ACTIV

Călătorii geodezice, Istoria Transilvaniei (IX.1)

Postat de Nitu Constantin în Mai 1, 2018 la 4:00pm

Istoria Transilvaniei până la migrația ungurilor

Moto: „Istoria este versiunea evenimentelor trecute asupra cărora oamenii

s-au pus de acord.” (definiție celebră de Napoleon Bonaparte)

Ne-am întrebat noi în postarea anterioară „Al cui este Ardealul?”! Și am

răspuns simplu că e al tuturor celor care locuiesc aici, ba și al prințului
Charles și al altor străini, care au mai multe bunuri imobile cumpărate sau
recuperate, parcele de teren și case, păduri... Dar să vedem noi cam de
unde și din cine se trag ardelenii... Deoarece din cei ce-au trecut pe aici
mulți au rămas și au conviețuit! Teren „gol” nu putea rămâne niciodată! Că
unii „trag spuza pe turta lor”, e o altă
problemă... Transilvania sau Ardeal (în latină Transsilvania sau Transsylvan
ia („terra ultra silvam”), în maghiară Erdély, în germană Siebenbürgen,
în dialectul săsesc Siweberjen, în turcă Erdelistan) este o provincie istorică în
centrul și nord-vestul României. Denumirea germană Siebenbürgen, în
traducere Șapte cetăți, a fost de asemenea tradusă din latina de cancelarie,
atestată fiind ca Septem urbium (1241) respectiv Septemcastris (1248), iar
în 1296 pentru prima dată sub forma Siebenbürgen. Istoriografia slavă a
receptat numele german, numind
ținutul Siedmiogród (în poloneză), Sedmihradsko (în cehă), Семиградье (în r
usă).A fost parte a Regatului dacic (secolele I și II), a Daciei Romane
(secolele II-III), a Imperiului Hun(ic) (secolele IV-V), a Regatului Gepizilor
(secolele V-VI), hanatului (caganatului) Avarilor (secolele VI-IX) și a primului
imperiu bulgar din secolul al IX-lea.

1
Marile migrații în Europa (150-500 d.Hr.)

La sfârșitul secolului al IX-lea, Transilvania de Vest a fost atinsă de

cuceritorii maghiari și mai târziu a devenit parte a Regatului Ungariei, format
în anul 1000. După bătălia de la Mohács din 1526 aparținea Regatului
Ungariei de Est, altă invenție, din care a apărut ca Principatul Transilvaniei.
În cea mai mare parte a secolelor al XVI-lea și al XVII-lea, principatul era
stat vasal Imperiului otoman, dar cu suzeranitate dublă, otomană și
habsburgică. În 1690, habsburgii au intrat în posesia Transilvaniei,
subordonând și coroana maghiară. După 1711 controlul habsburgic al
Transilvaniei s-a consolidat, iar prinții transilvăneni au fost înlocuiți cu
guvernatorii imperiali habsburgici. După compromisul austro-ungar din
1867, statutul separat al Transilvaniei a încetat, fiind încorporată în Regatul
Ungariei (Transleithania) ca parte a Imperiului Austro-Ungar. După primul
război mondial, Transilvania a devenit parte a României. În 1940,
Transilvania de Nord s-a „dat” Ungariei ca rezultat al dictatului de la Viena

2
(pe care ungurii îl denumesc „al doilea premiu…”), dar a revenit iar României
după cel de-al doilea război mondial.

Datorită istoriei, populația din Transilvania este diversă din punct de vedere
etnic, lingvistic, cultural și religios. Din 1437 până în 1848 puterea politică
din Transilvania a fost împărțită între nobilime, în cea mai mare parte
maghiară, „burgării” germani și secui, etniile „privilegiate”. Populația era
formată din români (mereu majoritari), maghiari, secui („însușiți” de
maghiari, inclusiv prin limbă) și germani. Majoritatea populației prezente
este clar românească, însă minoritățile mari (în principal maghiari și romi) își
păstrează tradițiile.

Istoria provinciei poate fi urmărită prin religiile locuitorilor ei. Majoritatea

românilor din Transilvania aparțin bisericii ortodoxe, dar din secolele XVIII-
XX și bisericii greco-catolice românești (găselniță a Imperiului Austriac), care
a avut o influență substanțială. Maghiarii aparțin bisericilor romano-catolice
sau reformate, unii fiind unitarieni. Dintre etnicii germani din Transilvania,
sașii, de care am scris, erau luterani de la reformă, iar șvabii dunăreni
catolici. Uniunea Baptistă din România este al doilea cel mai mare astfel de
organism din Europa. Au apărut adventiștii de ziua a șaptea, iar alte biserici
evanghelice au fost o prezență tot mai mare începând cu 1989. Nici o
comunitate musulmană nu a rămas din epoca invaziei otomane. Ca și în alte
părți, politica antisemită din secolul al XX-lea a vizat populația evreiască din
Transilvania, mult redusă de Holocaust (din greacă ὁλόκαυστον –
holókauston; din holos, „complet” și kaustos, „ars”; în ebraică Hașoa ‫השואה‬,
în idiș Hurben - ‫ )חורבן‬și de emigrare, de această emigrare beneficiind și
germanii….

