MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE

ŞCOALA GIMNAZIALĂ COMUNA DRĂGĂNEȘTI

Localitatea Drăgănești, judetul Prahova, cod SIRUES 637839, CF 29055470
Telefon/ fax: 0244 465050/ 0244 465994; e-mail: scoala_draganesti@yahoo.com
UNITATE CU PERSONALITATE JURIDICĂ
Prof. Posea Mădălin

Banii din România Mare

Puțină lume știe ce bani foloseau românii și care era puterea lor de cumpărare în perioada
războiului, în timpul Marii Uniri și imediat după constituirea României Mari.
Leul există ca monedă din 1867. Primele însemne monetare de hârtie sunt ipotecare,
emise conform legii din 12 iunie 1877, cu valorile nominale de 5 lei, 10 lei, 20 lei, 50 lei, 100 lei
si 500 lei, de catre Ministerul de Finante, pentru a obtine fondurile necesare sustinerii
financiare a Razboiului de Independenta.
La 1 aprilie 1880, este înfiintata Banca Nationala a României, fiind singura abilitata sa
emita moneda de metal si hârtie. Ctitorul institutiei este Eugeniu Carada, iar primul guvernator a
fost Ion Câmpineanu, ministru de finante la data întemeierii acesteia. Principalele functii ale
BNR constau în emiterea de bancnote si în reglementarea creditului. Palatul Bancii Nationale, în
care functioneaza si în prezent (partea veche), a fost construit pe strada Lipscani, între 1884 si
1889, dupa planurile arhitectilor francezi Albert Galleron (cel care a proiectat si Ateneul Român)
si Cassien Bemard, cu sprijinul arhitectilor români Nicolae Cerchez si E. Baicoianu.
La 19 ianuarie 1881 începea să circule din mână-n mână prima bancnotă românească, cea
de 20 de lei. După toate estimările, leul îşi trăieşte acum anii dinaintea morţii, căci la 1 ianuarie
2015 România şi-a propus să treacă la moneda euro. E suficient să te uiţi la colecţia leilor de la
prima apariţie şi până azi pentru a înţelege cum s-a scris istoria în spaţiul românesc. Leii au fost
la început precum francii francezilor. Aceeaşi valoare, acelaşi gramaj de aur. Războaiele
mondiale i-au transformat, i-au schimonosit, ajungând la un moment dat cea mai mică bancnotă
care a existat vreodată în lume (cât un timbru poştal).
Eugeniu Carada a fost capul limpede care s-a ocupat de tot ce înseamnă începuturile
Băncii Naţionale a României: de la legea de funcţionare (17 - 29 aprilie 1880), până la
construcţia clădirii şi fabricarea primelor bancnote. În iulie 1880, de la Paris, el trimitea o
epistolă către ţară: „Am proces la demersele necesarii spre a asigura fabricarea hârtiei pentru
biletele Băncii Naţionale a României. Cea dintâi şi cea mai importantă lucrare este fabricarea
pânzelor, filigranul fiind astăzi aproape singura garantă reală a hârtiei fiduciare (n.r. - cu valoare
convenţională)". De la Paris, Carada s-a întors cu un maldăr de bani. Banii României: 900.000 de
bilete de 20 de lei, 300.000 de bilete de 100 de lei şi 25.000 de bilete de 1.000 de lei. Tot Carada
a ales culoarea albastră a banilor, efigia împăratului Traian şi personificarea României ca mamă
în mijlocul fiilor ei. Toate acestea au fost desenate de pictorul francez Georges Duval, tocmit tot
de Carada, acolo, în Franţa.
 În 1917, regele Ferdinand a emis câteva bancnote noi, care urmau să înlocuiască
numeroasele monede străine aflate în circulație pe teritoriul românesc.
În 1917, a fost suspendată convertibilitatea în aur a bancnotelor românești. La comanda
guvernului, Banca Națională a Românei lansează noi emisiuni fără acoperire, iar Ministerul de
Finanțe este autorizat să emită bani de hârtie, și nu monede din bronz sau nichel ca până atunci,
metalele respective fiind folosite în industria de armament. Toate acestea au dus la creșterea
galopantă a inflației. În același an, același minister emite cea mai mică bancnotă din lume,
recunoscută ca atare și de Cartea Recordurilor: bancnota de 10 bani, fără serie număr sau
