1 Caracterizarea geologica a

Bucurestiului
1.1 Pozitia geografica

Zona studiată se găseşte în partea NV a Municipiului Bucuresti, in zona industrială

Acumulatorul Neferal.

Municipiul Bucuresti este localizat in Sud-Estul Romaniei, respectiv în cadrul Câmpiei

Vlăsiei, parte componentă a Cămpiei Romane.Faţă de reperele geografice importante,Bucreştiul
se găseşte la aproximativ 60 km de Dunăre, 100 km de lanţul carpatic si 250 km de Marea
Neagra.

1
 Municiul Bucureşti este situat din punct de vedere administrativ in Judetul Ilfov,
coordonatele acestuia fiind: 44026’ latitudine Nordica si 26006’ longitudine estica.

1.2 Geologia

Municipiul Bucureşti aparţine din punct de vedere geologic unitatăţi structurale cunoscute
sub numele de Platforma Moesica, în timp ce din punct de vedere morfologic aparţine Campei
Române.Fundamentul Platformei Moesice este alcătuită din formaţiuni proterozoice, adica şişturi
verzi.

1.2.1 Stratigrafie
Bucureştiul

Paleozoic- Forajele realizate au confirmat prezenţa în mod sigur a depozitelor

Carbonifere.(Carbonifer inferior si Carbonifer mediu)

 Carbonifer inferior (C1)

A fost intâlnit în foraje la Şoldani,în jurul adîncimii de 1715 m pe o grosime de 40 m.Din
punct de vedere stratigrafic este alcătuit din calcare brune,dure,bituminoase cu diaclaze de calcit.

 Carboniferul mediu (C2)

Într-un foraj realizat la Nord de Calăraşi, care a trecut de adăncimea de 3168 m, apare o
alternanţă de argile compacte cenuşii inchise cu gresii argiloase şi calcare cu intercalaţii de
cărbuni.Grosiema succesiunii este de 135m şi este caracteristica pentru Namurianul Superior.
Mezozoic- Cuprinde formaţiuni Triasice ( Triasic inferior,mediu si superior); Jurasic (
Jurasic mediu si superior) precum si formatiuni Cretacice (Cretacic inferior-Baremian si Albian
si formaţiuni Cretacic Superioare).

 Triasicul
Cuprinde aceleasi subdiviziuni ca in tot restul Câmpiei Române,respectiv:
 Seria Roşie Inferioara (Triasic inferior)
 Seria Carbonatică (Triasic mediu)
 Seria Roşie Superioara (Triasic superior)
 Triasicul Inferior(T1)
Seria Roşie Inferioara este alcătuită din gresii cu grosimi de 900 m in sectorul Călăreţi şi
conţine gresii,nisipuri,argile marnoase roşii şi un nivel terminal de marne.În zona sudica,la
Şoldanu, seria Roşie inferioara atinge grosimi de 60 m şi conţine argile nisipoase si gresii
verzui.Odată cu deplasarea spre nord, grosimea seriei se reduce până la dispariţie (Belciugatele).

2
  Triasicul Mediu (T2)
Cuprinjde Seria Carbonatică alcătuită din calcare,calcare dolomitice si dolomite, care
sunt în mare parte conservate,atingând valori de 270 m in sud (Şoldanu) si 100 m în nord (
Călăreţi).

 Triasicul Superior (T3)

În sectorul Bucureşti, Seria Roşie Superioară este puternic deyvoltată.Are o grosime de
aproximativ 1000m si cuprinde de jos în sus urmpătoarele :
 Gresia Roşie Vişinie si brecii sau conglomerate cu elemente
anhidritice si diabaze amigdaloide (E400m)
 Anhidrite (E200m)
 Nisipuri,conglomerate si argile roşii E200m)
 Marne vărgate E200m
Datorită acestei succesiuni, se consideră că sectorul Bucureşti face parte dintr-o zonă
puternic subsidentă în timpul Triasicului,flancată la sud (Şoldanu) si nord (Călăreţi) de
compartimente ridicate.

 Jurasicul mediu (J2)

Peste Seria Roşie urmeaya depoyite medio Jurasice, cu grosimi reduse,marcând începutul
unui nou ciclu sedimetar.
La Şoldanu,sub 1200 m s-a trecut printr-o formaţiune groasă de 170 m alcătuită din
calcare negre bituminoase si iîn partea inferioară siltite si gresii marnoase cenuşii.
In zona Bucureştiului şi spre E,Jurasicul mediu apare constituit dintr-o serie predominant
nisipoasă-grezoasă, cu intercalaţii de marno-argile cărbunoase local şi mici lentile de cărbuni.

 Jurasicul Superior (J3)

Este alcătuit din calcare şi dolomite cu dezvoltare apreciabilă mai ales în cadrul
platformei.În yona Popeşti-Leordeni ,Jurasicul Superior are grosimi de 900 m, grosimi ce
descresc de la sud la E de Călăraşi.

 Cretacicul Inferior (K1)

Cuprinde formatiuni de vărstă Neocomian (Ne), Barremian (Br) si Albian (Al).
Neocomian (Ne)-Întâlnit tot în foraje, cu grosimi de 300 m, alcătuit din calcare fi
granulare,marnoase , cu dolomiote diseminate în partea inferioara.
Barremian (Br)- Cuprinde calcare detritice (calcarenite) de culoare alb-galbui,cu
intercalaţii subţiri de marne vberzui- negricioase.La sud de Olteniţa sub aluviunile Dunării, au
fost identificate calcare albe cu aspect cretos.

3
 Albian (Al)-Poziţionat transgresiv peste depozite mai vechi şi este alcătuit din gresii
glauconitice, cenuşii-verzui,cu diaclaze de calcit.Uneori îintre gresii apar intercalaţii marnoase.
La alcătuirea litologică a Albianului din zona Dunăreană participă mai ales gresii
verzi,glauconitice cu intercalaţii.

 Cretacicul superior (K2)

Grosimile variează între 50 şi 100 m,fiind reprezentate prin marne si calcare , cu unele
intercalaţii calcaroase.
Neozoic- În cadrul Bucureştiului, Neozoicul este caracterizat prin formaţiuni de vîrstă
Miocen ,Pleistocen şi Holocen.Formaţiunile permeabile care apar din Plestocenul Innferior sunt
de interes pentru exploatarea apei, in cadrul acestor formaţiuni regasindu-se acvifere principale
ale Bucureştiului.

 Tortonian (To)
A fost întâlnit în foraje la Moara Săracă la adîncimi de 2130 m , cu grosimi de 50 m-Sunt
constituite din calcare moarnoase cenuşii albicioase şi gresii slab calcaroase, compacte.

