Professional Documents
Culture Documents
Sticlă SA Lemnului SA
Bd. Th.Pallady 47, Sector 3, Str. Fabrica de Glucoză 2, Str. Ziduri Moşi 23, Sector 2, Bd.Al.I.Cuza nr.3, Brăila
Bucureşti Sector 2, Bucureşti Bucureşti
Tel: +40 21 345 25 10; Tel: 40-21-2331556 Tel:+40 21 252 23 56 Tel: +40 239 61 97 33
www.ins.ro www.inl.ro www.incerplast.ro www.ceprohart.ro
SOLUŢII ALTERNATIVE
LA FABRICAREA AMBALAJELOR
PENTRU
Raport final
iunie 2006
C 15/206 328/2005
Soluţii alternative la fabricarea ambalajelor pentru conformarea cu cerinţele europene
Cuprins
2
Soluţii alternative la fabricarea ambalajelor pentru conformarea cu cerinţele europene
Semnificaţia principalilor termeni utilizaţi
ambalaj reutilizabil - ambalaj refolosit pentru acelaşi scop, a cărui returnare de către
consumator ori comerciant este asigurată de plata unei sume-sistem depozit, prin
reachiziţionare sau altfel;
ambalaj compozit - ambalaj confecţionat din materiale diferite care nu pot fi separate
manual, nici unul dintre aceste materiale neavând o pondere semnificativă pentru a putea fi
încadrat la acelaşi tip de material;
deşeuri de ambalaje - orice ambalaje sau materiale de ambalare care satisfac cerinţele
definiţiei de deşeu, exclusiv deşeurile de producţie, din Anexa nr. I A la Ordonanţa de
urgentă a Guvernului nr. 78/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
426/2001;
3
Soluţii alternative la fabricarea ambalajelor pentru conformarea cu cerinţele europene
reutilizarea ambalajelor - orice operaţie prin care un ambalaj care a fost conceput şi
creat pentru a putea îndeplini în cursul ciclului său de viaţă un număr minim de rotaţii este
reutilizat într-un scop identic celui pentru care a fost conceput, recurgându-se sau nu la
produsele auxiliare existente pe piaţă, care permit reumplerea ambalajului însuşi; un
asemenea ambalaj reutilizat va deveni deşeu de ambalaj atunci când nu va mai putea fi
reutilizat;
sistem depozit - sistem prin care cumpărătorul, la achiziţionarea unui produs ambalat în
ambalaj reutilizabil, plăteşte vânzătorului o sumă de bani care îi este rambursată atunci când
ambalajul este returnat;
4
Soluţii alternative la fabricarea ambalajelor pentru conformarea cu cerinţele europene
Preambul
5
Soluţii alternative la fabricarea ambalajelor pentru conformarea cu cerinţele europene
1. Implementarea Directivei 92/64/EC componentă a politicii de protecţie a
mediului înconjurător
Protecţia mediului este una din marile provocări actuale, dată fiind amploarea
prejudiciilor aduse mediului de către poluare. In procesul de negociere al Capitolului 22 din
Aquis-ul Comunitar, România şi-a asumat o serie de angajamente care o obligă să se
adapteze la modelul European de dezvoltare respectând mediul. Acesta se bazează pe
principiul dezvoltării durabile care are în vedere satisfacerea nevoilor generaţiei prezente
fără a prejudicia şansele generaţiilor viitoare de a le satisface pe ale lor.
Trei din cele patru domenii mari ale celui de-Al Şaselea Program de Actiune privind
mediul al Comunitatii Europene, Managementul resurselor naturale şi al deşeurilor, Mediul şi
sănătatea şi Schimbările climatice, sunt legate de dezvoltarea durabilă şi calitatea vieţii [1].
Acţiunile din domeniul Managementului resurselor naturale şi al deşeurilor urmăresc să
asigure nedepăşirea de către consum a capacităţii de regenerare a resurselor oferite de
mediu, precum şi decuplarea folosirii resurselor de creşterea economică prin creşterea
eficienţei utilizării lor şi reducerea deşeurilor. Amploarea problemei deşeurilor de ambalaje şi
importanţa ce i se acordă rezultă din menţiunea specială de la Art.14 din Directiva 92/64/EC
ca planurile de management al Statelor Membre CE sa conţină un capitol special referitor la
managementul ambalajelor şi al deşeurilor de ambalaje.
Acquis-ul comunitar în domeniul protecţiei mediului va fi aplicat în România începând cu
anul 2007, cu o perioada de tranziţie de 3 ani până în anul 2010 pentru Directiva 94/62/CE
referitoare la ambalaje şi deşeuri de ambalaje.
6
Soluţii alternative la fabricarea ambalajelor pentru conformarea cu cerinţele europene
Sticla este un material rigid, fragil, uzual transparent, translucid, sau strălucitor, obţinut
prin topirea nisipului împreuna cu sodă, calcar şi alţi componenţi. Sortimentele de ambalaje
fabricate din sticlă sunt buteliile, borcanele, baloanele, damigenele şi flacoanele. In
standardul român SR 13443:1999 sunt specificate condiţiile tehnice de calitate pe care
deşeurile de ambalaje din sticlă sub formă de cioburi (denumite uzual cioburi colectate)
trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi utilizate ca materie primă secundară.
Ambalajele din lemn, nominalizate prin palete, lăzi, stelaje, tamburi, cutii şi coşuri, sunt
formate din elemente prelucrate din lemn rotund, lobde, capete de buşteni, cherestea,
rămăşiţe, doage, placaj, furnir, P.F.L, nuiele, etc. Deşeurile de ambalaje din lemn clasificate
în majoritate, în categoria deşeurilor inerte (DI) şi Deşeuri Menajere şi Asimilate (DMA)
reprezintă ambalajele din lemn, uzate (lăzi, paleţi, butoaie, etc.) la sfârşitul ciclului de viaţă.
Materialele plastice, produse sintetice care conţin drept component esenţial un polimer
înalt si care se pot prelucra uşor la cald sau la rece, cu sau fără presiune, au o largă utilizare
ca materiale de ambalare. Tipurile de materiale plastice utilizate la producerea de ambalaje
sunt: PET (polietilentereftalat), HDPE (polietilena de mare densitate), PVC (policlorura de
vinil), LDPE (polietilena de mică densitate), PP (polipropilena), PS (polistiren) etc. In
structura deşeurilor de ambalaje din materiale plastice ponderea cea mai mare o au buteliile
PET (50%), urmate de ambalaje din PP şi PE (35%).
Sortimentele de hârtii şi cartoane cele mai utilizate pentru ambalaje sunt: hârtiile şi
cartoanele cu rezistenţă la grăsimi, hârtiile kraft, cartoanele duplex şi triplex, cartoanele
ondulate, hârtiile şi cartoanele compozite, etc. Ambalajele din hârtie şi carton se pot prezenta
sub formă de pungi, saci, cutii, etc. Deşeurile de ambalaje din hârtie şi carton se calsifică
conform SR EN 643:2003 în: sortimente obişnuite, sortimente medii, sortimente superioare,
sortimente kraft şi sortimente speciale.
Ambalajele din metal sunt confecţionate din oţel sau din aluminiu. Oţelul se utilizează în
producerea de recipiente pentru ambalarea unei game largi de produse, cum sunt produsele
alimentare, vopselele, etc. Ambalajele din aluminiul se utilizează pentru realizarea de
recipiente pentru alimente şi băuturi, folii şi laminate.
mii 1050
tone 1004,91
1000 983,983
950 937,126
892,5
900 892,82 Realizat
850
850 Prognozat
800
750
2002 2003 2004 2005
anul
Figura 1
7
Soluţii alternative la fabricarea ambalajelor pentru conformarea cu cerinţele europene
Tabelul 1
Materiale de Ambalare
Anul
Sticlă Lemn Plastic Hartie +carton Metal
2002 23,5 11,7 26,5 26,5 11,7
2003 23,5 11,7 26,5 26,5 11,8
2004 21,4 10,2 30,3 23,8 11,5
2004
11,5% 21,4%
Sticla
23,8% Lemn
plastic
Hartie/carton
10,2%
Metal
30,3%
Figura 2
8
Soluţii alternative la fabricarea ambalajelor pentru conformarea cu cerinţele europene
In Anexa 4 se prezintă etapizarea obiectivelor naţionale pentru valorificarea deşeurilor
de ambalaje precum şi obiective individuale de reciclare pentru fiecare material conţinut de
deşeurile de ambalaje, în conformitate cu perioada de graţie acordată Romaniei.
Directiva 94/62/CE specifică în mod expres necesitatea pregătirii unor standarde legate
de cerinţele esenţiale pentru a facilita implementarea acesteia. Articolul 6 din HG 621/2005
menţionează obligativitatea respectării standardelor române sau naţionale acolo unde nu
sunt adoptate standarde europene armonizate pentru a se considera că ambalajul respectă
cerinţele esenţiale [6].