Istoria antică

Parte a statului dac

3
Regatul dacic în timpul domniei lui Burebista (82 î.Hr.)

Herodot scrie despre agatârși (agathyrsi), care au trăit în Transilvania în

secolul al V-lea î.Hr, popor luxos care se bucura purtând ornamente de aur,
cei care își țineau soțiile „în comun”, astfel ca toți oamenii să fie frați. O
împărăție a Daciei era la începutul secolului al II-lea î.Hr. sub regele Oroles.
Sub Burebista, cel mai mare rege al Daciei și contemporan al lui Iulius
Cezar, împărăția a ajuns la maximum. Zona care constituie astăzi sudul și
centrul Transilvaniei a fost centrul politic al Daciei.

Dacii sunt menționați de Augustus, conform căruia au fost obligați să

recunoască supremația romană. Totuși ei nu prea erau supuși și, mai târziu,
au trecut Dunărea înghețată în timpul iernii și au devastat orașele romane
din Moesia. Dacii au construit cateva orașe fortificate importante, ca
Sarmizegetusa. Dacii erau împărțiți în două clase, aristocrația (tarabostes) și
„poporul” (comati).

4
5
6
„Dacii liberi”, Adrian Păuneascu

Dacia Romană

Dacia Romană

La extensia Imperiului Roman în sudul Dunării dacii au intrat în conflict

deschis cu Roma. În timpul domniei lui Decebal, dacii s-au angajat în mai
multe războaie cu romanii în anii 85 - 89 d.Hr. Romanii au câștigat un
avantaj, dar au fost obligați să facă pace datorită înfrângerii lui Domițian.

7
Dacii au rămas independenți, dar au trebuit să plătească un tribut anual
Romei. dar Decebal a plătit puțin timp tributul și a provocat o revoltă printre
triburi, jefuind coloniile romane de-a lungul Dunării.

Dacii pe Columna lui Traian

8
În anul 101 d.Hr. Traian începe un război îm potriva dacilor, cucerind
Sarmizegetusa Regia și ocupând o parte a țării. Decebal a fost lăsat ca rege
sub protectorat roman. Trei ani mai târziu, dacii s-au răzvrătit și au distrus
trupele romane din Dacia. A doua campanie (105-106) s-a încheiat cu
sinuciderea lui Decebal și transformarea unor părți ale Daciei în provincia
romană Dacia Trajana. Istoria războaielor dacice a fost scrisă de Dio Cassius,
inclusiv cu un comentariu pe Columna lui Traian din Roma.

Lupta pentru Sarmizegetusa Regia a avut loc la începutul verii, în 106, cu

participarea legiunilor II Adiutrix și IV Flavia Felix și a unui detașament
(vexillati) din legiunea VI Ferrata. Dacii au respins primul atac, dar
apeductele din capitala dacică au fost distruse. Orașul a fost incendiat, stâlpii
sanctuarelor sacre au fost tăiați și sistemul de fortificații a fost distrus, dar
războiul a continuat. Prin trădarea lui Bacilis (confident al regelui dac),
romanii au găsit în râul Strei comoara dacilor (estimată de Jerome
Carcopino ca 165.500 kg de aur și 331.000 kg de argint). Ultima bătălie cu
armata împăratului dac a avut loc la Porolissum (Moigrad, în jud. Sălaj).

Porolissum, în comuna Mirșid, județul Sălaj, cu Google maps

Cultura dacică îi încuraja pe soldați să nu se teamă de moarte și se spunea

că ei erau mai mult războinici decât orice altceva. La retragerea sa în munți,
Decebal a fost urmărit de cavaleria romană condusă de Tiberius Claudius
Maximus. Religia dacică a lui considera sinuciderea ca ultima soluție, decât o

9
viață în sclavie, iar dacii care au auzit ultimul discurs al lui Decebal s-au
despărțit și s-au sinucis. Regele a încercat să se retragă din fața romanilor,
sperând că ar putea găsi în munți și păduri mijloacele de reluare a luptei, dar
călăreții romani l-au urmărit îndeaproape. După ce l-au prins, Decebal s-a
sinucis, scena sa de moarte fiind reprezentată pe Columna lui Traian.

