You are on page 1of 7

Academia Fortelor Terestre

Nicolae Balcescu, Sibiu

Referat:

Contabilitate Generala

Tema:

Contul profit si pierdere

Autor: Sd. Huseras Alin Teodor

Asistent universitar: Clenci Elena

Specializare: M.E.F.

1
Grupa: 19B

Contul de profit şi pierdere (contul de rezultate)

Contul de profit şi pierdere este o listă a cheltuielilor şi veniturilor întreprinderii, clasificate


după anumite criterii.
Veniturile reprezintă creşteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul exerciţiului
financiar sub formă de: intrări sau creşteri ale valorii activelor sau descreşteri ale datoriilor, care se
materializează în creşteri de capitaluri proprii (altele decât cele rezultate din contribuţia acţionarilor).
Cheltuielile reprezintă diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul
exerciţiului financiar sub formă de: ieşiri sau scăderi ale valorii activelor sau creşteri ale datoriilor, care
se materializează în reduceri de capitaluri proprii (altele decât cele rezultate din distribuirea lor către
acţionari).
Criteriul de recunoaştere a veniturilor şi cheltuielilor în contul de profit şi pierdere este cel al
contabilităţii de angajamente. Aceasta înseamnă că în contul de PP al exerciţiului curent sunt cuprinse
cheltuielile angajate în cadrul exerciţiului nu cheltuielile plătite; referitor la venituri sunt cuprinse
veniturile dobândite nu veniturile încasate.
Ex1: dacă în cursul exerciţiului N există venituri din vânzarea de mărfuri în sumă de 10.000.000lei, din
care încasate 8.000.000lei, în contul de profit şi pierdere va fi recunoscută suma 10.00.000lei, drept
venituri din vânzări de mărfuri.
Ex2: dacă în cursul exerciţiului N există cheltuieli cu salariile datorate personalului în sumă de
50.000.000lei, din care plătite 48.000.000lei, în contul de profit şi pierdere va fi recunoscută suma
50.00.000lei, drept cheltuieli cu salariile.

În cadrul contului de PP se pot folosi două criterii pentru clasificarea cheltuielilor şi veniturilor
şi anume: natura şi respectiv destinaţia lor.
A: În funcţie de natura lor, adică de felul resurselor folosite:
Cheltuielile se împart în:
- cheltuieli materiale: mp., mc., mărfuri
- cheltuieli privind lucrările şi serviciile primite de la terţi
- cheltuieli cu impozitele şi taxele
- cheltuieli cu personalul
- alte cheltuieli de exploatare
- cheltuieli cu dobânzile, diferenţe nefavorabile de curs valutar, sconturile acordate
- alte cheltuieli financiare
- cheltuieli extraordinare (datorate incendiilor, cutremurelor, etc.)
Veniturile se împart astfel:
- venituri din vânzarea produselor şi mărfurilor
- venituri din lucrări şi servicii
- alte venituri de exploatare
- venituri din dobânzi, dividende, diferenţe favorabile de curs valutar, sconturi primite
- alte venituri financiare
- venituri extraordinare (despăgubiri primite pentru calamităţi)

B: În funcţie de destinaţie, adică în raport de funcţiile întreprinderii, cheltuielile se împart în:

2
- chelt. de producţie
- chelt. generale de administraţie
- chelt. de desfacere
- chelt. financiare
Veniturile se clasifică ca în cazul prezentat anterior, pentru clasificarea după natură.

Indiferent de criteriul ales (natura sau destinaţia), cheltuielile şi veniturile sunt structurate în
următoarele categorii de activităţi:

a) chelt. şi venituri din activitatea de exploatare, care reprezintă activitatea de bază a întreprinderii.
Exemplu: cumpărarea şi vânzarea de mărfuri la o întreprindere cu specific de comerţ; producţia şi
vânzarea de produse finite la o întreprindere de producţie.

b) chelt. şi venituri din activitatea financiară, care reprezintă cheltuielile angajate şi respectiv
veniturile dobândite din operaţiile financiare: plasamente financiare, diferenţe de curs valutar, dobânzi,
etc.

c) chelt. şi venituri extraordinare, care apar din evenimente întâmplătoare în viaţa unei întreprinderi
(exproprierea unor active, cutremure şi alte calamităţi naturale)

Rezultatul activităţii desfăşurate de o întreprindere se determină pe baza veniturilor şi


cheltuielilor.
Rezultatul poate fi pozitiv (profit când veniturile > cheltuielile) sau negativ (pierdere când
veniturile < cheltuielile).
Venituri – Cheltuieli = Rezultat
Cheltuieli + Rezultat = Venituri
Definiţia elementelor componente
Veniturile reprezintă creşteri de beneficii economice pe parcursul perioadei contabile sub forma
intrărilor sau creşterilor de active sau a reducerilor de datorii, ce au ca rezultat creşteri ale capitalului
propriu, altele decât contribuţiile acţionarilor/asociaţilor la capitalul propriu.
Exemple: - O societate comercială vinde mărfuri in valoare de 20.000 lei pe bază de factură.
- Societatea anulează un provizion pentru litigii.