Pentru minimizarea impactului ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje asupra mediului,
Directiva 94/62/EC defineşte cerinţele esenţiale pe care un ambalaj trebuie să le respecte
privind fabricarea şi compoziţia sa şi pentru a fi considerat ca reutilizabil respectiv
valorificabil (ca material, energetic, biologic). Conservarea resurselor şi limitarea cantităţii de
deşeuri, implică optimizarea sistemului din care fac parte ambalajele, în întregul său.
Conform Directivei 94/62/CE se admite introducerea pe piaţă numai a ambalajelor care
îndeplinesc cerinţele esenţiale referitoare la:
Fabricarea şi compoziţia ambalajului:
9 volum şi greutate limitate la minimum necesar asigurându-se nivelul cerut de
siguranţă, igienă şi acceptabilitate atât pentru produsul ambalat cât şi pentru
consumator;
9 fabricare şi comercializare care să permită reutilizarea sau valorificarea, inclusiv
reciclarea şi reducerea la minim a impactului asupra mediului;
9 reducerea la minimum a conţinutului de substanţe şi materiale toxice în materialul
de ambalare şi în componentele sale, substanţe care se pot regăsi în emisiile,
cenuşa sau levigatul care rezultă din procesele de eliminare a deşeurilor de
ambalaje.
Caracterul reutilizabil al unui ambalaj:
9 proprietăţile fizice şi caracteristicile ambalajului trebuie să asigure un număr de
rotaţii în condiţii normale de utilizare preconizate;
9 posibilitatea prelucrării ambalajului uzat cu satisfacerea cerinţelor de sănătate şi
de securitate;
9 îndeplinirea cerinţelor specifice pentru ambalaje recuperabile când ambalajul nu
mai poate fi reutilizat şi devine deşeu
Caracterul recuperabil al unui ambalaj
9 ambalajul trebuie să fie astfel fabricat încât să permită, atunci cînd devine deşeu
de ambalaj, ca un anumit procent din greutatea materialelor folosite să fie reciclat;
procentul poate fi diferit în funcţie de tipul materialului folosit la fabricarea
ambalajului;
9 deşeurile de ambalaj tratate în vederea valorificării energetice, trebuie să aibă o
valoare calorică minimă care să permită optimizarea recuperării de energie;
9 deşeurile de ambalaj tratate pentru obţinerea de compost trebuie să fie suficient
de biodegradabile pentru a nu împiedica colectarea separată, procesul de
obţinere al compostului sau activitatea în care acesta se foloseşte;
9 ambalajul biodegradabil va putea fi supus descompunerii fizice, termice, chimice
sau biologice, astfel ca cea mai mare parte a materialului să se transforme în
bioxid de carbon, biomasă şi apă.
Cerinţele esenţiale ale Directivei 94/62/CE, transpuse în legislaţia română prin
HG.621/2005, au fost preluate în standarde române armonizate cu standardele europene.
Este vorba de SR EN 13427: 2005, SR EN 13428: 2005, SR EN 13429: 2004, SR EN 13430:
2004, SR EN 13431: 2005, SR EN 13432: 2000 şi raportul CEN CR 13695.
Utilizând metodologiile stabilite în aceste standarde, agenţii economici implicaţi în
circuitul ambalajelor de la fabricare până la transformarea lor în deşeuri ultime, pot
demonstra – la cerere – că respectă reglementările din domeniul ambalajelor şi deşeurilor de
ambalaje.
9
Soluţii alternative la fabricarea ambalajelor pentru conformarea cu cerinţele europene
SR EN 13427: 2005 – Condiţii referitoare la utilizarea standardelor europene în
domeniul ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje.
Standardul propune un cadru de lucru în care pot fi utilizate împreună celelalte 5
standarde şi raportul CEN referitoare la ambalaje şi deşeuri de ambalaje, de către cei
responsabili de introducerea pe piaţă a ambalajelor.
SR EN 13428: 2005 - Ambalaje - Cerinţe specifice fabricării şi compoziţiei.
Prevenire prin reducerea la sursă
SR EN 13428: 2005 stabileşte o metodă de evaluare prin care să se demonstreze că
reducerea greutăţii şi/sau volumului ambalajului pentru prevenirea prin reducere la sursă s-a
făcut asigurând:
9 funcţionalitatea de-a lungul întregului lanţ de la aprovizionare până la utilizator;
9 securitatea şi igiena pentru produs şi pentru utilizator/consumator;
9 acceptabilitatea de către utilizator/consumator a produsului ambalat.
Prin acelaşi standard se stabileşte metodologia şi procedura care trebuie urmată pentru
minimizarea substanţelor periculoase care pot fi conţinute de ambalaje susceptibile să fie
aruncate în timpul operaţiei de gestionare a deşeurilor.
SR EN 13429: 2004 – Ambalaje – Reutilizare, stabileşte cerinţele pe care un ambalaj
trebuie să le satisfacă pentru a fi clasificat ca reutilizabil şi procedurile pentru evaluarea
conformităţii cu aceste cerinţe, inclusiv pentru sistemele asociate.
In document se defineşte ambalajul reutilizabil ca ambalaj sau component al unui
ambalaj care a fost proiectat şi construit pentru a realiza pe durata de viaţă un număr minim
de trasee sau rotaţii într-un sistem pentru reutilizare.
În standard se prezintă trei sisteme de reutilizare a ambalajelor folosite şi anume: sistem
în circuit închis, sistem în circuit deschis şi sistem combinat.
SR EN 13430: 2004 – Ambalaje - Cerinţe referitoare la ambalajele valorificabile prin
reciclarea materialului, menţionează cerinţele pentru ca un ambalaj să fie clasificat ca
recuperabil prin reciclarea materialului, adaptând procedurile de evaluare a conformităţii cu
aceste cerinţe la perfecţionarea continuă a ambalajelor şi tehnologiilor de recuperare a
acestora.
SR EN 13431: 2005 Ambalaje – Cerinţe referitoare la ambalajele valorificabile
energetic, inclusiv specificarea puterii calorice inferioare minime specifică cerinţele
pentru ca un ambalaj să fie considerat valorificabil energetic şi stabileşte procedurile pentru
evaluarea conformităţii cu aceste cerinţe.
Pentru a permite optimizarea valorificării energetice într-un sistem industrial real, câştigul
caloric teoretic trebuie să fie mai mare decât zero. Puterea calorică q net, trebuie să fie mai
mare sau egal cu 5 MJ/kg pentru a îndeplini cerinţele de valorificare energetică.
SR EN 13432: 2000 - Ambalaje - Cerinţe cu privire la ambalajele recuperabile prin
compostare şi biodegradare specifică cerinţele şi procedurile pentru determinarea
posibilităţii de compostare şi tratament anaerob ale ambalajelor şi materialelor de ambalaj.
SR EN 13437: 2003 Ambalaje şi reciclarea materialelor. Criterii pentru metodele de
reciclare. Descrierea proceselor de reciclare şi schema fluxului.
Standardul defineşte criteriile pentru procedeele de reciclare şi descrie principalele
procedee cunoscute de reciclare a materialelor şi relaţiile dintre ele. Prezintă stadiul actual al
cunoaşterii în domeniul ambalajelor şi tehnologiilor de recuperare.
Raportul CEN CR 13695 care se referă la evaluarea impactului asupra mediului a celor
4 metale grele conţinute de ambalaje la sfârşitul ciclului de viată.
10
Soluţii alternative la fabricarea ambalajelor pentru conformarea cu cerinţele europene
9 cerinţele esenţiale privind fabricarea şi compoziţia ambalajelor, prevenire prin
reducere la sursă;
9 cerinţele esenţiale privind caracterul reutilizabil al unui ambalaj;
9 cerinţele esenţiale privind caracterul recuperabil al unui ambalaj;
9 analiza ciclului de viaţă al ambalajelor şi impactul asupra mediului pe durata
ciclului de viaţă.
11
Soluţii alternative la fabricarea ambalajelor pentru conformarea cu cerinţele europene
Ambalajele din sticlă nu ridică probleme din punct de vedere al conţinutul de substanţe
periculoase. Ponderea componentelor (etichete, inscripţionări) care pot conţine aceste
substanţe reprezintă sub 1 % din greutatea ambalajului.
12
Soluţii alternative la fabricarea ambalajelor pentru conformarea cu cerinţele europene
9 producătorii autohtoni au facut o serie de paşi în îndeplinirea cerinţei legate de
reducerea greutăţii/volumului prin investiţii în reproiectarea matriţelor şi realizare
de noi preforme;
9 logistica reprezintă un punct critic din punct de vedere al cerinţei de reducere a
greutăţii;
Conţinutul de substanţe periculoase în materialul plastic trebuie obligatoriu verificat în
cazul materialului reciclat dacă acesta urmează să fie folosit la fabricarea de ambalaje de
material plastic.
Analiza fluxurilor de fabricare a ambalajelor din material plastic tip PET a evidenţiat
faptul ca o primă soluţie de reducere la sursă reproiectarea respectiv redimensionarea
matriţelor pentru faza de injectare preformă pe linia de fabricaţie existentă, maşina automată
pentru realizarea preformelor rămânând aceeaşi;
13
Soluţii alternative la fabricarea ambalajelor pentru conformarea cu cerinţele europene
la creşterea rezistenţei la strivire pe cant a cartonului ondulat. Sortimentul de hârtie miez cel
mai utilizat la fabricarea cartonului ondulat este cel cu masa de 125 g/m2.
