O zi în Petra

Profitând, prin februarie 2018, de faptul că Ryan Air a introdus zboruri spre Amman și erau oareșce
promoții, n-am rezistat tentației iordaniene și am luat repede bilete ieftine, de 80 Euro/persoană/dus-întors, cu
plecare marți, 30 octombrie, la ora 8,00, și întoarcere pe 3 noiembrie, pe la 16,00. Scăpați de povara „de
l’embarras du choix”, ne-am pus pe așteptat și pe creionat planuri de vacanță orientală (pentru că ce altceva
poate fi mai frumos decât vacanța în sine, decât anticiparea sa imaginară?!).
Ca orice companie aeriană low-cost, care se respectă, Raianeru, a făcut, între timp, ceva mici modificări
la oarar și plecarea a fost pe la 10,30, dar ce să mai zicem!?, am fost mulțumiți că nu s-a anulat (compania
având un binemeritat renume în acest sens).
În fine, se duse ușuratica primăvară, se topiră asprele zăpezi, se curmă grăbita vară, cu vacanța aferentă
(reușită, o săptămână cu mașina prin Austria), iaca și toamna, ce nicicând “nu fu mai frumoasă”, vorba
poietului, prin meleagurile inedite vizitate.
Programul excursiei a fost supus constrângerii timpului limitat la 3 zile efective (patru nopți de cazare),
deoarece am am ales să vedem ceea ce am considerat a fi esența Iordaniei – Petra, deșertul Wadi Rum Și
Marea Moartă. Inițial am vrut să închiriem mașină, însă am studiat și ofertele agențiilor locale și am ales să
aranjam un tur privat cu agenția Jordan Travel Experience. Am plătit 2100 dolari, pentru patru persoane, preț
ce a inclus cazarea pentru 4 nopți (două la Hotel Panorama, în Wadi Musa-Petra, una în deșertul Wadi Rum -
Mazayen Camp și una la Hotel Grand East-la Marea Moartă), demipensiune, intrarea la Petra, pentru o zi, taxă
vize, transport cu minivan și șofer)
Am mers pe mâna ghidului autorizat Adel Mahadin, pe care îl recomand cu căldură, cel care ne-a
răspuns răbdător la orice întrebare sau cerință și ne-a aranjat vacanța așa cum am dorit. Domnul Adel Mahadin
a trăit mult timp în România, a fost căsătorit cu o româncă (are o fiică din acest mariaj), vorbește perfect
românește și poate fi considerat cea mai bună interfață pentru românii care vor să pună la cale o vacanță în
Iordania.
Așadar
Ziua 1 – marți, 30 octombrie 2018
După o aterizare lină pe aeroportul „Quenn Allia”, din Amman, în jur de ora 13, am fost preluați de un
un nene amabil, de la agenția sus-numită, care ne-a ajutat la formalitățile cu viza de intrare (cei care sunt
clienții agențiilor de turism iordaniene nu plătesc viză, altfel, o alternativă bună este Jordan Pass) și ne-a
predat șoferului Radi și nu mai știu cum, ce ne-a fost șofer și, pe alocuri ghid, pe parcursul întregii noastre
escapade iordaniene. Radi o rupea bine în engleză, lucrase doi ani și prin New York, dar cel mai bine spunea
că se simțise în Belarus, unde muncise cinci ani! Mașina noastră a fost un minivan Hyundai Starex recent, de
7 locuri, ce s-a comportat, tehnic vorbind, ireproșabil, inclusiv pe pante accentuate, cum ar fi cele spre
Muntele Nebo.
A urmat o deplasare lungă și monotonă spre Petra, pe Desert Highway, pigmentată cu mici ședințe foto,
lângă indicatoarele rutiere ce indicau Wadi Rum sau Wadi Moussa, și opriri de cafea și cumpărături la
magazinele de pe drum (l-am rugat pe Radi să ne oprească unde este mai ieftin). Inițial dorisem să o luăm pe
King’s Hihgway, un traseu mult mai pitoresc, dar mult mai virajat și mai de durată. Din păcate, anterior cu
câteva zile sosirii noastre, ploile torențiale făcuseră prăpăd prin țară, ucigând 20 de elevi aflați într-o drumeție
într-un canion (wadi) și distrugând numeroase drumuri. Se pare că și autostrada regelui a fost avariată, sau cel
puțin așa a susținut Radi, și așa am ajuns pe autostrada deșertului, care este cea mai rapidă cale de acces spre
Petra, Aqaba sau Wadi Rum. Pe la 17,30 am ajuns în Wadi Musa, orășelul ce se află lângă Petra și, după ce am
schimbat dolari în dinari iordanieni, la un curs de 0,7 dinari/dolar și ceva mici cumpărături, am fost debarcați la
locul de cazare – Hotelul Panorama, gazda noastră pentru două nopți.