Dacia post-romană

Donariul de la Biertan, obiect votiv creștin timpuriu al secolului al IV-lea;

10
inscripția în latină „EGO ZENOVIUS VOTUM POSVI " („Eu, Zenovius, am
oferit acest dar”; donariu [lat donarium] 1 parte a unui templu sau edificiu
antic unde se păstrau ofrandele aduse zeilor. 2 piesă cu caracter votiv<
votiv - care exprimă o făgăduință solemnă față de divinitate; hărăzit,
închinat divinității.. – Din fr. votif, lat. votivus; sursa: DEX '09 2009)

Romanii aveau mine de aur în provincie și au construit drumuri de acces și

forturi (cum ar fi Abrud) pentru a-i proteja. Regiunea a dezvoltat o
infrastructură puternică și o economie bazată pe agricultură, creșterea
vitelor și minerit. Au fost adusi coloniști
din Thracia, Moesia, Macedonia, Galia, Siria și din alte provincii romane
pentru a cultiva terenul, dezvoltând orașe precum Apulum (Alba Iulia) și
Napoca (Cluj Napoca), orașe și sate noi.

Dacii s-au răsculat frecvent, mai ales după moartea lui

Traian. Sarmații și bursii au fost lăsați să se stabilească în Dacia Trajana
după ciocniri repetate între daci și administrația romană. În secolul al III-lea,
presiunile din ce în ce mai mari ale dacilor și vizigoților liberi i-au forțat pe
romani să abandoneze Dacia Trajana. În 271 d.Hr., împăratul
roman Aurelian a evacuat populația romană din Dacia Trajana și și-a mutat
legiunile pe Dunăre în noua Dacia Aureliana din fosta Moesia Superior.
Abandonarea Daciei Trajana este menționată de istoricul Eutropius în Liber
IX din Breviarum. Unii cetățeni romani plecați s-au așezat în interiorul
Moesiei, numind-o Dacia care acum împărțea cele două Moesii din dreapta
Dunării. Câteva informații găsiți în zece cărți, denumite Eutropie, Breviarium
istoriae romana - Liber IX, XV.

O parte din populația creștină (protoromână) a cunoscut o înflorire în

comunități îndependente, evidențiată prin descoperirile ce aparțin secolelor
IV-VII, ca monede romane, secțiuni ale inscripțiilor latine (vezi donariul de la
Biertan), artefacte crestine etc.

Înainte de retragere, romanii au negociat un acord cu goții, popor

germanic răsăritean, prin care Dacia a rămas teritoriu roman, câteva
avanposturi romane rămânând la nord de Dunăre. Thervingii („goții cei
buni”), un trib vizigot, s-a stabilit în partea de sud a Transilvaniei, iar
ostrogoții, popor germanic venit dinspre Marea Baltică, erau stabiliți în stepa
pontico-caspică. Cam în anul 340 d.Hr., Ulfilas a adus arianismul acacian
(monoteisn) la goții din Guthiuda (între Olt și Dunăre), iar vizigoții (și alte
triburi germanice) au devenit arieni.

11
Stepa pontico-caspică

Evul Mediu

Evul mediu timpuriu - marile migrații

Goții au reușit să își apere teritoriul timp de aproape un secol împotriva

gepizilor, vandalilor și sarmaților. Vizigoții nu au reușit să păstreze
infrastructura romană a regiunii. Minele de aur ale Transilvaniei nu au fost
folosite în Evul Mediu timpuriu.

Prin 376 d.Hr., un nou val de asiatici a migrat, hunii, de care am scris pe
larg, a ajuns și în Transilvania, declanșând un conflict cu regatul vizigot.

12
Migrația vizigoților

Fugind din fața hunilor, Fritigern (lider vizigot) a apelat la împăratul roman
Valens în anul 376 pentru a i se permite să se stabilească împreună cu
poporul său pe malul sudic al Dunării. dar a izbucnit o foamete și Roma nu a
putut să le furnizeze alimente sau pământ. Drept urmare, goții s- au
răzvrătit împotriva romanilor timp de mai mulți ani. Hunii au luptat cu alienii,
cu vandalii și cu alte triburi, forțându-i spre Imperiul Roman. Pannonia, după
cum am scris, a devenit centrul imperiului hunic în timpul domniei lui Attila
(435-453 d.Hr.). Dar după moartea lui Attila, imperiul hunic s-a dezintegrat.

În 455 d.Hr., gepizii (sub regele Ardarich) au cucerit Pannonia, permițându-i

să se extindă spre est, stabilindu-se timp de două secole în Transilvania.
Stăpânirea lor s-a încheiat în 567 datorită atacurilor lombarzilor și avarilor.
Foarte puține situri gepide au fost descoperite (e.g. cimitirele din regiunea
Banatului) după 600 d.Hr., gepizii fiind asimilați ca aparținând imperiului
avarilor. Așa că vă dați seama ce amestecuri de populații au fost pe aici ?

13
Regatul gepizilor în Pannonia și Carpați (539-551)

Prin 568, avarii, sub hanul Bayan, au înființat un imperiu în Bazinul Carpatic,
care a durat 250 de ani. În această perioadă slavii au fost lăsați să se
stabilească în Transilvania.