¾ Fabricarea hârtiei strat neted (capac)
Hârtia strat neted trebuie să confere cartonului ondulat rezistenţă şi capacitate de
imprimare. În funcţie de compoziţia fibroasă a hârtiei se pot fabrica sortimentele: kraftliner
cu min. 80 % celuloză sulfat rezistentă din răşinoase în compoziţie şi testliner cu 100 %
maculatură sau cu amestecuri de maculatură şi celuloză în compoziţie. Caracteristicile de
rezistenţă ale hârtiei testliner sunt inferioare celei krafliner. Hârtia capac se poate fabrica cu
gramaje de la 125 la 250 g/m2.
¾ Fabricarea cartonului ondulat (semifabricatul)
Cartonul ondulat se fabrică din hârtie Schrenz (hârtia miez pentru ondulă), hârtie
testliner (hârtia capac) şi un adeziv (cleiul de amidon). În funcţie de numărul de straturi de
hârtie, se deosebesc mai multe tipuri de carton ondulat:
- tipul II, compus dintr-un strat ondulat şi un strat neted
- tipul III, compus dintr-un strat ondulat prins între două straturi netede
- tipul V, compus din două straturi ondulate şi 3 straturi netede
- tipul VII, compus din trei straturi ondulate şi 4 straturi netede
¾ Fabricarea cutiilor din carton ondulat
Pornind de la placa din carton ondulat se pot fabrica cutii clasice (şliţuire şi biguire pe
slotter) şi cutii ştanţate (decupare şi biguire pe autoplatine). Fazele de fabricaţie a cutiei
sunt: imprimare, şliţuire şi biguire, pliere/asamblare, numărare/pachetizare.
Din analiza tehnologiei de fabricare a ambalajelor din carton ondulat a rezultat că pentru
reducerea greutăţii cutiei din carton ondulat, este necesar să se acţioneze pe tot fluxul de
fabricaţie şi anume:
La obţinerea hârtiei Schrenz (miez) din 100% maculatură:
9 reducerea gramajului de la 125 g/m2 la 100 g/m2;
9 introducerea în partea umedă, a amidonului cationic pentru îmbunătăţirea
caracteristicilor de rezistenţă; experimentele la nivel pilot au demonstrat că prin
reducerea gramajului şi introducerea în masă a amidonului cationic s-au obţinut
creşteri semnificative ale rezistenţei la aplatizare a hârtiei miez;
9 introducerea în partea umedă a poliacrilamidelor cationice, 2.5 - 3 kg/t, pentru
creşterea rezistenţelor în stare uscată;
9 tratarea la suprafaţă pe presa de tratare a instalaţiei, cu soluţii de amidon oxidat
şi lignosulfonat de sodiu, care la o depunere de cca. 10 g/m2, conduc la creşterea
caracteristicilor de rezistenţă la aplatizare şi plesnire cu cca. 30 %;
9 folosirea aditivilor menţionaţi, va permite reducerea gramajului hârtiei miez, fără
a afecta caracteristicile de rezistenţă ale acesteia, fapt stabilit prin cercetări şi
experimentări la nivel pilot şi industrial.
La obţinerea hârtiei capac (testliner) reducerea gramajului de la 125 la 100 g/m2
prin:
9 introducerea în sistem a aditivilor pentru retenţie – deshidratare,
9 introducerea în circuit a aditivilor funcţionali pentru creşterea rezistenţei în stare
uscată şi umedă ( Kymene 611)
9 tratarea hârtiei la suprafaţă cu amidon modificat
9 creşterea presării, în zona preselor umede pentru compactizarea structurii în
vederea creşterii densităţii de legare a fibrelor şi a caracteristicilor de rezistenţă.
Pentru cartonul ondulat:
9 reducerea grosimii cartonului ondulat prin micşorarea gramajelor hârtiilor
componente şi trecerea la fabricaţia de cartoane cu microondule
9 chimizarea procesului de fabricaţie a hârtiilor pentru ondulă şi capac, vor
îmbunătăţi caracteristicile mecanice ale cartonului şi se va putea face reducerea
la sursă a cutiilor, destinate ambalării diferitelor produse
14
Soluţii alternative la fabricarea ambalajelor pentru conformarea cu cerinţele europene
preluate din circuitul de utilizare. Dozele pentru bere analizate, confecţionate din oţel
respectiv aluminiu, au fost identice ca design şi dimensiuni, capacul fiind prevăzut cu cheiţă;
Analiza conformităţii ambalajelor din metal pentru bere introduse pe piaţă în România,
cu cerinţele specifice fabricării şi compoziţiei a condus la următoarele concluzii:
- dozele de bere aflate pe piaţă, fabricate din oţel (greutate medie 30 g) sau din
aluminiu (greutate medie 16 g) îndeplinesc aceeaşi funcţie dar dozele din oţel au
greutatea mai mare cu peste 50 %; greutatea mai mare a ambalajului din oţel se
datorează greutăţii specifice mai mari a acestuia (7,8 g/cm3 faţă de 2,7 g/cm3 la
aluminiu);
- pe piaţă sunt introduse în circulaţie ambalaje care se înscriu în cerinţele Directivei
96/62 CE de reducere a greutăţii ambalajelor în condiţiile păstrării funcţiilor
acestora;
- procesele de fabricaţie utilizate la realizarea cutiilor metalice pentru bere au evoluat
către reducerea greutăţii produsului; în Europa, greutatea dozelor de aluminiu s-a
redus cu aproape 20 % în perioada 1990-2003, aşa cum se menţionează într-un
studiu de evaluare a rezultatelor aplicării Directivei 94/62 CE realizat în 2005 [8];
- procesele de ambalare/umplere şi logistică reprezintă puncte critice; pentru
evitarea oricărei deteriorări în lanţul de transport, umplere şi ambalare pentru
ambalajul din metal este necesară o rezistenţă mecanică definită;
- nu există probleme legate de cerinţa privind conţinutul de substanţe periculoase în
cutia din metal pentru bere; conţinutul de plumb se situează destul de aproape de
limita admisă (funcţie de originea materialelor reciclate);
- tehnologiile de fabricaţie şi materialele de decorare utilizate au evoluat în sensul
reducerii conţinutului/înlocuirii metalelor grele.
15
Soluţii alternative la fabricarea ambalajelor pentru conformarea cu cerinţele europene
sănătatea şi securitatea persoanelor responsabile de acest lucru;
6) pe pieţele pe care furnizorul trebuie să comercializeze produsul ambalat este
disponibil un sistem de reutilizare;
7) sistemul de reutilizare identificat ca fiind corespunzător, în condiţii de utilizare
reale, este conform cu specificaţiile pentru unul din tipurile de sisteme de reutilizare
propuse în SR EN 13 429.
Analiza sistemelor de reutilizare a ambalajelor din sticlă
Reutilizarea buteliilor din sticlă se practică la ambalarea mai multor categorii de lichide
precum apa minerală, băuturile răcoritoare şi berea. Ambalarea berii se face încă
preponderent în ambalaje din sticlă (în anul 2005, ponderea a fost de 54 %). Între cele 10
butelii de sticlă pentru bere Tuborg testate în cadrul proiectului, preluate de pe traseul unei
rotaţii în luna martie 2006, au predominat ambalajele fabricate în 2004 (provenite din import)
urmănd buteliile fabricate în tară înainte de anul 2003 (când a început în România marcarea
anului de fabricaţie pe butelii).
Sistemul de reutilizare practicat de companiile de bere pentru ambalajele din sticlă este
în circuit închis. Ambalatorul este proprietarul ambalajului pentru care practică sistemul
depozit. La rândul său distribuitorul aplică şi el sistemul depozit către comercianţi (pentru
vânzarea la raft) sau în circuitul BHR (baruri-hoteluri-restaurante). Afişarea valorii depozitului
apare numai la vânzarea în supermarket (ex. Carrefour).
Companiile de bere utilizează sistemul individual de reutilizare a ambalajelor (folosit de o
companie sau pentru o anumită marcă a unei companii). Firma care ambalează este
proprietara desenului produsului şi a ambalajului. Există companii precum producătorul de
bere Tuborg care are atât butelia din sticlă personalizată cât şi lădiţa din plastic în care sunt
ambalate buteliile din sticlă. Cele două ambalaje trebuie tratate ca un singur ambalaj
reutilizabil care se reîntoarce la acelaşi ambalator.
16
Soluţii alternative la fabricarea ambalajelor pentru conformarea cu cerinţele europene
5.2.3 Ambalaje din material plastic
Principalele tipuri de ambalaje reutilizabile din material plastic sunt: bidoane, butoaie,
containere, navete, lăzi şi paleţi. Ambalajele reutilizabile trebuie să fie mai rezistente decât
cele de unică folosinţă conform unor norme recunoscute şi menţionate în fişa ambalajului.