Cheltuielile reprezintă diminuări de beneficii economice pe percursul perioadei contabile sub


forma ieşirilor sau scăderii valorii activelor sau creşterii datoriilor, ce au ca rezultat diminuări ale
capitalului propriu, altele decât sumele distribuite acţionarilor/asociaţilor.
Exemple: - O societate comercială dă în consum materii prime în valoare de 1.000 lei conform bon de
consum.
- Societatea constituie un provizion pentru garanţii acordate clienţilor în valoare de 40.000
lei.

Formatul contului de profit şi pierdere

3
Reglementările în vigoare prezintă clasificarea cheltuielilor de exploatare după natură în
formatul contului de profit şi piedere. În cadrul notelor explicative, în nota “Analiza rezultatului din
exploatare “ se prezintă şi clasificarea după destinaţie.

NOTA 4
Analiza rezultatului din exploatare
Exerciţiul financiar
Denumirea indicatorului
Precedent Curent
1. Cifra de afaceri netă
2. Costul bunurilor vândute şi al serviciilor prestate (3+4+5)
3. Cheltuielile activităţii de bază
4. Cheltuielile activităţilor auxiliare
5. Cheltuielile indirecte de producţie
6. Rezultatul brut aferent cifrei de afaceri nete (1-2)
7. Cheltuielile de desfacere
8. Cheltuieli generale de administraţie
9. Alte venituri din exploatare
10. Rezultatul din exploatare (6-7-8+9)

În raport de natura lor, veniturile şi cheltuielile se grupează astfel:


1. venituri şi cheltuieli din exploatare
2. venituri şi cheltuieli financiare
3. venituri şi cheltuieli extraordinare.
În contul de profit şi pierdere sunt prezenţi următorii indicatori:
1. rezultatul din exploatare
2. rezultatul financiar
3. rezultatul curent (rezultatul din exploatare+ rezultatul financiar)
4. rezultatul extraordinar
5. rezultatul brut
6. rezultatul net al exerciţiului

Veniturile din exploatare sunt generate de vânzări de bunuri, prestări servicii şi lucrări
executate, producţia stocată (în cazul produselor realizate de societate), producţia imobilizată (în cazul
imobilizărilor produse de societate), de despăgubiri primite, subvenţii pentru investiţii, subvenţii pentru
exploatare şi alte venituri din exploatare.
Cheltuielile de exploatare sunt cheltuieli efectuate pentru realizarea veniturilor din exploatare.
După natura lor, cuprind: cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile, cheltuieli privind
mărfurile, cheltuieli cu lucrări şi servicii furnizate de terţi, cheltuieli cu amortizările, cheltuieli cu
impozite şi taxe, cheltuieli cu ajustări pentru deprecierea/pierderea de valoare, cheltuieli cu
despăgubiri acordate, donaţii şi active cedate, alte cheltuieli de exploatare.
Veniturile şi cheltuielile financiare sunt generate de participaţii, dobânzi, diferenţe de curs
valutar, reduceri financiare (sconturi primite - reduceri primite de societate în cazul achitării datoriilor
comerciale înainte de termenul convenit sau sconturi acordate - reduceri acordate de societate în cazul
încasării creanţelor comerciale înainte de termenul convenit).

4
Veniturile şi cheltuielile extraordinare sunt consecinţa tranzacţiilor ce nu sunt generate de
activităţile curente (ordinare) ale unei întreprinderii. Ele nu apar frecvent sau cu o anumită regularitate
(doar în cazuri foarte rare): exproprierea unor active, calamităţi naturale.

