi de pelerinaj, etnografic, muzeal, al locurilor memoriale şi istorice etc.
Pornind de la premisa că un număr mare de atracţii şi evenimente culturale se localizează
În centrele urbane, turismul cultural se intersectează cu cel urban. De altfel, numeroase lucrări
13
abordează turismul cultural ca o formă a turismului urban, circa 35 – 40 % din călătoriile în
oraşe fiind motivate de agrement şi programe având caracter cultural. [19, p.11]
Dinamica turismului urban este, rezultatul acţiunii unui complex de factori între care şi
creşterea interesului pentru obiective culturale, amplificarea contactelor sociale interne şi
internaţionale, dezvoltarea turismului de afaceri. [20, p.84]
Urmare a acţiunii acestor factori, se poate vorbi de o sporire a importanţei turismului
urban şi implicit a celui cultural.
În mod asemănător, având în vedere că turismul rural presupune petrecerea vacanţelor în
mediul rural şi participarea la activităţile tradiţionale, turismul cultural poate fi înţeles şi în
interconexiune cu acesta. Satul ca păstrător al tradiţiilor, obiceiurilor, artei populare a căpătat o
altă dimensiune cognitivă. Întregul său patrimoniu cultural care a fost păstrat şi conservat arată
că poate sprijini în aceeaşi măsură ca şi oraşul turismul cultural.
Turismul cultural atent organizat poate fi privit şi ca o formă a ecoturismului. Ca
argumente stau eforturile de protejare a patrimoniului cultural, interferenţele cu turismul în ariile
protejate care reprezintă un domeniu ce începe să câştige o tot mai mare importanţă. De
asemenea, dacă se are în vedere că potrivit statutului şi structurii Patrimoniului Cultural Mondial
UNESCO, în sfera culturii au fost incluse şi ariile protejate, ca spaţii de natură sălbatică, foarte
puţin modificate de activităţile antropice este lesne de argumentat includerea turismului cultural
în sfera largă a formelor dezvoltării durabile.
Prezentarea câtorva dintre formele pe care le cunoaşte turismul cultural în practica
economică este de natură să sublinieze locul şi importanţa sa în perspectiva dezvoltării
călătoriilor şi apropierii de gusturile şi exigenţele consumatorilor.

1.2. Tendinţe în dezvoltarea turismului cultural

Excursiile cultural-cognitiv turistice (ECCT) par să fie cele mai reuşite tipuri de deplasare
modernă. Ele câștigă teren rapid şi acoperă din ce în ce mai multe zone ale vieţii sociale şi
economice. Acest tip de deplasări reprezintă aproximativ 37% din toate călătoriile, iar creşterea
are un trend ascendent de 15% în fiecare an. Acest lucru demonstrează importanţa pieţei ECCT.
Importanţa lor este complexă şi versatilă. Este recomandat ca valorile culturale să aducă un
beneficiu maxim prin dezvoltarea ECCT şi transformarea lor în atracţii culturale. În conformitate
cu Organizaţia Mondială a Turismului (OMT), ECCT reprezintă între 18 şi 25% din fluxul
turistic de ieşire, întrucât se prognozează o creştere a acestora. Previziunile OMT sunt explicite
şi, potrivit acestora în 2020, ECCT vor avea o poziţie dominantă în plan mondial.

14
 În anumit sens turismul cultural este un tip elitist de turism. El atrage turişti cu un nivel
de educaţie superior şi cu interese deosebite – în special în domeniul istoric. În acest sens,
geografia turismului este strâns legată de ştiinţa istoriei şi aceasta ca urmare a faptului că, pe
lângă rezultatele cercetărilor istorice şi arheologice, trebuie să fie luate în considerare şi
parametrii geografici ai amplasării locurilor istorice – atât în prezent, cât şi la momentul creării
lor.
O trecere în revistă a literaturii de specialitate referitoare la profilul turistului aflat în
căutarea unui produs de turism cultural poate fi rezumată prin intermediul următoarelor
caracteristici esenţiale: [24, p.36]
 Un nivel de educaţie şi cultură superior;
 Capacităţi financiare ridicate şi drept urmare, care are tendinţa de a cheltui mai mult;
 Sejururi prelungite la destinaţiile vizitate;
 Turişti mai vârstnici (de peste 48 de ani), pentru care factorul principal în alegerea
călătoriei nu este dat de raportul valoare – bani, ci care caută un preţ pentru timpul pe
care îl petrec (valoare-timp);
 Încercări deliberate de contacta şi comunica cu populaţia gazdă locală;
 Intenţia de a înţelege mai bine cultura, tradiţiile, obiceiurile etc;
 Efectuează excursii suplimentare mai mici în interior;
 Percepţii, interese şi atitudini mai puternice şi pozitive (motivaţii diferite).
Turiştii se pot împărţi în două categorii, care necesită abordări de marketing diferite:
 Cei al căror principal scop este să cunoască moştenirea culturală şi cultura contemporană
a unei regiuni;
 Cei care au un alt scop de călătorie, şi indiferent de acest lucru, includ în activitatea lor şi
vizite la locuri culturale şi istorice.
Desigur, această distincţie este subiectivă într-o anumită măsură. De-a lungul ultimilor
ani, interesul şu numărul turiştilor culturali a crescut foarte mult, schimbându-se cultura
consumatorului şi conştientizarea importanţei moştenirii culturale în destinaţiile turistice.
Turismul cultural se dezvoltă ca una dintre cele mai eficiente industrii în diverse ţări din
lume. În spatele acestei dezvoltări se găseşte potențialul moştenirii culturale, care este văzut
drept o sursă strategică de dezvoltare socio-economică în diverse regiuni. În conformitate cu
studiile internaţionale, cultura reprezintă unul dintre factorii motivanți pentru excursiile turistice
pe plan mondial. [28]
În ceea ce priveşte diversele caracteristici turistice care le influenţează atractivitatea se
numără caracteristicile culturale şi sociale ale acestora. Moda, tradiţiile şi obiceiurile

15
influenţează şi ele comportamentul consumatorilor de servicii turistice. De un mare interes în
rândul turiştilor sunt elementele culturale ale naţiunilor.
Istorie
Potenţialul cultural al destinaţiei este exprimat prin istoria sa. Prezenţa locurilor istorice
unice determină dezvoltarea cu succes a turismului. Cunoaşterea istoriei şi a locurilor istorice
reprezintă cea mai puternică motivaţie a turiştilor, influenţându-le comportamentul.
Moştenirea istorică a destinaţiei nu are nevoie de nicio introducere pe piaţa turistică. Inovaţia
interesantă pentru atragerea turiştilor în cadrul moştenirii cu prezentări de moştenire istorică este
introducerea de materiale globale speciale, care sunt distribuite în ţările europene şi
mediteraneene. Specifică acestora reproducerea exactă a istoriei prin intermediul efectelor
speciale.
Religie
Cel mai vechi tip de călătorie cunoscut omului a fost timp de mii de ani pelerinajul.
Motivul pentru pelerinaj este dorinţa de a vizita centre religioase şi de a participa la ritualuri
religioase şi de a ajunge la locuri sfinte precum Ierusalim şi Mecca, cu rolul lor specific în
religiile lor. Diverse monumente culturale şi de arhitectură atrag turişti din întreaga lume, dând
naştere unui interes turistic şi influenţându-le comportamentul. Acestea includ Catedrala Notre
Dame din Paris, Sf. Petru din Italia, numeroase biserici şi mânăstiri din Bulgaria (Mânăstirea
Rila, Bachkovski, Troian, Aladza, a Schimbării la Faţă şi Biserica Boianna etc).
Muzică şi dansuri
Potenţialul muzical al destinaţiei reprezintă un factori major în atragerea turiştilor.
Festivaluri anuale celebre atrag mii de participanţi. Multe hoteluri din staţiuni le oferă turiştilor
muzică tradiţională cu muzică naţională în timpul programelor distractive, seri de folclor şi
concerte. Înregistrările de muzică tradiţională, a căror vânzare este frecventă în majoritatea
centrelor turistice este un mod unic de a prezenta turiştilor cultura altor oameni.
Dansurile etnice reprezintă o caracteristică a culturii naţionale. Practic, fiecare destinaţie
are propriul său dans naţional. Alte câteva exemple de dansuri, exponente ale culturii naţionale a
popoarelor, sunt: dansul bulgăresc horo (dans grupat) şi ratceniţa, dansul grecesc sirtaki,
kazaciokul rusesc, valsul vienez, polka poloneză, baletul japonez, ceardaşul unguresc şi dansul
turcesc din buric.
Bucătărie naţională
Bucătăria naţională reprezintă un element important al culturii de destinaţie. Turiştilor le
place să încerce felurile de mâncare naţionale ale ţării în care călătoresc. Caracterele specifice ale
bucătăriei naţionale şi ale calităţii acestora lasă nişte repere care au legătură mai degrabă cu
destinaţia în sine şi nu cu vacanţa. De un interes special în rândul turiştilor se numără
16
restaurantele care oferă bucătărie bulgărească în armonie cu elementele de tradiţii naţionale şi
folclor.
Obiecte meşteşugăreşti
Fiecare destinaţie turistică trebuie să ofere o gamă largă de suveniruri, realizate de
artizanii locali. Suvenirurile sunt amintiri plăcute pentru ţara respectivă. Un suvenir care nu este
fabricat în ţara gazdă îşi pierde valoarea şi este considerat un fals.

Tabelul 1.1. Principalele teme ale turismului cultural ş formele de manifestare turistică pe
care le generează

TEMA FORMULA TURISTICĂ

Pelerinaj, întâlniri
Religioasă
carismatice
Descoperirea de oraşe,
Circuit, sejur cu excursii
regiuni, ţări
Istorică Circuit, vizitarea sitului
Amintire Circuit şi excursie
Etnică Circuit, sejur
Artistică Circuit, stagiu
Circuit tematic, excursie în
Artizanat / Industrie
situri industriale
Parcuri şi grădini Circuit, sejur, excursie
Festivaluri, manifestări
Sejur
culturale
Gastronomic Sejur, circuit, stagiu culinar
Cumpărături Sejur în oras
Lingvistică Sejur în şcoală, în familii
Pedagogia culturii Ore în afara şcolii
Sursa: Elaborat de autor

Pentru identificarea utilizatorilor de turism cultural este posibil să utilizăm diverse