Analiza conformităţii cu cerinţele din SR EN 13 429, pentru navetele din material plastic
destinate industriei panificaţiei şi băuturilor arată că acestea îndeplinesc condiţiile pentru a fi
considerate reutilizabile. Sistemul de reutilizare folosit la ambalajele din material plastic
analizate, este un sistem în circuit închis.
17
Soluţii alternative la fabricarea ambalajelor pentru conformarea cu cerinţele europene
apte de a fi utilizate în procesul de fabricaţie al ambalajelor din sticlă. Cioburile transportate
de la diferiţi furnizori, în vagoane CF sau auto, se descărcau la utilizator mecanizat sau
manual şi se preparau prin sortare manuală, spălare, deferizare şi măcinare. Gradul mare de
impurificare cu pământ impunea spălarea cioburilor, epurarea unui volum important de apă
înainte de evacuare în sistemele de canalizare şi transport la groapa de gunoi a unei cantităţi
mari de noroi.
Soluţii alternative de preparare a deşeurilor de sticlă pentru recuperare
Sistemul de reciclare practicat în tările europene presupune implicarea cetăţeanului în
formarea „băncilor de butelii” (figura 3) care dau posibilitatea colectării separate a buteliilor
pe culori, în containere speciale amplasate în locuri publice. Colectarea selectivă este primul
pas în asigurarea calităţii cioburilor şi reducerea cheltuielilor cu tratarea lor. Aceasta
presupune educarea cetăţeanului pentru ca alături de sticlă să nu se introducă şi alte deşeuri
şi ca buteliile să fie introduse în containere ţinând cont de culoare. Introducerea a 2 sticle
verzi la 100 de sticle albe colectate pentru reciclare, compromite calitatea întregului lot de
cioburi. In plus este important ca în containere să se introducă butelia fără etichete, capace,
resturi alimentare etc. Spargerile trebuie evitate pe cât posibil.
Figura 3
Menţinerea impurificării cioburilor la un nivel cât mai redus implică depozitare în locuri
curate şi transportul cioburilor în vehicule curate, acoperite. Tratatarea deşeurilor de
ambalaje din sticlă colectate se bazează pe prescripţii tehnice minimale (tabelul 2),
referitoare la calitatea cioburilor preparate, care în 1995 au fost stabilite la nivel european cu
obiectivul de a fi aplicate cu o perioadă de graţie de 3-5 ani.
Tabelul 2
Nr.crt. Caracteristici UM Valoare
1 Pietre, impurităţi ceramice g/t < 50
2 Impurităţi metalice magnetice g/t 5
3 Impurităţi metalice non magnetice g/t 5
4 Impurităţi organice g/t 500
5 Impurităţi din material plastic g/t < 100
6 Umiditate % 3
7 Granulometrie > 5 cm % 0
8 < 0,5 cm % max. 5
18
Soluţii alternative la fabricarea ambalajelor pentru conformarea cu cerinţele europene
cioburile de peste 60 mm de cele cu granulometrie între 0 şi 60 mm. Se face deferizarea şi
apoi se face o nouă sitare unde se separă 3 fracţiuni cu granulometrii de 0-7 mm, 7-15 mm şi
peste 15 mm. Fiecare din aceste fracţiuni este supusă separăriii magnetice. Urmeză
aspirarea materialelor uşoare (hârtie, materiale organice) şi apoi a materialelor
nonmagnetice (aluminiu, plumb, staniu).
După cea de-a 2 a sitare capacele se elimină în circuit închis. Cioburile cu granulometrie
0-7 mm, 7-15 mm merg la o nouă sitare, pentru a separa tot ce este în domeniul 0-7 mm, pe
care maşinile care sortează optic nu ştiu să le trieze. Cioburile cu granulometrie de 7-15 mm
şi peste 15 mm intra la sortarea optică realizată de 4 maşini care separă impurităţile
ceramice şi alte impurităţi care nu se topesc sau nonmetalice care au scăpat la sortarea
anterioară. Urmează o nouă sortare optică în care 4 maşini separă pietre, porţelan,
vitroceramică şi sticlă albă. Sticla albă mai trece pe la o nouă sortare optică pe 2 maşini
amplasate în cascadă.
Procesarea cioburilor pe o astfel de instalaţie conduce la un cost de 21-23 €/tona.
Principalul utilizator de deşeuri de ambalaje din sticlă din Romania a folosit în anul 2005
cca 19.000 tone cioburi de la terţi, preponderent cioburi albe (58 %). El ar putea absorbi
chiar cantităţi mai mari (cu atât mai mult cu cât se preconizează o creştere a capacităţii de
sticlărie de ambalaj cu circa 40.000 t/an) dar cioburile aşa cum se colectează în prezent şi
cum pot fi prelucrate în fabrică conduc deseori la probleme de calitate (incluziuni de material
netopit etc) care diminuează economiile provenite din reducerea consumului de resurse
(materii prime, energie).
Pentru reciclarea deşeurilor de ambalaje din sticlă trebuie pusă în funcţiune o instalaţie
competitivă de preparare a cioburilor care să aibă statut de independenţă faţă de fabricantul
de ambalaje din sticlă. Foarte importantă este alegerea corectă a capacităţii astfel ca ea să
poată fi utilizată în cât mai mare măsură. In acelaşi timp trebuie ca preţul cioburilor preparate
să se situeze sub preţul amestecului de sticlă din materii prime primare. Acest deziderat va fi
mai greu de obţinut până când colectarea selectivă va fi bine pusă la punct şi populaţia
educată să facă acest lucru. Din acest motiv poate fi urmat exemplul din Germania unde cu
ceva timp în urmă prepararea cioburilor era subvenţionată parţial de stat.
Fiecare tonă de cioburi utilizată conduce la economisirea a 1,2 t materii prime primare
(preponderent minerale naturale). Economia de resurse înseamnă în acest caz şi mai puţine
intervenţii nedorite în peisaj. Economia de energie poate ajunge până la 35 % în cazul unor
cuptoare performante.
O instalaţie performantă de preparare a cioburilor colectate ar oferi fabricantului de
ambalaje din sticlă un produs care să răspundă normelor de calitate menţionate deja, cu o
compoziţie medie şi granulometrie cunoscută. Toţi cei care utilizează amblaje din sticlă şi
sunt potenţiali furnizori de deşeuri de ambalaje pentru preparare trebuie să respecte anumite
norme legate de colectarea şi depozitarea acestor deşeuri pentru ca impurificarea să fie cât
mai mică şi să se reducă astfel costurile de preparare.
19
Soluţii alternative la fabricarea ambalajelor pentru conformarea cu cerinţele europene
(PAL) şi plăci din fibre (MDF) dar în prealabil trebuie supus dezagregării în anumite condiţii
(abur, temperatură ridicată, ados de substanţe chimice). Cele mai eficiente sunt metodele
WKI elaborate de Institutul Wilhelm-Klaidity din Germania, produsele realizate din materie
primă secundară având proprietăţi comparabile cu cele fabricate din fibre sau aşchii de lemn
proaspăt.
Fabricarea plăcilor din aşchii (PAL) folosind lemnul uzat ca materie primă se practică
de peste 20 de ani în Germania şi Italia, în ultima vreme acest tip de fabricaţie extinzându-se
mult (în Italia există spre exemplu o fabrică în care prelucrează exclusiv lemn uzat). Ca
materie primă se pot folosii paleţii, tamburii pentru cabluri şi toate tipurile de ambalaje din
lemn, (de regulă gradul de impurificare al acestora este scăzut).
Utilizarea lemnului uzat la fabricarea plăcilor din fibră (MDF) este de dată mai recentă.
În 1999 a intrat în funcţiune în SUA prima fabrica de MDF (Kafus Industries Ltd/Canfibre)
care utilizează exclusiv lemn uzat ca materie primă şi în perspectivă se vor realiza şi alte
fabrici în SUA şi Olanda în proximitatea zonelor urbane aglomerate. Cerinţele de calitate
pentru materia primă sunt mai mari decât la fabricarea de PAL dar se pot folosi cu succes
paleţii şi tamburii pentru cabluri.
Pregătirea lemnului uzat presupune într-o primă fază zdrobire, separare magnetică,
tocare şi sitare. Urmează o nouă separare a impurităţilor magnetice, separarea impurităţilor
nonmagnetice, separarea fracţiunilor fină (< 2 mm pentru ardere) şi mijlocie (< 4 mm pentru
fabricare PAL) şi extragerea din fracţiunea mijlocie a unor impurităţi (precum nisipul) prin
cernere în curent de aer.
Materialul cernut poate fi utilizat la producţia de plăci din aşchii (PAL) sau după alte
operaţii la obţinerea de plăci din fibră (MDF)
Reciclarea deşeurilor prin metoda Werzalit
Metoda Werzalit reprezintă o soluţie germană de valorificare a deşeurilor reciclabile de
lemn inclusiv ambalaje uzate prin obţinerea de paleţi şi lădiţe de transport. Deşeurile de
ambalaje din lemn sortate pentru eliminarea materialelor străine sunt tocate, se mărunţesc
prin aşchiere şi se usucă. După uscare şi adăugarea adezivului are loc mularea în matriţe.