filigran, cu efigia regelui Ferdinand. Ea are dimensiunile de 27,5 x 38 milimetri, cam cât un
timbru poștal. Au mai fost emise și bancnote de 25 de bani și de 50 de bani, toate tipărite de către
Serviciul Geografic al Armatei.
În provinciile românești care se aflau sub ocupația austro-ungară, principala monedă
aflată în circulație era coroana. Ea fusese introdusă odată cu reforma monetară din 1892, în urma
căreia luase locul florinului austriac. Coroanele erau tipărite bilingv (în germană și maghiară), iar
denumirea nominalului era înscrisă în toate limbile naționalităților supuse dublei monarhii. Din
cauza războiului, și aici inflația atinsese o cotă fără precedent în istoria monarhiei austro-ungare.
Astfel, la sfârșitul anului 1916, prețul alimentelor crescuse cu 300 la sută, față de nivelul
antebelic, coroana depreciindu-se pe piețele internaționale cu aproape 90 la sută.
Din punct de vedere monetar, în Basarabia, prima provincie unită cu țara, existau în
circulație două tipuri de ruble: „rubla Romanov”, emisă până în februarie 1917 de guvernul
țarist, și „rubla Lvov”, după numele primului premier revoluționar Gheorghi Evghenievici Lvov,
pusă în circulație de primul guvern bolșevic în cantități uriașe pentru a înlocui complet „rublele
imperiale Romanov”.
Întrucât unificarea monetară nu s-a putut face imediat după Marea Unire din 1918, a
intrat pe piața financiară românească un volum semnificativ de ruble și coroane. Rețeaua
sucursalelor și agențiilor Băncii de Stat Austro-Ungare a fost preluată de Banca Națională a
României, iar unificarea monetară s-a făcut în 1920, în baza unor împrumuturi pe care statul
român le-a contractat de la BNR, pentru a acoperi bancnotele străine retrase din circulație.
Preschimbarea valutelor străine în lei a generat numeroase speculații financiare.
Dacă în 1914 un kilogram de pâine costa 27 de bani, șapte ani mai târziu costa 2,06 lei;
kilogramul de carne de porc 13,91 lei, față de 1,25 lei în 1914, vinul 13,5 lei litrul, față de 90 de
bani etc. Un salariu bun de șef de birou era de 382 de lei în 1916, când România a intrat în
război, iar în 1928, de 9.000 de lei, înaintea stabilizării monetare. În 1923, conform datelor de
specialitate, circulația monetară medie a crescut de 19 ori. Băncile private din Transilvania,
printre care și Banca Albina, cu capital românesc, „au cunoscut o dezvoltare concomitentă cu cea
generală a provinciei în corpul național al statului român”, se arată într-un studiu al Institutului
Economiei Naționale. Unirea triplează numărul băncilor din România, până la 556, cu un capital
de 2,4 miliarde lei. Costurile războiului, apoi cele ale integrării economice a Transilvaniei,
Bucovinei, Basarabiei și Banatului în Regatul României de dinainte de Primul Război Mondial
au fost extrem de mari, situație care, pentru o perioadă de timp, s-a reflectat negativ și în viața
românului de rând.
La începutul celui de-al doilea deceniu interbelic, situaţia României a fost marcată, din
punct de vedere economic, de două evenimente majore care au determinat evoluţia ulterioară a
structurii şi direcţiilor de dezvoltare ale economiei naţionale: adoptarea Legii monetare din 7
februarie 1929 şi Marea Criză Economică din anii 1929-1933.
De intrarea în vigoare a legii menţionate este strâns legată şi modificarea Statutelor
Băncii Naţionale a României, chemată să răspundă necesităţilor vitale ale organismului
economic naţional. Circulaţia monetară a trebuit, la rândul său, adaptată noilor realităţi
economice. În aceste condiţii, responsabilii băncii centrale au fost permanent preocupaţi de
condiţiile tehnice în care se realizau bancnotele româneşti. Raliindu-se opţiunii generale de
încurajare a muncii naţionale, BNR a reuşit ca în ultimii ani ai acestui deceniu să emită bancnote