14
Imperiul avar

Avarii au început să se teamă de apariția imperiului francilor condus de

Charlemagne. După un război dintre han și Yugurrus, din 796 până în 803
d.Hr., avarii au fost învinși.

15
Colonii ale primului țarat bulgar în sec. VII

16
Țaratul bulgar în timpul regelui Simeon I cel Mare al Bulgariei, (893-927)

La începutul secolului al IX-lea avarii transilvăneni au fost subjugați de

bulgarii de sub conducerea hanului Krum (han protobulgar în perioada:
796/803 - 814), Transilvania și Pannonia de Est fiind încorporate în primul
țarat bulgar, care se întindea până la Budapesta și Marea Neagră și de la
Nipru (azi în Ucraina) până la Marea Adriatică.

În anul 862, Principele Rastislav din Moravia s-a răzvrătit împotriva francilor
și, după ce a angajat trupe maghiare, și-a câștigat independența. A fost

17
prima dată când trupele expediționare maghiare au intrat în Bazinul
Carpatic. Forțați de bulgari și pecenegi, triburile maghiare au traversat
Carpații din actuala Ucraină jurul anului 896 și se stabilesc în bazinul Tisei,
despre care am scris și noi. Potrivit lui Florin Curta, nu există dovezi că
maghiarii trec Munții Carpați Orientali în Transilvania. Potrivit teoriei
continuității daco-romane, Transilvania era populată de vlahi (români) la
momentul cuceririi maghiare (Previté-Orton Charles William - The Shorter
Cambridge Medieval Hist...). Oponenții acestei teorii afirmă că Transilvania
era puțin locuită de popoarele de origine slavă și de popoare din Imperiul
otoman, adică de vlahi (Madgearu, Alexandru, 2001. Românii în opera
Notarului Anoni. Cluj-Napoca: Centrul de Studii Transilvane, Fundația
Culturală Română. ISBN 973-577-249-3). Momentul cuceririi Transilvaniei
nu este cunoscut. Înfrângerea maghiarilor în bătălia de la Lechfeld din 955 a
pus capăt raidurilor maghiare împotriva Europei Occidentale, dar raidurile în
Peninsula Balcanică au continuat până în anul 970. Dovezile lingvistice
sugerează că, după cucerirea Pannoniei, maghiarii au moștenit structurile
sociale locale ale slavilor panonieni cuceriți. În Transilvania erau obișnuite
căsătoriile între maghiari și elita slavă sau valahă, exemplul cel mai bun fiind
între Zoltan și fiica lui Menumorut, după cum am arătat deja.

Să fiți iubiți!

(continuare)

Constantin NIŢU

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html

nitu.constantin@yahoo.com

constantin.nitu@g.unibuc.ro

18
 ACTIV

Călătorii geodezice, Istoria Transilvaniei (IX.2)

Istoria Transilvaniei de la migrația ungurilor până la Unio Trium

Nationum

Moto: „„Multă lume își închipuie năvălirile barbare ca la cinematograf: apare

barbarul scrâșnind din dinți, învârtind niște ochi roșii, cu părul vâlvoi și
făcând semne de zdrobire și decapitare îndată ce vede un colonist roman. Și
atunci strămoșii noștri, persoane foarte delicate, se speriau și luau cel dintâi
tren ca să treacă dincolo de Dunăre, căci evident podurile erau destule
pentru inlesnirea circulației”, Nicolae Iorga.

Cucerirea maghiară
Am descris cum ungurii au venit din stepele asiatice, s -au stabilit în
Câmpia Panonică, făcând raiduri prin Europa de vest, pe unde nu
existau „garduri de sârmă ghimpată”. După înfrângere a maghiarilor
în bătălia de la Lechfeld din 955 s-a pus capăt „excursiilor”
împotriva Europei Occidentale, dar au continuat raidurile în
Peninsula Balcanică până în anul 970. Do vezile lingvistice sugerează
că, după cucerirea Pannoniei, maghiarii au moștenit structurile
sociale locale ale slavilor panonieni cuceriți. Între secolele al X -lea
și al XIII-lea s-au extins spre est, ocupând și Transilvania.

19
Cele trei faze ale cuceririlor ungare ale Transilvaniei (Ioan-Marian Țiplic)

20
 Harta lui Sándor Márki a voievodatului (ducatului) vlaho-slavic al lui Gelou
(Transilvania) în secolul al IX-lea, potrivit Gesta Hungarorum

Dar pe aici existau voievodate. Gelou (Gelu), conform Gesta Hungarorum

(Faptele maghiarilor, lucrare medievală scrisă de „Anonymus", probabil la
sfârșitul secolului al XII-lea (aproximativ după 300 de ani de la cucerirea
maghiară, care a început în 895-896), este „un vlah" (quidam Blacus) și
lider al vlahilor și slavilor din Transilvania. S-a scris că este învins de
Töhötöm (original Tuhutum în latină, cunoscut și sub numele de Tétény),
unul dintre cei șapte duci maghiari. Neagu Djuvara afirmă că Gelou ar putea
fi legat de vechiul toponim tracic Gelupara (denumit în continuare „oraș") și
de toponimul modern Gilău, numele unui sat și a unui râu din județul Cluj.