 Sarmaţian (Sm)
Cunoscut mai ales din foraje, adâncimea de interceptare a formaţiunilor creşte de la S la
N.Concomitent cu creşterea adâncimii cresşte şi grosimea formaţiunilor. De la câţiva metrii la
700 m.Este alcătuită din marne compacte, cenuşii,cu intercalaţii subţiri de nisipuri sau pelicule
calcaroase.

 Meoţian (M)
La nord de o linie ce trece prin Afumaţii-Copaceni,Sohatu şi Lupşanu, în foraje au fost
identificate depoyite meoţiene, cu grosimi ce cresc de la S la N.
La Moare Sărată, formaţiunile Meoţiene au fost identificate pe o grosime de 150 m, la
adancimea de 1225 m.Este alcătuit din marne,marne nisipoase,cu intercalaţii de nisipuri.

 Pontian (P)
Se întâlneşte în zona luncii Dunării fiind alcătuită din marne nisipoase cenuşii,compacte
cu grosimi de câţiva metrii.

 Dacian
Acoperă transgresiv marnele Ponţiene,cu grosimi mici în yonele sudice, în N atinge
grosimi de 600 m la Moara Saracă.Este alcătuit predominant din nisipuri fine,cenuşii-galbene,cu
rare intercalaţii de marne si marne nisipoase.

 Levantin (Lv)

4
 Apar la zi în fruntea sudica a Câmpului Burnas de la V de Băneasa până la Pueni şi de
aici spre E, in fundamentul terasei înalte a Dunării, până la V de Căscioarele.În bază este alcătuit
dintr-un oriyont de tufuri calcaroase,cenuşii închise sau deschise.Între Greaca şi Căscioarele
urmează o zonă alcătuită din nisipuri galben-veryui,slab argiloase,acoperite de marne cenuşii
inchise,uneori vinete si fosilifere.
În zona N,depozitele Levantine apar numai în foraje,la adâncimi din ce în ce mai
mari,ajungând în dreptul Bucureştiului la adâncimi mai mari de 350m .
2
 Pleistocen Inferior (qp1)

Formaţiunile Pliestocene Inferioare apar peste Depozitele Levantine şi este predominant

alcătuit din pietrişuri şi nisipuri, care formează Stratele de Frăteşti.Această formaţiune apare la zi
în partea sudică şi nordică a Cîmpului Burnas.Stratele de Frătiştea au grosimi de 15-25 m şi este
alcătuit în partea superioară din nisipuri mărunte şi fine, uneori grosiere, iar în partea inferioară
din pietrişuri/ bolovănişuri cu gresii,calcare,silexuri şi tufuri calcaroase.
Stratele de Frătiştea au fost întâlnite în foraje la N de Râul Neajlov,Râul Argeş si la S de
Valea Argovei.(I.C.Frimu).Concomitent cu creşterea adaâcimii stratelor creşte şi grosimea
lor.Astfel că, în zona Bucureştiului Stratele de Frătiştea sunt interceptate la adâncimi de 130-180
m si pot atinge grosimi de 120-170 m.
De asemenea, la sud de linia Jilava-Progresul spre nord, Stratele de Fratiştea se divid în
trei orizonturi de pietrişuri si nisipuri, datorită intercalaţiilor a doaua strate de argilă.Prezenţa
celor doua intercalaţii de argile a fost remarcată până la linia Otopeni-Ştefăneşti, punct de unde
granulometria depozitelor devine mai fine.

1
 Pleistocen mediu (qp2)

În timpul Pleistocenului mediu a fost depusa formaţiunea cunoscută sub numele de „

Complexul Marnos”, alcătuită din marne,argile si nisipuri.Formaţiunile din cadrul Complexului
Marnos apar la zi pe fruntea nordică şi sudică a Câmpului Burnas, precum şi pe Valea Mostriştei
si NV Văii Argovei.(I.C.Frimu), iar grosimea acesteia este de aproximativ 5 m . La nord de
Valea Argovei, odată cu creşterea adâncimii Complexului Marnos creşte şi grosimea, în jurul
Bucureştiului ajunge la grosimi de 100-120 m.

 Pleistocenul superior (qp3)

Se caracterizează prin prezenţa „Pietrişurilor de Mostriştea”, alcătuite din nisipuri
mărunte şi -fine, gălbui,cu intercalaţii de concreţiuni grezoase sau calcaroase, grosimea lor fiind
de 8-20 m. (E. Liteanu-1953).
Pietrişurile de Mostriştea apar la zi pe malul drept al Argeşului, malul drept al
Damboviţei,pe valea Mostiştei şi malul drept al Ialomiţei.

5
 Peste „Nisipurile de Mostiştea” au fost identificate următoarele formaţiuni:
 Depozitele Intermediare- Întâlnite în zona Bucureştiului, alcătuite din punct de
vedere petrografic din argile, argile nisipoase, cu unele aspecte loessoide, cu grosimi de 5-10
m.
 Pietrişurile de Colentina – orizont de pietrişuri şi nispuri groase de 4-8 m ,
alcătuite din cuarţite, micaşişturi, gnaisse si gresii.Pietrişurile de Colentina apar la suprafaţă
pe Valea Colentina şi pe malul drept al Dâmboviţei. Deoarece „ Pietrişurile de Colentina
repauzează pe nisipurile de Mostriştea şi fiind acoperite de depozitele loessoide,ele au fost
2
raportate la nivelul mediu al Pleistocenului superior (qp3)
 Depozitele loessoide în Câmpurile Gavanu-Burdea.Mostiştei şi Bărăganului.Aceste
depozite constituie echivalentul Pietrişurile de Colentina.Sunt alcătuite din prafuri nisipoase,
argiloase,gălbui cu concreţiuni calcaroase, având grosimi de 15-20 m.

Nivelul mediu al Pleistocenului i-a mai fost raportat depozite loessoide aparţinând terasei
înalte a Dunării,groase de 10-20 m, aluviuni groase ale terasei superioare a Dunării şi terasei
vechi a Argeşului, cu grosimi de 3-6 m.
3
Nivelul înalt al Pleistocenului superior (qp3) este reprezentat prin depozite loessoide
aparţinând Câmpului Vlasiei (5-15 m grosime) şi pietrişuri aluvionale ale terasei inferioare ale
Dunării,Argeşului şi Dâmboviţei.

 Holocenul Inferior (qh1)

Cuprinde depozite loessoide care aparţin terasei inferioare a Râurilor Dunare, Argeş,
Dâmboviţa şi Nejlov, precum şi aşluviui grosiere ale terasei joase a râurilor menţionate.
Depozitele loessoide din structura terasei inferioare sunt alcătuită din prafuri
argiloase,slab nisipoase, cenuşii gălbui, groase de 10-20 m.Analizele granulometrice efectuate
asupra depozitelor loessoide aparţinâd terasei inferioare, au pus în evidenţă faptul că acestea nu
se diferenţiează litologic de păture de depozite acoperitoare de pe terasa veche a Argeşului şi
câmp. Aluviuile grosiere ale terasei sunt constituite din pietrişuri şi nisipuri cu o grosime ce
variează între 7-12 m.Materialul aluvional este alcatuit din punct de vedere petrografic din
cuarţite, gnaise,micaşişturi, gresii,calcare albe, silexuri, tufuri calcaroase.