realizate de artişti români, imprimate în ţară.Cu sprijinul constant al BNRacum industria
naţională a produs hârtia filigranată necesară emisiunilor. În acelaşi timp, este continuată
colaborarea cu partenerii francezi şi debutează relaţia cu producătorii englezi de bancnote. De
asemenea, în această perioadă trebuie remarcată realizarea primelor bancnote româneşti în sistem
taille-douce. Tot acum au fost puse şi bazele şcolii româneşti de gravură pentru bancnote, care a
ajuns în anii postbelici la rezultate remarcabile.
Pentru prima dată, BNR nu mai colabora la realizarea unei bancnote cu industriile
franceze, ci cu cele engleze. Conform mărturisirilor lui Gibbs, artiştii englezi încercaseră să
imprime acestor desene un caracter realmente românesc, atât în privinţa compoziţiei generale, cât
şi a ornamentelor.
Se pare cămembriiConsiliului de administraţie au fost plăcut impresionaţi de proiectele
văzute,astfel încât firma engleză a fost invitată să prezinte o ofertă pentru
bancnotele de 1000, respectiv 5 000 lei. Preţul total al unei comenzi, compusă din milioane
bilete de 1000 lei şi 400 000 bilete de 5 000 lei, în care erau incluse ambalarea şi transportul până
la Constanţa, era aproximat la 9 49 500 lei ( 665 lire sterline),la care se adăuga ulterior suma de
circa ,7milioane lei, reprezentând taxele vamale şi transportul până la Bucureşti. Din momentul
aprobării unei eventuale comenzi,într-un termen de 2 săptămâni, băncii centrale a României îi
puteau fi puse la dispoziţie primele probe, iar la 2 săptămâni de la aprobarea acestora, jumătate
din comandă putea fi deja realizată.
Anii '30 au fost ani negri pentru leu, totul culminând cu marea criză financiară. Crahul
bursier de la New York (29 octombrie 1929) s-a repercutat şi asupra leului. Am avut falimente
răsunătoare: Banca Generală a Ţării Româneşti, Banca Marmorosch Blank & Co, sau Banca
Berkovitz. Populaţia activă a României a fost afectată direct prin reduceri salariale succesive: 10-
23% în 1930, 15% în 1932, 10% în 1933. În 1935, pe când era reporter la ziarul „Vremea", Geo
Bogza scria: „Sunt câteva zile de când, aşezat pe o margine de trotuar, am stat o seară întreagă de
vorbă cu unul din acei mici vânzători ambulanţi pe care Oltenia îi trimite în fiecare vară
Capitalei. «Câţi bani cheltuieşti pe mâncare». «Şase lei pe zi». «Ce cumperi cu ei? » «Pâine. De
trei lei dimineaţa şi de trei lei seara». «O mănânci goală?» «Goală, cu apă». «Şi nu mănânci
niciodată mâncare?» «Mâncare niciodată. Numai pâine». «La prânz nu mănânci mâncare?» «La
prânz nu mănânc nimic».
Dupa reforma monetara din 1929 se încearca recâștigarea poziției dominante a leului, dar
paguba fusese deja făcută. Cursul de schimb al leului este dramatic modificat, daca până în
război o lira sterlina echivala cu 25 de lei, acum aceeași lira avea o valoare de 813 lei. În ciuda
acestor tendinte salariile romanilor cresteau mai repede decat prețurile.
Un învățător avea salariul de 4000 de lei, în timp ce un medic il avea de 9000 de lei.
Chiria unui apartament în oraș era de doar 700 de lei. Prețurile la alimente erau foarte mici
comparativ cu cele de astăzi, un ou fiind 1 leu, un litru de lapte 12 lei, o pâine 14 lei, iar un
kilogram de brânză era ceva mai mult, puțin peste 60 de lei. Bunăstarea era prezenta în toate
păturile societății interbelice.
 Bibliografie:

adevarul.ro/news/societate/povesti-vesele-triste-epoca-leului-
1_50ad50047c42d5a66392cb2d/index.html

http://ziarullumina.ro/banii-din-teritoriile-romanesti-la-vremea-marii-uniri-138866.html

https://ro.wikipedia.org/wiki/Leu_rom%C3%A2nesc

http://www.magazinuldebancnote.ro/articole/romania/istoria-leului.html

Marițiu Sabina, Bancnotele României, vol. 3, Emisiunile de banknote românești în perioada

1929-1947 – Istorie și tehnologie, București 2011