abordări: socio-demografice, comportamentale şi motivaţionale, iar în urma aplicării lor se pot
diferenţia următoarele tipuri de călători: [26, p.14]
Tipul A - TURIŞTI CULTURAL DEDICAŢI. În cazul acestui tip de călători, motivul
principal este dat de potenţialul cultural pe care îl oferă destinaţia respectivă, muzeele, galeriile,
17
festivaluri. Foarte des aceştia sunt atraşi de un loc anume ca urmare a faptului că acolo are loc un
anume festival sau concert. Motivul hotărâtor pentru aceştia poate fi dat de participarea la un
program cultural al cărui scop este reprezentat de dezvoltarea şi îmbunătăţirea abilităţilor
personale într-un anumit domeniu, cum ar fi folclorul. În aceste cazuri vorbim de un subset de
turism cultural, aşa numitul turism creativ.
Tipul B - TURIŞTII PREOCUPAŢI DE OBIECTIVE CULTURALE. Pentru acest tip de
turist, evenimentele culturale sunt un motiv important, dar comportamentul lor este diferit de cel
al reprezentanţilor tipului A. Ei se concentrează mai mult asupra recreaţiei şi sunt mai puţin
preocupaţi de studierea potenţialului cultural al destinaţiei.
Tipul C - TURIŞTII PREOCUPAŢI ÎNTÂMPLĂTOR DE ASPECTE CULTURALE. Pentru
acest tip de turist motivul cultural este în plan secundar, dar atunci când turistul se află la
destinaţia respectivă, este posibil ca acesta să viziteze un anume artefact sau un concert cu acces
gratuit.
Tipul D - TURIŞTII CU AVERSIUNE FAŢĂ DE CULTURĂ. Acest tip constă din călători
care nu sunt atraşi de vizitarea atracţiilor culturale şi preferă să se concentreze asupra activităţilor
recreative sau sportive sau să-şi viziteze prietenii.
Tendinţe în dezvoltarea turismului cultural
Turismul cultural este o practică tradiţională care s-a dezvoltat în timpurile antice şi a
continuat în cele moderne. Există documentare ale turismului cultural din mileniul 3 înainte de
Christos în papirusurile Egiptului antic. Nevoile spirituale şi intelectuale specifice ale poporului
reprezintă fundamentul pentru reactualizarea sa periodică de-a lungul timpului. Astăzi, diverse
tipuri de turism cultural se desfăşoară la diverse latitudini ale lumii. În prim plan se găsesc în
special ţările cu patrimoniu cultural şi istoric conservat, acolo unde sunt identificate locurile
culturale. LoCuS este un acronim care înseamnă Sistem Cultural Local, adică o zonă care prin
intermediul valorilor, resurselor culturale, teritoriului şi infrastructurii poate combina elemente
diferite ale ofertei turistice potenţiale concepute pentru un anumit grup ţintă al pieţei. Acesta este
un concept complex, care unifică teritoriul cu resursele sale culturale, subiectul relevant şi
segmentul ţintă al pieţei.
LoCuS înseamnă: [28]
 Un sistem bazat pe identitatea istorică, culturală, etnică şi naturală a anumitor locuri
(=LOCAL);
 Un concept pentru atragerea vizitatorilor interesaţi să facă cunoştinţă cu valorile culturale
ale oraşelor şi satelor, altele decât cele în care aceştia locuiesc cu scopul de a obţine
informaţii noi şi de a acumula experienţe noi menite a le satisface nevoile culturale
(=CULTURAL);
18
  Combinaţie integrată de resurse care are legătură cu tradiţiile istorice şi culturale în artele
vizuale şi teatrale, în industria creativă organizate şi relaţionate unele faţă de altele prin
împărtăşirea unei viziuni comune asupra regiunii, strategiilor pentru dezvoltarea proprie
sau a segmentului ţintă al pieţei (= SISTEM).
Locurile culturale, cum ar fi Parisul, Londra şi Roma atrag anual până la 15 milioane de
turişti, iar cel mai mare oraş din Turcia, Istanbulul, este vizitat de 8 milioane de turişti. Situri
antropogenice cum ar fi Taj Mahal din India, Acropolele din Atena sau antica Troie aduc un
aflux de 5 milioane de turişti în fiecare an.
Turismul cultural în ţara noastră are o cotă de 20%, aproape jumătate din cât reprezintă în
Grecia sau Italia. Aspectele referitoare la mărirea, intensificarea formelor de turism cultural şi
oportunitățile de a include mai multe locuri istorice şi evenimente culturale tradiţionale ridică o
serie de probleme specifice. Scopul prezentei lucrări este acela de a le analiza şi de a depista
aspectele contemporane referitoare la activitatea de turism cultural, iar un alt scop al lucrării este
acela de a prezenta responsabilităţile şi de a revela posibilele decizii corecte pentru acestea. Ca
urmare a analizei critice a problemelor, lucrarea reprezintă o reflecţie asupra utilizării moderne
raţionale a siturilor prezente şi a evenimentelor culturale, şi drept urmare, sunt prezentate
modalităţi alternative ale turismului cultural contemporan. Dezvoltarea obiectelor antropogenice
şi fenomenele culturale reprezintă un proces în care sunt implicate diverse instituţii publice,
institute de cercetare, companii turistice şi chiar persoane fizice. În decursul activităţii lor, este
posibil să existe unele diferenţe, ca urmare a diverselor obiective urmărite şi a abordării lor în
ceea ce priveşte patrimoniul cultural.
Socializarea este un proces prin care sunt implicate trăsăturile sociale și culturale
importante ale patrimoniului cultural. Prin intermediul acesteia se aprobă valoarea creaţiei, în
timp ce se ajustează modelele sociale ale consumatorului în societate şi sunt stabilite noi valori
morale. Astfel, scopul suprem al procesului socializării face faţă problemelor zilnice şi în mod
indirect impune linii directoare pentru redescoperirea realizările obiectivate ale spiritului uman în
eforturile sale către libertatea subiectivă. În plus, prezentarea calităţilor valoroase ale culturii are
un impact pozitiv şi reprezintă baza pentru atingerea conștiinței autonomiei – o ţintă culturală
promiţătoare. [30, p.33]
Aspectele socializării fenomenelor culturale reprezintă o precondiţie pentru aplicarea
mecanismului de crearea a cadrelor şi modelelor pentru imitaţie şi idealuri comportamentale. În
practica turismului, imitaţia are o structură etapizată. Ordinea de aplicare este conectată cu prima
etapă, odată cu efortul de înţelegere a fenomenului cultural, care este dus mai departe prin
intermediul eforturilor de a utiliza noul timp de comportament. Socializarea este un factor care
aduce realizările de ordin cultural în practica generală. Aplicarea sa practică are legătură şi cu
19
implementarea unor anumite activităţi tehnice. În cazul majorităţii locurilor cultural-istorice,
activităţi cum ar fi cele legate de cercetare, dezvoltare şi conservare, construcţia de infrastructură
de transport, facilităţi de cazare şi reglementarea modului de utilizare, întreţinere şi control a
acestora sunt inevitabile.
Implementarea precisă a responsabilităţilor în ceea ce priveşte patrimoniul cultural şi
istoric este o condiţie a garanţiei în ceea ce priveşte intensificarea activităţilor socio-economice
în diverse regiunii ale ţării. Odată cu dezvoltarea formelor de turism cultural, există un impact
direct și indirect asupra ocupării forţei de muncă și creșterea veniturilor populației. Turismul
cultural poate avea în mod indirect o influență asupra producţiei de bunuri și servicii adresate
direct turismul cultural. Astăzi, mărimea cotei este de 11-12%. Creșterea sa reprezintă un
potențial care poate influenţa în mod eficient economia regională. Combinaţia de influență
directă și indirectă în schema de cheltuieli turistice stabilește efectele globale asupra economiei
locale. Eforturile pentru a realiza achiziții mai mari și vânzări din regiune determină creșterea
efectului de multiplicare. Mai mult decât atât, în cazul în care economia locală produce bunuri și
servicii de bază pentru a satisface nevoile turistice, impactul va fi mult mai puternic.
Responsabilităţile pentru dezvoltarea turismului cultural reprezintă un complex de căutare
a răspunsurilor la o varietate de provocări și sarcini. Pentru această practică să fie competitivă pe
piața turistică, este nevoie de o activitate concentrată și de o coordonare a diferiților actori
implicați în organizarea și implementarea acestuia. Există oportunități reale pentru rentabilizarea
investiției și pentru efortul de socializare și promovare a patrimoniului cultural. Prin intermediul
implicării factorilor de decizie din turismul cultural, cota sa din piaţa turistică poate deveni egală
cu cea înregistrată în ţări precum Italia, Franţa şi Grecia. [19, p.28]
În raportul său „Turismul 2020”, Organizaţia Mondială a Turismului prevede o creştere a
turismului în plan internaţional de la 565 de milioane de vizitatori internaţionali în 1995, la 1.006
milioane in 2010 şi la peste 1561 milioane in 2020; iar în ceea ce privește Europa, se estimează o
creştere de la 338 de milioane de vizitatori în 1995, la 557 de milioane în 2010 şi 717 de
milioane in 2020. Acest lucru înseamnă o creştere anuală de 3%. Turismul cultural este un
fenomen socio-economic şi are un caracter complex, fiind format dintr-un ansamblu complex de
industrie turistică şi atracţie culturală.
Astfel se formează câteva tendinţe importante în dezvoltarea turismului cultural: [19, p.55]
 Patrimoniul cultural îşi extinde conţinutul, pentru a include şi alte valori, pe lângă
monumentele culturale: practici agricole tradiţionale, evenimente sociale şi tradiţii,
bucătărie locală şi activităţi meșteșugărești şi alte valori nemateriale, formând un mediu
cultural.

20
  Patrimoniul cultural îşi extinde graniţele pentru a include valori şi nivele superioare:
oraşe istorice, peisaje culturale, rute culturale cu amploare naţională, continentală şi chiar
transcontinentală.
 Patrimoniul cultural se manifestă nu numai ca o valoare spirituală care ar trebui să fie
protejată, dar, de asemenea, şi ca o resursă unică, care poate și ar trebui să fie utilizată
pentru dezvoltarea durabilă, în conformitate cu regulile jocului economic și legile pieței.
Turismul cultural poate fi un instrument esențial în acest sens.
În funcţie de acestea se formează câteva concluzii importante:
- O relaţie economică și integrare strânsă este prevăzută între cultură și turism. Rezoluția
din cea de-a 4-a Conferință a Consiliului Europei (Helsinki, 1996) subliniază faptul că
„veniturile din turism cultural pot contribui cu fonduri semnificative pentru întreținerea și
conservarea patrimoniului cultural”, iar în conformitate cu logica de mai sus: în cazul în care
patrimoniul cultural este capabil de a stimula industria turismului, turismul și ea la rândul său, ar
trebui să sprijine detectarea, protecția și promovarea propriilor resurse culturale și istorice.
- Valori comerciale importante completează pachetele culturale şi istorice, inclusiv
infrastructura culturală, turistică, informaţională şi de transport, la care se adaugă produse şi
activităţi conexe (festivaluri atractive, comerţ, bucătărie, pescuit şi vânat, etc.). Valorile
culturale, cel mai adesea integrate cu valorile naturale se află în inima acestui sistem, tratate ca
un produs turistic complet, cu o infrastructură mereu nouă în jurul său, făcând-o permanent
atractivă.
- Imaginea satului din interiorul ţării devine un produs comercializabil, ce poate fi lansat
în întreaga lume cu ajutorul unei publicităţi şi marketing corespunzătoare, deoarece creează un
climat favorabil pentru investiții și turism. Patrimoniul cultural este un element-cheie al imaginii
Principalele tendinţe care au legătură cu dezvoltarea turismului cultural care sunt prezente
şi care se vor bucura de succes pe viitor sunt:
 Călătoriile cu destinaţie mai apropiată de domiciliu vor deveni mai dese, predominând
călătoriile în aceeaşi ţară, faţă de destinaţiile îndepărtate;
 Vor fi preferate destinaţiile cu valoare tangibilă mai ridicată şi care beneficiază de o curs
de schimb valutar favorabil, întrucât preţul va reprezenta un stimul important în ceea ce
priveşte competitivitatea;
 Numărul de achiziţii în ultimul moment vor creşte, ca urmare a faptului că o nesiguranţă
crescută va face ca turiştii să amâne luare unei decizii şi să caute ofertele speciale;
 Preocupările în ceea ce priveşte costul va fi esenţială pentru companiile care doresc să îşi
menţină avantajul competitiv;

21
  În cadrul competiţiei dintre destinaţii şi sectoarele economice, cooperarea dintre sectorul
public şi cel privat şi tur-operatorii va avea o importanţă strategică.
Printre principalele priorităţi ale dezvoltării turismului cultural se numără:
 Profitabilitatea economică. Turiştii cheltuiesc mai mult şi au sejururi mai lungi.
 Utilizarea bunurilor disponibile (existente), create în trecutul recent sau îndepărtat, adică
este nevoie de crearea unui nucleu de atracţii turistice. Acestea facilitează formarea
produselor turistice şi diferenţierea lor.
 Necesitatea dezvoltării unei game largi de tipuri specializate de turism – religios,
educaţional, festivaluri, muzee.

1.3. Rolul resurselor muzeale în dezvoltarea destinaţiilor turistice

Destinaţia reprezintă, locul sau spaţiul geografic unde un vizitator sau un turist se opreşte
fie pentru o noapte de cazare, fie pentru o perioadă de timp, sau punctul terminal al vacanţelor
turiştilor, indiferent dacă ei călătoresc în scop turistic sau de afaceri. [23, p.53] Se consideră că
destinaţiile turistice sunt produse complexe compacte, precum parcurile turistice, hotelurile tip
club şi satele de vacanţe. Ele sunt, adesea, conduse de o singură firma comercială, care închiriază
spaţii de la o altă firmă comercială, salon de înfrumuseţare, baruri, cluburi, magazine etc.
Totodată, pot fi considerate ca fiind destinaţii turistice toate continentele.
Pentru a putea fi considerată destinaţie, un loc trebuie să dispună de un potenţial turistic
corespunzător şi să îndeplinească, în acelaşi timp, şi alte cerinţe legate de infrastructură, bunurile
şi serviciile complementare, ce-i pot mări atractivitatea, diferenţiind destinaţiile şi determinând
pieţele ţintă spre care trebuie orientată atenţia firmelor de turism.
Atracţiile pot determina apariţia de destinaţii şi servicii turistice, prin construirea de
structuri de primire turistică în jurul atracţiei. Este deosebit de sugestivă în acest sens,
comparaţia atracţiei cu un fir de nisip în jurul căreia creşte o perlă, care simbolizează destinaţia
turistiă.
Majoritatea destinaţiilor de succes ale lumii s-au dezvoltat pornind de la o atracţie
majoră. Astfel, faima de care se bucură localitatea Luxor, din Egipt, se datorează existenţei
piramidelor şi a Sfinx-ului, cea a oraşului Cantebuing de la catedrala sa, aşa cum cea a oraşului
Orlando vine de la Disney World. Marketingul acestor destinaţii este centrat asupra atracţiilor
respective, astfel încât acestea devin simbolul destinaţiei în mintea turiştilor. [29, p.67]
În timp ce unele destinaţii se bazează pe o singură atracţie, altele dezvoltă noi atracţii,
pentru a satisface cererea vizitatorilor şi a spori durata şederii acestora.

22
 Conform teoriei ciclului de viaţă a produsului, cu timpul, este posibil ca anumite
destinaţii să ajungă în etapa în care atracţiile originale intră în declin. Un asemenea fenomen a
putut fi observat deja în unele staţiuni litorale britanice, unde facilităţile tradiţionale pentru
distracţii s-au închis, nemaiatragând suficienţi vizitatori, iar hotelurile s-au transformat în
sanatorii private.
Patrimoniul cultural, componentă importantă a culturii, este o consecinţă directă a
evoluţiilor socio-culturale şi chiar politico-economice. Patrimoniul cultural, inclusiv cel muzeal,
ca parte componentă are o importanţă deosebită pentru comunitatea umană căreia i se asociază,
precum şi pentru societate în ansamblu. [25, p.11]
Într-o societate deschisă, democratizarea culturii, deci şi a instituţiilor muzeale care-şi
lărgesc permanent oferta culturală, presupune asumarea de responsabilităţi în ceea ce priveşte
cercetarea şi valorificarea ştiinţifică şi publică a bunurilor de muzeu. În ultimii ani în instituţiile
publice, la forumuri naţionale şi internaţionale se analizează diverse concepte precum:
valorificarea patrimoniului muzeal, brand muzeal, turism cultural, marketing şi management
muzeal.
Această orientare a instituţiilor publice, a mass-media, a societăţii în general, se datorează
importanţei factorilor socio-culturali ca pârghii şi componente principale ale dezvoltării socio-
economice durabile. Această schimbare, care prefigurează şi o reevaluare a importanţei
economice, nu numai culturale, a patrimoniului cultural naţional, inclusiv celui muzeal, impune
îndreptarea atenţiei către domenii până acum neabordate sau prea puţin avute în vedere, precum
rolul instituţiei muzeale în dezvoltarea unei societăţi durabile.
În ceea ce privește rolul turismului cultural în dezvoltarea destinatiilor turistice pot fi
subliniate o serie de efecte pozitive.
Efectele pozitive ale turismului cultural:
 Impulsionarea vieţii culturale a ţării;
 Lărgirea orizontului cultural al locuitorilor și turiștilor;
 Creșterea respectului faţă de propria persoană;
 Acceptarea și aprecierea valorilor celor din jur;
 Creșterea economică a orașelor vizate;
 Creșterea coeziunii sociale în cadrul orașului;
 Crearea unei imagini unitare a orașului;
 Promovarea imaginii orașului pe plan naţional și internaţional;
 Îmbunătăţirea reţelei de căi de comunicaţie;
 Protecţia și conservarea centrelor istorice ale orașelor.

23
 Dezvoltarea turismului presupune existenţa unui potenţial turistic care, prin atractivitatea
sa, are menirea să incite şi să asigure integrarea unei zone, regiuni, ţări cu vocaţie turistică în
circuitele interne şi internaţionale şi care să permită accesul turiştilor prin amenajări
corespunzătoare.
Resursele (valorile) naturale sunt completate cu resursele (valorile) antropice (printre care
şi resursele muzeale), create de mintea şi mâna omului (aşa-numita oferta turistica secundară),
menite să îmbogăţească şi să faciliteze valorificarea durabilă a potenţialului turistic natural,
asigurând premisele transformării acestei oferte potenţiale într-o ofertă turistică efectivă.
Istoria şi civilizaţia proprii fiecărui popor îmbogăţesc valorile naturale ale ţării respective
şi impun totodată şi o anume „marcă cultural-turistică”, originală, inconfundabilă în lume.
Multe creaţii artistice, ştiinţifice, arhitectonice, tehnico-inginereşti etc., au revoluţionat lumea de
atunci şi minunează şi înflăcărează minţile contemporanilor noştri. Amintim în acest sens, ceea
ce înseamnă pentru turism vestigiile civilizaţiilor elenistică, romană, aztecă, incaşă, ebraică,
arabă, budistă sau africană etc., iar mai aproape de noi, în Europa, renaşterea, arta medievală,
bizantină, otomană etc.
Punerea în valoare a resurselor muzeale (oferta secundară) într-o zonă, staţiune etc., de
interes turistic depinde, în mare măsură, de dinamismul dezvoltării economiei naţionale a unei
ţări, de politica de ansamblu pe care o promovează una sau alta dintre ţările primitoare de turişti
în domeniul dezvoltării turismului, de facilităţile oferite pentru atragerea vizitatorilor.
Orice strategie de dezvoltare a turismului porneşte de la evaluarea şi ierarhizarea
resurselor turistice care reprezintă „materia prima” pentru toate activităţile turistice.
Resursele muzeale, ca resurse şi atracţii turistice potenţiale, au un rol fundamental în
dezvoltarea turismului. Importanţa lor derivă din următoarele elemente:
 valoarea peisagistică, estetică, recreativă, culturală etc;
 calitatea şi volumul unui factor natural de cură (inclusiv a bioclimatului);
 existenţa unor condiţii naturale care generează forme de turism specifice (stratul de
zăpadă, oglinzile de apă, resursele cinegetice, etc);
 rolul cognitiv şi instructiv-educativ al multor elemente cum ar fi rezervaţiile
naturale;
 monumentele naturii, obiectivele social - economice etc.

