II.

Partea Dogmatică:

1. Învăţătura ortodoxă despre eshatologie:

Problema judecăţii universale a fost şi este
tratată cu foarte mare interes de către teologi din
punct de vedere scripturistic şi dogmatic, judecata
universală şi evenimentele ce o vor precede fiind
prezentate în Sfânta Scriptură atât în Vechiul
Testament cât şi în Noul Testament. Tema Judecăţii
universale este una complexă de mare întindere,
plină de simboluri atât dogmatice cât şi artistice,
dacă ar fi să ne referim la prezentarea ei picturală.
Din punct de vedere dogmatic judecata începe după moartea creştinului,
moartea fiind considerată drept uşa de trecere spre o nouă viaţă, fiind privită ca
eveniment firesc, universal şi necesar, prin care trecem la comuniunea cu
Dumnezeu.1 Pentru început este vorba de o judecată particulară, care este
necesară deoarece răsplata sau pedeapsa pe care fiecare suflet o va primi după
moarte, în funcţie de ceea ce a făcut pe pământ, trebuie să fie urmarea unei
judecăţii dată de Judecătorul cel Drept, chiar dacă nici răsplata, nici pedeapsa nu
sunt depline sau definitive decât numai după Judecata universală. Deoarece
nimeni nu-şi cunoaşte sfârşitul vieţii sale pământeşti, creştinii sunt datori să
trăiască astfel încât în orice clipă ar veni moartea să nu îi afle nepregătiţi.
Aceasta, deoarece după moarte nimeni nu mai poate lucra nimic pentru
propria sa mântuire. Acest adevăr rezultă din parabola bogatului nemilostiv şi a
săracului Lazăr, precum şi cuvintele Mântuitorului: ,,Mie Mi se cade să lucrez
lucrurile Celui Care M-a trimis până este ziuă, căci vine noaptea când nimeni

1
Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran; Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean ,,Dogmatica Ortodoxă pt. Seminariile Teologice Ed.
Renaşterea 2004, pag 333

3
nu mai poate să lucreze” (Ioan IX, 4)2 Bineînţeles după Judecata particulară,
care se face imediat după moartea omului, vine Judecata universală care va avea
loc la sfârşitul veacului şi care va desăvârşi prin caracterul ei total Judecata
particulară. Această însemnătate neasemănată a Judecăţii universale a descris-o
foarte lămurit Mântuitorul în pilda despre neghine (Matei XII, 27-43),
asemănându-o cu secerişul şi cu urmările lui pentru grâul şi neghina coaptă.
Vorbind odată că va vine oarecând Fiul Omului întru Slava Sa şi cu toţi sfinţii
îngeri, Iisus Hristos a descris iarăşi judecata, cu toate urmările ei asupra
oamenilor (Matei XXV; 31-46) . Şi ori de câte ori vorbea El de a doua venire,
totdeauna unea strâns evenimentul acesta şi ideea despre socoteala ce trebuie să
se ceară oamenilor şi despre răsplata ce are să se dea fiecăruia după faptele lui –
bune sau rele (Luca XII, 37-40) . Iisus Hristos arată judecata viitoare ca ţintă a
învierii morţilor care se va săvârşi odată cu venirea Lui. În această privinţă El
învaţă; ,,Vine ceasul întru care toţi cei care unt în morminte vor auzi glasul
Fiului Lui Dumnezeu. Şi vor ieşi cei ce au făcut cele bune întru învierea vieţii,
iar cei ce au făcut rele spre învierea osândei” (Ioan V, 28-29).
Aceleaşi idei le aveau desigur şi sfinţii Apostoli despre Judecata
universală. Ei învaţă despre această judecată ca despre un fapt al iconomiei
Dumnezeieşti neînchipuit de însemnat pentru destinele omenirii pentru care a
venit însuşi Domnul: ,,Dumnezeu porunceşte tuturor oamenilor să se pocăiască
pentru că a hotărât ziua în care va să judece lumea întru dreptate” (Fapte
XVII, 30-31); iar după cuvintele Apostolului Iuda ,,Iată a venit Domnul cu
zecile de mii de sfinţi ai Lui ca să facă judecată împotriva tuturor şi să mustre
pe toţi nelegiuiţii de toate faptele nelegiuirii lor, în care au făcut fărădelege şi
de toate cuvintele de ocară pe are ei, păcătoşii, netemători de Dumnezeu, le-au
rostit împotriva Lui”. (Iuda v. 4). Iar Sfântul Apostol Pavel spune: ,,Ca să
primească fiecare după faptele sale, făcute în viaţă, fie bune fie rele”. (II Cor.
V, 10).

