INTERNET- ASPECTE GENERALE

Termenul Internet se referă la World Wide Web, rețeaua mondială unică

de computere interconectate prin protocoale de comunicare TCP/IP
(Transimission Control Protocol și Internet Protocol ). Cuvântul internet provine
din împreunarea artificială și parțială a două cuvinte englezești: interconnected=
interconectat și network = rețea.
Internetul este cea mai mare rețea de calculatoare din lume, un spațiu
public materializat prin punerea gratuită la dispoziția utilizatorilor a numeroase
servicii și produse. internetul a devenit o obișnuiță a zilelor noastre fiind folosit
foarte des și în diferite împrejurări: utilizatorul poate găsi răspuns la orice
întrebare pe care și-o pune, poate trimite mesaje oriunde în lume aproape
instantaneu, poate transfera documente cu informații din orice domeniu de
activitate, poate rezerva locuri pentru hotel, avion, poate efectua cumpărături,
asculta ultimile noutăți în materie de muzică, vizita galerii de artă, citi cărți
electronic, conversa online cu orice alt utilizator conectat, poate afla ultimile
știri ale agențiilor de presă.
Internetul care azi ne influențează în asa mare măsură este un triumf al
tehnologiei dezvoltate de om de-a lungul mileniilor.

Anii `50. Primele elemente

Un factor esențial în evoluția internetului a constituit-o dezvolatrea

computerelor, începând cu anul 1950. Primele calculatoare permiteau
transmisiile de date de la un computer principal la terminale și în ciuda
aspectului greoi au reprezentat o etapă esențială în apariția fenomenului.

1
 Anii `60 - `70 . primele rețele informatice

Informaticianul american Joseph Carl Robnett Licklider (1915 -1990), una

dintre cele mai de seamă personalităţi din istoria IT, în lucrarea sa Man-
Computer Symbiosis, arunca o scurtă privire în viitor, spre o lume în care reţele
de computere, conectate prin linii de comunicaţie de bandă largă, vor îndeplini
funcţiile unor biblioteci imense. Iar în 1962, Licklider şi Welden Clark au
publicat o lucrare intitulată "On-Line Man Computer Communication", ce
oferea una dintre primele viziuni ale unei lumi "înfăşurate" într-o reţea
informatică globală. Pentru ei, acesta era viitorul, pentru noi, reprezintă deja
realitatea pe care o trăim.
Anii 1960 şi 1970 au reprezentat o perioadă crucială în dezvoltarea
reţelelor de transmisie de date; în aceeaşi epocă, reţele similare, de mici
dimensiuni, au fost instalate în Marea Britanie (Mark I), în Franţa
(CYCLADES), în SUA (Merit Network).

Anul 1978: prima rețea internațioală

În acest an, British Post Office, compania de servicii financiare şi de

comunicaţii Western Union International şi firma de comunicaţii Tymnet şi-au
unit forţele pentru a crea prima reţea de comutaţie de pachete internaţională,
International Packet Switched Service (IPSS). Reţeaua s-a extins spectaculos în
Europa şi SUA, ajungând până în 1981 să deservească şi Canada, Australia şi
Hong Kong, iar în anii 1990 devenind o infrastructură extinsă la nivel global.
Era nevoie de un protocol de reţea - un sistem de reguli şi convenţii care să
guverneze comunicare între dispozitivele ataşate la reţea; un fel de limbaj
comun în care toate computerele legate în reţea să se poată înţelege între ele.
Formatul mesajului, temporizarea, controlul erorilor, iniţierea şi finalizarea
sesiunii de transfer al datelor şi multe alte detalii legate de comunicaţiile de date
sunt determinate prin protocolul de reţea.

2
 Anul 1974 – a apărut termenul de internet

Un protocol de reţea realizat în 1974 (RFC 675 - Specification of Internet

Transmission Control Program), de către Vinton Cerf, Yogen Dalal şi Carl
Sunshine,conţinea cuvântul internet, prescurtare de la internetworking.
Internetul este, aşadar, o reţea unitară de computere şi alte dispozitive cu
adrese computerizate, toate conectate între ele şi operând coordonat graţie unui
ansamblu standardizat de protocoale de transfer de date.