Avantajele metodei sunt:
9 economia de masă lemnoasă;
9 productivitatea mai mare decât la fabricarea ambalajelor clasice;
9 rezistenţe mecanice şi la factori externi (umiditate), ale produselor, mai bune;
9 fiabilitate ridicată şi grad de reutilizare mai mare al produselor;
9 produsele se realizează exclusiv din deşeuri de lemn.
Compostarea deşeurilor din lemn
Tehnologie pentru realizarea de supercomposturi.
Procesul durează minimum 6 luni. Pentru fabricarea composturilor se foloseşte ca
materie primă coajă de răşinoase proaspătă, epuizat de coajă, coajă de fag, alte deşeuri de
coajă sau rumeguş, lemn mărunţit, frunze. Ca materiale auxiliare se utilizează nutrienţi (uree,
superfosfat, sulfat de magneziu tehnic, borhot) şi activatori (biopreparate obţinute din culturi
pure selecţionate pe medii sintetice, sulfat de magneziu tehnic, borhot).
Consumurile specifice de materii prime şi materiale auxiliare diferă în funcţie de calitatea
produselor şi destinaţia produsului finit. Se recomandă tratarea cu abur cald a materialului
mărunţit, sau prefermentarea deşeurilor în halde libere timp de minim două săptămâni, după
care se procedează la mărunţirea materialului.
Mărunţirea se poate face în una sau două trepte, caz în care moara se echipează cu o
sită pentru material grosier, astfel încât să se obţină minim 80 % material cu granulaţie de 0 -
3 mm. În momentul intoducerii în fermentaţie materialul trebuie să aibă o umiditate de minim
50 % şi maxim 60 %. În cazul unui material cu o umiditate scăzută se va proceda la stropirea
cu apă, ţinând seama şi de aportul de apă prin administrarea nutrienţilor, activatorului şi a
modificatorului de pH.
Compostul poste fi utilizat cu succes în agricultură unde:
9 asigură elementele principale pentru hrana plantelor, în special azot, fosfor,
potasiu, calciu;
9 sporeşte capacitatea de încălzire şi de aerisire a solului;
9 solurile argiloase devin mai permeabile, mai afânate, iar cele afânate şi
nisipoase, mai coezive;
20
Soluţii alternative la fabricarea ambalajelor pentru conformarea cu cerinţele europene
9 îmbunătăţeşte structura solului cu toate urmările favorabile privind dinamica apei,
aerului şi substanţelor hrănitoare din sol, pentru plante;
9 conservă şi refac rezerva de humus din sol.
21
Soluţii alternative la fabricarea ambalajelor pentru conformarea cu cerinţele europene
reciclare de 16 kt-an pentru PET. La nivelul anului 2005 au fost reciclate mecanic 8 kt prin
transformare în fulgi destinaţi exportului.
Procesul de reciclare PET presupune:
9 Recuperarea materialelor colectate în forma utilizabilă în reciclare
(transformarea în măcinatură cu grad corespunzator de puritate);
9 Regenerarea materialului; conversia măcinaturii în granule, utilizabile în
procesarea secundară (regranularea macinăturii);
9 Reconversia propriu-zisă care constă în realizarea de produse din materiale
recuperate (fibre, fire, folii, placi, tevi, butelii de ambalare lichide).
Costurile pentru o instalaţie completă de reciclare mecanică a PET sunt foarte mari,
motiv pentru care deocamdată în ţară nu există şi instalaţii de granulare macinătură. Preţul
unei instalaţii simple, de capacitate mică, pentru spălare şi măcinare, variază între 60.000 $
şi 120.000 $, preţul unei instalatii de spălare şi măcinare performante (capacitate peste 350
kg/h) este cca 500.000 €, iar preţul pentru o instalatie de granulare competitivă pentru
conversia fulgilor curaţi în butelii noi de uz alimentar, este de cca. 800.000 €.
O soluţie performantă o reprezintă tehnologia de reciclare PET prin care buteliile
colectate sunt transformate în granule de înaltă calitate, utilizabile pentru fabricarea de
ambalaje destinate alimentelor. Procesul tehnologic (pe o instalaţie EREMA - Austria)
parcurge două etape principale:
l. Granularea deşeurilor
Fulgii de măcinatură se alimentează în instalaţia de uscare/cristalizare unde are loc
preîncălzirea, uscarea şi cristalizarea. După decontaminare, fulgii de PET, cu viscozitate
adecvată, sunt introduşi în extruder unde materialul este plasifiat, omogenizat, degazat şi
trecut printr-un filtru fin prevăzut cu sistem automat de autocurăţire, programabil. Filtrul
elimina contaminarea reziduală mecanică. De la filtru, topitura este transferată la o instalaţie
de granulare. Instalaţia e dotată cu sisteme de măsurare a contaminării care permit controlul
continuu al parametrilor topiturii de PET.
Granulele cristalizate, reciclate, cu viscozitate comparabilă cu a materialului virgin,
obţinute prin acest procedeu, pot fi utilizate pentru a produce din nou butelii din PET. În acest
caz nu mai sunt necesare preuscarea şi precristalizarea.
I. Transformarea fulgilor PET în folie de termoformare
Fulgii de PET sunt convertiţi în folii pentru termoformare (pentru realizarea de pahare,
cupe, capace, blister etc.) fără a fi necesară regranularea.
Prin utilizarea unei combinaţii de extrudere, se pot realiza filme multistrat. Operaţia de
acoperire utilizată în prezent pentru realizarea filmelor din materiale reciclate nu mai e
necesară.
Principalele avantaje ale procesului sunt:
9 Economicitatea investitiei;
9 Eficienţă energetică;
9 Mentenanţă redusă;
9 Fiabilitate ridicată;
9 Flexibilitate în adaptarea la cerinte de produs;
9 Cuplare facila la tehnologii de aval multiple.
Reciclare chimică a ambalajelor din material plastic
Reciclarea chimica a ambalajelor din materiale plastice, permite fie refacerea
materialului plastic pentru un nou ciclu de fabricatie în care devine un nou ambalaj, fie
descompunerea şi integrarea sa în produse ale industriei chimice.
In reciclarea chimică produsul e descompus în monomeri sau oligomeri, iar apoi
sintetizat în material, prin urmare nu se pune problema calităţii deşeului, dar procedeul este
costisitor.
Sortarea prin dizolvare sau disoluţie termodinamică este o tehnologie nouă cu
perspective mari datorită eficienţei sale economice şi calitaţii deosebite a polimerului reciclat.
Tehnologia se bazează pe faptul că polimerii sunt solubili în xilen la temperaturi relativ
mici (polistirenul este solubil în xilen la temperatura camerei, polietilena de joasă densitate la
75 ºC, polietilena de înaltă densitate la 105 ºC, polipropilena la 118 ºC, policlorura de vinil la
138 ºC, polietilentereftalat la 142 ºC).
22
Soluţii alternative la fabricarea ambalajelor pentru conformarea cu cerinţele europene
În perspectivă în SUA este prevăzută o investiţie de 25 mil. $ pentru o instalaţie cu
capacitatea de 20.000 tone/an care va recicla PET la preţul de 0,65 €/kg (faţă de 1,05 €/kg în
cazul reciclării mecanice). Această tehnologie implică însă valori mari de investiţie.
Printre metodele de reciclare chimică se pot cita:
9 Piroliza sau cracarea sub vid la temperaturi sub 600 ºC cu obţinerea unui
amestec de hidrocarburi gazoase şi lichide;
9 Hidrogenarea deşeurilor plastice la 400-500 ºC cu obţinerea unor produse lichide
utilizabile în rafinărie;
9 Gazeificarea de deşeuri plastice la 1600 ºC cu obţinerea de gaz de sinteză,
utilizat în producţia de metanol sau amoniac.
În tabelul 3 sunt prezentate diferite procedee de reciclare chimică, tipurile de deşeuri la
care se pot utiliza acestea, etapele parcurse şi produsul obţinut.
Tabelul 3
Procedeu Concepţie Tip deşeu
Transesterificare Producerea PET în monomer şi repolimerizare în amestec de PET
polioli utilizaţi în obţinerea de spume poliizocianurate
Transesterificare Degradarea PET în plastifianţi pentru PVC amestec de PET
Rafinare Cracarea de deşeuri plastice şi conversia în termoplastice
hidrocarburi
Rafinare Conversia deşeurilor plastice în hidrocarburi termoplastice
Rafinare Producţia de petrol brut poliolefine
Hidrogenare Cracare la înaltă presiune a deşeurilor plastice şi termoplastice
conversia în hidrocarburi
Hidroliză Extrudare dublu-snack şi conversia PU în polioli spumă poliuretanică
Glicoliză Destrucţia parţială a PET în monomer sticle de PET
Metanoliză Destrucţia totală a PET în monomer amestec de PET
Metanoliză Destrucţia totală a PET în monomer sticle de PET
23
Soluţii alternative la fabricarea ambalajelor pentru conformarea cu cerinţele europene
Tabelul 4
Valoare calorifică
Material
MJ/Kg)
Plipropilenă 44
Poetilenă 43
Polistiren 40
PET 33
Gaz natural 52
Petrol 42
Cărbune 29
Eventualele emisii toxice sunt reduse, masele plastice reprezentând 5-10 % din masa de
combustie, iar termocentralele pe cărbuni sunt dotate sau vor fi dotate în curând cu filtre
ecologice.