21
 Comuna Gilău cu Google Earth

Dar ce însemna sufixul „-para”? Potrivit lingvistului bulgar Ivan Duridanov,

tracii și dacii aveau două limbi indo-europene distincte. Numeroasele nume
ale satelor din vechea Tracie erau compuse, sufixul „-para” (-phara, -pera, -
parn etc.) însemnând „sat". Aceste nume nu se găsesc în Dacia (pe partea
nordică a Dunării). Zona lingvistică dacică este caracterizată de nume
compuse care se termină în „-dava” (-deva, -daua , -daba etc.) sau „oraș".
Istoricii maghiari afirmă că Gelou a fost creat de către autorul Anonymus din
numele satului Gelou (în maghiară Gyalu), ca fiind dușman legendar al
familiilor nobile maghiare, scriind despre faptele lui. Adică se inventau „eroi”
vlahi? Măi să fie, așa să se fi purtat căpeteniile maghiare care erau și oarece
„nobili”?

22
Situri maghiare din Transilvania (secolele X-XI ; Bóna, István; Traducerea lui
Péter Szaffkó (2001). Settlement of Transylvania in the 10th and 11th
centuries. Columbia University Press ,New York. ISBN 0-88033-479-7, că
ungurii sunt bine reprezentați în S.U.A.)

23
 Situri în cetăți dacice cu sufixul „-dava”

Un alt lider legendar al Transilvaniei era Glad, care potrivit Gesta

Hungarorum, era voievod originar din Bundin (Vidin) care a condus teritoriul
Banatului în regiunea Vidin din sudul Transilvaniei. De Glad s-a scris că are
autoritate asupra slavilor și vlahilor. Ungurii au trimis o armată împotriva sa,
supunându-și populația între râurile Morisio (Mureș) și Temes (Timiș). Când
au încercat să treacă Timișul, Glad i-a atacat cu o armată care cuprindea
cumani (popor originar din Asia, din grupul turcilor-kîpceak - kιpçak), bulgari
(popor sud slav care trăiește preponderent în Bulgaria, dar și în Republica
Macedonia) și vlahi (populații romanizate din Europa Centrală și Răsăriteană,
de o parte și de alta a Carpaților, Dunării și Prutului, adică românii,
aromânii, meglenoromânii și istroromânii, denumire care provine din
βλάχοι în limba greacă, care a dat și denumirile de воло́хи în rusă și oláh în
maghiară). A doua zi, Glad a fost învins de maghiari. Istoriografia

24
românească susține că atacul maghiar împotriva lui Glad a avut loc în 934,
dar istoriografia maghiară nu e de acord. Ahtum era un duce în Banat, fiind
ultimul domnitor care a rezistat înființării Regatului Ungariei în secolul al XI-
lea. El a fost învins de Ștefan I al Ungariei. Etnia lui Ahtum (și cea a
poporului său) este controversată; numele său ar putea fi tradus ca „aur" în
vechea limbă turcă.
Menumorut este descris de Anonymus ca duce al khazarilor între râul Tisa și
Pădurea Ygfon lângă Ultrasilvania (Transilvania, „terra ultra silvam”), de la
Mureș până la Someș. El a refuzat în 907 cererea lui Árpád de a-și preda
teritoriul dintre Someș și munții Mezeș. În negocierile cu Usubuu și Veluc,
trimișii lui Árpád el a invocat suveranitatea împăratului bizantin Leon al VI-
lea, filozoful.
Trimișii lui Árpád au traversat Tisa și au venit în capitala fortăreață Biharia,
cerând teritorii importante pe malul stâng al râului pentru ducele lor.
Menumorut a răspuns: „Spune-i lui Árpád, conducător al ungurilor, domnul
tău: Îndatorat suntem pentru el ca prieten, cu toate necesare pentru el,
deoarece este străin și nu are multe; niciodată nu vom dărui atâta timp cât
vom fi în viață și ne-a părut rău că ducele Salanus îi recunoaște un teritoriu
foarte mare, fie din iubire, care este spusă, fie din frică, care este refuzată,
pe de altă parte, nici din dragoste, nici din frică, nu-i vom da niciodată
pământ, nici măcar de un deget, deși a spus că are dreptul. Și cuvintele lui
nu ne deranjează inima cum că el a subliniat că coboară din tulpina regelui
Attila, care a fost numit biciul lui Dumnezeu. Și dacă cineva ar viola această
țară de la strămoșul meu, acum mulțumită domnului meu, împăratul
Constantinopolului, nimeni nu o poate smulge din mâinile mele.” Ne simțim
obligați să scriem despre Salanus. Salanus (Zalan, în bulgară și sârbă Салан
sau Залан; în maghiară: Zalán) era, după Gesta Hungarorum, un voievod
(duce) bulgar local care conducea în secolul al IX-lea un voievodat între
Dunăre și Tisa (capitala voievodatului sau ducatului era Titel, din Voivodina).
Numele localității Zălan de la el vine! Cum care? Pe unde și-a cumpărat un
prinț britanic oarece proprietăți, de care am mai scris [Călătorii geodezice,
noi oiconime transilvane? (VIII-13)]!