Din anii 1990 și până în prezent

Internetul a cunoscut o evoluție importantă la mijlocul anilor 1990 în cea

mai mare parte a țărilor industrializate. În ciuda dificultăților întampinate de
ordin metodologic legate de accesul la această nouă formă de media, se poate
spune că internetul a început să fie folosit de un număr tot mai mare de oameni
și că distanța dintre cei care au acces la el și ceilalți tinde să se reducă tot mai
mult.
Conform datelor statistice din 1993 pana în anul 2000 numărul
utilizatorilor de internet a crescut de la 90 000 la 304 milioane. Potrivit acelorași
estimări, la nicelul lunii iulie 2000 existau 137 de milioane de utilizatori în
Statele Unite, 83 de milioane în Europa și un total de 72 de milioane în toată
lumea. La acea vreme existau 1228 de site-uri web aparținând partidelor politice
și a 1555 de site-uri de cotidiene, în Europa, numărul partidelor politice online a
crescut la 7075 în timp ce numărul ziarelor cotidiene a scăzut la 481. Revoluția
internetului poate fi comparată cu evoluțiua celorlalte mijloace de comunicare:
pentru a ajunge la cifra de 50 de milioane de utilizatori, radioului iau trebuit 38
de ani, televiziunii 13 ani, PC-ului 16 ani, iar internetului 4 ani.
În anul 2000 numărul internauților a ajuns în Europa la 315 milioane de
utilizatori, Statele Unite la 233 de milioane, iar în Asia la peste 700 de milioane,
fapt care dă o dimensiune extraordinară acestui fenomen. Numărul utilizatorilor
3
de internet de pe mapamond a ajuns astăzi la peste 1 miliard 500 și jumătate de
persoane.
Internetul a devenit un nou vehicul al comunicării electorale, după
exemplul publicității permițând partidelor politice să controleze mesaje trimise
și să-l adreseze direct alegătorilor fără a-l mai supune filtrului jurnalistic. Acest
nou mijloc de comunicare face posibilă difuzarea rapidă a unui volum mare de
documente la preț scăzut, oferă vizibilitate partidelor mici, neglijate sau ignorate
de mass-media și permite o comunicare activă între partide și cetățeni, doar că în
unele țări numărul alegătorilor care au acces la internet este oarecum limitat.

Modalități de abordare a internetului

Internetul ar putea fi asociat în multe situații presei, natura efemeră a

conținutului său și abilitatea utilizatorilor de a interacționa cu aceasta,
modificând-o, creează noi provocări de ordin metodologic în studierea cestui
mediu de comunicare. În fața indicatorilor și tehnicilor de căutare care necesită
adesea o profundă cunoaștere a rețelei și a funcționării sale, reacția cea mai des
întâlnită o constituie disconfortul și refuzul, fapt mai ales vizibil în Europa decât
în Statele Unite, unde internetul a reprezentat o ocazie de a experimenta într-un
domeniu neexplorat, concepte, metode și criterii de evaluare împrumutate de la
alte discipline cu predilecție din zona marketing-ului a comunicării și
antropologiei.
Abordarea empirică și cantitativă a domeniului studiat provoacă mai
multe probleme cercetătorilor, în special atunci când se impune gestionarea
unor noi categorii de analize sau a unor date de ordin cantitativ, destul de
instabil.
În ceea ce privește abordarea structurală , accentul se pune pe
caracteristicile paginilor web, în virtutea puterii de condiționare a acțiunii și
comportamentului utilizatorului. În acest sens, se pot evalua capacitatea de

4
navigare, interacțiunea și personalizarea site-ului relevante de a lungul analizei
particularizate a organizării sale: ierarhia item-urilor, numărul de pagini,
cantitatea de unități informative, viteza de încărcare, prezența de tehnologie
interactivă.
În abordarea retorică se consideră ceea ce se comunică și mai ales cum se
comunică. Conținutul site-ului devine deci adevărata și propria unitate de
analiză: se analizează stilul, forma, imaginea, semnificatul, apelul, limbajul,
temele.
În cadrul abordării socio-culturale, site-ul web este considerat drept un
element ce face parte inerentă dintr-un proces social mai complex.
Caracteristicile de răspuns sunt la fel de importante precum fenomenul însuși,
dimensiunea apreciată este interiorul și exteriorul spațiului virtual, fără soluție
de continuitate. Paralel cu observarea campaniei online a unui partid politic, se
vor analiza și bazele sale electorale, nivelul de competiție a campaniei
electorale, atitudinea presei.
Societatea cablată , metaforă invocată de Bernard Miege 1
reprezintă
spectru real , dar tragic ( în viziunea autorului ) al impactului produs de noile
tehnologii în comunicare . Cultul internetului este o formulă care pare a
supralicita avantajele oferite de rețea, sugerând, pe de o parte, pragmatica unui
fenomen ubicvist, iar pe de altă parte rolul de intermediar în relațiile sociale pe
care arogă astăzi rețelei, susținătorii modernismului tehnologic.
Oferind lumii interntul, comunitatea științifică i-a dăruit infrastructura
tehnică a unei inteligențe colective care este cea mai frumoasă descoperire a sa.
Ea a transmis astfel celorlalți cea mai bună invenție a sa, aceea a propriului său
mod de sociabilitate, a etalonului său uman și a comunicației sale. 2