24
 CAPITOLUL II. EVALUAREA POTENŢIALULUI TURISTIC AL OR.
VENEŢIA
2.1. Prezentarea generală a or. Veneţia

Venetia este principalul oraş al regiunii Veneto şi al Italiei nord-orientale. Veneţia are o
pupulaţie de circa 270.000 locuitori şi este capitala provinciei cu acelaşi nume. Întregul oraş (şi
intreaga lagună) au fost declarate în 1979 patrimoniu al umanităţii de către UNESCO.
Istoria
Nu sunt aspecte certe asupra originii oraşului: se pare că Veneţia s-ar fi născut ca urmare
al fluxului de refugiaţi care au abandonat câmpia padană sub ameninţarea invaziei Longobarda
din nordul Italiei în anul 568.
Aşezată la graniţa culturală cu Imperiul Bizantin, şi-a dezvoltat un puternic spirit de
independenţă care a dus la formarea unui oraş stat. Şeful guvernului era dogele (din latină dux),
teoretic ales pe viaţă, dar în practică, adesea constrâns să renunţe la propriul mandat ca urmare a
unor rezultate nesatisfăcătoare ale propriului guvern.
În apogeul puterii sale, Veneţia controla mare parte din coasta Marii Adriatice, multe
insule, inclusiv Creta, era principala putere militară şi între principalele forţe comerciale din
orientul apropiat. Teritoriul republicii în Italia se întindea până la Lacul Garda şi fluviul Adda.
În secolul XVIII, Veneţia era printre oraşele cele mai rafinate din Europa, cu o mare
influenţă în domeniul artelor, arhitecturii şi al literaturii acelei perioade. Teritoriul Republicii
Veneta cuprindea Veneto, Istria, Dalmaţia, Cattaro şi o parte din Lombardia. Dar după 1070 de
ani de independenţă, în 12 mai 1797 orasul este cucerit de Napoleon Bonaparte. Dogele
Ludovico Manin este constrâns de Napoleon să abdice şi este dizolvat Consiliul Republicii
pentru a proclama „Guvernul Provizoriu al Municipalităţii Veneţia”. Pe 16 mai 1797 trupele
franceze au ocupat oraşul. [34]

25
 În 17 octombrie 1797 „Municipalitatea Veneţia” înceta să mai existe fiind cedată
Austriei. Veneto, Istria, Dalmaţia şi Cattaro au format „Provincia veneta a Imperiului Austro-
Ungar”. Austriecii au intratîn oraş pe 18 ianuarie 1798. Din 1866 face parte din Regatul Italiei.
Oraşul
Azi oraşul Veneţia este împărţit în şase cartiere: Dorsoduro, Santa Croce, San Polo, San
Marco, Cannaregio şi Castello, cuprinzând 118 insule, 354 poduri şi 177 canale. Harta oraşului
este prezentată în Anexa 1.
Piaţa San Marco poate fi considerată „centrul centrului” oraşului, una dintre cele mai
frumoase din lume. Aici se găseşte Bazilica San Marco, Palatul Ducal şi clopotniţa bazilicii. Un
alt simbol al oraşului este Podul Rialto pe care se găsesc magazine.
Alte importante monumente veneţiene sunt: Arsenale, Bazilica Santa Maria della Salute
şi Bazilica Santa Maria gloriosa dei Frari.
Canalele principale ale oraşului sunt: Canal Grande şi Canale della Giudecca. Primul
împarte în două oraşul trasând un S, al doilea separă centrul vechi de insula Giudecca.
Împrejurimile Veneţiei
Alte puncte demne de reţinut sunt insulele Murano, Burano, Torcello, Lido di Venetia şi
Pellestrina. Torcello, considerată cea mai mică dintre insulele lagunare, are un nobil trecut, chiar
dacă azi are câteva zeci de locuitori.
Pellestrina delimitează împreună cu Lido, peninsula Chioggia şi peninsula Jesolo, de
lagună. Lido di Veneţia este o fâşie de pamant care se întinde în mare. Aici poate merge cu
maşina şi se poate face plajă.
Burano atrage repede atenţia prin casele viu colorate, fiind faimoasă şi pentru broderiile
sale. Murano este poate cea mai faimoasa insulă din Laguna, cu o tradiţie importantă în
prelucrarea artizanală a sticlei. Oraşul lagunar Veneţia are fracţiuni pe litoral: Mestre şi
Marghera. [34]
Veneţia este un oraş în continuă dezvoltare caracterizat printr-o lumină difuză şi
caracteristica ceaţă de iarnă. Canalele sale, denumite “sestieri” (conform fiecăruia dintre cele
şase cartiere în care se împarte Veneţia) şi străzile strâmte sunt alte elemente caracteristice ale
Veneţiei, la fel ca turnurile înclinate datorită cimentului instabil al edificiilor susţinute de
milioane de stâlpi înfipţi în terenurile mlăştinoase ale micilor insule care compun laguna.
Una dintre caracteristicile cele mai singulare ale Veneţiei sunt inundaţiile periodice.
Ultima a avut loc în decembrie 2008. Acestea se manifestă mai ales când se combină mareea şi
vânturile de Siroco, producând un fenomen cunoscut sub numele de Apa Înaltă, ce produce
inundarea completă a oraşului în urma căreia este necesară punerea unor pasarele de lemn pe
străzi, astfel încât oamenii să poată merge prin Veneţia. Pentru a evita această problemă
26
importantă există deja un Proiect, botezat cu numele de sistem “Mose”, al cărui obiectiv final
este evitarea creşterii nivelului de apă datorat mareei şi prin aceasta, prevenirea fenomenului de
Apă Înaltă ce provoacă inundaţiile periodice care afectează oraşul.
Dacă ajungi în Veneţia, trebuie să încerci mediul de transport cel mai popular în Veneţia:
tipica gondolă veneţiană. Gondola este cea mai populară dintre ambarcaţiunile veneţiene, care
deşi în ziua de azi este utilizată în principal pentru turişti, de asemenea se utilizează în ocazii
speciale cum ar fi ceremonii, nunţi, înmormantări. Gondolierul te va purta printre micile canale
împrăştiate în întreg oraşul pe post de străzi, canale pe care circulă orice tip de ambarcaţiuni,
precum gondolele şi “vaporetto”, înafară de alte mici bărci şi ambarcaţiuni private. Pentru a te
mişca dintr-o parte în alta, poţi alege să foloseşti “vaporetto”, care sunt un fel de autobuze
publice ce acoperă diferite rute în interiorul lagunei, sau poţi alege o plimbare printre străzile
strâmte, pentru a explora mai bine Veneţia.
Veneţia este unul dintre puţinele oraşe în care nu există autoturisme pe străzi, de aceea
singura grijă este aceea de a nu cădea într-un canal.

Veneţia este de asemenea faimoasă în lume pentru

Carnavalul veneţian. Această sărbătoare datează din secolul XIX şi reprezintă sărbătoarea cea
mai populară din Veneţia. Deşi această tradiţie datează din anul 1800, s-a stabilit ca sărbătoare
încă din secolul XIII, atrăgând aristocraţi din toată Europa. După declinul Veneţiei ca putere
comercială şi odată cu începerea turismului masiv, Carnavalul de la Veneţia a devenit din ce în
ce mai important. Costumele din cadrul carnavalului sunt adevărate opere de artă, cu costume
pline de culoare şi măşti de o mare eleganţă şi în acelaşi timp pline de mister.
La prima vedere, ai spune că Veneţia îşi petrece tot timpul îngrijindu-se de detalii.
Infloreşte în gloria palatelor de pe Marele Canal, dar nu vă ăsaţi păcăliţi: acest oraş este plin de
energie. Veneţia este o minune arhitecturală, cu biserici de marmură construite peste puncte de
observaţie vechi amplasate în barene (movile de noroi - dar adevărul este că acest oraş este
construit pe un fir de aţă. Oamenii rezonabili ar putea păli la vederea apei care se apropie de
treptele de la intrare şi ar pleca la primul semn de acqua alta (maree). Dar raţiunea nu are ce
căuta în modul veneţian de rezolvare a problemelor. În loc să plece, veneţienii au inundat lumea

27
cu picturi voluptoase, vinuri, muzică, arome şi mirodenii de pe întreaga rută a lui Marco Polo,
precum şi moda în stil boem, chic. Şi încă nu au terminat.
Având cele mai multe opere de artă pe metru pătrat din lume, am putea crede că oraşul ar
putea s-o lase mai moale, poate chiar ă se culce pe laurii victoriei. Dar Veneţia refuză să se
retragă din afacerile legate de inspiraţie.
În îngustele calli (străzi), putem vedea artizani ce cioplesc pantofi decoraţi precum
păsările din lagună, bucătari care prepară feluri de mâncare de patru stele pe plitele lor, şi
muzicieni care târăsc violoncele din secolul XVIII către concerte baroce fascinante, interperetate
cu bravari în stil punk - rock.
Veneţia nu este destinată unei decăderi gentile. Beneficiarii miliardari şi bienalele
desăvârşite umplu toate acele vechi palazzi (palate) cu opere restaurate şi exemplare de artă şi
arhitectură contemporană care te lasă cu gura căscată, iar galeriile din spate şi expoziţiile
artizanilor ies în evidenţă în umbra lor. Sincronizarea dumneavoastra nu putea fi mai bună:
oamenii care fac mersul pe apă să pară uşor sunt bineveniţi pentru următoarea reprezentaţie.
Chiar şi în frigul care te îngheaţă din ianuarie, Veneţia are admiratorii săi. Partea bună
este că putem avea o companie fascinană aici. Mai accesibilă ca niciodată şi suprinzător de
ieftină, dată fiind unicitatea sa, Veneţa rămâne un oraş care merită ales: necesită totuşi puţină
imaginaţie pentru a uita confortul automobilelor şi al autostrăzilor în favoarea bărcilor încete şi
calli-lor înguste. Sculptori, cei care cântă la harpă, bucătari ce gătesc sushi sau visători ce trec
drept bancheri ar putea să ajungă să-şi dea coate deasupra unor farfurii pline-ochi cu risotto di
seppie (risotto cu calamar) la mesele uzate de lemn din osterii-le autentice (bar-restaurant).
Judecând prin prisma mulţimii, am putea crede că are loc Bienala de Artă - dar nu, este doar o
noapte obşnuită de miercuri în Veneţia.
Veneţia este minunată când este prinsă între doua momente, după ce călătorii diurni se
grăesc să scape de traficul de după-amiază, şi înainte ca vapoarele de croazieră să aducă nou-
veniţi uluiţi în Piata San Marco, ce au trei ore la dispoziţie pentru a vedea toata Veneţia înainte
de prânz. Acei vizitatori poate nu vor apuca niciodată să vadă Veneţia în momentele sale de
relaxare, când gondolierii îşi încălzesc corzile vocale cu espresso-uri aburinde pe drumul spre
muncă, iar artizanii de mozaicuri se întâlnesc la bar pentru o mică discuţie la terasă, la o băutură
acidulată făcută din strugurii prosecco. [27, p.5]

28
 2.2. Obiective turistice de importanţă majoră în turismul cultural al Veneţiei
Veneţia este faimoasă şi pentru arta proprie şi caracteristică ce se poate contempla în tot
oraşul, mai ales la nivelul muzeelor şi monumentelor, începând cu Piazza San Marco, inima
Veneţiei, unde au loc evenimentele cele mai importante din Veneţia. De aceea se cheamă
“piazza” (piaţă) şi nu “campo” (câmp), ca majoritatea celorlalte pieţe. Aici se găseşte basilica
San Marco, turnul omonim şi faimosul Palat Ducal, în stil gotic, care a fost folosit de asemenea
ca rezidenţă de lux, sediu al guvernului, curte de justiţie şi a închisorilor republicii Veneţia.
Veneţia este împărţită în şase cartiere, câte trei de fiecare parte a Grand Canal, cea mai
mare arteră principala maritimă. Înainte de a te îmbarca pentru spectacolul Venţiei, trebuie să
faci o plimbare pe Grand Canal, de departe cea mai buna introducere în oraş.
Cea mai mare atracţie turistică din Veneţia o reprezintă Veneţia însăşi, şi trebuie să acorzi
suficient timp doar pentru a cutreiera prin labirinturile ei magice. În special explorările nocturne,
când străzile sunt aproape pustii, merită să fie făcute. Nu trebuie uitate nici zonele mărginaşe,
mai ales liniştita zona de vest, din jurul lui San Nicolo dei Mendicoli, şi cartierul rezidenţial
estic, din jurul grădinilor Biennale.
Merită de văzut Giudecca, o insulă nu foarte vizitată din sudul oraşului. De asemenea,
Insula San Giorgio Maggiore - priveliştea pe care o ai asupra Veneţiei de pe biserică este una
memorabilă - şi sub nici o formă nu trebuie ratată Insula Torcello, unul dintre cele mai
încântătoare locuri din Veneţia.
Dar daca Torcello îţi arată ce are oraşul mai frumos, merită să ne amintim că Venţia este
un oraş cu multe probleme. S-ar putea totuşi să nu se scufunde, dar poziţia pe care o are încă o
face o victimă permanentă a inundaţiilor, î vreme ce combinaţia dintre mare, apa sărată şi efectul
coroziv al poluării aerului produs de fabricile de pe continent afectează grav edificiile oraşului.
Depopularea este şi ea o problemă, în sensul că numărul vizitatorilor este mai mult decât
poate suporta orşul. Poate că Veneţia este un basm, dar poate fi unul cu un sfârşit nu neapărat
fericit.
Cele mai atractive obiective turistice ale Veneţiei sunt:
Palazzo Ducale
Palazzo Ducale, sau palatul dogilor, a fost reşedinţa, timp de aproape o mie de ani, nu
numai a dogilor care au condus Veneţia, a poliţiei secrete şi a Curţii de justiţie, dar şi a
închisorilor municipale, a camerelor de tortură şi a multor instituţii administrative. Una dintre
cele mai frumoase clădiri gotice din lume, exteriorul este un superb amestec de coloane,
marmură complicat ornamentată şi motive decorative de trifoi cu patru foi.