 Holocenul Superior (qh 2)

Cuprinde depozite loessoide din alcătuirea terasei joase, aluviunile grosiere şi fine ale
luncilor, precum şi depozitele de dune care acoperă partea nordică a Câmpului Bărăgan,au fost
atribuite Holcenului Superior.
Depozitele loessoide care acoperă terasa joasa a râurilor din regiuni sunt constituite
predominant din prafuri argiloase cenuşii gălbui, cu grosimi de 6-15 m.

6
 Aluviunile din baza luncilor sunt alcătuite dni nisipuri, pietrişuri şi bolovănişuri, a caror
grosime este de 10-18 m in lunca Dunării si 5-10 m în Lunca Argeşului şi Dâmboviţei.
Seria atribuită Holocenului Superior se încheie cu depozite psamitice, uneori cu
intercalaţii de mâluri la partea superioară a acumulărilor de luncă, cu grosimi între 10-13 m, iar
în Lunca Argeşului şi Dâmboviţei, între 5-10 m.
Cercetările realizate in 1966 de E, Liteanu si C. Ghenea au evidentiat prezenta
depozitelor loessoide de tip aleuritic in Bucureşti.
Tabel 1 Compoziţia granulometrică a depozitelor loessoide din zona Bucuresti (E,
Liteanu si C. Ghenea- 1966)

Diametrul fracţiunii (mm) Procente in greutate

0,2 2-10
0,2-0,02 15-40
0,02-0,002 30-60
<0,002 10-20

Tabel 2 Compoziţia chimică a depozitelor loessoide din zona Bucureşti (E, Liteanu si C.
Ghenea- 1966)

Compus chimic Pondere %

SiO2 68,5-73,59
Al2O3 5,81-13,67
0,02-0,002 30-60
Fe2O3 4,63-8,12
MgO 2,11-4,73
mNo 0,02-0,11
TiO2 0,66-3,08
SO3 0,09-0,45
P2O3 0,08-0,18
K2O 0,81-3,99
Na2O 1,46-6,38

Hum 0,05-0,40
CaCO3 10,65-24,66

Tabel 3 Compoziţia mineralogică a depozitelor loessoide din zona Bucureşti (E, Liteanu
si C. Ghenea- 1966)

Pondere%
Cuarţ 70-85

7
 Feldspaţi 2-4
Muscovit 3-5
Biotit 1-2
Calcit 5-15
Apatit 0-0,3
Amfiboli 0,1-0,25
Disten Sporadnic
Granaţi Sporadnit
Staurolit Sporadnic
Turmalină Sporadnic
Zircon Sporadnic
Rutil Sporadnic
Magnetit 0,1-0,35

E. Liteanu şi T. Bandabur (1957) au atribuit depozitele loessoide din Bucureşti unui tip genetic
deluvial- proluvial-Aceştia consideră că depozitele provin din zona colinară, de unde materialul a
fost transportat de apele de şiroire li depus în regiunele depresionare de câmpie.

1.2.2 Elemente structurale

Prin intermediul forajelor au fost identificate formaţiuni de vârstă Carbonifer Inferior –

Cuaternar, dar şi câteva discontinuităţi:

 Între Carbonifer Mediu si Triasic Inferior

 Între Triasic si Jurasic Mediu

În Triasicul Mediu – Triasicul Superior apare o lacună de sediomentare .

Formaţiunile Miocene şi Pliocene sunt transgresive de la N la S, termenii mai noi ai
succesiunii acoperă succesiv în direcţie spre sud formaţiunile Mezozoice.În interiorul luncii
Dunării în anumite zone depozitele Pliocene sunt departate prin eroziune.
În Pleistocenul Inferior se instalează regim fluviatil, în cadrul cpruia se depun Stratele de
Fratiştea.Pleistocenul mediu caracterizat de un regim lacustru, care a generat formarea
Complexului Marnos,La începutul Pleistocenului superior se constată un regim fluviatil deltaic,
care a determinat depunerea Nisipurilor de Mostriştea.Sunt acoperite de sedimente subaeriene
reprezentate prin depozite loessoide.
Cuvertura prejurasică a platformei se prezintă în ansamblu larg ondulată cu un sector mai
ridicat în sud şi altul în nord.Între cele doua apre o depresiune puternic subsidentă în timpul
Triasicului.Flancul de nord al depresiunii a înclinat mai puternic decît cel sudic, îmbracă aspectul
unei flexuri care pare să fie accidentată şi de falii direcţionare.

8
 Suprafaţa formaţiunilor Cretacice se afundă treptat de la S la N.Căderea stratelor este
relativ lină şi egală până la marginea de nord, de unde căderea se accentuează.Schimbarea
gradientului de cădere a fundamentului Platformei Moesice constituie de fapt limita nordică între
Platforma Moesică propiu zisă şi Depresiunea Carpatică.
Interpretată iniţial ca o linie de flexură, această schimbare a gradientului de cădere s-a
dovedit o zonă relativ largă, de falie direcţionale, cu pasuri variate şi de-a lungul cărora ăn
general blocurile sudice sunt cazute şi cele nordice ridicate .Aceste falii afectează numai
depozitele mezozoice, puţine dintre ele intersectând baza Sarmaţianului. Tectonica în blocuri se
complică şi prin denivelări datorită unor fronturi transversale.
Depozitele Miocene şi Pliocene prezintă o înclinare generală de la S la N, direcţie în care
se observă şi o îngroşare a acestora.Acelaşi lucru se observă şi la Stratele de Frătiştea şi
Complexul Marnos, bineînţeles gradul de afundare spre fiind cu mult mai redus la formaţiunile
vechi.
Luând în considerare succesiunea completă a depozitelor Pliocene şi Cuaternare până la
începutul Pleistocenului superior, se poate afirma că întreaga regiue a fost continuu afectată de
mişcări negative pe verticală.Din Pleistocenul Superior până în Holocenul inferior inclusiv,
partea sudică a regiunii începe să se ridice, moment în care s-au format terasele: înaltă,
superioară.inferioară şi joasă.
În Holocenul Superior, întreaga regiune este afectată de o mişcare negativă, pusă în
evidenţă de apariţia lacurilor la gura văii afluente Dunării (Mostiştea,Zboiu).Fenomenul s-a
petrecut astfel: în urma mişcărilor de afundare a câmpiei, râurile care işi au obârşia în Carpaţi şi-
au schimbat nivelul de bază, declansând în amonte o acţiune de eroziune, transport şi acumulare,
a fost neînsemnată cu procesele similare din râurile principale.Din această cauză ele şi-au păstrat
aproape neschimbată profilul de pantă.Datorită barajului de aluviuni creat la gura acestor
afluenţi, cursurile au fost transformate în adevărate limane lacunare.