1
Miege, Bernard- Societatea cucerită de comunicare, Ed. Polirom, Iași, 2000.
2
Breton, Philippe- cultul internetului, Ed. C.N.I „ Coresi „S.A, 2001.

5
 Potențialul politic al internetului

Studiile apărute pe această tema relevă contribuția internetului la o mai bună

informare a cetățenilor și la o mai mare transparență a acțiunii publice, precum
și faptul că favorizează tipuri de comunicare pe care celelalte mijloace-
considerate tradiționale- nu le pot stimula.
Thierry Vedel , în studiul intitulat Internetul și practicile politice apărut în
2003 arată că față de mijloacele de informare existente, internetul prezintă patru
avantaje principale: diminuarea costurilor de difuzare și stocare a informațiilor,
accesul direct la textele originale și integrale ale discursurilor, declarații, diferite
rapoarte, la informația primară, utilizatorii de internet putând consulta și formula
propria opinie, fără medierea altor factori; diversificarea surselor de informare,
internetul fiind o rețea descentralizată în care se poate intra printr-o mare
varietate de căi.
Internetul stimulează dezbaterea politică facând posibilă organizarea de
discuții în forumuri, mesagerii sau blog-uri. Internetul poate favoriza construcția
sau lărgirea unui spațiu public riguros și deschis, în măsură să asigure
exprimarea ideilor ce nu se pot manifesta în cadrul instituțional al democrației
reprezentative sau în cadrul teritorial al statelor- națiuni. Din acest punct de
vedere, internetul este potențial deschis curentelor de opinie slab reprezentate
sau nereprezentate în sistemele politice care pot înscrie pe agenda publică unele
aspecte neabordate de partide sau de media.
Forum-urile de discuție de pe internet reprezintă o modalitate de a
organiza adevărate dezbateri. Acest forum devine un adevărat loc al libertății și
al autenticității în care fiecare individ se poate exprima liber, sincer și fără
constrângeri impuse de viața instituțională sau imaginea sa socială. Internetul
transcede frontierele geografice, sociale, culturale sau religioase, punând în
contact indivizi de condiție diferită care fără acest sistem nu ar fi avut
posibilitatea materială de a intra în contact. În acest cadru, internetul devine

6
locul de percepere și confruntare a unor idei noi, a unor moduri de gândire și nu
în ultimul rând un loc de înțelegere a punctelor de vedere exprimate de ceilalți.
Internetul constituie o modalitate deosebit de sugestivă de vitalizare a
acțiunii colective, de mobilizare politică, deoarece facilitează regruparea
politică, permițând indivizilor animați de un interes comun, dar izolați să intre în
contact și să formeze un grup de apărare sau de presiune. Totodată, internetul
diminuează costurile de coordonare care frânează în mod normal angajarea
politică a indivizilor, sprijinindu-i să se pună de acord și să elaboreze o strategie
de acțiune, fără a deplasa din zona de origine. În acest sens, internetul poate
favoriza emergența unor noi forțe politice sau sociale, care până la acea dată
erau marcate de absența unei structuri eficiente de coordonare.
Internetul favorizează o interacțiune mai strânsă între guvernanți și
guvernați, în sensul că poate servi drept suport unei mai mari transparențe a
acțiunii publice. Această transparență reprezintă în același timp condiția,
mijlocul și scopul democrației.ea permite verificarea respectării principiilor
însăși ale democrației, corespunde unui drept de control al societății civile supra
sistemului politic și este de natură să amelioreze calitatea proceselor de decizie.
În această perspectivă, accesul mai larg la informație și la datele publice pe care
îl permite internetul, trebuie să fie în consens cu nevoia de transparență,
susținută de voință politică, codificată prin legi care să definească precis natura
datelor publice ce trebuie conservate sub formă electronică precum și
modalotățile de consultare a acestora. Pe această latură a relațiilor mai strânse
dintre guvernanți și guvernați se înscrie și aprecierea, potrivit căreia internetul
constituie un instrument prin care aleșii și guvernanții pot cunoaște mai bine
solicitările și punctele de vedere ale cetățenilor. În acest sens, au fost create site-
uri web cu scopul de a colecta solicitările sau revendicările populației în legătura
cu anumite informații, probleme, proiecte și de a inaugura un dialog „electronic”
cu guvernanții.