29
 Interiorul constă într-un labirint de
camere aurite şi pictate, dar şi într-o serie de turnuri întunecoase în care pe vremuri a fost închis,
printre alţii, Casanova, aventurierul din secolul al XVIII-lea.
Primul palat, asemănător unei fortăreţe, a fost construit în anul 814, dar a fost distrus de
incendii în 976 şi în 1106. Construcţia clădirii actuale a început în anul 1314, când au început
lucrările unei săli mari, pentru Maggior Consiliglio.
Camera inferioară a parlamentului republicii. Trei ani mai târziu, după ce aceasta a fost
gata, în 1422, resturi ale vechiului palat au fost demolate pentru a face loc faţadei principale a
palatului. Apoi, interiorul a fost permanent modificat, pe măsură ce aparatul administrativ şi
guvernamental se tot mărea, palatul ajungând mai mult sau mai puţin la forma sa actuală în 1550.
Incendiile distrugătoare din 1574şi 1577 au adus construcţia aproape de colaps, şi o
vreme s-a pus în discuţie demolarea ei şi construirea alteia, în stil renascentist. Propunerea nu a
avut succes şi o restaurare mai modestă a salvat palatul gotic pentru posteritate.
Basilica di San Marco
E greu să-ţi imaginezi o altă clădire din vestul Europei mai frumoasă sau mai bogat
împodobită, cu o moştenire arhitecturală şi artistică mai îndelungată decât Basilica di San Marco.
O magnifică biserică-hibrid, a adăpostit timp de aproape 1000 de ani mormântul Sfântului
Marcu, fiind totodată capela particulară a dogilor (conducătorii Veneţiei) şi reazem spiritual şi
simbol fundamental al puterii, autorităţii şi continuităţii statului veneţian - cea mai longevivă
republică din lume.
San Marco a fost întâi o modestă capelă în interiorul Palatului Dogilor, înlocuită prima
dată în anul 832, apoi din nou, în 978, când revoltele au distrus biserica şi mausoleul. În 1063,
dogele Contarini a pornit o a patra construcţie, cerând ca aceasta să fie „cea mai frumoasă
văzută vreodată”. Lucrările la această capodoperă fără de pereche au culminat în 1094, când
basilica cea nouă a fost sfinţită şi declarată „biserica oficiala a statului veneţian”.

30
 Aceasta este, mai mult sau mai
puţin, clădirea pe care o putem vedea
acum, deşi în 1094 mai avea încă de
dobândit bogaţia de ornamente artistice şi arhitectonice. Lucrările la mozaic au început în jurui
anului 1100, dar cea mai mare parte a ornamentaţiilor au apărut în 1204, multe dintre ele jefuite
fără ruşine de veneţieni din Constanti no pole, în timpul celei de-a patra Cruciade.
Gallerie dell Accademia
Nu poate reprezenta o surpriză pentru nimeni faptul ca un oraş atât de special ca Veneţia
a produs propriul stil artistic şi propriii artişti, „întreaga Veneţie a fost atât model, cât şi pictor”,
a spus romancierul Henry James, „si viaţa a fost atât de picturală încât arta nu a putut evolua
altfel”.

Scriitorul german Johann

Goethe a fost de acord, spunând că,
„întrucât ochii noştri sunt educaţi din copilărie de subiectele pe care le vedem în jurul nostru,
un pictor veneţian este obligat să vadă lumea un loc mai luminos şi mai vesel decât restul
oamenilor”.
Arta veneţiană a traversat secolele, şi nu doar cele care se întind pe perioada Renaşterii şi
a înaltei Renasteri, apogeul artistic al Italiei. A fost remarcabila si in secolele precedente sau
urmatoare, de la mozaicurile bizantine aurite ale lui Torcello si cele din Basilica San Marco, la
lucrarile aproape fotografice din secolul al XVIII-lea ale lui Canaletto.

31
 Puţine lucrări din muzeu dezamăgesc, multe dintre cele mai faimoase picturi se găsesc în
camerele 1 - 5, 10 şi 11 şi cele două storie, sau ciclurile de fresce narative, care conferă galeriei
un final grandios.
Începuturile bizantine
Prima cameră a galeriei este un început promiţător, tavanele ei aurite scoţând în evidenţă
multele picturi de influenţă bizantină de sub ele. Piesa de rezistenţă este remarcabila „încoronare
a Fecioarei” (1356) de Paolo Veneziano. Unul dintre cei mai de seama pictori ai oraşului, a
jucat un rol important în transformarea preocupărilor artistice pentru mozaic a Veneţiei în
preferinţa pentru pictura. [34]
Trecând în camera 2, sărim peste un secol şi ne trezim între capodoperele Renaşterii
timpurii: Giovanni Bellini (1435-1516), probabil cel mai sublim dintre toţi pictorii veneţieni, este
reprezentat de „Madona şi Sfinţii” (1485), în vreme ce alt nume mare, Vittore Carpaccio (circa
1460-1526) este prezent cu seducatoarea „Înfăţişarea lui Iisus în templu” şi lucrarea de grafică
„Cei 10.000 de martiri de pe Muntele Ararat”. Această lucrare face aluzie la legenda celor
10.000 de soldaţi romani martirizaţi de rebelii armeni.
Nume celebre
Camerele 4 şi 5 contin cele mai cunoscute picturi. Printre ele este una dintre cele mai
remarcabile şi mai misterioase lucrări ale Renaşterii, „Furtuna” lui Giorgione (1500), o lucrare
atât de enigmatică încât nimeni nu a fost în stare să explice înţelesul ei alegoric (dacă există).
Alaturi este „Col Tempo”, a aceluiaşi pictor, o lucrare mult mai uşor de înţeles, o alegorie despre
trecerea timpului şi bătrâneţe.
Renaşterea titanilor
Camerele 6-9 marchează un fel de hiatus, o pauză întreruptă în mod spectaculos de
colosala lucrare a lui Paolo Veronese „Cina în casa lui Levi” (1573), din camera 10. Inţial s-a
dorit a fi o descriere a „Cinei cea de Taină”, dar Veronese a fost silit să schimbe numele
tabloului - dar nu şi conţinutul -, când Inchiziţia a obiectat la zugrăvirea într-un mod nepotrivit a
ceea ce ei numeau „bufoni, beţivi, germani, pitici şi alte asemenea indecente”.
Două lucrări mai puţin controversate, dar mult mai ciudate, atârnă una lângă alta, ambele
aparţinând lui Tintoretto (1519-1594), unul dintre giganţii Renaşterii Titanilor, „Miracolul
sclavului” (1548) şi „Mutarea trupului Sfântului Marcu” (1560). Pe peretele opus atârnă o
„Pieta” (1576), o capodopera de Tizian (1485-1576), rivalul lui Tintoretto. Pictat când artistul
avea peste 90 de ani, personajul în manta roşie din dreapta lui Iisus este probabil un autoportret.
„Miracolele Crucii Adevărate”
Coridorul principal al muzeului şi camerele 12-19 adăpostea câteva lucrări care merită
atenţia, printre care picturi aparţinând lui Canaletto, pasteluri ale lui Rosalba Carriera (1675-
32
1757), una dintre cele mai cunoscute artiste ale Veneţiei, şi viniete fascinante reprezentând viaţa
cotidiană din sec. al XVIU-lea, realizate de Pietro Longhi (1702-1785).
Sf. Ursula a lui Carpaccio
O altă pictură în serial, cu un farmec narativ asemănător, umple Camera 21, dar de
aceasta dată cele nouă panouri sunt lucrate de un singur artist, iar tema este viaţa şi îngrozitoarea
moarte a Sfintei Ursula.
Carpaccio a pictat o serie de scene, unele dintre ele comprimă mai multe evenimente într-
o singură scenă. Printre cele mai reuşite se numără „Sosirea ambasadorilor englezi”, „Condiţiile
de căsătorie”, „Întoarcerea ambasadorilor” şi „Plecarea spre Roma” a Ursulei (ultimul panou
descrie nu mai puţin de patru evenimente distincte).
Canal Grande
Nu există o călătorie mai desăvârşită decât una pe Canal Grande, principala arteră
acvatică, ce şerpuieşte în bucle şi serpentine fermecătoare prin centrul vechii Veneţii. De oriunde
şi oricum ai ajunge în oraş, primul tău gând ar trebui să fie să te îmbarci pe unul dintre vaporetti,
un soi de autobuze care îşi fac cursele pe traseul mărginit de palate - o odisee de neuitat de
imagini şi sunete şi o ocazie de a întrezări excentricităţile vieţii veneţiene de zi cu zi.
Prima biserică pe care o putem vedea pe partea stângă, după pod, este Scalzi, proiectată în
1656 de Baldassare Longhena (1604-1682), arhitectul lui Santa Maria della Salute şi a câtorva
dintre cele mai prestigioase palate înşirate de-a lungul Canalului.

Mai departe, pe stânga,

este San Geremia, lăcaşul preţuitelor moaşte ale Sf. Lucy, un martir din secolul al IV-lea. Pe
malul opus (la sud), este Fondaco dei Turchi, plin de arcade, acum muzeul natural de istorie al
Veneţiei.
Palazzo Vendramin-Calergi al lui Mauro Coducci, unul dintre cele mai frumoase palate
de pe Canal, este acum cazinou. Unul dintre apartamentele sale a fost ocupat de Richard Wagner
în perioada 1882-1883, în ultima lună de viaţă a compozitorului. Alte două palate renumite sunt
puţin mai încolo, Ca' Pesaro şi splendidul Ca' d'Oro, acum muzee de artă modernă, respectiv
medievală.

33
 În apropiere de Ca' d'Oro se afla neogotica Pescheria, sau piaţa de peşte, anunţând
apropierea de Rialto, centrul vechi al oraşului, şi al altui obiectiv care nu trebuie ratat, podul -
din secolul al XVI-lea, Ponte di Rialto (Podul Rialto).
Dincolo de Rialto, Palazzo Loredan, din secolul al XIII-lea, şi Palazzo Farsetti, pe
stânga, alcătuiesc acum primăria. Pe vremuri a fost casa sculptorului neoclasic Antonio Canova.
Pe stânga, după Ponte dell'Accademia, ultimul dintre cele trei poduri ale canalului, se
află, din secolul al XV-lea, Palazzo Barbaro, cumpărat în 1885 de familia Curtis, o dinastie din
Boston printre oaspeţii căreia s-au numărat Claude Monet, John Singer Sargent, Cole Porter şi
Henry James. Mozaicurile din palat, moderne, bătătoare la ochi, sunt total diferite de Palazzo
Barbarigo, deţinut acum de o companie de sticlărie.
Puţin mai jos, pe aceeaşi parte, stă trunchiatul Palazzo Venier dei Leoni, unde este
găzduită colecţia Peggy Guggenheim. Imediat după el se apleacă periculos Palazzo Dario, unul
dintre cele mai încântătoare palate de pe Canal, dar şi unul dintre cele mai puţin dezirabile -
multă vreme, veneţienii l-au crezut blestemat. Două palate mai jos, Palazzo Salviati, cu mozaic
pe faţadă, este deţinut, ca şi Barbarigo, de o companie de sticlărie.
Chiar după Santa Maria del Giglio, scările duc spre Palazzo Pisani-Gritti, cel mai
important hotel din Veneţia, aproape eclipsat de Biserica Santa Maria della Salute. După acesta
se intrezăreşte Palatul Dogilor şi Piazza San Marco.

Scuola di San Giorgio degli Schiavoni

Puţine lucrări de artă din

Veneţia sunt aşa de încântătoare
precum ciclul de picturi din această mica scuola, fondată în 1451 cu scopul de a ajuta marea
comunitate de schiavoni (slavi) din oraş.
Operă a lui Carpaccio, ciclul descrie mai ales evenimente din vieţile celor trei sfinţi
patroni ai Dalmaţiei: Gheorghe, Trifon şi leronim. Cele nouă picturi (1502) încep de pe peretele
din stânga cu „Sf. Gheorghe ucigând balaurul”.

34
 Panoul din dreapta înfăţişează „Triumful Sfântului Gheorghe”, „Sf. Gheorghe botezând
credincioşii” şi „Miracolul Sfântului Trifon” în care este înfăţişat sfântul exorcizând un demon.
Ca Rezzonico

Veneţia s-a bucurat de mai multe

perioade colorate, dar puţine au fost atat de
frapante ca decadentii ani ai nebunaticului
secol superbe a|e al XVIII-lea, o perioada in
care, conform unei zicale populare,
„Veneţienii nu tavanelor gustă plăcerile, ci le înghit cu totul”. Ca' Rezzonico, sau Museo del din
sala de bal Settecento Veneziano, este un muzeu dedicat acelei perioade, exponatele a Ca'
Rezzonico si interiorul somptuos reflectand gusturile artistice si sociale ale orasului in anii,
adeseori frivoli, ai declinului sau.
Ca' Rezzonico a fost început prin anul 1676 de Baldassare Longhena (1598-1682), cel
mai cunoscut arhitect baroc al timpului, si terminat, dupa multe intreruperi, o suta de ani mai
tarziu.
Primul lucru care-ţi atrage atenţia, la un tur al palatului, este magnifica sala de bal, a cărei
splendoare este stricată doar de mobila celebră, dar grosolană lui Andrea Brustolon (1662-1732),
care a încătuşat sclavi din lemn, creând o imagine descurajantă. Imediat dupa sala de bal vine
Salla dell'Alegoria Nuziale, cu tavanul decorat cu frescele lui Giambatistta Tiepolo (1696-1770)
şi trei încăperi împodobite cu portrete lucrate în pastel de Rosalba Carriera. Se pot admira
tapiserii flamande şi o superbă mobilă lăcuită.
O parte a etajului al doilea gazduieste o galerie de arta, unde vei gasi lucrari de Canaletto,
viniete ale inaltei societati venetiene de Francesco Guardi si fascinante instantanee ale vietii
cotidiene venetiene luate de Pietro Longhi. Mândria palatului este însă fresca satirică pictată de
Giandomenico Tiepolo (1793-1797) din ultimele camere, adusa aici din vila de la ţară a
artistului.
Biserica Dell Orto Madonna
Madonna dell'Orto a fost biserica al cărui enoriaş a fost Tintoretto. Cunoscută pentru
numărul mare de picturi ale acestui artist, merită, de asemenea, vizitată pentru liniştea locului în
care este aşezată, în cartierul din zona de nord a Veneţiei, mai puţin vizitată de turişti, şi pentru
frumuseţea faţadei gotice, realizată din cărămidă roşie.
Prima biserică de aici a fost fondata în 1350 si a fost inchinata Sfantului Cristofor, a carui
statuie inca sta deasupra intrarii principale. Si-a schimbat apoi hramul, in 1377, in urma
35
descoperirii, intr-o orto (gradina) din apropiere, a unei statui cu puteri miraculoase a Fecioarei,
fiind inchinata Madonei.