1.3 Relieful
Din punct de vedere geomorfologic, Municipiul Bucureşti se situează pe câmpia cu
acelaşi nume- Câmpia Bucureştiului.

Câmpia Bucureştiului este parte a Câmpiei Vlasiei care stă sub influenţa directă
sau imediată a capitalei.În vest, limita Câmpiei Bucureştiului merge până la Argeş-
Sabar, în vest până la Valea Pasărea, în nord până la câmpia de subsidenţă Titu. Iar la
sud are o limită tranzitorie către câmpia mai fragmentată şi mai înclinată a Câlnaului.În
subsolul Câmpiei Bucureştiului se întâlnesc Pietrişurile de Colentina, iar peste sunt
depozite loessoide,cu grosimi de 10 m .Cţmpurile formeayă dominanţa principala a
reliefului, dupa care urmează văile, mai ales ale Dâmboviţei şi Colentinei, fiecare cu
microrelief specific.Câmpia Bucureştiului ocupă aproximativ 47% din teritoriu.Altitudinea
câmpiei coboară de la 110- 100 m în nord-est la 50-60 m in sud est, cu pante sub

9
2%.Aproximativ 50 % din Câmpia Bucureştiului are înălţimi între 80 şi 100 m , 2,2%
peste 100 m şi 4,8 % sub 60 m.Solurile predominante sunt brun roşcate, cantitatea
anuală de precipitaţii fiind 600 mm.

Funcţie de discontinuitaţile create în cadrul Câmpiei Bucureştiului, apar următoarele

subdiviziuni:

 Câmpia Ilfovului
 Câmpia Otopeni Cernica
 Câmpia Colentina
 Câmpia Cotroceni Berceni
 Terasa t2 a Râului Colentina
 Terasa t1 a Râului Colentina
 Terasa t2 a Râului Dâmboviţa
 Terasa t1 a Râului Dâmboviţa

Cţmpia Ilfovului- poartă numele pârâului Ilfov, se află în arealul Buftea şi reprezintă
zona de tranziţie către Câmpia subsidentă Titu.Arealul de desfăşurare a Câmpiei
Ilfovului este şi în judeţele Giurgiu şi Dâmboviţa.Râurile sunt puţin adânci în
Câmpie,fiind în general mlăştinoase,acvifer freatic situat la adâncime mică (3-5 m), fapt
ce determina ca în perioadele cu ploi abundente sa apară umiditate în exces-

Indici de relief

Energia de relief este caracteristică pentru câmpiiile tabulare, fiind cuprinsă între 25-50
m.

Densitatea reţelei hidrografice este influenţată de mai mulţi factori, dintre care putem
enumera structura geologică,evoluţia paleogeografică,caracteristicile actuale ale
reliefului,regimul climatic precum şi activitatea antropica.În cazul zonei de studiu valorile sunt
reduse, fiind cuprinse între 0,11-0,16 km/km2.Această valoare este caracteristică pentru
terenurile permeabile (nisipuri,pietrişuri) în cadrul cărora avem o infiltrare rapidă.Cu cât
gradulde impermeabilizare a terenurilor creşte, creşte si valoare densităţii retelei hidrografice şi
scade gradul de infiltrare.

Fragmentarea reliefului pentru zona studiată prezintă valoarea medie de 1100m care este
caracteristică pentru unităţile tabulare, cu o energie slabă de relief.

În ceea ce priveşte alimentarea acviferelor, cel mai important rol îl are desitatea reţelei
hidrografice.Astfel, cu cât reţeaua hidrografică este mai densă cu atât distanţa dintre văi este mai
mică, repreyentând locul de dezvoltare şi acumulare a acviferelor.

10
1.4 Apele de suprafaţă

Între apele de suprafaţă şi apeel subterane există o strânsă conexiune determinată de

gradul de alimentare.Astfel, apele subterane pot alimenta acviferul sau pot fi alimentate de
acvifer, caz specific pentru acviferele freatice din zona de luncă sau terase.

Există mai mulţi factori careinfluenţează relaţia acvifer-ape de suprafaţă, dintre aceştia
menţionăm scurgerea superficială.În zona de cîmpie aceasta are valori medii, de 15-35 mm/an.

Cele mai mici nivele ale raurilor se realizează în timpul ierni, datorită îngheţului.Acelaşi
fenomen se întâlneşte şi în timpul oerioadei vară- toamnă datorită lipsei precipitaţiilor precum şi
a evapotranspiraţiei ridicate.În perioada în care râurile au valori scăzute, alimentarea acestora se
realizează din subteran.

Apele care drenează arealul Bucureştiului , inclusiv al judeţuluiIlfov, aparţin bazinelor

hidrografice ale Argeşului şi Ialomiţei.

Dâmboviţa este artera principală hidrografică a teritoriului, străbătând Bucureştiul pe o

distanţa de km şi îndeplineşte funjţii multiple în dezvoltarea oraşului, printre care cel mai
important este alimentarea cu apă a oraşului.Este cel mai importand afluent al Argeşului, în ceea
ce priveşte debitul dar si ca unitate hidrografică.Râul Dâmboviţa işi are obârşia ăn Munţii
Făgăraş , fiind format la confluenţa a două râuri Boarcăşul şi Valea Vladului.Printre afluenţii
montani putem amintii Dâmbovocioara.Cheiei şi Ghimbavul, după care îl primeşte primul
afluent pricipal Râuşorul.În aval de Bucureşti, Dâmboviţa primeşte cel mai mare afluent –
Colentina şi Pasărea.

Debitul mediu anual al Dâmboviţei este de 6,14 m3/ s, iar la ieşire este de 17 m3/ s.La
intrarea în Bucuresti, debitul Dâmboviţei este 11,2 m3/ s ( la Conţesti), cu un debit maxim de
asigurare P’10%, Qmax= 135 m3/ s şi un debit minim cu asigurare P= 2,20 m3/ s.

Datorită fenomenelor de inundare şi înmlăştinare s-a impus o serie de amenanjări, astfel

întreg cursul inferior este canalizat, pe de altă părte datorită necesităţii de apă al capitalei s-au
realizat lucrări pentru mărirea debitului Dâmboviţei.Au fost construite canalul Joiţa,apeductul
Roşu-Grozăveşti şi conducta de refulare Crivina-Aranda.

Cursul Dâmboviţei a fost puternic modificat în cadrul oraşului, deoarece râul era unul
sinuos, cu multe meandre, cu insule şi ostroave.Reţeaua hidrografică a Bucureştiului era iniţial
formată din:

 Gîrliţe: Dâmbovicioara, Tabaci,etc

 Lacurile: Adânc, Dura Neguţătorului ( Cişmigiu – care a fost iniţial lac de
meandru al Dâmboviţei), Dunescu, Antim, Şerban Vodă, Tâlcea.