7
 II. INTERNETUL ÎN LUME

II.1Utilizarea internetului în SUA

Folosirea internetului este unul dintre cele mai schimbătoare și neînțelese

aspecte ale campaniilor politice de la sfârșitul anilor 1990. Dacă în anul 1992,
internetul continua să fie un instrument de lucru insuficient cunoscut de oamenii
de știință, în 1996, unele companii de mică anvergură, dar și unele campanii
prezidențiale au început să utilizeze site-urile Web, fără să dispună de o valoare
strategică deosebită. Până la sfârșitul anului 1998 s-a observat o creștere
considerabilă a numărului de campanii prezente pe internet, precum și a
numărului de alegători care considerau internetul o sursă importantă de
informare politică. Mulți candidați au folosit acest mediu ca pe un instrument
strategic de comunicare cu alegătorii, pentru a juca un rol determinant dar nu
decisiv în campaniile lor. Potrivit unui studiu referitot la noile tehnologii în
domeniul comunicării, apărut în volumul The Manship Shool Guide to Political
Communication, coordonat de David D.Perlmutter, autorul articolului The new
technologies, Lynn reed arată că limita superioară a puterii internetului ca
instrument de campanie este în mare parte determinată de numărul de alegători
care au acces la internet și care se află sub jurisdicția candidatului. În 1998
sondajele arătau că aproximativ 62- 70 de milioane de adulti din S.U.A aveau
acces la internet, acasă sau la serviciu.
În ceea ce privește impactul internetului ca rețea politică un sondaj
efectuat de revista Campaigns & Elections a arătat că 84% din cele 270 de
camanii aveau un site web sau plănuiau să aibă unul. Sondajul a mai arătat că
puține campanii înțelegeau potențialul internetului. În timp ce 97 % dintre site-
uri aveau informații biografice despre candidat, doar 54,2 % aveau secțiuni
interactive care ar fi permis candidatului și alegătorului să comunice prin
sondaje sau alte mecanisme de feedback. Specialiștii au ajuns la concluzia că
dezvoltarea internetului citează trei zone cu potențial sporit: strângerea de

8
fonduri, atragerea voluntarilor și comunicarea internă cu alți militanți din
campanie și externă cu alegătorii.

Internetul în Asia

Era comunicațiilor a deschis spațiul islamic către lume. Internetul a

devenit platforma celor care nu se pot face auziți, din Maghreb până în Orientul
Mijlociu și mai departe, în Asia Centrală.
Internetul reprezintă în tările cu regimuri autoritare adevăratul spațiu
public, însă unul îngrădit de multe ori. Internetul a are un rol esențial pentru
organizarea protestelor, un exemplu bun fiind cazul Tunisiei, când au apărut
informații privind corupția familiei prezidențiale. La momentul izbucnirii
revoltei, aproximativ 18% dintre tunisieni aveau conturi de Facebook și au
scăpat de neblocați de autorități, astfel încât wall-urile s-au transformat în
adevărate jurnale de proteste, cu fotografii și chemări în stradă, cu date exacte
privind locurile de adunare și orele. Același lucru a fost valabil pentru Twitter,
iar YouTube era un fel de televiziune care difuza permanent imagini din
Tunisia, videoclipuri, compilații cu proteste. Pe site-urile de socializare apăreau
postări în care tunisienii din țară și din străinătate avertizau că numai revoluția
nu era de ajuns ” l-am alungat pe Ben Ali, dar asta nu e suficient, au mai rămas
vulturii care se rotesc ”. Astfel, comunicațiile moderne și rapide explică valul
contagios care s-a extins rapid în spațiul arab.
Cum nemulțumirile social și economice erau aceleași, egiptenii au fost
rapid mobilizați de evenimentele din Tunisia. Având în vedere faptul că
internetul nu era restricționat inițial în Egip, a fost un mijloc de mobilizare, într-
o măsură chiar mai mare decât în Tunisia. Opoziția a postat pe bloguri și site-uri
de socializare fotografii și materiale video cu violențele de stradă, cu morți și
răniți. Mișcarea ”6 aprilie”, o organizație care se declară prodemocratică și care
s-a aflat la originea protestelor folosind Facebook, le cerea egiptenilor prin