Timp de multi ani, mândria şi

bucuria bisericii a fost o lucrare la altar a lui Bellini, dar dupăa ce aceasta a fost furată, în 1993
(n-a mai fost recuperată niciodată), punctul artistic de interes s-a mutat spre pictura lui Cima de
Conegliano „Sfântul loan Botezătorul” (1493), situată lângă primul altar de pe peretele sudic.
Aproape toate lucrările care merită atenţia sunt ale lui Tintoretto, care este înmormântat
aici, alături de copiii săi, în capela din dreapta stranei. Strana însăşi conţine două capodopere ale
pictorului, impozanta „Judecata de Apoi” şi „Venerarea viţelului de aur”. Artistul a realizat
toate aceste picturi pe gratis, necerând bani decât pentru materiale.
Gondolele
În culori întunecate, tăcută şi sinistră într-un mod greu de exprimat, gondola, cu tot
aspectul ei romantic, este o ambarcaţiune dubioasă. „Molii ale caror crisalide trebuie să fi fost
cosciugele”, spunea uluit Shelley; „mai negre decât orice altceva pe pământ, cu excepţia
cosciugelor”, nota scriitorul german Thomas Mann.

Gondolele de astăzi sunt

extraordinar de asemanatoare. Toate cantaresc aproximativ 700 kg, au 280 de piese componente
si includ opt tipuri diferite de lemn - lamai, larice, stejar, brad, cires, nuc, ulm si mahon. Toate au
o vasla facuta din lemn de fag si oforcoh, suport pentru vasla, sculptata, facute fiecare pe
comanda, personalizate, care deosebeste gondolierii, si permite vaslei sa fie manevrata in opt

36
feluri diferite. Toate au exact 10,87 m lungime si exact 1,42 m latime, si toate au una dintre laturi
mai inalta cu 24 cm decat cealalta.
Cea mai ieftina plimbare cu gondola necesita o tranghetti care face curse la intervale
regulate pe Canal Grande (modul venetian de a calatori in gondola este in picioare, dar pentru
straini este mai sigur sa stea jos).
Tarifele sunt fixate pentru „veritabile” excursii cu gondola. Este mai scump daca te
plimbi intre opt dimineata si opt seara, si se aplica costuri suplimentare pentru fiecare 25 de
minute ce depasesc cursa standard de 50 de minute. Distractia muzicala te va costa suplimentar.
Gondolierii sunt deschisi negocierilor - de exemplu, poate vei dori sa faci plimbarea pe
un alt traseu, dar stabileste intotdeauna pretul si durata inainte de a porni la plimbare. Tine minte,
preturile sunt pentru barca (nu pe numar de persoane), iar limita este de cinci pasageri.
San Zaccaria

Biserica San Zaccaria este

închinată lui Zaharia, tatăl Sfantului loan Botezatorul, ale cărui moaşte se spune că ar fi aici.
Construcţia are mai multe stiluri arhitectonice şi se mândreşte cu câteva fresce şi picturi
extraordinare.
Elementele gotice şi renascentiste se întrec în mod diferit pe porţiunile de sus şi de jos ale
faţadei. În interiorul bisericii, al doilea altar de pe stanga are lucrarea lui Giovanni Bellini
„Madona şi sfinţii” (1505), considerat unul dintre cele mai admirate lucrări din Veneţia.
Producătorii de sticlă de Murano
Unul dintre farmecele Veneţiei este reprezentat de producătorii de sticlă de Murano.
Există o mulţime de magazine ce vând sticla de Murano şi, de asemenea, putm găsi şi ceva
rafinat într-una dintre plimbări. Căutarea va fi distractivă, existând o mare varietate de brelocuri
şi alte obiecte în zona pieţei.
Vizitând Veneţia este ca şi cum ai călători înapoi în timp, deoarece oraşul arată aproape
ca acum 600 de ani - un peisaj spectaculos şi magic construit pe nisip şi noroi. Este cu siguranţă
unul dintre putinele oraşe cu o moştenire de nepreţuit în ceea ce priveşte arta şi istoria. Cea mai
bună perioadă de vizitat este reprezentată de lunile februarie, martie şi aprilie când temperatura
este perfectă pentru descoperirea obiectivelor turistice şi nu este foarte aglomerat.
37
 2.3. Evaluarea resurselor muzeale şi a nivelului de atractivitate al acestora
În Veneţia sunt peste 15 muzee, mai mari şi mai mici, pe continent şi pe insule (la
Murano e un muzeu al sticlăriei, care prezintă, în mii de exponate, lunga poveste a acestui
meştesug) plus zeci de palate (palazzi) şi vile, fostele reşedinţe senioriale care păstrează
amintirea splendorii din vremurile de aur ale oraşului.
Şi, cum multă lume doreşte, firesc, să admire toate aceste minuni, Veneţia e un oraş
aglomerat, având ciudata însuşire de a avea pe tot parcursul anului (mult) mai multi vizitatori
decât locuitori. Deşi populaţia Italiei, în ansamblu, creşte an de an, la Veneţia numărul de
locuitori scade, căci, se pare, bieţii localnici sunt sătui de aglomeraţia, murdăria şi zgomotul
determinate de afluxul imens de vizitatori.
Pentru a avea o evidenţă unitară a sosirilor şi plecărilor şi a putea gestiona mai eficient
asemenea flux enorm de turişti, autorităţile au lansat un site special, unde pot fi rezervate locuri
de cazare, diferite servicii turistice şi pot fi obţinute informaţii diverse care să ajute pe oameni să
se bucure din plin de călătoria lor. Pentru că, de secole, aglomeraţia din Veneţia nu i-a oprit
niciodată pe oameni să dorească s-o vada sau să o revadă.
În 2014, Spania a fost principala destinaţie turistică din UE pentru nerezidenţi (persoane
din străinătate), cu 260 de milioane de nopţi petrecute în structuri de cazare turistică,
reprezentând 21,5 % din totalul pentru UE-28 (a se vedea figura 3 și tabelul 4). În întreaga UE,
primele patru dintre cele mai populare destinaţii pentru nerezidenți au fost Spania, Italia (187 de
milioane de nopţi), Franța (131 de milioane de nopţi) și Regatul Unit (105 milioane de nopţi,
date pentru 2013), care au reprezentat împreună peste jumătate (56,6 %) din totalul nopţilor
petrecute de nerezidenți în UE-28. Destinaţiile cel mai puţin căutate au fost Luxemburgul și
Letonia; pentru interpretarea acestor cifre, este necesar să se ţină cont de mărimea statelor
membre menţionate.
 Muzeul de artă modernă şi Muzeul de artă orientală
Muzeul de Arta Modernă şi Muzeul de Artă Orientală sunt localizate în Ca’ Pesaro, un
exemplu de stil veneţian baroz, proiectat în 1628 de Bladassare Longhena. Galeria de artă
modernă are o colecţie interesantă de tablouri şi sculpturi ale artişitilor din secolele XIX - XX,
printre care: Kilmt, Chagall, Kandinsky, Klee, Matisse, Moore, Mirò, Morandi, De Chirico,
Rodin. La al doilea etaj se afla o colectie insemnata de piese de arta orientale, impartite in doua
categoii: China si Indonesia, respectiv Japonia.
 Muzeul Peggy Guggenheim
Acesta este de fapt o fundaţie cu sediul în palatul Venier dai Leoni, o clădire tipică cu un
singur etaj, cu priveste spre Grand Canal. In in1954 Peggy Guggenheim (1898-1979),
colectionar si protector a multor artisti moderni a cumparat cladirea si si-a adus aici colectia de
38
sculpturi si tablouri semnate de Mirò, Magritte, Boccioni, Picasso, Chagall, Mondrian,
Kandinsky, Ernst, Dalì. Aceste lucrari pot fi vizitate la acest muzeu, cel mai bun muzeu de arta
moderna din Venetia: 400 de lucrari.

Deschis: miercuri - luni 10:00 – 18:00.

Se percepe o taxă de intrare
Există acces pentru persoane cu disabilităţi
Nu este sit unesco
Adresa: Palazzo Venier dei Leoni, Venice, Italy
Telefon: 041 240 5411.
http:// www.guggenheim-venice.it

 Academia de Arte Frumoase

Academia de Arte Frumoase a fost înfiinţată în 24 septembrie 1750, iniţial condusă de
Piazzetta şi mai apoi de Tiepolo. În 1807 galeria de artă a fost înfiinţată în cadrul ei, cu două
scopuri: oferea modele importante pentru studenţii academiei dar păstra şi moştenirea artisitcă a
clădirilor publice ce au fost dărâmate după căderea Republicii Marine Veneţia. La sfârşitul celui
de-al doilea război mondial, arhitectul Carlo Scarpa a redesenat Academia. Există o gamă largă
de picturi veneţiene în interior. Colecţia originală a fost îmbogăţită cu artefacte religioase,
moşteniri private, picturi restaurate şi picturi cumpărate din altă parte.
Atunci când ieşim pe uşa principală a Academiei putem vedea Podul Academiei, unul
dintre cele trei, care împreună cu Rialto şi Scalzi traversează Canal Grande.

Deschis intre: marţi - duminică 08:15 – 19:15, Luni 08:15-14:00

Se plăteşte taxa de intrare
Există facilităţi pentru persoane cu disabilităţi
Nu este sit unesco
Adresa: Campo della Carita, Venice, Italy
Telefone: 041 520 0345.
Website: www.gallerieaccademia.org

 Muzeul Correr
Muzeul este localizat în aripa napoleonică a pieţei San Marco şi în partea Procuratie, ce
găzduieşte câteva obiecte şi descoperiri ce spun povestea artei si istoriei venetiene. Intr-o parte a
muzeului in superbele camere neoclasice ale aripii napoleonene se poate vedea o minuntata
39
colectie de sculpturi ale lui Canova. Partea muzeului care se afla in Procuratie gazduieste o
expozitie ce ilustreaza variatele aspecte ale orasului: puteti vedea Serenissima in activitati de
negot dar si traditionalele festivaluri.
 Muzeul Marciano
Muzeul Marciano face parte din basilica San Marco. Este unul dintre cele mai vizitate
muzee venetiene, iar de la balonul sau veti putea vedea o priveliste minunata a basilicii.
Complexul a fost folosit initial de oficialitati pentru ceremonii. Muzeul gazduieste caii de bronz
ce stateau in afara basilicii, colectia incluzand si obiecte religioase, bijuterii, manuscrise sau
mozaicuri.
 Muzeul Naval
Muzeul naval gazduieste cateva obiecte ce dateaza din al doilea razboi mondiat, inclusiv
cateva artefacte inventate in Venetia. Cel mai impresionant exponat este modelul faimoasei nave
Bucintoro, construita in 1728. lar la al trei-lea etaj sunt expuse panouri de matase din China, in
timp ce la al patrulea etaj este dedicat Europei si aici puteti vedea nave vikinge.
 Muzeul de istorie naturală
Este localizat în Fondaco dei Turchi, un palat din secolul XIII cu fatada la Canal
Grande. Cladirea reprezinta si amplasamentul originar al Muzeului Correr, care a fost mai apoi
relocat in piata Sfantul Marcu. În 1922 aceasta structura a devenit localizata Muzeului de istorie
naturala, unde puteti vedea o mare colectie de fosile si un schelet intreg a unui dinozaur.
 Muzeul de muzică Antonio Vivaldi
Acest muzeu este o colectie de instrumente si opere muzicale baroce, folosite la lectiile de
muzica si la concertele din acele vremuri, gazduite in incinta Bisericii San Maurizio din centrul
Venetiei. Muzeul de Muzica este dedicat lui Antonio Vivaldi, compozitor si interpret de talie
internationala incontestabila, care s-a nascut în Veneţia.
Descrierea cererii şi a ofertei turistice este prezentată în Anexa 3.
World Tourism Oorganization prevede o încetinire a ritmului de creştere atât a sosirilor,
cât şi a încasărilor. Sunt luate în considerare ritmuri medii anuale de creştere situate în jur de 4%
(echivalentul unei dublări la un interval de 18 ani) pentru ambii indicatori de măsurare a
circulaţiei turistice internaţionale. [35]

40
 Figura 2.2. Previzionarea numărului de turişti pe zone de destinaţie
Sursa: http://www2.unwto.org/

World Tourism Organization consideră că în anul 2020 numărul de sosiri din turismul
internaţional va ajunge la 1,56 mld. Din acest număr, 1,2 mld vor reprezenta călătoriile în ţările
învecinate (regionale) şi 0.4 mld vor fi călătorii pe distanţe lungi (inter-regionale).
În Anexa 2. este prezentat nivelul de creştere susţinută a zonei Asia-Pacific care, în
perioada 2010-2020 îşi va dubla numărul de sosiri internaţionale şi va devansa în ceea ce
priveşte cota de piaţă continentul american. Cea mai mare rată de creştere anuală o are zona
Orientului Apropiat, aceasta dublându-şi numărul de sosiri internaţionale în acelaşi interval.
Repartizarea sosirilor internaţionale pe regiuni geografice confirmă poziţia de lider a
Europei (717 milioane), urmată de Asia de Est şi Pacific (397 milioane) şi de continentul
american (282 milioane). Urmează Africa, Orientul Apropiat şi sudul Asiei. [35]
Călătoriile pe distanţe lungi vor avea o tendinţă de creştere mai accentuată (5.4%/an)
decât călătoriile pe distanţe scurte (3.8%/an). Astfel, de la o pondere de 82% a călătoriilor pe
distanţe scurte în anul 1995, se va ajunge în 2020 ca acestea să deţină aproape 76% din piaţa
turismului internaţional. În privinţa încasărilor din turismul internaţional se apreciază atingerea
sumei de 2000 mld. USD în anul 2020. Astfel se apreciază că se vor cheltui ~ 5 mld. USD în
fiecare zi în întreaga lume.