11
  Ostroave: Între Cotroceni-Mihai Voda- Podul Calicilor
 Afluenţi Dâmboviţei în Bucureşti erau următorii: Bucureştioara şi alt afluent din
Calea Plevnei (pe malul stâng) şi Dâmbovicioara,Filaret şi Cociocul (pe malul
drept).

Colentina are o lungime de 98 km, dintre aceştia 33 km se află pe teritoriul

Bucureştilui.Albia râului este slab înclinată , meandrată ceea ce a determinat transformarea ei
într-o salbă de lacuri, în mare parte amenanjate.Debitul mediu al Colentinei este mic – 0,61 m3/
s, variind între 0,37 m3/ s la intrare (Colacu) şi 1,55 m3/ s la ieşirea din Bucureşti. (
Cernica)Amenanjările au transformat regimul hidrogeologic al lacurilor Mogoşoaia (92 ha) ,
Chitila (75 ha) ,Străuleşti (39 ha),Griviţa ( 80 ha),Băneasa (40 ha),Herăstrău(77 ha),Floreasca
(70 ha) şi Tei (80 ha)-În aval de lacul Tei, albia Colentinei se îngustează şi devine mai meandrată
şi apar următoarele lacuri: Pantelimon I,Pantelimon II(313 ha) şi Cernica (341 ha).În total, pe
Valea Colentinei sunt amenanjate 17 lacuri cu o suprafaţă totală de 20,000 ha şi un volum de apă
de aperoximativ 52 milioane mc.

Lucrările de regularizare a Colentinei au determinat scăderea nivelului hidrostatic,fapt ce

demonstrează legătura hidraulică directă dintre albia râului si acviferul freatic.

1.5 Clima

Luând în considerare obiectivul lucrării, cunoasterea şi evaluarea factorilor climatici este

foarte importantă.Din totalitatea factorilor climatici, trebuie sa evidenţiem regimul precipitaţiilor
şi regimul termic.Cei doi factori climatici influenteayă relaţia acvifer-ape de suprafaţă, prin
cantitatea de precipitaţii căzute în cadrul bazinului hidrografic dar şi prin variaţia temperaturilor
respectiv a procesului de evapotranspiraţie.

1.5.1Precipitaţii atmosferice
Câmpia Vlăsiei se caracterizează prin precipitaţii abundente mai ales în a doua jumătate a
anului, perioadă care înregistrează cantităţi de 550-600mm/an.Analizând studiile realizate se
observă următoarea variaţie a precipitaţiilor:

 Un maxim de precipiţii în iunie

 Un minim de precipitaţii în ianuarie-martie şi un alt minim în luna august

Zona investigată se caracterizează prin prezenţa a doua sezoane: un sezon rece, respectiv un
sezon cald.

Sezonul rece cuprins în intervalul 1 octombrie-31 martie, se caracterizează prin cantităţi

reduse de precipitaţii .În Depresiunea Valaha,cantitatea de precipitaţii scade din centru (200-250

12
mm) spre est (200 mm).Cantitatea de precipitaţii cazute în timpul ierni este de 100 mm, în timp
ce primavara cantitatea de precipitaţii variează între 125-150 mm.

Semestrul cald cuprins între 1 aprilie- 30 septembrie se caracterizează prin cantitati mai
ridicate de precipitaţii, ce variează de la sud la nord.În Bărăgan, cantitatea de precipitaţii scade
de la 300mm (vest) la 250 mm(est).Cele mai abundente precipitaţii se inregistrează vara- 150-
175 mm- în timp ce toamna repartiţia precipitaţiilor este aproape uniforma – 100-125 mm.De
asemena au fost înregistrate si perioade de secetă- intervalul mai-iunie- caracterizate prin
cantităţi scăzute de precipitaţi- mai mici de 10 mm.

În arealul studiat, cantitatea anuală de precipitaţii este de 465 mm-425mm-390 mm.Într-u an,
în Bucureşti au fost înregistrate 117 zile cu precipitaţii.

Primele ninsori apar după scăderea temperaturii sub 20C, în timp ce primul strat de zăpadă
apare mai târziu, la 10-15 zile după producerea primei ninsori.Cele mai timpurii zăpezi
înregistrate în zona studiată au fosr în a doua jumătate a lunii octombrie.În general,în Bucureşti
numărul zilelor cu ninsoare este 40-50.

Umezeala relativă –În luna decembrie, aceasta atinge valoarea maximă de umezeală, în timp
ce temperatura cea mai scăzută.Valoarea relativă a umezelii este de 70%.

Ceaţa- Cantitatea de apă ce generează stratul de ceaţă este redusă, ajungând la 0,05-0,1mg/m3
la temperaturi pozitive.

La nivelul Bucureştiului numărul zilelor de ceaţă esrte de 40-70 , zilele cele mai frecvente
pentru apaeriţia ceţei fiind iarna- 8-16 zile.

 Precipitaţii medii anuale: 550-600 mm

 Numărul zilelor cu ninsoare: 40-50 zile
 Numărul zilelor cu îngheţ:95-115 zile
 Umezeală relativă: 70%
 Numărul zilelor cu ceaţă: 40-70 zile

1.5.2 Regimul vânturilor

În arealul studiat, direcţia predominantă a vânturilor este Nord-Est, Est., iar viteza
acestora variează, fiind înregistrate aât valori maxime ale vitezei vânturilor – 29 m/s cât şi valor
iminime – 3 m/s.Cele mai predominante vânturi resimţite în Bucureşti în toate sezoanele sunt
cele de est ( cu o pondere 21,2 %),urmate de cele de vest (16,3 %),nord-est (14,2 %) şi cele de
sud-est (11,2%).

13
 Datorită antropizării puternice a oraşului, direcţia generală a vânturilor diferă.Astfel,
construcţiile din cadrul oraşului împiedică desfăşurarea curenţilor de aer pe direcţia N şi NE, dar
avantajează formarea şi desfaşurarea curenţilor pe direcţia SV,NV sau S.Frecvenţa vânturilor
este mai redusă în centrul oraşului (5,7-7,54 %), valori reduse faţă de alte zone , în special faţă de
zonele aflate la marginea Bucureştiului( zone de câmpie).

1.5.3 Temperatura aerului

Factor important care condiţionează şi determină inntensitatea evapotranspiraţiei, deci

influenţează direct regimul apelor freatice ( cu nivel piezometric apropiat de suprafaţa
terenului).Variaţiile temperaturilor condiţionează şi alte procese precum durata, cantitatea
precipitaşiilor dar şi momentul de producere a îngheţului (ce determina stoparea perioadei de
alimentare a acviferului freatic).