În Romania pot fi valorificate energetic peste 300 kt/an deşeuri de mase plastice. La
valorificarea energetică nu se impun analize fizico-chimice preliminare, este necesară doar
tocarea mecanică a deşeurilor de ambalaje din material plastic, cu un consum energetic
relativ redus. La tocarea deşeurilor de materiale plastice pot fi utilizate tehnologii moderne
cum este tehnologia laserilor industriali sau maşini de tocat cu elemente active din carbură
de wolfam şi cobalt obţinute prin sinterizare. Optimizarea procentului de ambalaje de mase
plastice din amestecul combustibil se poate face după analiza gazelor de combustie
rezultate.
In conformitate cu catalogul Aldrich 1994-1995, polietilen tereftalat (PET), polietilena de
joasă şi înaltă densitate (LDPE; HDPE) şi polipropilena (PP) fac parte din categoria
polimerilor care nu prezintă probleme în ceea ce priveşte amestecul total sau parţial cu
solvenţi şi incinerarea lor. In ceea ce priveşte PVC există probleme datorate inflamabilităţii şi
posibilităţii apariţiei dioxinei care este un gaz toxic.
Datorită puterii lor calorifice mari, materialele plastice ameliorează randamentul
energetic al arderii deseurilor menajere. Energia astfel recuperată este utilizată pentru
încălzire şi la producerea electricităţii. Anual se economiseşte astfel în Franţa echivalentul a
300.000 tone de petrol.
Valorificare prin compostare şi biodegradare
Pentru ca un polimer să fie component într-un compost, trebuie să fie biodegradabil.
Proprietate care se poate obţine prin:
9 utilizare de bloc polimeri sintetici şi adăugare de componenţi biodegradabili sau
fotooxidabili, (soluţia cea mai economică);
9 schimbarea structurii chimice introducînd grupări hidrolizabile sau oxidabile;
9 utilizare de biopolimeri;
9 construire de structuri hidrolizabile (poliesteri, polianhidride, policarbonaţi).
Cea mai eficientă şi puţin poluantă metodă de transport a rezidiilor organice la locul de
compostare este folosirea ambalajelor tip sac, care pe parcursul procesului, se degradează
împreună cu rezidiile organice, sub acţiunea factorilor de mediu.
Folosirea în realizarea de ambalaje a materialelor plastice biodegradabile oferă o
alternativă viabilă pentru distrugerea deşeurilor, cu impact minim asupra mediului. Ele pot
avea diverse aplicaţii în medicină, agricultură, industria auto, ambalaje, etc.
Materialele plastice biodegradabile se pot realiza prin:
9 obţinerea de amestecuri polimerice total biodegradabile, reprezentate de
amestecuri polimerice ce conţin amidon, colagen sau alt biomaterial;
9 obţinerea de compozite polimerice parţial degradabile, care conţin cel puţin un
polimer sintetic de preferat atacabil enzimatic şi o componentă naturală, de tipul
amidonului, celulozei etc.
Din primul tip de materiale se pot realiza materiale plastice degradabile în care materiale
plastice tradiţionale, derivate petrochimice, se înlocuiesc, cu polimeri ieftini, regenerabili,
obţinuţi din produşi naturali. Din al doilea tip de material se poate utiliza ca polimer sintetic
nebiodegradabil polietilena de joasă densitate, utilizată pe scară largă în ambalaje.
24
Soluţii alternative la fabricarea ambalajelor pentru conformarea cu cerinţele europene
Polietilena, poate deveni partial biodegradabilă prin iniţierea degradării termo sau
fotooxidative a polimerului cu ajutorul unor pro-oxidanţi/substanţe fotosensibile (ulei vegetal
sau săruri ale metalelor tranziţionale). Are loc astfel fragilizarea filmului polimeric. Lanţul
polimeric trebuie fragmentat în părţi suficient de mici (cu greutate moleculară de 500-600)
pentru a fi atacate/distruse de microorganismele din sol. Prin utilizarea unor antioxidanţi
(care inhibă procesul de degradare oxidativă), se poate regla raportul antioxidant/prooxidant
astfel încât materialul obţinut să se degradeze după perioade controlate de timp. Pentru
astfel de aplicaţii sunt necesare materiale plastice care se fragmentează şi/sau se
biodegradează sub acţiunea factorilor de mediu.
Din acest tip de material se pot obţine folii, ambalaje (saci menajeri/de gunoi
biodegradabili) şi alte produse biodegradabile, utilizând materii prime naturale, regenerabile,
de tipul amidonului, sursă naturală regenerativă, ieftină şi disponibilă în cantităţi mari.
Materialele plastice degradabile pot fi descompuse prin tehnologii controlate, prin
compostare sau fermentare în instalaţii special construite. Este esenţial ca materialele
plastice să fie complet biodegradate sub acţiunea microbiană, fără să fie afectată calitatea
compostului. În acelaşi timp, materialele plastice trebuie să fie capabile să satisfacă toate
cerinţele până la sfârşitul duratei de viaţă a produsului.
25
Soluţii alternative la fabricarea ambalajelor pentru conformarea cu cerinţele europene
Conform evaluării realizate de către Patronatul industriei de celuloză şi hârtie –
ROMPAP Bucureşti, în anul 2005 gradul de reciclare a maculaturii din hârtii şi cartoane a
fost de 55,6 %, iar gradul de colectare/ recuperare de cca. 40 %. Aceste cifre se situează
peste valorile ţintă stabilite de HG 621/2005 pentru anul 2006. Colectarea şi sortarea
maculaturii se face de către agenţi economici specializaţi. Din păcate nu se respectă
sortarea pe grupe, conform standardului SR EN 643:2003, ceea ce determină agenţii
economici să-şi elaboreze caiete de sarcini.
Cantităţile reciclate de ambalaje din hârtie şi carton provin în cea mai mare parte de la
operatorii economici şi într-o mai mică măsură de la populaţie. Colectarea selectivă trebuie
extinsă la nivelul populaţiei, deoarece o cantitate mare de hârtie şi carton poate fi recuperată
din acest sector. În prezent există pubele de capacităţi 1,1 m3 şi chiar mai mici, amplasate în
diferite zone, pentru colectarea separată a acestor deşeuri de către agenţii de salubritate.
Deoarece sortarea şi colectarea maculaturii, nu se face conform standardului, apar
componenţi care crează probleme la reciclare (benzi adezive, sârmă şi clame metalice etc).
Eliminarea acestor componenţi se realizează în fazele de destrămare şi sortare pe instalaţia
de fabricare a hârtiei pentru carton ondulat.
Procesul de reciclare a maculaturii realizat pe instalaţia de la S.C Vrancart SA Adjud
constă în prepararea pastei, (respectiv obţinerea fibrei secundare, materia primă în
tehnologia de fabricaţie a cartonului ondulat) care cuprinde: destrămare, epurare grosieră,
îngroşare, stocare, epurare fină. Epurarea, sortarea şi măcinarea, urmează să imprime
fibrelor caracteristicile cerute şi puritatea solicitată.
Destrămarea maculaturii se realizează în 2 hidrapulpere cu funcţionare continuă, cu apa
grasă din circuit. Componenţii din deşeul de ambalaj, alţii decît hârtia (sârma, clame
metalice, sfori, folii de material plastic sub formă de toron), care pot avea efecte nedorite în
procesul de reciclare şi de fabricaţie pe instalaţie, se îndepărtează cu ajutorul unui dispozitiv
de extracţie tip Ragger. Cele două hidrapulpere ale instalaţiei sunt echipate cu un aparat de
destrămare sub presiune (Hydrapurge tip 24F 950) şi cu un sortizor de refuzuri cu sită
cilindrică (TROMMEL) pentru a mări capacitatea de destrămare a refuzurilor uşoare şi a
facilita eliminarea acestora din pastă.
Epurarea grosieră a pastei destrămate se face în două epuratoare de înaltă
consistenţă, unde se separară impurităţile grele (pietriş, nisip, capse, ace, agrafe). Acceptul
de la epuratoare este trimis la o cutie de nivel constant, care alimentează cele două
separatoare de refuzuri uşoare (SEPARPLAST). Refuzul colectat de la separatoarele de
mase plastice se trimite la un sortizor vibrator, care prelucrează şi refuzurile de la
centrisortere. Acceptul de la separplast este diluat cu apă grasă de la îngroşarea maculaturii
şi intră la prima treaptă de sortare grosieră pe două centrisortere, echipate cu site cu ochiuri
cu diametrul de 3,5 mm. Acceptul de la aceste sortizoare trece la treapta a doua de sortare,
în centrisorterul cu găuri cilindro-conice de 1,5/2,5 mm.
Refuzurile de la sortarea grosieră sunt prelucrate pe un sortizor vibrator, iar acceptul se
trimite la două filtre îngroşătoare, pentru crşterea consistenţei la 3-3,5 % după care se
stochează într-un rezervor de material intermediar.