41
 CAPITOLUL III. DIRECŢII DE EFICIENTIZARE A RESURSELOR
MUZEALE
3.1. Procesul de valorificare a potenţialului turistic cultural al Veneţiei
Printre hotelurile de lux din Veneţia, care solicită un tarif mai mare de 350 euro pe
noapte, merită amintite Hotel Cipriani, Hotelul Laguna Baglioni sau Palazzo dei Dogi.
Hotelul Cipriani se află la câteva minute distanţă cu feribotul, prin debarcare la Piaţa San
Marco, deţine propria sa grădină privată unde a fost amenajaă o piscină cu apă sărată.
Laguna Hotel Baglioni, cel mai vechi hotel din Veneţia, se poate mândri că a găzduit
cavalerii templieri în 1100. De atunci, s-a transformat într-un simbol al luxului veneţian,
marmura şi cristalul punându-se reciproc în valoare.
Grand Hotel Palazzo dei Dogi, aflat pe un canal liniştit din Cannaregio, a fost iniţial o
mănăstire. Acum este considerat unul dintre cele mai bune hoteluri din oraş, cu propriul său
debarcardar, dar cu preţuri pe măsură.
Hotelurile Rossi, Al Gazzettino şi Novocento sunt principalele trei propuneri pentru
turiştii cu un buget mediu. Acestea taxează o noapte de cazare cu minimum 100 euro şi
maximum 250 euro. Hotelul Rossi, amplasat lângă Strada Nova, este recomandat mai ales
familiilor, Al Gazzettino atrage turiştii prin decorul interior unic (pereţii de la parter sunt
căptuşiţi cu pagini din ziarul local Gazzettino), iar Novocento se bazează foarte mult tot pe
designul său, predominant oriental.
Pentru cazare mai ieftină de 100 euro/noapte, trebuie să avem în vedere hotelurile Casa
Cardinal Piazza, Alloggi Gerotto Calderan şi Il Lato Azzuro. Primul este administrat de maici şi
se află chiar pe malul lagunei.
Alloggi Gerotto Calderan este localizat foate aproape de gară, dar nu toate camerele
dispun de baie. Il Lato Azzuro nu are aer condiţionat, în schimb turiştii pot opta pentru cazare cu
demipensiune, mesele fiind formate din alimente din producţia proprie.
În Veneţia pot fi închiriate apartamente amplasate în punctele cheie ale oraşului, dar
preţul acestora este destul de piperat, depăşind de cele mai multe ori 250 euro/noapte.

42
 HOTEL GRASPO DE UA 3*
Localizare. Hotelul este situat lânga renumitul pod Rialto, la câteva minute de piaţa San
Marco. Faţă de aeroport, distanţa este de 13 km.
Facilităţi. Camerele sunt dotate cu aer condiţionat, TV cu satelit, telefon, minibar, uscător
de păr, serviciu de deşteptare automatic.

Tarifele sunt exprimate în euro/sejur/persoana (mic dejun)

Perioada Camera dubla

01.02.2016-01.05.2016 503 euro
15.05.2016-15.06.2016 480 euro
17.06.2016-30.07.2016 459 euro
01.08.2016-30.09.2016 438 euro

Servicii incluse:
 Cazare 7 nopţi cu tipul de masă specificat
 Bilet avion OTP-MRL-OTP
 Transfer aeroport-hotel-aeroport
 Asistenţă turistică
Servicii neincluse:
 Taxe aeroport şi securitate 50 euro/persoană
 Alte servicii nespecificate în servicii incluse

HOTEL AMBASSADOR 3 ROSE 3*

Localizare. Hotelul este situat în centrul Venetiei, lânga piata San Marco si la o mica
distanta de principalele puncte de atractie turistice si cele mai exclusiviste magazine.

43
 Facilităţi: La cele 2 baruri si 3 restaurante situate la câtiva metri de hotel, oaspeţii pot
gusta cele mai bune mâncăruri şi băuturi din zonă sau internaţionale. Hotelul dispune de 31 de
camere single, duble şi triple, dar şi de un apartament, toate foarte luminoase, mobilate şi
decorate elegant. Toate camerele au grup sanitar propriu, aer condiţionat, seif, TV, minibar,
telefon direct.

Tarifele sunt exprimate în euro/sejur/persoana (mic dejun)

Perioada Camera dubla

01.02.2016-01.05.2016 673 euro
15.05.2016-15.06.2016 610 euro
17.06.2016-30.07.2016 547 euro
01.08.2016-30.09.2016 497 euro

Servicii incluse:
 Cazare 7 nopţi cu tipul de masă specificat
 Bilet avion OTP-MRL-OTP
 Transfer aeroport-hotel-aeroport
 Asistenţă turistică
Servicii neincluse:
 Taxe aeroport şi securitate 50 euro/persoană
 Alte servicii nespecificate în servicii incluse

HOTEL CARLTON 4*
Localizare. Hotelul Carlton e Grand Canal, cu cele o sută de ferestre ale sale, se află
lânga Canal Grande, sugestivul curs de apă mărginit de palate splendide cu mii de reflexe şi
culori: o poziţie într-adevar exclusivă care transformă acest hotel elegant în soluţia ideală pentru
44
o vacanţă de neuitat. Într-o plimbare lejeră pe străduţele înguste caracteristice oraşului (calle), se
poate ajunge la binecunoscutul Ponte di Rialto şi la Piaţa San Marco şi de asemenea se pot vizita
zone lipsite de aglomeraţia turiştilor.
Facilităţi. În mijlocul hotelului se găseşte o curte interioară (patio), lângă care se află 14
camere splendide. Toate camerele Double De Luxe se bucură de o vedere splendidă spre Canal
Grande!
Cele 150 camere ale Hotel Carlton and Grand Canal, complet renovate în 2001 şi
mobilate în stilul veneţian al secolului al XVIII-lea, reunesc stilul antichităţii, tipic celor mai
prestigioase palate ale Veneţiei, cu inovaţiile confortului celui mai modern. Toate camerele sunt
dotate cu servicii private - baie cu duş, uscător de păr, telefon cu linie directă, TV color prin
satelit, frigobar, caseta de valori, aer condiţionat.

Tarifele sunt exprimate în euro/sejur/persoana (mic dejun)

Perioada Camera dubla

01.02.09-01.05.09 799 euro
15.05.09-15.06.09 736 euro
17.06.09-30.07.09 652 euro
01.08.09-30.09.09 589 euro
01.10.09-30.11.09 631 euro

Servicii incluse:
 Cazare 7 nopţ cu tipul de masă specificat
 Bilet avion OTP-MRL-OTP
 Transfer aeroport-hotel-aeroport
 Asistenţă turistică
Servicii neincluse:
 Taxe aeroport şi securitate 50 euro/persoană
 Alte servicii nespecificate în servicii incluse
Opţionale:

45
  Tur de Veneţia I (aproximativ 3 ore) 52 euro/persoană
 Tur Grand Canal cu vaporaş (aproximativ 1 ora) 40 euro/persoană
 Plimbare în Veneţia (aproximativ 2 ore) 20 euro/persoană
 Tur de Veneţia II 22 euro/persoană
 Turul celor 3 insule 25 euro/persoană
Notă: tarifele la opţionale nu include şi taxele de intrare la obiectivele turistice.
Observaţii: Transportul se va realiza cu compania aeriană Wizz Air.

Hotel Ca’Doge

Hotelul se afla langa Piazzale Roma, langa statia autobuzelor ATVO ce pleaca spre
aeroport si la cateva minute distanta de terminanul pentru croaziere. Accesul la internet este
gratuit si exista locuri de parcare.

Hotel Canal & Walter

De la Piazzale Roma se ajunge aici dupa cateva minute de mers pe jos de-a lungul
“fondamenta” (calea de promenada de pe marginea canalului). Este de asemena aproape de gara
Santa Lucia.

Hotel Casanova
46
 Hotelul se afla la 50 de metri de Piata San Marco, pe o strada cu magazine de lux, Calle
Frezzeria. Camerele sunt mobilate in stilul anilor 1930.

Hotel Casa Verardo

Este localizat intr-un cartier placut, intre Piata San Marco si Campo Santa Maria
Formosa, la doar cateva minute distanta de statia de vaporetto San Zacaria. Cladirea din secolul
16 are o curte interioara si camere cu vedere la canal.

Hotel Noemi

47
 Acest hotel proaspat renovat este chiar langa Piata San Marco! 8 din cele 16 camere au
baie privata, toate avand televiziune prin satelit. Cea mai buna parte este ca tarifele pentru
camerele duble, triple sau de 4 persoane sunt extrem de convenabile pentru o asmenea localizare
în Veneţia.

Hotel Domina Giudecca

Dacă eşti în căutarea unui loc liniştit in timpul sezoanelor aglomerate ia in considerare
Domina Giudecca. De aici se ajunge foarte rapid cu autobuzul pe apa la statia Zaterre de langa
Piata San Marco. (Ca sa economisesti la transport, cumpara o cartela de calatorie pentru turisti de
la ACTV, pentru mai multe ore/zile).

Veneţia este un oraş plin de restaurante, tratorii şi locuri în care poţi savura mâncare de
foarte buna calitate. Pe langa acestea mai exista niste localuri care se numesc „rosticcerie”, unde
se servesc mancaruri foarte gustoase la un pret avantajos. Acestea sunt in general populate de
tineri, insa oricine poate lua o masa buna, cu preparate traditionale pentru care sa nu cheltuie
foarte multi bani.
Chiar dacă Italia este renumita pentru pizza si paste, orasele care au iesire catre mare au
foarte multe mancaruri renumite cu preparate din peste si fructe de mare. Pentru ca Venetia face
parte din aceasta categorie mancarea cu care se mandreste este "risotto" de peste, preparat intr-o
varietate mare de moduri. Majoriatea restaurantelor se mandresc cu cate un "risotto" preparat
dupa o reteta proprie sau la care ii adauga o mirodenie "minune" care transforma gustul bun in

48
foarte bun. Arta culinara a orasului plutitor se mai mandreste si cu o gama larga de supe, care in
general contin sepie, caracatita si calamari.
O traditie interesanta specifica locului este marinarea pestelui in scopul de al conserva
pentru perioade lungi de timp, inainte de a fi mancat. Aceasta traditie in mancarea tipica este
numita sarde in saor (sardine marinate). Modalitatile de peste gatit au ramas inradacinate ca niste
proceduri simple: fierbere, prajire, prajite pe gratar sau in cuptor, iar condimentele folosite sunt
simple dar dar delicioase: ulei de masline, otet, usturoi patrunjel si ierburi. Merita incercat si pe
langa ca este gustos, nici nu costa foarte multi bani.
Merita sa faci o pauza si sa mananci macar un aperitiv intr-una din cafenelele din Piata
San Marco, sunt locuri cu o mare incarcatura istorica care iti dau senzatia de intoarcere in timp…
iar daca vrei sa simti Venetia cu adevarat, trebuie sa dai o tura prin informalele „bacari”.
Incearcă locuri care nu sunt destinate turiştilor, populate de bastinasi şi studenţi. Acestea se
gasesc în general în zona Fondamenta della Misericordia sau Ghetto y Campo Santa
Margherita, loc în care obişnuiesc să se întâlnească artiştii.
Chiar daca Veneţia este un oras renumit si apreciat pentru lipsa vietei de noapte, exista
numeroase locuri in care te poti simti bine pana la rasarit. Pub-uri, chiar si irladeze, cluburi,
saloane, tavern, cluburi de noapte, baruri de jazz , baruri cu produse alimentare si de restaurant
sau cu meniuri de bere sunt doar cateva din localurile in care iti poti petrece seara in Venetia.
Cea mai zgomotoasă zonă din Veneţia este cea de-alungul Fondamenta della
Misericordia, în Cannaregio, unde ocazional sunt invitati DJ cunoscuţi sau cantereti de muzica
live, insa, adevarata acţiune pentru turiştii Veneţieni este î apropiere de oraş, în nordul lagunei
Jesolo.
În fiecare seară de vineri şi sâmbătă această staţiune se transformă într-un paradis al
animatoarelor, al barmanilor şi al distracţiei. Nu trebuie sa va recomandam niciun loc, plimbati-
va pe strada dupa ora 23:00 si va veti da seama singuri de locurile „fierbinţi”. Există o singură
problemă când vine vorba de viaţa de noapte… deşi există o mulţime de autobuze până la Jesolo
nu exista nicio variantă de a teîntoarce către Veneţia, cu excepţia de a fi adus de cineva cu
maşina sau de a aştepta primele trenuri de dimineaţă.
Cele mai renumite restaurante ale Veneţiei sunt:
Restaurantul Grand Canal
În Restaurantul Grand Canal poti gusta preparate din bucataria traditionala venetiana intr-
un decor impecabil si cu o atmosfera incantatoare. Restaurantul Grand Canal este frecventat de
catre o clientela internationala dar si de catre localnici. Un accent deosebit este pus pe fructele de
mare si legume proaspete, care sunt un ingredient de baza pentru specialitatile locale.

49
Specific: specialităţi locale
Orar: pranz 12:00 - 15:00 de luni pana duminica; cina 18:00 -22:00 de luni pana duminica
Telefon: +39 41 520 0211
Website: http://www.hotelmonaco.it

Barul Harry
Aceasta este unul din cele mai bune restaurante din Venetia. Servirea este excelenta si are
un meniu foarte bogat in specialitati locale foarte gustoase. Risotto-ul si crema de cod sunt
preparate cele mai renumite a acestui restaurant. Vi le recomandam cu multa caldura. Barul aflat
in cadrul restaurantului pastreaza aceleasi standarde, si va recomandam sa alegeti unul din
martiniurile excelente aflate in meniu. Spatiul este oarecum mic si confortabil, de aceea este
recomandat sa va faceti rezervari in avans, in special in luna septembrie.
Specific: mancare locala traditionala
Orar: 10:30 - 22:55
Telefon: +39 41 528 5777

Pasticceria Tonolo Di Franco

Daca auziti pe cineva sa spuna ca a gasit cea mai buna patiserie din Venetia, si nu
precizeaza numele Tonolo Di Franco, sa nu ii dati crezare. Nu avem cuvinte sa descriem deliciile
care pot fi cumparate din aceasta locatie. Va recomandam cu drag tortul de ciocolata cu rom sau
prajiturile umplute cu crema Chantilly .
Trebuie insa sa va inarmati cu multa rabdare, deoarece mai tot timpul locatia este plina
atat de turisti cat mai ales de localnici. Astfel ca va dura cateva minute pana veti ajunge sa
comandati sis a savurati bunataturile de aici.
Specific: patiserie
Telefon: +39 041 5237209

Restaurantul Osteria Da Fiore

Este o locatie un pic scumpa, dar foarte romantica. Aici veti descoperi adevarat bucatarie
venetiana: legume proaspete, sparanghel sau anghinare .Pestele in majoritatea cazurilor este
preparat simplu pe gratar, iar pastele si orezul este intotdeauna proaspat.
Specific: Italian
Telefon: +39 041 721308

50
Le Bistrot de Venise
Acest restaurant din Venetia are o varietate mare de pizza si o bere excelenta. Mancarea
este foarte gustoasa, iar serviciul este perfect. Daca va plac pastele, inseamna ca ati ajuns la locul
potrivit. Puteti alege orice fel de paste, deoarece toate sunt foarte gustoase. Se serveste si un
aperitiv de parmezan proaspat cu un pic de miere - o combinatie neobisnuita, dar care se
completeaza reciproc minunat.
Specific: specialităţi locale
Orars: 09:00 - 1:00 de miercuri pana luni
Telefon: +39 41 5236651
Website: http://www.bistrotdevenise.com