Clima municipiului Bucureşti este moderat-continental, cu o temperatura medie anuală

de 10-110C. Influenţele climatice vestice şi sudice determina prezenţa unor toamne lungi şi
călduroase, zile de iarnă blânde şi primăveri timpurii.

Temperatura medie lunară cea mai scăzută se înregistrează în luna ianuarie, cu o valoare
medie de -30C.Vara, în iunie temperatura medie este 230C , dar uneori pot fi înregistrate şi
temperaturi de 35-400C

Temperatură Ian Feb Mar Apr Mai Iun Iul Aug Sep Oct Nov Dec

Maximă (0C) 4 5,9 12,1 18,7 23,9 27,8 30,1 29,8 23,1 17,9 9,76 4,47

Minimă (0C) -3 -2,4 1,6 6,9 12 15,7 17,5 12,52 7,9 2,2 2,27 -1,1

Regimul termic variează foarte mult , atât în interiorul cât şi exteriorul oraşului.Prezenţa
variaţiilor termice este normală, luând în considerare gradul de antropizare a zonei centrale şi
marginale a Bucureştiului.Aceste variaţii se datorează arderii combustibililor industriali şi
consumului casnic, radiaţii exercitate de suprafaţa acoperită cu asfalt, zidurile clădirilor.Valorile
temperaturii medii cresc de la 10,50C în extremitatea nordică a judeţului Ilfov la mai mult de 12
0
C în centrul oraşului.

Principalii indicatori termici sunt:

 Temperatura medie multianuală:10-110C

 Data primului îngheţ:11 decembrie
 Data ultimului îngheţ: 21 martie
 Perioada medie de îngheţ: 70-100 zile

14
1.5.4 Evapotranspiraţia

Pentru zona studiată valorile caracteristice evapotranspiraţiei sunt 450-500mm, ceea ce

reprezintă cantitatea de apă totală cedată de sol ( prin evapotranspiraţie) şi de plante (prin
traspiraţie).Procesul de evapotranspiraţie este influenţat de factorii climatici, morfologici şi
fitocenologici specifici pentru Câmpia Vlăsiei.

Analizând datele putem spune că zona studiată se încadrează în tipul climatic de câmpie,
caracterizat prin cantităţi reduse de precipitaţii, vara ploile cad la intervale mair de timp, sub
formă de averse.Stratul de zăpadă se menţine în intervalul decembrie-martie, dar este intermitent
şi discontinuu,cu o perioadă destul de lungă de îngheţ.

2 Solurile
În zona Bucureşti, solurile caracteristice sunt brunroşcate, asociate cernoziomurilor
argiloaluviale, cernoziomurilor cambice, solurilor psudogleice, iar în zona de luncă sunt
caracteristice solurile aluvionale.Repartiţia solurilor este direct corelată cu gradul de fragmentare
a reliefului.Astfel pe câmpul interfluvial între Argeş şi Dâmboviţa, bine drenat, apar soluri brun
roşcatecu unele asociere de soluri pseudologice.

În zona studiată,Pantelimon, au fost întâlnite următoarele categorii de soluri:

 Classa Molisolurilor, de tip Cernozion argilovial, în proporţie de 51%

 Clasa Argiluvisolurilor, ocupa 445 din suprafata studiată
 Clasa Solurilor hidromorfe, alcătuită din soluri speudogleic luvic necarbonartic şi soluri
gleic mlăştinos carbonatic, care apar iîn proporţie de % în zona investigată.

2.1 Clasa Molisolurilor

Această clasă se caracterizează prin prezenţa unui orizont A de tip molic şi a unui
suborizont subadiacent în culori de orizont molic, cel puţin în prima parte.Molisolurile apar în
zona cu climat călduros, cu proprietăţi slab deficitare şi cu vegetaţie ierboasă, iar materialul
parentaeste alcătuit din depozite loessoide mijlocii.

Din clasa Molisolurilor face parte tipul cernozion argiloiluvialm care se regăseşte în
proporţie de 51 % în zona studiată.Este caracteristic pentru zona de cămpie şi zone uşor

15
depresionare, dar şi în zona versanţilor uşor sau moderat înclinaţi.Veetaţia cuprinde componente
lemnoase, ceea ce determină acumularea de humus bogat.

Alcătuirea profilului

Cernoziomul argiloiluvial are un profil de tip An-BT-C, unde orizontul superior este uul
molic, cu o grosime medie de 40-47 cm. Un al doilea orizont de tranziţie, A/B are grosimi de 15-
25 cm, culoarea acestuia fiind mai închisă faţă de primul orizont.Al treilea orizont, Bt se
caracterizează prin grosimi mai mari 50-100 cm, dar şi prin culoare mai deschisă – brun deschis-
brun gălbui- cu pelicule de argilă iluvială pe feţele agregatelor.Orizontul Bt conţine un supliment
de argilă(5-10%).

Succesiunea este continuată de orizontul alcătuit din materiasl parental (C) format din
depozite loessoide mijlocii de culoare deschisă (brun gălbui- brun deschis)- sub adâncimea de
100-150 cm.

Cernoziomurile argiloiluviale din perimetrul studiat se caracterizează prin prezenţa unei

texturi diferite.Astfel în prima parte parte a orizontului Am avem o textură lutoasă, care trece
spre lutoargiloasă în orizontul Bt.În orizontul superior, humusul este cuprins între 2,4-3,5% iar
rezerva de humus pe intervalul 0-50 cm este 201-250 t/ha.

2.2 Clasa Argiluvisoluri

Se caracterizează printr-un orizont B argiloiluvial,Această clasă ocupă aproximativ 44%

din zona studiată.

Solurile argiluvisoluri se formează iîntr-un climat călduros, cu precipitaţii slab deficitare,

iar vegetaţia care determină formarea este alcătuită din specii lemnoase de arbuşti şi arbori.

Această clasă cuprinde următoarele tipuri: brun roşcat, brun roşcat luvic şi brun luvic.

Alcătuirea profilului Oriyontul superior are grosimi de-40-50 cm, de culoare brun
închisă cu uşoare nuanţe maronii.Al doilea orizont,Bt, are grosimi de 80-100 cm, culoarea fiind
mai roşiatică şi cuprinde argilă iluvială.

Orizontul C, sub 115-140 cm este masiv, de culoare brun gălbui, cu unele

concreţiuni carbonatice de calciu.

Clasa argilovisolurilor se formează pe microreliefuri slab depresionare, cu un

plus de umiditate ce influenţează nefavorabil echilibrul aerohidric, în care perioade lungi
de timp (15-60 zile) solul este umezit în exces.

16
2.3 Clasa Solurilor Hidromorfe

Cuprinde totalitatea solurilor formate şi evoluate în condiţii de exces de umiditate

permanentă sau temporată.