Hotelul este imens, un veritabil labirint, are vreo 12 etaje săpate în stâncă și se intră pe la etajul superior,
apoi se coboară cu liftul spre nivelul dorit. Ne-a trebuit ceva timp să învățăm lungul drum spre casă (camer[)!
Nu este cel mai nou hotel, însă era curat în camera, micul dejun și cina aveau produse din abundență, iar
priveliștea din balcoane, spre munții golași din zonă, era deosebită. Are patru stele iordaniene, dar i-aș da cam
trei veritabile! Dezavantajul principal este că te afli departe de intrarea în Petra, “in the middle of nowhere”, iar
un taxi până în centru este 15 dinari dus-întors!
Ziua 2 – miercuri, 31 octombrie 2018
Întreaga zi a fost dedicată Petrei, cetatea nabateană săpată (parțial) în gresie roșiatică și cu un magnific
culoar de intrare, un fel de canion-vale de tip cheie, extrem de îngust și pitoreasc. Pe la ora 8, Radi a venit să
ne ducă la intrarea oficială de la Centrul de vizitare și am stabilit să vină să ne ia la 16,30 (din păcate, ziua este
cam scurtă în această perioadă a anului și se întunecă relativ devreme!). În fine, am intrat propriu-zis în Petra
la ora 9 și am stat circa 7 ore, până, la 16.
Petra este cetatea nabateenilor, inițial trib nomad arab, sedentarizat apoi în amfiteatrul generos sculptat de
natură, ușor de apărat și aflat la răscruce de vânturi (caravane) , la intersecția unor importante artere
comerciale din antichitate. Menționată și în Manuscrisele de la Marea Moartă, înfloritoarea așezare a sfârșit
prin a fi cucerită de romani, în 106, pe vremea lui Traian (asta da coincidență!, recunoașteți personajul?,
tătucul (i)legitim al boborului nostru, mamă find Decebal, ca să completez cu o glumă îndoielnică), care lupta,
după cum se vede, pe mai multe fronturi. Romanii ridicară și ei, degrabă, gogeamite amfiteatru, ceva
morminte de legionari (d’ăia vechi, antici, nu de-ai noștri, interbelici), cu nume surprinzătoare (Sextius, par
egzamplu) și sporiră zestrea culturală petreană. Trece vreme, vine vreme, și un cutremur pe la 363 dă lovitura
de grație nabateeenilor, deja concurați bine de o altă cetate antică – Palmyra. Mai trec pe-aici, oleacă și
bizantinii, cu ceva biserici ortodoxe, dar deja gloria era deja demult apusă. Burckhardt Aaron
Jabal Hārūn (Aaron's Mountain)
În 1985 Petra a fost declarată monument U.N.E.S.C.O. iar, ulterior, în 1989, celebritatea i-a fost sporită de un
film banal de acțiune – „Indiana Jones și ultima cruciadă”.

Cine ajunge la Petra vrea sa vadă, în primul rând, Trezoreria (Al Khazneh) – monumentul săpat în
stâncă de nabateeni în secolul I d.H., destinația sa fiind controversată, cel mai probabil ar fi fost criptă pentru
regele Aretas al IV-lea. Trezoreria a fost sculptată în situ, pe loc, cum ar veni, făcând parte din structurile
antice de tip „https://en.wikipedia.org/wiki/Rock-cut_architecture”, ca și templul de la Abu Simel din Egipt,
mormintele liciene din Anatolia, sau bisericile ortodoxe de la Lalibela, din Etiopia.
De la intrarea oficială în perimetrul sitului arheologic Petra și până la Trezorerie sunt circa 1,2 km, distanță
parcursă printr-un canion umbros și adânc – Siq, maiestuos străjuit de pereți acablanți de piatră cărămizie și de
mărturii nabateeene cioplite-n stâncă (șanțuri de aducțiune a apei, sculpturi cu cămile, djini). De fapt, traseul
principal în Petra de la intrare, până la baza scărilor ce urcă la Mănăstire are cam 4 kilometri, asta dacă nu
urcați și la Locul Sacrificiului, deasupra Trezoreriei și la Mănăstire, trasee adiacente ce necesită efort intens,
cu urcări de câteva sute de scări la fiecare obiectiv (cca 800 la Mănăstire)