Transport
Veneţia nu este un oras mare si cel mai bine poate fi vizitat pe jos, mergand pe aleile sale
si privind canalele de pe micutele poduri. Cea mai ieftina modalitate de deplasare este cu ajutorul
transportului in comun, folosind „vaporetto”, un „autobuz” pe apă. Sunt disponibile si taxiurile
pe apa, dar sunt foarte scumpe, desi au avantajul de a va duce repede oriunde doriti si veti
beneficia si de o priveliste diferita a orasului.
Tradiţionala ambarcaţiune venetiana, Gondola, nu este tocmai cea mai buna solutie
pentru deplasarea prin oras, dar este romantic si poate fi o experienta de neuitat. Daca doriti sa
experimentati asta incercati sa traversati Canal Grande cu un traghetto.
Vaporetto în Veneţia
Biletele pot fi cumparate de la statiile principale sau chiar din vehicul, dar cu o suprataxa.
Cea mai convenabila cale de a va deplasa prin Venetia este cu ajutorul acestui mijloc de
transport, cumparand un card sau un abonament cu calatorii nelimitate. Deplasarea prin oras
poate parea dificila la prima vedere, dar va veti da curand seama ca nu este nici pe departe asa.
Aveti grija pentru ca la opriri vaporetto merg in directii diferite asa ca verificati cu atentie
semnele.
Liniile 1 si 82 merg pe Grand Canal de la Piazzale Roma la Lido, permitand pasagerilor
sa vada superbele cladiri de pe marginea Canalului pana la Basilica San Marco, unde putem
vedea puţin din Piazza San Marco. [36]
Taxi pe apă în Veneţia
Taxiurile pe apă sunt un mod de deplasare scump in Venetia, dar este foarte convenabil
din alte puncte de vedere. Transportul astfel poate fi asigurat de catre hotelul sau pensiunea unde
stati, dar va trebui sa faceti cerere in avans la receptie. Puteti ruga soferii sa accepte sa impartiti

51
cu alti pasageri, daca doriti sa platiti mai putin. Preturile sunt in general foarte mari si va
sugeram sa negociati in prealabil pentru a evita surprizele.
Gondola şi Traghetto în Veneţia
Aceasta este cel mai romantic mod in care puteti vizita chiar si micile canale unde alte
vehicole nu pot intra. Costurile insa sunt foarte ridicate si devin si mai mari daca doriti un
gondolier care sa cante. Sugeram sa confirmati pretul in prealabil pentru a va asigura ca veti
calatori cu o gondola inregistrata, standurile lor sunt bine evidentiate.
Tragetto reprezintă cea mai bună alternativă pentru gondola. Călătoria durează cam 2
minute şi se face între două puncte ale Canal Grande. Preţul este mic dar veţi sta în picioare în
timpul traversării.
Căi de acces
Aeroportul Marco Polo
Aeroportul Marco Polo se afla la 15 minute de iesirea de pe autostrada Venetia Mestre si
este localizata in apropiere de drumul SS14 spre Trieste, foarte bine semnalizat.
Transferul între terminale: există o cursă gratuită
Transportul spre aeroport pe uscat:
Transportul cu autobuzul dinspre aeroportul Marco Polo din Venetia: exista curse
regulate catre Padova, Mestre si Venetia. Gara de pe linia Venetia - Mestre este conectata de
aeroport prin Autobuzul ATVO Fly si ACTV 15. Autobuzul 5 merge pana in Piateta Roma din
oras.
Pretul pentru o cursă de autobuz până în centrul Veneţiei este de aproximativ 3 euro.
Transportul cu taxiul dinspre aeroportul Marco Polo din Veneţia: taxiuri pot fi comandate de la
Radiotaxi (tel: 04 1595 2080; www.radiotaxivenezia.com). Curse de taxi spre Padova şi taxiuri
ce pot fi împărţite sunt de asemenea disponibile.
Transportul spre aeroport pe apă:
Alilaguna (tel: 04 1240 1701) presteaza servicii de taxi pe apa intre docurile aeroportului
şi Veneţia, Murano sau Lido. O barcă cu motor, disponibilă 24 din 24 este pusă la dispoziţie de
Consorzio Motoscafi Venezia.

52
 3.2. Posibilităţi de eficientizare a gestiunii resurselor muzeale
Strategia Dezvoltării unui turism durabil a fost elaborată de catre Departamentul
Dezvoltarea Turismului, cu asistenta Proiectului „Dezvoltarea durabilă a turismului”, PNUD
Moldova în conformitate cu prevederile Legii turismului Nr. 798- XIV din 11 februarie 2000 si
ale Conceptiei de dezvoltare a turismului in Republica Moldova pana in anul 2005, aprobata prin
Hotararea Guvernului Republicii Moldova Nr. 912 din 8 octombrie 1997.
Planificarea Strategiei Durabile de Turism a Republicii Moldova este oportuna si ofera
posibilitatea excelenta de identificare a actualelor puncte forte si puncte slabe, precum si
oportunitatilor de produse noi in tara. Prin urmare, planul de implementare identifica o serie de
initiative noi menite sa pozitioneze tara ca o destinatie cu adevarat competitiva, bazata pe
anumite avantaje si puncte forte. Strategia rezolva nu numai problema realizarii de produse
importante, a instruirii si activitatilor de marketing dar, in acelasi timp, ofera un cadru coerent
care-l poate ajuta pe investitorul in sectorul privat, precum si sursele de finantare sa vada intr-
adevar si beneficiile dezvoltarii turismului pe termen scurt si pe termen lung.
Plan de dezvoltare a turismului durabil în Republica Moldova
Prognozarea şi planificarea turismului presupune o imbunatatire esentiala a sistemului de
evidenta statistica. In acest sens se recomanda ajustarea surselor si a formelor statistice la
standardele internationale.
Republica Moldova poate avea succes in turism prin crearea unor produse noi in cadrul
urmatoarelor forme de turism, pe care le consideram prioritare:
 turismul rural;
 turismul ecologic;
 turismul vitivinicol;
 turismul de sănătate şi frumuseţe;
 turismul cultural;
 turismul de afaceri.
Planul de dezvoltare va urmari structura stabilita prin conceptul de dezvoltare si va
descrie toate propunerile si recomandarile. Conceptul ofera structura adecvata pentru
directionarea dezvoltarii in tara respectiva ce ofera o abordare coerenta, organizatorica si
strategica asupra dezvoltarii turismului pentru Republica Moldova.
Centre de Informatii Turistice din ţară (CIT)
Republica Moldova necesita un centru de informatii turistice (CIT) care sa distribuie
informatii despre tara si despre zonele cu cele mai reprezentative atractii turistice.
Noul amplasament trebuie:

53
  Sa ofere ”acces unic” pentru toate unitatile de cazare si restaurante din tara, inclusiv un
sistem de rezervari;
 Sa includa includa o zona mica de spectacole pentru prezentarea de filme si demonstrații
pentru produsele tarii;
 Sa ofere sectie a CIT pentru promovarea atractiilor si serviciilor Republicii Moldova,
inclusiv cazare, restaurant si alte unitati. Ecrane interactive pot sa faca legatura direct cu
CIT-ul tarii;
 Sa aiba un chiosc de vanzari pentru operatorii locali de turism care doresc sa promoveze
produsele de turism;
 Sa cuprinda mici puncte de vanzare de informatii despre anumite atractii turistice (carti,
benzi, fotografii etc).
Elaborarea Ghidului pentru Dezvoltarea Turismului si Standardele de conservare a
mostenirii arhitecturale.
Principalele atractii ale Republicii Moldova sunt trasaturile medievale create in mare
parte de abundenta cladirilor istorice, cetatilor, manastirilor si fatadelor atractive. O mare parte
din ele sunt neatinse din punctul de vedere al restaurarii si cu toate acestea ar fi trebuit sa fie
angajat un arhitect si o persoana care sa se ocupe de planificarea teritoriala astfel incat sa
elaboreze ghidul care va fi apoi implementat in conformitate cu prevederile tarii.
Excursii prin aer liber în ţară
Planul, pregatirea materialelor si promovarea excursiilor educationale si de agrement la
cladirile istorice, in parcuri, colegii, biserici si alte puncte de atractie. Inchirierea de casete in mai
multe limbi straine fiecare excursie organizatorica. Crearea de panouri informative de-a lungul
traseului.
Planificarea si construirea de facilităţi turistice pentru perioada de vară
Elaborarea unui program complet de indicatoare. În tara sunt putine semne explicative si
indicatoare. Desi vandalismul este o problema, exista materiale si tehnici de constructii care vor
permite Administratiei zonei sau judetului respectiv in care au nevoie de acestea, sa elaboreze un
sistem de indicatoare complete.
Republica Moldova dispune de un bogat patrimoniu cultural, care poate fi cu succes
valorificat in turism. Cele mai timpurii monumente ale patrimoniului cultural sunt asezarile geto-
dace si fortificatiile romane, ori acestea nu prezinta interes special si nici nu constituie o atractie
spectaculoasa pentru turistul de rand. Oricum, vestigiile fortificatiilor medievale, complexele
arheologice, ca Orheiul Vechi, manastirile rupestre, conacele boieresti si casele taranesti ofera o
diversitate de atractii pentru turisti. Exista o varietate bogata de biserici si manastiri cu lucrari de
arta, un sir de locuri istorice, muzee, care pot prezenta un anumit interes pentru turism.
54
 Formarea în contextul unei dezvoltări durabile trebuie să înceapă cu şcoala, mai bine zis,
cu grădiniţa, căci exemplul părinţilor şi apoi al educatoarelor este prima lecţie pe care o învaţă
copiii. Ori, dacă părinţii nu au o formare respectuoasă faţă de mediu, dacă mai ales cei care
lucrează în turism nu au pregătirea necesară pentru a face faţă unui turism durabil, degeaba vom
dori să avem în viitor oameni cu o educaţie durabilă. Dintre principalele acţiuni de protecţie şi
conservare a mediului şi a potenţialului turistic se desprind următoarele:
 conservarea resurselor turistice naturale şi antropice în scopul unei utilizări continue şi în
perioada viitoare;
 creşterea nivelului de trai al comunităţilor locale;
 mai buna cunoaştere şi conştientizare, atât de populaţia locală, cât şi de vizitatori, a ideii
de conservare a mediului;
 intervenţia autorităţilor şi agenţilor economici în realizarea tuturor componentelor unui
turism durabil;
 implicarea mass-mediei de care industria turistică a devenit tot mai mult dependentă.
Pe lângă acestea, nu trebuie ignorat faptul că turistul actual este tot mai preocupat
de problemele mediului înconjurător. În consecinţă, organizatorii de vacanţe (touroperatori, linii
aeriene şi lanţuri hoteliere) şi guvernele trebuie să dea dovadă de un management al mediului
corespunzător. Nu are sens economic să se trimită turişti la destinaţii care nu pot răspunde
criteriilor de mediu necesare.
În ceea ce priveşte potenţialul turistic al R. Moldova, principalele acţiuni care
vizează protejarea şi conservarea mediului şi a resurselor turistice sunt următoarele:
 exploatarea ştiinţifică, raţională a resurselor turistice astfeel încât ritmul de exploatare să
nu depăşească ritmul de reciclare şi regenerare;
 soluţionarea resurselor cu valenţe turistice în contextul valorificării tuturor resurselor
naturale şi a protecţiei mediului ambiant;
 amenajarea şi organizarea adecvată şi la nivel superior a zonelor, traseelor şi obiectivelor
de interes turistic;
 organizarea şi exploatarea turistică raţională a parcurilor naţionale şi rezervaţiilor
naturale, cu asigurarea protecţiei lor;
 organizarea corespunzătoare a zonelor montane;
 înnoirea bazei tehnico-materiale a turismului menită să asigure un turism competitiv şi
ecologic;
 acţiuni de educaţie cu privire la mediu şi la potenţialul turistic orientate la nivelul întregii
ţări;

55
  dezvoltarea unei cunoştinţe ecologice în rândul populaţiei şi a sentimentului de gragoste
şi respect pentru naţură, pentru locuri istorice şi monumente de artă şi arhitectură create
de-a lungul timpului. Aceasta se poate realize printr-o susţinută acţiune de educaţie cu
privire la mediu şi la potenţialul turistic, acţiune ce trebuie întreprinsă la nivelul întregii
ţări, prin insuflarea unei atitudini de respect şi comportament responsabil faţă de resursele
natural, în vederea ocrotirii lor.
Problema conservării şi protejării mediului şi resurselor turistice trebuie văzută ca o
concepţie situată la acelaşi nivel de importanţă ca şi problemele de dezvoltare generală a
economiei.
Educaţia ecologică pentru ocrotirea naturii şi a potenţialului turistic trebuie să aibă un
caracter permanent, să debuteze încă din perioada copilăriei şi să fie consolidată de instituţiile de
învăţământ de toate genurile şi gradele. Ulterior, ea se paote perfecţiona prin intermediul mass-
media în cadrul unor cercuri de „prieteni ai naturii”, prin diverse publicaţii de specialitate sa
ude către ghizi şi însoţitori, pe perioada desfăşurării unor excursii.
Şi în ţara noastră, industriile creative şi turismul cultural pot deveni active strategice
pentru economiile marilor oraşe. Astfel, dezvoltarea unei infrastructuri culturale este foarte
importantă pentru ţările emergente, cum este şi R. Moldova, care vor ajunge să atragă mai bine
de jumătate din numărul de turişti internaţionali până în anul 2030, conform studiului EY –
Cultural Times.
De exemplu oraşul Bilbao, aflat în Ţara Bascilor din Spania, care este acum un model de
regenerare urbană stimulată prin cultură, datorită Muzeului Guggenheim. Aşadar, situat într-o
regiune lovită de o rată enormă a şomajului în anii 1990 (în jur de 25%), planul de revitalizare, în
valoare de 700 milioane dolari, a crescut atractivitatea oraşului, a stabilizat un număr de 4400 de
locuri de muncă deja existente în oraş şi a generat peste 1000 de locuri de muncă noi cu program
complet. Numărul de turişti de la lansarea oficială a muzeului încoace a crescut de opt ori.
Infrastructura culturală reprezintă un catalizator al dezvoltării urbane: construirea unui
muzeu oferă adesea oportunităţi de angajare în proiecte de dezvoltare urbană mari şi de
dezvoltare a unui nou „brand al orașului” în jurul industriilor creative şi culturale. Astfel de
proiecte emblematice cresc atractivitatea unui oraş pentru turişti, potenţiale talente şi
profesionişti cu grad ridicat de competenţe.
De exemplu, în Franţa, turismul bazat pe cultură (festivaluri, muzică live, muzee, operă şi
galerii de artă, însă fără sit-urile istorice) a generat 2,6 miliarde dolari în anul 2015.
În ceea ce priveşte infrastructura pentru activităţile culturale, R. Moldova necesită
investiţii susţinute pentru a acoperi un deficit evident. Dacă nu putem încă vorbi de zone
culturale construite special pentru a găzdui manifestări de mari dimensiuni în condiţii optime,
56
putem însă să ne concentrăm pe dezvoltarea unei infrastructuri urbane de mai mici dimensiuni,
precum săli de concerte şi spectacole sau spaţii expoziţionale. Am văzut cu toţii din păcate ce
consecinţe nefaste poate avea lipsa accesului la astfel de facilităţi în comunitate, dar şi impactul
asupra industriilor creative precum cea muzicală şi cea a artelor spectacolului, cărora le lipsesc
spaţiile de expresie. Dezvoltarea acestei infrastructuri este unul dintre elementele-cheie care pot
stimula turismul cultural în centrele urbane ale R. Moldova.
Potrivit studiului EY, Global Talent in Global Cities 2015, Top 3 cele mai atractive oraşe
pentru clasa creativă sunt următoarele: [37]
1. New York - se bucură de o scenă culturală unică, inclusă într-un mediu urban
cosmopolit şi progresist, în general considerat benefic pentru activităţile creatoare;
2. Londra - se poziţionează în faţa Parisului datorită deschiderii sale internaţionale (33%
din populaţia oraşului a fost născută în afara graniţelor ţării, faţă de doar 12% în Paris);
3. Paris - se clasează pe locul trei datorită moştenirii culturale şi activelor tehnologice, dar
este penalizat de mediul antreprenorial mai slab.