25
Comuna Zălan, de care noi am mai scris

26
Gesta Hungarorum, de de Anonymous, ~1200

27
Maghiarii au asediat Cetatea Zotmar (în română Sătmar, în maghiară
Szatmár) și castelul lui Menumorut din Bihar, învingându-l. Gesta
Hungarorum scrie apoi povestea lui Menumorut. În această versiune, și-a
căsătorit fiica cu Zoltán (880 sau 903 – c. 950), care intrase ]n dinastia
Árpád. Fiul lor Taksony a devenit conducător al maghiarilor și tatăl lui Mihály
și Géza (al cărui fiu Vajk a devenit primul rege al Ungariei în 1001 sub
numele de botez Ștefan). Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, a
confirmat bătăliile dintre români și triburile maghiare din Cronica primară
(Ioan Aurel Pop, Din mâinile vlahilor schismatici, Editura Litera, Bucuresti,
2011, p.43). Există teorii contradictorii cu privire la faptul că populația
dacică romanizată (strămoșii românilor) a rămas în Transilvania după
retragerea romanilor (și dacă românii erau sau nu în Transilvania în perioada
migrațiilor, în special în timpul migrației maghiare). Teoriile pământului gol,
populat doar cu vreo 200 de vlahi se se ascundeau în păduri, în loc de vreo
20.000, sunt adesea folosite pentru a susține pretențiile naționaliștilor
maghiari. Cine i-a numărat pe cei 200? Nu ni se spune!
Istoricul Kurt Horedt datează intrarea maghiarilor în Transilvania în perioada
dintre secolul al X-lea și secolul al XIII-lea. În teoria sa, maghiarii au cucerit
Transilvania în cinci etape:
Prima etapă - în jurul anului 900, până la râul Someșul Mic;
A doua etapă - în jurul anului 1000, valea Someșului Mic și cursul de mijloc
și inferior al râului Mureș;
A treia etapă - în jurul anului 1100, până la râul Târnava Mare;
A patra etapă - în jurul anului 1150, până la linia râului Olt;
A 5-a etapă - în jurul anului 1200, până la Munții Carpați.
Întrebările ar veni de la sine. De ce a durat atât de mult cucerirea
Transilvaniei? Cu cine luptau ungurii în aceste înaintări spre est? De ce nu au
cucerit totul într-un deceniu dacă „pământul era gol”? De ce le-au trebuit trei
secole? Săpăm și ne convingem!

28
 Parte a Regatului Ungariei

Evul mediu mijlociu

Regele Ștefan îl capturează pe unchiul său, Gyula al III-lea

În anul 1000, Ștefan I al Ungariei, marele prinț al triburilor maghiare, a fost

recunoscut ca rege al Ungariei de către Papă și de cumnatul său Henric al II-
lea, Împăratul Sfântului Imperiu Roman. Deși Ștefan a devenit romano-
catolic, creștinizarea maghiarilor fiind realizată mai ales de Roma, a
recunoscut și a susținut și ortodoxia Bizanțului (Imperiul Roman de Răsărit,
Ρωμανία, Romanía sau Βασιλεία Pωμαίων - Basileía Romaíon). Încercările lui
Ștefan de a controla teritoriile tribale ale Ungariei au condus la războaie,
inclusiv unul cu unchiul său matern Gyula (căpitan în Transilvania, Gyula
avea cel de-al doilea titlu din confederația tribală maghiară). În 1003, Ștefan
a condus o armată în Transilvania, iar Gyula s-a predat fără luptă. Acest
lucru a făcut posibilă organizarea episcopiei catolice transilvănene (cu
scaunul în cetatea Gyula (Gyulafehérvár), care a fost terminată în 1009,
când episcopul de Ostia (ca legat papal) l-a vizitat pe Ștefan și a aprobat
29
diviziunile și granițele diecezane. În 1018 Ștefan a învins pe Ahtum,
conducătorul țării din jurul râului Mureș inferior [Achtum, Ohtum sau Ajtony,
voievod sau cneaz al unei formațiuni statale medievale timpurii localizată pe
teritoriul Banatului istoric, teritoriul dintre Tisa, Mureș, Dunăre și Carpați, în
prima jumătate a secolului al XI-lea, având ca reședință cetatea Morisena
sau Maresiana, pe malul Mureșului. Teritoriul de la Criș până la hotarul
Transilvaniei și până la Vidin și Severin se numea, în jurul anului 1000,
„Morisena”].