Epurarea fină se realizează pe o baterie de centriclinere şi trei centriscrinere.
Sistemul de sortare şi epurare prezentat, conduce la obţinerea unei paste de maculatură
cu puritate avansată. Prin această tehnologie de sortare şi epurare se elimină din circuit
componenţii care nu sunt îndepărtaţi la colectarea şi sortarea maculaturii. Deşeurile solide
de la sortarea maculaturii se depozitează în halde, de unde sunt preluate de agenţi
economici care se ocupă cu valorificarea acestora.
Valorificarea prin ardere şi biodegradare
În prezent în România valorificarea deşeurilor de ambalaje din hârtie şi carton se face
prin reciclare în procesul de fabricare a hârtiei şi cartoanelor. Valorificarea prin ardere şi
biodegradare nu se practică în ţară.
Valorificarea prin ardere cu recuperare de energie se face în special la deşeurile din
hârtii şi cartoane speciale (hârtii metalizate, hârtii acoperite cu polietilenă, ceruri, hârtii
bituminate, cartoane tetrapak). În ţară nu se valorifică aceste deşeuri datorită consumului
relativ mic şi a lipsei instalaţiilor de incinerare. Valorificarea prin incinerare cu recuperare de
energie, se face într-un număr limitat de instalaţii din Europa.
26
Soluţii alternative la fabricarea ambalajelor pentru conformarea cu cerinţele europene
O metodă alternativă de valorificare a deşeurilor de ambalaje uzate (care nu au calitate
corespunzătoare pentru reciclare), constă în valorificarea organică, care poate fi avută în
vedere pentru viitor. Ambalajele din hârtie şi carton sunt biodegradabile, deoarece sunt
alcătuite din constituienţi de natură organică şi anume: maculatura brută (fibre secundare
reciclabile), amidon, aditivi de încleiere (clei de colofoniu sau amidon). Conţinutul de metale
grele din aceste ambalaje este sub limita prevăzută în legislaţie respectiv ≤ 100ppm.
Valorificarea organică a ambalajelor uzate din hârtie şi carton constă în depozitarea
acestora în halde pentru producerea compostului, care poate fi utilizat în agricultură.
Aspecte privind valorificarea organică prin biodegradare a ambalajelor din hârtie şi carton au
fost studiate la nivel de laborator, dar nu se aplică în cadrul sectorului de celuloză şi hârtie.
27
Soluţii alternative la fabricarea ambalajelor pentru conformarea cu cerinţele europene
Oţelul şi aluminiul se pot separa din deşeurile menajere dacă există instalaţii de sortare
care pot separa metalele. Separarea oţelului se bazează pe proprietăţile sale magnetice, în
timp ce aluminiul se separă prin intermediul curenţilor Foucault.
Destinate sidergurgiei, deşeurile de oţel sunt măcinate şi purificate în acest scop. În
uzine specializate, aluminiul se macină şi el pentru a fi apt de topire. Materialele feroase se
introduc în furnale înalte sau adăugate fontei de furnal înalt în proporţie de 40 %. Dacă se
utilizează cuptoare electrice, se poate retopi numai materialul reciclat. Aluminiul se topeşte în
cuptoare speciale.
Soluţii alternative de preparare a deşeurilor din metal pentru recuperare.
Nu există încă în România o infrastructură separată de colectare a deşeurilor din doze
metalice. Acestea sunt colectate în amestec cu deşeurile menajere. Alte deşeuri metalice se
pot colecta la centrele de colectare a materialelor reciclabile, însă numai dacă este vorba de
cantităţi mari. Centrele se pot regăsi în anexele Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor.
Infrastructura de colectare şi prelucrare pentru dozele metalice poate fi dezvoltată doar la
nivel local din considerente de costuri de transport. Centrele de colectare şi firmele
interesate în cumpărarea deşeurilor din doze metalice ar trebui să accepte toate dozele
lipsite de contaminanţi. Deşeurile de doze metalice aduse la instalaţiile de reciclare pot fi
contaminate cu alimente care uzează echipamentelor utilizate la sortarea şi prelucrarea
acestor materiale.
Deşeurile trebuie compactate şi balotate conform specificaţiilor centrelor de reciclare la
care se livrează aceste deşeuri în vederea prelucrării.
Dozele metalice ar trebui colectate şi în marile centre comerciale (poate fi spre exemplu
preluat sistemul utilizat cu succes în Germania pentru ambalaje din sticlă, doze din metal şi
ambalaje din material plastic, în marile magazine dotate cu „automate” care recunosc şi
preiau ambalajele goale ale produselor comercializate în magazin, eliberând un bon pentru
contravaloarea depozitului) cu aplicarea sistemului depozit (rambursarea costului
ambalajului) cum se practică în unele ţări europene.
Dozele aduse la centrele de colectare trebuie concasate, balotate şi transportate la
unităţile centrale de procesare sau instalaţiile de recuperare. În instalaţiile de recuperare,
cutiile zdrobite sunt în primul rând încălzite pentru îndepărtarea umidităţii şi apoi sunt
încărcate într-un cuptor de retopire. Metalul topit se transformă în lingouri, care se transferă
la altă unitate de procesare şi trase în foi subţiri. Foile pot fi refolosite în industrie pentru
diferite utilităţi, în funcţie de cererea pieţei. Se poate reduce astfel, semnificativ utilizarea
resurselor naturale în procesul de obţinere a lingourilor, respectiv foilor metalice.
Fabricarea dozelor din aluminiu în Romania este de dată relativ recentă şi este de
aşteptat ca acest ambalaj să capete o utilizare mai mare. Compania Can-Pack care a pus în
funcţiune lângă Bucureşti o linie tehnologică pentru obţinerea dozelor de aluminiu a declarat
că intenţionează să se implice şi în reciclarea cutiilor. Conform declaraţiilor preşedintelui
companiei se intenţionează punerea la punct în circa 2 ani a unui sistem de reciclare în toată
ţara şi care va avea ca obiectiv colectarea a jumătate din dozele livrate.
Specialiştii din Uniunea Europeană au început să utilizeze de câţiva ani analiza cost-
beneficiu (CBA) pentru evaluarea paşilor făcuţi în implementarea Directivei 94/62/EC în
Statele Membre şi pentru revizuirea sarcinilor legate de implementare în următoarele etape.
Deşi acest tip de analiză se aplică de multă vreme în SUA nu există încă o metodologie
standardizată.
Analiza cost-beneficiu este un instrument relativ nou, încă insuficient pus la punct mai
ales când este utilizat pentru evaluarea impactului asupra mediului (şi cel social) şi poate
constitui doar o sursă de informaţii pentru procesul de decizie. In analiza cost beneficiu
impactul asupra mediului în diferitele etape ale ciclului de viaţă al ambalajului, a fost
cuantificat valoric pe baza unor date din literatură susţinute de evaluări tehnice. Aşa cum
recunosc specialiştii, autori ai acestor analize, există un mare grad de incertitudine şi
dificultate în stabilirea unor valori exacte pentru diferite tipuri de impact.
Cu toate acestea, se consideră că indiferent de aceste incertitudini, respectivele evaluări
ale impactului reprezintă cele mai bune informaţii disponibile pentru cei care iau deciziile
28
Soluţii alternative la fabricarea ambalajelor pentru conformarea cu cerinţele europene
politice. Altfel spus analiza cost/beneficiu prezintă o imagine brută a raportului şi a ordinului
de mărime al beneficiilor pentru mediu şi al costurilor măsurilor luate în scopul protecţiei
mediului [10].
Conservarea resurselor şi limitarea cantităţii de deşeuri, principalul scop urmărit prin
implementarea Directivei 94/62/EC, implică optimizarea sistemului din care fac parte
ambalajele, în întregul său. In studiu s-au parcurs principalele etape ale ciclului de viaţă al
ambalajului din perspectiva conformităţii cu cerinţele esenţiale şi au fost propuse soluţii
pentru ca ambalajele introduse pe piaţă în România să respecte cerinţele esenţiale ale
Directivei 94/62/EC. Pentru soluţiile propuse, în limita constrângerilor legate de informaţiile
disponibile, timpul disponibil şi bugetul proiectului au fost evaluate costurile şi beneficiile
implementării acestora.
Conform metodologiei utilizate de experţii europeni analiza ciclului de viaţă este utilizată
pentru determinarea impactului sistemului asupra mediului. Se stabilesc intrările şi ieşirile din
sistem şi contribuţia potenţială din punct de vedere al impactului asupra mediului.
Se realizează apoi pe baza nivelului potenţial de impact asupra mediului o cuantificare
pentru diferitele tipuri de emisii de referinţă.
Spre exemplu, emisia de referinţă pentru încălzirea globală este CO2, în consecinţă
factorul aplicat pentru CO2 este 1. Alte emisii care contribuie la formarea de CO2 sunt
cuantificate prin echivalenţă cu CO2 .
Spre exemplu efectul 1kg de emisii în cazul metanului este de 21 de ori mai mare decât
efectul 1 kg de CO2. Prin urmare factorul pentru metan este 21.