Încadrează urmatoarele tipuri:

 Sol pseudogleic luvic necarbonatic, format pe depozite loessoide, lutoargilos-

Relieful de formare este unul depresionar (crovuri adânci) cu exces de umiditate
pe suprafaţă
 Sol gleic mlăştinos, carbonatic format pe depozit fluviatil, lutos în condiţii de
exces de umiditate freatică

3 Caracterizarea hidrogeologică a
sistemelor acvifere
Cel mai mare bazin acvifer de pe teritoriul ţării este Depresiunea
Valahă.Complexitatea zonei este influenţată de evoluţia paleogeografică ce a avut loc la
sfârşitul Pliocenului şi Cuaternarului.În zona luncii Dunării, acviferele Cretacice şi
Holocene intră direct în contact.

Regimul apelor din Depresinea Valahă este definit de urmatoarele:

 Energie slabă de relief

 Valori mici ale curgerii specifice
 Descărcarea apei se realizează prin depozite de terasă
 Structurile acvifere situate în apropierea suprafeţei pot fi separate prin
intermediul structurilor de descărcare, în timp ce acviferele aflate în
adâncime, de vîrstă Pleistocen, nu pot fi separate ele dezvoltându-se unitar
pe toata suprafaţa lor
 Principalele hidrostructuri sunt Stratele de Frăteşti şi Pietrişurile de Cândeşti

3.1 Hidrostructurile din cadrul Bucureştiului

În zona studiată, se cunoaşte în partea superioară prezewnţa unui strat acvifer

freactic.Acest acvifer este supus direct influenţei factorilor meteorologici (precipitaţii şi

17
temperaturi), factori ce variează funcţie de adâncimea nivelului hidrostatic şi de tipul
formaţiunii din acoperis.

Acviferul freatic din zona Bucureşti se găseşte în cadrul depozitelor psefito-

psamitice.Alimentarea lui se realizează prin intermediul precipitaţiilor dar şi prin
schimbul de apă realizat cu reţeaua hidrografică, foarte bine dezvoltată în zona
investigată.Din punct de vedere litologic, stratul acvifer este alcătuit din pietriş şi nisip cu
grosimi variate.Acesta se dezvoltă în aluviunile de terasă ale interfluviilor Pasărea-
Colentina-Dâmboviţa-Sabar.Vârsta lui este Pleistocensuperior-Holocen inferior şi
cuprinde urmatoarele caracteristici:

 Litologia diferă odată cu adâncimea- adică în partea superioară avem un

strat de nisip mediu, iar în partea superioară avem un strat de pietriş şi nisip.
 Adîncimea nivelului freatic este mică (5-10m) şi este puternic influenşată de
infiltraţiile din lacurile situate pe Rîul Colentina
 Gradient hidraulic de 1.6%
 Conductivitate hidraulică variată, cuprinsă între 50-200 m/zi, cu o medie a
valorilor situată la 100m/zi
 Viteza de curgere a apei scade de la nord la sud, conform direcţiei generale
de curgere, care urmează directia reţelei hidrografice.

În zona studiată, sistemul este alcătuit din Lacul Cernica şi acviferul freatic
drenat de acesta.Acviferlu freatic este situat în depozite Pleistocene, care din punct de
vedere geologic sunt alcătuite din nisipuri medii şi fine, nisipuri prăfoase şi unele
intercalaţii argiloase.

În arealul studiat- SC Pantelimon- Neferal au fost realizate doua foraje, în cadrul

cărora a fost întâlnit acviferu freatic.În primul foraj, culcuşul acviferului a fost interceptat
la 12,9 m, iar în cadrul celui de al doilea foraj la 14,1m.Grosimea acviferlui variează,
fiind cuprinsă între 4 şi 5 m, iar adâncimea nivelului hidrostatic între 7 şi 11 m . Zona
vadoasă este alcătuită din depozite loessoide (loess prăfos, loess argilos) cu o grosime
cuprinsă între 4 şi 7m.Conductivitatea hidraulică a acviferului variează, fiind cuprinsă
între 50-100 m/zi, cu o medie de 100 m/zi.

Direcţia generală de curgere e spre lacul Cernica, care este separat în doua
sectoare prin intermediul Şoselei de Centură.Sectorul Vestic – Pantelimon II- are nivelul
apei la 54 m, iar sectorul estic – Cernica- are nivelul la 48 m .

18
 Descrierea Litologică a celor doua foraje realizate:

Acviferul Colentina

Pietrişurile de Colentina sunt de vârstă Pleistocen Superior şi sunt dezvoltate

peste Depozitele intermediare, în limitele vechiului curs al Argeşului.Din punct de
vedere litologic este alcătuit din cuarţite, micaşisturi, gnaisse şi gresi.Apare la zi pe
malul drept al Dâmboviţei şi în carierele de pe malul Coletinei.

Pietrişurile de Colentina se dezvoltă pţnă la linia Otopeni-Stefăneşti-Afumaţi (în

Nord) , iar în sud până la limita văii Argeşului.

Se consideră că Depozitele Loessoide din Câmpurile Găvan-Burdea, Mostiştei şi

Bărăganului reprezintă echivalentul Pietrişurilor de Colentina.Sunt alcătuite din prafuri
nisipoase,argiloase gălbui cu concreţiuni calcaroase, grosimi de 15-20 m .În cadrul
depozitelor loessoide menţionate anterior, au fost observate intercalaţii de prafuri
argiloase, de culoare cărămizii- roşcate, cu grosimi cuprinse între 1-5 m.

În SV arealului de dezvoltare, stratulDepozitelor Intermediare dintre Nisipurile de

Moştiştea şi Pietrişurilor de Colentina se efilează, deci cele doua acvifere intră în
contact.În zona Budeşti, Pietrişurile de Colentina intră în contact direct cu Stratele de
Frăteşti.

În arealele de exploatare a Pietrişurile de Colentina debitele sunt cuprinse între

2-6 l/s, cu denivelări de 0,5-6 m.Acviferul are grosimi de 10-20 m şi un nivel hidrostatic
de 75-80 m.

19
 Acviferul Colentina este un acvifer freatic, ceea ce înseamnă că este expus la
poluare.Studiile hidrochimice realizate la nivelul Bucureştiului au scos în evidenţă
următoarele trăsături:

 Industrializarea puternică a Bucureştiului şi a zonelor adiacente a

determinat poluarea stratului acvifer freatic.Probele de apă prelevaste au
indicat prezenţa unor concentraţii ridicate de amoniac,azot, calciu şi
substanţe organice mult peste limită.
 Stratele de Frăteşti, aflate la adîncime mult mai mare şi protejate prin
intermediul Complexului Marnos, au valori cuprinse în limitele admise

Acviferul de Mostiştea

Nisipurile de Mostiştea sunt formaţiuni de vârstă Pleistocen superior şi

reprezintă al doilea strat acvifer al Bucureştiului.Au ca areal de dezvoltare teritoriul
cuprins între Argeş şi Mostiştea şi se găsesc la adâncimi cuprinse între 20-50 m, cu o
dezvoltare verticală de 10-30m. Aflorează pe malul drept al Dâmboviţei, la N de
Gruiu,pe valea Mostiştei şi pe malul drept al Ialomiţei.