Voievodatul lui Ahtum (în verde)

30
 Formațiuni statale românești în secolele IX-XIII (după Spiridon Ion
Cepleanu)

De ce scriem noi de toți ăștia? Deoarece vedem cu toții modul în care ni se

induce pe toate canalele ideea că noi, românii, suntem un popor fără trecut,
fără istorie, apăruți nu se știe de unde pe acest teritoriu printr-un accident
nefericit al istoriei, și drept consecință, nu avem ce căuta în Europa, suntem
doar niște tolerați care nu merită aceleași drepturi de care se bucură restul
cetățenilor europeni. Culmea, tocmai noi, care am fost aici, pe când toți
vecinii noștri, printre cei mai vehemenți susținători ai acestor teze, au apărut
din stepele asiatice în vremea în care românii se îndârjeau să
supraviețuiască valurilor migratoare. Și potrivit Cronicii Pictate de la
Viena (Chronicon Pictum), Ștefan I a învins și pe legendarul Kean
(conducător din sudul Transilvaniei al bulgarilor, vlahilor și al slavilor).
În secolul al XII-lea, ungurii i-au adus în Transilvania de est și de sud-est ca
grăniceri pe secui (székelys; la recensământul din 2002, doar 532 de
persoane s-au declarat că aparțin minorității secuilor din România), dar cu
care nu au fost mereu în relații prea bune. În secolele al XII-lea și al XIII-

31
lea, în zonele din sud și nord-est au fost aduși sașii, coloniști germani, dar
între care erau și franci, valoni, flamanzi ș.a. Denumirea germană pentru
Transilvania, Siebenbürgen, derivă din cele șapte orașe principale fortificate
înființate de sașii transilvăneni. Influența germană a devenit mai pronunțată,
la începutul secolului al XIII-lea, când regele Andrei al II-lea al Ungariei a
cerut cavalerilor teutoni să protejeze Transilvania de cumani. După ce
ordinul și-a extins teritoriul dincolo de Transilvania fără autorizare, Andrei i-a
expulzat Cavalerii Teutoni în 1225.
În 1241, Transilvania a suferit în timpul invaziei mongole a Europei. Güyük
Khan (han) a invadat Transilvania prin Pasul Oituz (Ojtoz) , în timp ce
Subutai ( (sau Subotai; în limbile mongolă Сүбээдэй, Sübeedei, și în
rusă Субудай багатур; n, 1176 – 1248, principalul general și strateg al
marilor hani mongoli Temüügin Ginghis și Öghedei sau Ogotai) a atacat la
sud de Pasul Meheda spre Orșova. În timp ce Subutai avansa spre nord
pentru a se întâlni cu Batu Khan, Güyük a atacat Sibiul (Hermannstadt/
Nagyszeben) pentru a împiedica nobilimea transilvană să-l ajute pe regele
Béla al IV-lea din Ungaria. Bistrița (Beszterce), Clujul (Kolozsvár) și Câmpia
Transilvaniei au fost devastate de mongoli, pe lângă mina de argint a regelui
maghiar de la Óradna. O armie mongolă separată a distrus cumanii din vest
lângă râul Siret din Carpați și a distrus episcopia cumană a lui Milcov.
Estimările scăderii populației din Transilvania din cauza invaziei mongole
sunt de 15 - 50%.

32
 Diocezele Transilvaniei în secolul al XIII-lea

Cumanii s-au convertit la catolicism și după înfrângerea lor de către mongoli

au căutat refugiu în Ungaria centrală. Erzsebet, o prințesă cumană, s-a
căsătorit în 1254 cu regele Ștefan al V-lea al Ungariei. Și Nogai Khan a
condus o invazie a Ungariei, cu Talabuga, iar armata sa a devastat și
Transilvania; au fost prădate orașe precum Reghin, Brașov și Bistrița.
Talabuga a condus o armată în nordul Ungariei, dar a fost oprit de zăpada
greoaie carpatică, fiind învins de armata regală a lui Ladislaus al IV-lea în
apropiere de Pesta, dar a și fost atacat în retragere de secui.
Primele surse scrise asupra așezărilor, inclusiv române sau germane,
datează din secolul al XIII-lea; primul comitat românesc citat a fost
Olahteluk (1283) în județul Bihar. „Țara vlahilor" (Terram Blacorum) a

33
apărut în 1285 în Țara Făgărașului, acest domeniu fiind menționat cu numele
de „Olachi". Prima apariție a unui nume românesc (Ola) în Ungaria apare
într-o carte de tip 1258.