Pe baza acestor factori se face şi cuantificarea valorică prin asocierea unei valori
economice fiecărei categorii individuale de impact.
Incălzirea globală este evaluată pe bază de echivalent în CO2. La baza stabilirii unei
valori asociate se află cifrele din studiul referitor la „Schimbări Climatice 1995 –Anexa 4”[1].
Pe baza datelor din acest studiu valoarea economică asociată dioxidului de carbon este de
13,44 €/tonă CO2.
Acidifierea este cuantificată în acid echivalent (H+). Cuantificarea valorică a impactului
este de 8,7 €/kg acid echivalent, ceea ce revine la 0,27 €/kg SO2.
Pentru transport în mod similar au fost cuantificate valori prin corelarea cu nivelul
emisiilor, potenţialele accidente etc. exprimate în autovehicol km echivalent.
Valoarea este de 85,5 €/1000 km autovehicol echivalent.
Poluarea sonoră asociată transportului este legată în special de zgomotul produs de
maşinile grele şi respectiv de disconfortul creat celor care locuiesc/lucrează în apropierea
unui drum principal pe care circulă camioane şi care include dificultăţi în comunicare,
scăderea concentrării, condiţii improprii de somn. Valoarea este în acest caz de 2-3 €/1000
km.
Aceste date au fost avute în vedere şi în cadrul analizei cost/beneficiu din prezentul
studiu.
Somajul reprezintă un cost social dacă nu este vorba de un somaj voluntar. El trebuie
avut în vedere dacă se creează locuri de muncă prin care se reduc costurile sociale (rata
şomajului în Romania în anul 2005 - 6,3 %).
Din cauza constrângerilor legate de timpul disponibil şi bugetul proiectului a fost
necesar, ca în fiecare etapă a ciclului de viaţă analizată, să se facă o serie de ipoteze de
lucru.
29
Soluţii alternative la fabricarea ambalajelor pentru conformarea cu cerinţele europene
9 Analiza cost/beneficiu pentru reutilizarea buteliilor versus butelii de unică
folosinţă este favorabilă reutilizării în ipoteza analizată de transport pe distanţa de 100 km
pentru reîntoarcerea buteliilor din sticlă la cel care execută umplerea;
9 Costurile legate de valorificarea deşeurilor de ambalaje din sticlă ca material
depăşesc cu 12,5 % beneficiile care rezultă din reciclarea acestora.
30
Soluţii alternative la fabricarea ambalajelor pentru conformarea cu cerinţele europene
9 Pentru volumul de produs ambalat analizat de 50 l, reducerea consumului de
materie primă este de 26 g/1 kg de materie primă;
Beneficiul utilizării materialelor plastice biodegradabile (pe bază de polimeri sintetici şi
naturali) derivă reducerea costurilor (polimerii din categoria petrochimică au un preţ de 4-5
ori mai mare) şi din reducerea impactului asupra mediului prin economie de resurse
petrochimice, diminuarea intervenţiei în peisaj, păstrarea destinaţiei terenurilor agricole,
realizarea unui bilanţ avantajos al bioxidului de carbon în natură etc.
9 Realizarea şi utilizarea de material plastic biodegradabil este fezabilă, asigurând
rezultate financiare bune, raportul cifra de afaceri/valoare investiţie fiind de circa 8:1;
9 Varianta FBB –folie parţial biodegradabilă pe bază de polietilenă şi amidon este
mai fezabilă, dar varianta FBA - folii total biodegradabile pe bază de alcool polivinilic şi
amidon, asigură biodegradabilitatea totală în mediu a foliilor;
Analiza tehnico-economică în cazul reciclării deşeurilor de ambalaje din mase plastice
evidenţiază faptul că reciclarea chimică implică cheltuielile cele mai mari. Reciclarea
mecanică are costuri ceva mai mici iar cea mai eficientă valorificare este cea energetică.
Incinerarea maselor plastice în amestec cu cărbunele este cea mai avantajoasă (la
incinerarea maselor plastice fără alt adaos costurile cresc datorită instalaţiilor de neutralizare
a emisiilor de gaze)
Obţinerea materialului plastic reciclat, materie primă secundară, implică cheltuieli de
sortare, triere limitată, condiţionare (mărunţire/ tocare), valorificare a materialului obţinut.
Pentru a evalua eficienţa procedeului de reciclare ales costurile materiilor prime secundare
obţinute trebuie raportate la preţurile materiei prime virgine.
Pe plan mondial cei mai importanţi reciclatori sunt marile firmele producătoare de
ambalaje din materiale plastice care îşi reciclează propriile deşeuri. Procedeul de reciclare
utilizat depinde de legislaţia ţării în care aceasta se face şi de tipul subproduselor de
reciclare (toxicitatea acestora).
31
Soluţii alternative la fabricarea ambalajelor pentru conformarea cu cerinţele europene
6. CONCLUZII
• In ceea ce priveşte standardele române, armonizate cu cele europene care se referă
la implementarea Directivei 94/62/CE, acestea sunt insuficient cunoscute şi nu funcţionează
deocamdată un sistem de control aşa cum prevede HG621/2005 care să impună
cunoaşterea şi aplicarea lor;
• Există pe piaţa din România amabalaje care îndeplinesc cerinţele privind fabricarea şi
compoziţia dar în paralel există şi ambalaje care nu îndeplinesc unele din aceste cerinţe;
• In Uniunea Europeană s-a acumulat deja o experienţă bogată în aplicarea cerinţelor
Directivei 94/62/CE şi pe baza analizei rezultatelor obţinute s-au reorientat direcţiile de
acţiune; este bine ca această experienţă să fie bine cunoscută şi folosită de cei implicaţi în
luarea deciziilor;
• Dacă ţinem cont că statelor membre le-a fost necesară o perioadă atât de mare de
timp pentru a obţine rezultatele prezente, trebuie pornit de la premiza că în România paşii
pentru implementare vor fi mici dar trebuie să înceapă să fie făcuţi;
• Orientarea prezentă în Uniunea Europeană este spre mărirea ponderii ambalajelor
reutilizate, pe cât posibil în condiţii de eficienţă;
• Sistemele de reutilizare eficiente implică o foarte bună evaluare a distanţei maxime
de transport totuşi reutilizarea trebuie avută în vedere ca alternativă la reciclare sau
depozitare finală ori de câte ori acest lucru este fezabil;
• Prima problemă legată de reciclare, valabilă pentru toate tipurile de materiale
analizate rămâne sistemul de colectare
- Se bazează în primul rând pe colectarea de la agenţii economici şi nu implică
decât în mică măsură populaţia
- Deşeurile sunt colectate în condiţii necorespunzătoare şi nu respectă normele
chiar dacă acestea există;
- Nu se respectă în totalitate reglementarea privind marcarea ambalajelor pentru a
facilita reciclarea
- Este necesară o activitate mai susţinută de informare în legătură cu posibilitatea
şi implicaţiile participării la colectarea selectivă a deşeurilor.
• A doua problemă legată de reciclare sunt costurile implicate şi diminuarea acestora
se poate face prin:
- Colectarea selectivă a deşeurilor;
- Alegerea celui mai eficient procedeu pentru un anumit tip de deşeu;
- Corelarea capacităţii instalaţiilor de preparare a deşeurilor cu sursele de deşeuri
şi potenţialii utilizatorii pentru a putea fi folosită la maximum;
- Preţul materiei prime secundare trebuie să fie competitiv, comparativ cu cel al
materiilor prime primare sau subvenţionat într-o primă etapă de către stat;
- Materia primă secundară rezultată din valorificarea ca material trebuie să fie
însoţită de un certificat de calitate prin care să se garanteze respectarea
normelor de calitate în vigoare pentru acest tip de material.
Pentru toate tipurile de materiale toate cele 3 componente, respectiv reducerea la
sursă, reutilizarea şi valorificarea (ca material, energetic sau biologic) sunt soluţii pentru
diminuarea consumurilor de resurse şi a impactului asupra mediului înconjurător de multe ori
chiar foarte semnificative.
32
Soluţii alternative la fabricarea ambalajelor pentru conformarea cu cerinţele europene
Bibliografie
1 Al 6-lea program de Acţiune pentru Mediu 2001-2010, Viitorul nostru – alegerea noastră
2 Planul de implementare pentru Directiva 94/62/CE privind ambalajele şi deşeurile de
ambalaj, amendată prin Directiva 2004/12/CE, iunie 2004
3 Interpretarea datelor de raportare a ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje pentru anul 2003
4 Interpretarea datelor de raportare a ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje pentru anul 2004
5 Directiva 94/62/EC privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje
6 Hotărârea de Guvern nr. 621 din 23 iunie 2005 privind gestionarea ambalajelor şi a
deşeurilor de ambalaje
7 SR EN 13428 Ambalaje – Cerinţe specifice fabricării şi compoziţiei. Prevenire prin
reducerea la sursă
8 www.stirom.ro
9 SR EN 13429 Ambalaje - Reutilizare
10 RDC Environment, PIRA - Evaluation of costs and benefits for the achievement of reuse
and recycling targets for the different packaging materials in the frame of the packaging and
packaging waste Directive 94/62/EC – March 2003
33