57
 CONCLUZII
Turismul cultural este individualizat ca un tip distinct de turism ca urmare a motivaţiei care
îl generează, deosebindu-se, prin aceasta, de turismul recreativ sau de cel curativ. Criteriul care a
stat la baza individualizării acestui tip de turism îi conferă şi o altă caracteristică, şi anume aceea
că utilizează sau este generat numai de resursele antropice care au suscitat întotdeauna
curiozitatea, dorinţa de cunoaştere şi admiraţia umană. Faptul că turismul cultural utilizează doar
resursele turistice antropice derivă chiar din denumirea sa: prin cultură, indiferent de
controversele care însoţesc definirea sa, se înţelege, în sens larg, totalitatea creaţiilor umane,
materiale sau spirituale. Din acest punct de vedere este foarte clar faptul că turismul cultural este
tipul de turism care foloseşte, prin excelenţă, resursele antropice. În forma lor materială (edificii
şi elemente cu funcţie turistică) sau imaterială (activităţi antropice cu funcţie turistică).
Spre deosebire de resursele atractive apartinand cadrului natural, zestrea turistica
antropica reprezinta o insumare de elemente cu functie recreativa create de om. Componentele
acestei categorii de obiective au intrat, treptat, in aria de interes turistic, pe masura manifestarii
tendintei omului modern de a se cunoaste pe sine insusi, prin cunoasterea celor mai
reprezentative realizari ale umanitatii, din cele mai vechi timpuri pana astazi. Intrarea in circuitul
cunoasterii, prin turism, a unor destinatii si obiective carora li se adauga, uneori complementara
sau derivata, calitatea de atractivitate turistica, poate deveni o preocupare dominanta, cu efecte
dintre cele mai benefice.
Turismul cultural este caracterizat ca fiind un produs turistic specific definit sub forma
unui set (pachet) de bunuri şi servicii materiale oferite unor turişti motivaţi cultural, ca preţ total
de la momentul la care ei îşi părăsesc domiciliul şi până ce se întorc acasă. Este conceput pentru
a satisface nevoile turiştilor culturali.
Părăsind natura concretă a turismului cultural, analiza elementelor individuale arată faptul
că festivalurile angrenate în turism pot fi o unealtă extrem de eficientă nu doar pentru înţelegerea
reciprocă şi cooperarea dintre popoarele europene, dar şi pentru creşterea socio-economică a
regiunilor. Ca urmare a caracteristicilor lor, festivalurile creează un mediu natural şi dau naştere
la diverse iniţiative comerciale legate de publicitate, marketing, înregistrare şi producţie de
produse audio şi video, diverse tipuri de servicii, iar aceasta reprezintă o bună bază pentru
dezvoltarea promovării turistice a afacerilor mici şi mijlocii ca urmare a schimbărilor globale
induse în profilul socio-economic al regiunii şi îmbunătăţirii calităţii vieţii.
Muzeele din întreaga lume reprezintă principalele atracţii pentru turişti. În oraşele
principale, pe lângă muzeele tradiţionale cum ar fi Muzeul Naţional de Istorie, Galeria Naţională
de Artă şi altele, mai există şi muzee mai mici cu teme specifice: Muzeul de Istorie Militară,
Muzeul de Istorie a Muzicii, al artei, al activităţilor meşteşugăreşti, al aviaţiei, al diverselor tipuri
58
de industrii, sporturi, drapeluri, al persoanelor individuale şi altele, precum şi orice muzeu
specific care poate atrage un anumit grup ţintă.
Sociologii au atras atenţia, pe baza unor studii efectuate cu câţiva ani în urmă, că secolul
XXI va fi secolul marilor migraţii turistice. Facilităţile de circulaţie şi de comunicare vor înlesni
adevărate transhumanţe umane, lucru benefic pentru toate resursele muzeale din lume. Pentru a
beneficia, însă, de această oportunitate, muzeele şi colecţiile trebuie să se pregătească în mod
corespunzător, în sensul de a-şi revizui întregul pachet de oferte în aşa fel încât ele să devină
atractive adică, veritabile puncte/obiective/de interes turistic.
În sensul celor de mai sus, ar trebui luate în seamă câteva priorităţi şi anume:
 o mai bună şi mai eficientă punere în valoare a colecţiilor si muzeelor locale
 încurajarea elementelor ce ţin de tradiţiile, obiceiurile şi specificului local
 organizarea de muzee sau expoziţii temporare în spaţii neconvenţionale (case parohiale,
biserici dezafectate, cămine culturale, şcoli etc.)
 acţiuni susţinute de colectare a unor obiecte abandonate, scoase din uz, inclusiv icoane,
cărţi/tipărituri/ vechi veşminte care au aparţinut unor clase sociale de altă dată, ustensile
ş.a.m.d. toate acestea pentru a ilustra specificul etno-geografic.
Studiile intreprinse arată că turiştii care se află în oraş la prima vizită sunt interesţi de
monumentele, muzeele, cartierele istorice cuprinse în ghidurile turistice, spre deosebire de cei
care revin şi care preferă plimbările în parcuri, animaţia culturală în aer liber, în general, locurile
mai puţn mediatizate, încercând astfel integrarea în viaţa culturală a locuitorilor oraşului.
În acest context, în ţările europene cu centre urbane culturale a fost stabilită o politică
pentru valorificarea prin turism a bunurilor culturale existente, orientaă spre dezvoltarea
componentelor majore ale produsului turistic oferit, şi anume:
 dezvoltarea tipurilor de transport intern şi extern, cu asigurarea unei circulaţi fluente,
fiind încurajat transportul în comun, mai puţin poluant; astfel au fost susţinute acţiunile
de creştere a numărului de taxiuri, a maşinilor de închiriat, extinderea zonelor pietonale, a
micilor spaţii comerciale;
 asigurarea cu echipamente şi servicii de primire, prin diversificarea hotelurilor de lux, a
unor lanţuri hoteliere, a echipamentelor pentru cazarea tineretului şi a celor cu venituri
modeste;
 diversificarea echipamentelor de alimentaţie publică şi a gastronomiei, accentul fiind pus
pe servicii de servire rapidă şi a unor restaurante tradiţionale;
 asigurarea unor servicii publice adecvate care însoţesc pe cele turistice: servicii de igienă
urbană, de securitate - pompieri, poliţie, urgenţă medicală.

59
 Tot în aceeaşi direcţie se înscriu o serie de acţiuni vizând crearea unor centre de interes
multiculturale, cu posibiliăţi de informare multiplă a vizitatorilor; prin asemenea centre în Marea
Britanie au fost create programe de acţiune pentru dezvoltare turistică care sunt sprijinite de
Biroul de Turism Britanic iar în Franţa au fost create studii de stabilire a zonelor protejate pentru
monumentele istorice, în scopul valorificării durabile a acestora, prin intermediul Comitetelor
regionale de turism; sprijinirea iniţiativelor culturale care includ spectacole, festivaluri expoziţii
temporare, şi care sporesc durata de sejur în oraşe, animaţia fiind la baza unor manifestări
tradiţionale din cartiere, serbări religioase, teatru în aer liber, plimbări de seară; cercetarea
clientelei turistice care capătă importaţă tot mai mare deoarece ea dă dimensiunile de dezvoltare
şi promovare a produsului turistic cultural.

60
 BIBLIOGRAFIE
Cărţi, monografii
1. Alexandru D., Negut S., Istrate I., Geografia Turismului, Academia Bucuresti, 1997.
2. Baron P., Snak O.,Neacşu N., „Economia turismului”, Editura Expert, Bucureşti, 2001. [2,
p.67]
3. Baron P., România Turistică, Casa Editorială pentru turism şi cultură „Abeona”, Bucureşti,
1994.
4. Besculides Antonia, Martha E.Lee and Peter J.McCormick „Resident's perception on the
cultural benefits of tourism”, Northern Arizona University, 2002. [4, p.16]
5. Băltăreţu A.M., „Amenajarea turistică şi dezvoltarea urbană”, Editura Universitară, 2010.
6. Boghean C., „Economia Turismului”, suport de curs, 2011.
7. Cianga N., Geografia Turismului, Editura Universitară clujeană, Cluj-Napoca, 2002.
8. Cooper, C., Fletcher, J., Gilbert, D., Wanhill, S., Shepherd, R., Tourism Principles an Practice
(2nd edition), Ed. Addison-Wesley, Langman, Londra, 1998.
9. Davidson, R., Tourism, Editura D. Longman, London, England, 1994, pp. 4-6. [9, p.4-6]
10. Davidson, R., Maitland, R., Tourism Destinations, Holder and Stoughton, Londra, 1997. [10,
p.65]
11. Goethe Johann, Călătorie italiană,1786.
12. Heltne, B., Development Teory and the Three Worlds, Ed. Longman, New York, 1995. [12,
p.26]
13. Hapenciuc C. V., „Cercetarea statisctică în turism”, Editura Didactică şi Pedagicică R.A.
Bucureşti, 2003, p. 22.
14. Ionescu Ion, Turismul - fenomen social-economic şi cultural, Editura Oscar Print, 2000, p.46.
15. Istrate L., Bran F., Roşu A.G., „Economia turismului şi mediului înconjurător”, Bucureşti,
Editura Economică, 2000. [15, p.22-25,54]
16. Istrate, I.; Glăvan, V., Turismul cultural în România – liant al spiritualităţii româneşti de
pretutindeni, Tribuna economică nr.5/1994. [16]
17. Ingham, B., The meaning of development: interactions between new and old ideas, World
Development, 1993.
18. Kunczik, M. & Zipfel, A., 1998, Introducere în ştiinţa publicisticii şi a comunicării,
ClujNapoca, Presa Universitară Clujeană. [18, p.3]
19. *** Le tourisme culturel en Europe, CEE, Bruxelles, 1994, p.11. [19, p.11, 28, 55]
20. Minciu, Rodica, Economica turismului, Editura Uranius, Bucureşti, 2000. [20, p. 84, 85, 87]
21. Moldoveanu, M.; Franc, V.I., Marketing şi cultură, Editura Expert, Bucureşti, 1997, pp. 32-
38, 40-45. [21, p.32-38]
61
22. Mitchell, B., Resource and Enviromental Management, Ed. Longman, Harlow, 1997.
23. Neacşu N., Glăvan V., Baron P. şi Neacşu M., „Geografia şi economia turismului”,
Editura ProUniversitaria, 2011. [23, p.53]
24. Nedelea A., „Piaţa turistică”, Bucureşti, Editura Didactică şi pedagogică, 2003. [24, p.36]
25. Negruţ S., „Geografia turismului”, Editura Meteor Press, Bucureşti, 2004. [25, p.11]
26. Nistoreanu P., „Management în turism şi servicii”, Bucureşti, Editura ASE, 2005. [26, p.14]
27. Obraşcu, C., (2006), Veneţia – ghid turistic şi cultural, Editura Artefakt, Bucureşti. [27, p.5]
28. Stancioiu Aurelia Felicia, Dictionar de terminologie turistică, Editura Economică, Bucureşti,
1999. [28]
29. Stancioiu Aurelia Felicia, Strategii de marketing în turism, Editura Economica, Bucuresti,
2002, pag. 67. [29, p.67]
30. Teodorescu Camelia (2008), Cultură, civilizaţie şi turism, Editura Transversal, Târgovişte.
[30, p.14, 33]
31. Telfer David J, Managing tourism for development, publicat în lucrarea The Management of
Tourism, SAGE Publications, Londra, 2005 (coordonatori:Lesley Pender si Richard Sharpley), p.
190.
32. Vallas François, Lionel Becherel, The International Marketing of Travel and Tourism, A
Strategic Aprouch, 1999, pag. 183.

Surse electronice
33. https://ghidturism.wordpress.com/2008/10/25/venetia-scurta-prezentare/
34. www.marina.difesa.it/venezia/ [34]
35. http://www2.unwto.org/ [35]
36. www.hellovenezia.com [36]
37. http://politici.weebly.com/turism/natura-si-caracteristicile-turismului-cultural [37]

62
Anexa 1.

Harta oraşului Veneţia

63
Anexa 2.

64
 Anexa 3.

DESCRIEREA CERERII SI A OFERTEI TURISTICE ITALIA

Circulaţie turistică interna
Turişti interni
2012 2013 2014 2015 2016
Înnoptări 1854000 1891000 1930000 1969000 2000000

Turism receptor
Sosiri de turişti
2012 2013 2014 2015 2016
Sosiri 37963000 38648000 38011000 39156000 40767000

Sosiri
2012 2013 2014 2015 2016
Vizitatori 9166000 9510000 8671000 10982000 10851000
Turişti (cu 28797000 29138000 29340000 28174000 29916000
innoptari)

Înnoptări şi durata şederii

2012 2013 2014 2015 2016
Înnoptări 105272000 111441000 114116000 115262000 111596000

Încasările turiştilor din alte ţări (mil EURO)

2012 2013 2014 2015 2016
Încasările 29920 28779 29877 30508 30042
turiştilor

65
 Capacitatea de cazare în hoteluri şi stabilimente similare
2012 2013 2014 2015 2016
Nr. de 1523847 1667653 1478295 1473472 1488500
camere
Nr. de paturi 3110000 4024000 4100000 4158000 4206000

66