Exemplu
CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE
la data de 31 decembrie 2013
RON
Denumirea indicatorilor Exerciţiul financiar
Precedent Curent
Cifra de afaceri netă* 376.875 452.250
Alte venituri din exploatare 250.000 300.000
VENITURI DIN EXPLOATARE –TOTAL 626.875 752.250
Cheltuieli cu materiile prime 100.000 120.000
Cheltuieli cu materialele consumabile 37.500 45.000
Cheltuieli privind mărfurile 112.500 135.000
Cheltuieli cu salariile personalului 62.000 74.000
Cheltuieli privind asigurările, protecţia socială şi alte cheltuieli 17.825 21.275
cu personalul
Cheltuieli privind energia şi apa 1.687 2.025
Cheltuieli cu întreţinerea şi reparaţiile 25.000 30.000
Cheltuieli poştale şi taxe de telecomunicaţii 188 225
Cheltuieli privind amortizarea imobilizărilor 18.125 21.750
CHELTUIELI DE EXPLOATARE – TOTAL 374.825 449.275
REZULTATUL DIN EXPLOATARE 252.050 302.975
Venituri din dobânzi 3.750 4.500
Venituri din imobilizări financiare cedate 14.125 16.950
VENITURI FINANCIARE – TOTAL 17.875 21.450
Cheltuieli privind sconturile acordate 1.250 1.500
Cheltuieli din diferenţe de curs valutar 2.000 2.400
Cheltuieli privind imobilizările financiare cedate 5.000 6.000
CHELTUIELI FINANCIARE –TOTAL 8.250 9.900
REZULTATUL FINANCIAR 9.625 11.550
RETULTATUL CURENT 261.675 314.525
VENITURI EXTRAORDINARE-TOTAL 0 0
Cheltuieli privind calamităţile 10.250 12.300
CHELTUIELI EXTRAORDINARE-TOTAL 10.250 12.300
REZULTATUL EXTRAORDINAR (10.250) (12.300)
REZULTATUL BRUT 251.425 302.225
Impozitul pe profit 40.228 48.356
REZULTATUL NET AL EXERCIŢIULUI 211.197 253.869

*Cifra de afaceri netă reprezintă veniturile din vânzarea produselor finite, veniturile din vânzarea
semifabricatelor, veniturile din vânzarea produselor reziduale, veniturile din lucrări executate şi

5
servicii prestate, veniturile din studii şi cercetări, veniturile din redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii,
veniturile din vânzarea mărfurilor, venituri din activităţi diverse, venituri din dobânzi înregistrate de
entităţile al căror obiect principal de activitate il constituie leasingul, venituri din subvenţii de
exploatare eferente cifrei de afaceri nete.

SITUAŢIA FLUXURILOR DE TREZORERIE

Informaţii privind capacitatea unei întreprinderi de a genera numerar şi echivalente de numerar


sunt oferite de Situaţia fluxurilor de trezorerie. Această situaţie prezintă încasările şi plăţile din
activităţile de exploatare, investiţii şi finanţare efectuate de o anumită întreprindere într-o anumită
perioadă de gestiune (perioadă de raportare).
Activitatea de investiţii se referă la achiziţia şi vânzarea de active imobilizate.
Activitatea de finanţare se referă la finanţarea întreprinderii prin schimbarea dimensiunii
capitalului propriu şi a datoriilor unei întreprinderi..
Activitatea de exploatare se referă la generarea de venituri pentru întreprindere precum şi la alte
activităţi care nu se încadrează la activitatea de investiţii şi finanţare.

Exemple :
- încasări din vânzarea produselor finite
- încasări din vânzarea unui teren
- salarii plătite
- dividende încasate
- plăţi privind achiziţionarea unui mijloc de transport
- dividende plătite
- încasare credite bancare pe termen lung
- dobânzi plătite
- primire aport de la acţionari în numerar
- cheltuieli cu materii prime
- venituri din vânzarea mărfurilor
- cheltuieli cu amortizarea

SITUAŢIA MODIFICĂRILOR CAPITALULUI PROPRIU

Această situaţie prezintă toate elementele de capital propriu detaliat. Informaţiile vizează
valoarea (soldul) la începutul perioadei, creşterile şi reducerile în cursul perioadei şi valoarea (soldul)
la sfârşitul perioadei.
În vederea prezentării unor informaţii cât mai complete, alături de bilanţ, cont de profit şi
pierdere, situaţia fluxurilor de trezorerie, situaţia modificărilor capitalului propriu se întocmesc şi note
explicative la situaţiile financiare. Aceste note prezintă informaţii privind: metodele de evaluare,
metodele de amortizare, repartizarea profitului, numărul şi structura personalului, scadenţa creanţelor şi
datoriilor etc.
BIBLIOGRAFIE:

1. Conf.Prof.Dr. Traian Nicolae-Bazele Contabilitatii


2. Octavian Bojian - Bazele Contabilitatii

6
3. Negescu Ion - Bazele Contabilitatii
4. Oprea Calin – Bazele Contabilitatii

You might also like