Este un acvifer sub presiune,nivelul piezometric fiind superior celui freatic cu 1-3
m.Are o dinamică lentă, conductivitatea hidraulică fiind 10 m/zi, iar debitele exploatabile
sunt de 3-5 l/s.Zona de exploatare a nisipurilor de Mostiştea este la Aranda, apa fiind
extrasă de la 25-45 m.

Acviferul de Frăteşti

Stratele de Frăteşti reprezintă cel mai mare sistem acvifer din cadrul Depresiunii
Valahe, atât ca dimensiuni cât şi ca importanţă.Acest acvifer este de vârstă Pleistocen
Inferior şi se dezvoltă din partea inferioară a bazinelor Prutului şi Siretului, de-a lungul
Dunării şi dincolo de Olt.Cuprinde bazinele inferioare ale râurilor Ialomiţa,Argeş şi
Vedea.Stratele de Frătiştea se afunda spre nord, spre interiorul depresiuni, iar
graulometria acestora scade si ea de la sud la nord( pe aceeasi directie cu afundarea
stratelor) cât şi de la est la vest.Suprafaţa de dezvoltare a Stratelor de Frăteşti este de
6500 km2.Se consideră că la Călugăreni şi pe râul Ialomiţa există zone de alimentare
prin infiltraţii.

În zona cuprinsă între Ialomiţa şi Argeş se observă o scădere a nivelului

piezometric, de la S (Dunăre) către N .

Stratele de Frăteşti afloreasă la zi în doua zone:

20
  În zona sudică, în lunca Dunării şi zona teraselor Dunărene.Se
caracterizează prin adâncime mică, caracter freatic,iar din punct de
vedere litologic sunt alcătuite din pietrişuri şi nisipuri, cu grosime ce poate
variade la câţiva metrii până la 25 m.
 A doua zonă este reprezentată pe fruntea nordică şi sudică a Câmpului
Burnas şi pe văile adânci ce îl fragmentează. În această zonă, stratele de
Frăteşti apar suspendate la 25-30 m.Litologia variează, fiind alcătuită
dintr-o partea superioară care conţine nisipuri mărunte şi fine, uneori
grosiere,micacee, iar în partea inferioară se întâlnesc pietrişuri şi
bolovănişuri constituite din cuarţ, micaşişturi, gresii.calcare,silexuri şi tufuri
calcaroase.

La nord de Valea Neajlovului, stratele de Frăteşti seafundă în adâncime.

În Bucureşti. Stratele de Frăteşti se afundă de la sud spre nord, concomitent cu

creşterea grosimii acestora (ating grosimi de 120-170 m). Stratele se î,part în trei
orizonturi, separate între ele prin intercalaţii argiloase.Orizonturile sunt permeabile,
alcătuite din nisip şi pietriş şi sunt notate cu A,B şi C.

Stratul A –Primul orizont al Stratelor de Frăteşti, apare în zona nordică,

respectiv Otopeni – la adâncimi cuprinse între 245-285 m, în timp ce în partea sudică –
Jilava- adâncimea la care se găseşte Orizontului A este 60-85 m.

Conductivitatea stratului este cuprinsă între 12 şi 24 m/zi în zona interfluviilor

Dâmboviţa-Sabar şi Dâmboviţa –Colentina, respectiv în zona Obor-Colentina-Lacul
Herăstrău-Cartier Griviţa.În zona nordică a Bucureştiului, conductivitatea stratului A este
mai mică – 4-12 m/zi.

Debitele exploatate în cadrul primului orozont al Stratelor de Frăteşti sunt

variate.Astfel:

 10 l/s/m în zona Ştefan cel Mare, Calea Floreasca- Lacul Tei

 1,5- 3 l/s/m în zona Giuleşti, Crângaşi şi Militari

Nivelul piezometric variează, fiind +54 m în vest şi +28 m în est, în timp ce

presiunea oorizontului A este de 40 m în sud şi de 146 m în nord.

Orizontul A este puternic exploatat şi se consideră că o mare parte din debitul

exploatat provine prin drenanţă din stratul B.

21
 Stratul B- Al doilea orizont al Stratelor de Frăteşti, cu valori ale nivelului
piezometric cuprinse între 40 m (minim) şi 56 m (maxim). Presiunea disponibilă este de
66-70 m în sud şi 200-204 m în nord.

Stratul C – Ultimul orizont al Stratelor de Frăteşti, care se află la adâncimea de

410-450 m în zona nordică şi 150-175 m în sud (urmând direcţia generală de afundare
a Stratelor de Frateşti de la Dunăre spre depresiune).Grosimea acestui orizont este
cuprinsă între 5-10 m sau 45-65 m .Nivelul piezometric este 40 m (minim) în SE şi 52 m
(maxim) în NE, dar se realizează şi o scădere de la vest la est.

Transmisivitatea Stratelor de Frăteşti varieză între 973 m2/zi în zona centrală şi

120 m2/zi la vest de râul Argeş, în timp ce la est de acesta valorile transmisivităţii sunt
cuprinse între 400-800 m2/zi.

Coeficientul de inmagazinare este variabil în cadrul celor trei orizonturi, cele mai
mici valori fiind înregistrate în Orizontul C.Astfel, în Orizontul A valoarea medie a
coeficientului de înmagazinare este 5*10-5, în timp ce în Orizontul C valoarea medie
este 5*10-7.S-a observat că în zonele cu valori ridicate de transmisivitate – 700-800
m2/zi sunt prezente şi cele mai mari valori ale debitelor -15 l/s/m.Valoarea medie a
debitului din Orizontul A este 7 l/s/m, iar în Orizontul C valaorea medie este 4 l/s/m

Mineralizaţia Stratelor Frăteşti creşte de la vest la est, în zona alimentării valorile

acesteia fiind 300 mg/l-În zona de vest mineralizaţia este de 600 mg/l.

Studiile realizate au evidenţiat următoarele caracteristici:

 În Bucureşti, exploatarea din zona centrală se face în principal, pe baza unui

aport de apă prin drenanţă
 În zonele marginale, predomină drenanţa ascendentă şi afluxul lateral
 Alimentarea de la suprafaţă a stratului A se produce după un ciclu cuprins între
9-14 ani
 Apele din Orizonturile B şi C au o origine comună, vârsta lor fiind estimată la
45000 ani
 Apele din Orizontul A sunt amestecate, provin din mai multe surse, datorită
exploatării intense.

22