Țara Făgărașului mai târziu, în timpul lui Mircea cel Bătrân

Administrația din Transilvania era în mâinile unui voievod numit de rege

(cuvântul voievod apare pentru prima dată în 1193, dar care vine din
slavonă vojevoda). Înainte de voievod, a fost folosit cuvântul ispán pentru
funcția de șef al județului Alba. Ispán, cuvânt maghiar ce vine de la cuvântul
latin parochialis și de la cel slovac župan, era conducătorul districtului unui
castel (o fortăreață și domeniul din jurul ei) în regatul Ungariei. Și nu vă
mirați că în română există „jupân” ce seamănă ca pronunție cu župan,
explicat ca titlu de politețe dat în Țările Române persoanelor care ocupau
anumite demnități sau funcții înalte, fiind dat \n DEX cu etimologie
necunoscută!
Transilvania a intrat sub conducerea voievodului după 1263, când au fost
eliminate îndatoririle conților din Szolnok (Doboka, în română Dăbâca, în
germană Dobeschdorf) și Alba. Voievodul controla șapte comitate. Potrivit
Chronica Pictum, primul voievod al Transilvaniei a fost Zoltán Erdoelue, o
rudă a regelui Ștefan și gnere al lui Menumorut. Nepotisme și atunci,
inclusiv interetnice!

34
Cei mai importanți demnitari ai secolului al XIV-lea au fost voievodul,
episcopul Transilvaniei și starețul mănăstirii din Cluj (Kolozsmonostor, Cluj-
Mănăștur, în dialectul săsesc Appesdorf), la periferia actualului municipiu
Cluj-Napoca). Transilvania era organizată în funcție de sistemul imobiliar.
Proprietățile sale erau ale unor grupuri privilegiate sau „universități”
(puterea centrală recunoștea anumite libertăți colective), cu putere socio-
economică și politică; dar ele au fost organizate mai ales pe criterii etnice,
românii neavând drepturi!
La fel ca în regatul maghiar, primele proprietăți au fost cele ale regelui
(domeniul regal), ale aristocrației (laică și ecleziastică), fiind eterogenă din
punct de vedere etnic, dar supusă omogenizării în jurul nucleului său
maghiar. Documentul care acorda privilegii aristocrației a fost Bula de Aur
din 1222, eliberată de regele Andrei al II-lea. Celelalte așezări au fost ale
sașilor, secuilor și românilor, toate cu o bază etno-lingvistică. Sașii, care se
stabiliseră în sudul Transilvaniei în secolele al XII-lea și al XIII-lea, au primit
privilegii în anul 1224 prin Diploma Andreanum. Secuii și românii nu au fost
considerați drept coloniști în Transilvania și li s-au acordat privilegii parțiale.
În timp ce secuii și-au consolidat privilegiile și le-au extins la întregul grup
etnic, românii au avut dificultăți în a-și păstra privilegiile în anumite zone
(terrae Vlachorum sau districtus Valachicales) și și-au pierdut rangul de
proprietari. Dar când voievodul a convocat Adunarea Generală a
Transilvaniei (congregație) în secolele al XIII-lea și al XIV-lea au participat
cele patru categorii de proprietari de moșii: nobili, sași, secui și români
(Universis nobilibus, Saxonibus, Syculis et Olachis partibus Transiluanis,
adică noi tot pe la coadă).
Noi vă sugerăm, dacă vreți să adânciți materiale cu alte mențiuni ale
prezenței valahilor în spațiul carpato-danubiano-pontic: scrierile
cartografului armean Chorenatsi, cel care in secolul a IX-lea pomenește
prezența Țării Balakilor (Blahilor) in nordul Dunării; scriitorul bizantin
Kinnamos, care în 1167 vorbește despre valahi ca despre coloniștii romani;
preotul Goderfius von Viterbium, cel care in 1120, în „Gesta Henrici”,
pomeneste Blachina - Țara Blahilor - printre cuceririle Romei; literatul persan
Gardizi, care în secolul al XI-lea menționează prezența unui popor creștin de
origine latină, situat între neamurile rușilor, bulgarilor si ungurilor; cronica
împăratului german Friederic Barbarossa, cel care amintește existența unei
țări numite Walahia intre Munții Carpati si Dunăre; cronica turcească din
secolul al IX-lea, Ogusmane, care menționează existenta unei țări a
valahilor, situată la nordul Dunării si la nordul Mării Negre, pana la Nipru;

35
mențiunea din cronicile khazare a Țării Ardil - Ardeal - nume preluat de
triburile ungare si transformat in Erdely). Așa că e mult de săpat...

Să fiți iubiți!

Constantin NIŢU
http://webdidacticanova.blogspot.ro/
http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html
nitu.constantin@yahoo.com
constantin.nitu@g.unibuc.ro

36