9
mesaje pe telefoanele mobile și pe internet să nu se sperie de reacția forțelor de
ordine și să continue protestela. Mișcarea era activă pe Facebook încă din 2008,
cu apeluri la grevă.
Tot prin intermediul internetului s-au organizat studenții și activiștii din
Yemen care au reușit să adune mii de persoane la manifestații, în capitala Sanaa,
cu apelul ” Saleh, urmează exemplul lui Ben Ali ”. la fel ca președintele
tunisian, cel yemenit confiscase puterea de peste 30 de ani, iar țara sufocată de
sărăcie și șomaj a devenit un spațiu prielnic pentr celule teroriste al-Qaeda.
Revoluția din Tunisia i-a inspirat pe blogerii arabi din tot Orientul Mijlociu care
postau încă de la primele semne de revoltă: ” Tunisienii au dovedit că este
posibil ca un dictator arab să fie înlăturat”, ” nu am crezut să văd vreodată așa
ceva într-o țară arabă ”, ” Asistăm la scgimbarea istoriei !”.
După ce protestele tunisienilor au avut ca efect fuga președintelui Zine al-
Abidine Ben Ali și site-urile de socializare și blogurile din Asia Centrală s-au
contaminat cu spiritul revoluționar. Oamenii au început să găsească asemănări
între situația din Tunisia și cea din țările lor, să debordeze de speranță că
modelul tunisian poate fi aplicat și în alte părți.
Odată cu dezvoltarea industriei internetului au apărut și activități conexe
care oferă o alternativă sa cgiar posibilitatea de a avea acces la informație: e-
learning, audio-learning cu ajutorul audiobooks, cât și branșa numită e-
commerce- comerțul electronic prin care ofertanții de mărfuri și servicii dispun
de o piață de desfacere enormă.
În prezent, internetul oferă accesul la o piață globală a mai multor afaceri
mici și mijlocii care fără aportul internetului nu ar avea posibilitatea de a se
adresa unor clienți la scară planetară, astfel internetul a devenit și un important
mediu de afaceri.
Accesul simplu și ieftin la internet are și o consecință negativă și aceea că
nimeni nu poate garanta corectitudinea utilizatorului. Există o gamă largă de
programe dăunătoare care pot aduce prejudicii importante. Astfel anumite state

10
de pe glob care interzic, centurează sau restricționează populației accesul la
internet în diverse domenii: politică, religie, pornografie, de exemplu Coreea de
Nord, China.
În țara condusă de cel mai totalitar regim, telefoanele inteligente,
convorbirile internaționale și internetul sunt destinate doar celor din jurul
liderului Kim Jong Un. Internetul este înlocuit cu o rețea internă, care are drept
scop principal preamărirea conducătorilor. Un jurnalist BBC a dat publicității
modul în care funcționează comunicațiile din Coreea de Nord: oamenii de rând
pot accesa doar o reţea cibernetică naţională de date, numită "Kwangmyong",
controlată de guvern. Controlul este atât de strict încât s-a ajuns în situația în
care mai mulți redactori au fost trimişi în tabere de corecţie pentru că au făcut
greşeli gramaticale în anumite articole.
Pentru a afla informații din afara țării, nord-coreenii își procură ilegal
telefoane chinezești și stick-uri cu informații. Multe dintre acestea sunt trimise
din Coreea de Sud, prin intermediul unor baloane. "Telefoanele mobile sunt
ascunse în pungi de plastic şi îngropate pe dealuri, în afara oraşelor sau
comunelor, numai pentru a fi folosite o singură dată pentru un apel care nu
trebuie să depăşească două minute, dacă individul nu vrea să fie prins de
detectoarele celularelor de care dispune Ministerul Securităţii de Stat", a
dezvăluit presa vestică. Tot fraudulos, în țară au fost introduse DVD-uri,
cititoare de tip MP3 şi dispozitive USB. Cu toate acestea, aproximativ 95% din
populaţie nu deţine telefoane mobile şi nici acces la Internet.

11