2
Ibidem pag. 334

4
 În Simbolul de Credinţă se adevereşte că Domnul nostru Iisus Hristos va
veni întru toată slava Sa ,,să judece vii şi morţii”, datorită tuturor acestor
mărturisiri, această credinţă fiind o învăţătură de bază a Bisericii noastre. Atunci
când vorbim despre o nouă venire a Domnului şi Judecata obştească treuie avute
în vedere următoarele etape:
a) Parusia şi învierea morţilor
b) Judecata obştească
c) Caracteristicile judecăţii
d) Scopul judecăţii
e) Rolul îngerilor în judecată
f) Descrierea judecăţii
g) Sentinţa judecăţii
h) Locul acestei judecăţi

2. Necesitatea Judecăţii universale:

Judecata universală marchează sfârşitul istorie şi prin aceasta a fiinţelor
umane vieţuind în lume. Aceasta presupune că istoria însăşi se cere judecată în
ansamblul ei, prin tot ceea ce a însemnat mersul ei prin eshaton şi spre parusie,
spre împărăţia lui Dumnezeu. Sfârşitul ei cere validarea celor săvârşite sau
condamnarea lor. Investirea acţiunilor umane din cadrul istoriei cu o judecată de
valoare, cuprinzătoare şi nepărtinitoare arată pe de o parte că oamenii au nevoie
de confirmarea valorii faptelor lor, dar şi a lor ca acei care le-au ocazionat, iar pe
de alta că umanitatea însăşi în întregimea ei cere ca raporturile ei cu Dumnezeu
să fie privite de Dumnezeu cu obiectivitate ca El să confere umanităţii
eternizarea ei ca bună sau rea, în totalitate sau în parte.3
Pe lângă acestea, credem că judecata finală a lumii împlineşte şi rolul de
dezvăluire a pregătirii oamenilor pentru Împărăţia lui Dumnezeu, de dăruire a
acestei Împărăţii, celor plecaţi mai înainte în starea de nedesăvârşire, dar care
3
Diac. Ştefan Novac ,,Judecata universală” în <Ortodoxia> nr. 4 1994, pag. 33

5
prin rugăciunile Bisericii s-au îmbunătăţit în deosebire de sfinţii sau de cei
plecaţi în starea de îmbunătăţire, care vor primi acum un plus de răsplată pentru
nevoinţele lor.
Opţiunea omului pentru comuniunea cu Dumnezeu sau pentru ruperea din
comuniunea cu El, realizată în cadrul istoriei nu arată numai valoarea fiinţei
umane ca factor de comuniune, ci şi valoarea şi importanţa deciziei ei,
seriozitatea relaţiei de iubire a omului cu Dumnezeu şi cu semenii săi. Şi numai
caracterul liber al deciziei omului dă sens şi seriozitate dorinţei lui, decizie prin
care îşi determină soarta pentru veşnicie. Pentru Dumnezeu, judecata universală
nu este o necesitate, dar faptul că Dumnezeu face această judecată, arată
aspectul pe car El îl acordă libertăţii omului în alipirea de Sine sau în
respingerea relaţiei cu Sine.4
Judecata finală pune în evidenţă, astfel valoarea neperitoare a celei mai
înalte creaţii a lui Dumnezeu – făptura umană – în determinarea ei istorică
afectivă, dar liberă pentru comuniunea cu Creatorul sau refuzul ei.

3. Scopul Judecăţii universale:

Scopul acestei judecăţi este de
vedea cum a întrebuinţat fiecare talantul
primit de la Dumnezeu, cum a trăit şi
cum s-a comportat faţă de oameni
semeni, din momentul ce a ştiut ce este
binele şi ce este răul; iar constatându-se
aceasta că fie răsplătit după binele sau răul pe care l-a făcut. La judecata din
urmă se va restabili raportul dintre virtute şi fericire, păcat şi pedeapsă, raport
care adeseori în viaţa noastră pământească este inexistent.
Omul va fi judecat după starea religios morală în care se afla atunci când a
murit. Dacă această stare a fost curată, atunci îngerul lui trecut va fi văzut bun,
4
Ibidem, pag. 34

6
amintit şi răsplătit. Nu vor fi amintite însă şi faptele trecute ale păcatului care au
fost şterse prin Taina Pocăinţei. De asemenea nu vor mai fi, luate în considerare
nici păcatele de moarte, cu care a murit cineva, dacă ele au fost iertate până la
Judecata universală, în urma mijlocirii celor vii. În schimb celor păcătoşi, li se
vor pune în faţă toate păcatele nespovedite şi vor fi judecaţi şi răsplătiţi după
ansamblul stării în care au decedat.

4. Judecătorul şi judecata obştească:

Potrivit Sfântului Simeon Noul
Teolog ,,anevoie este tot cuvântul cel
după Judecată, că nu este vorba despre
lucruri care sunt de faţă şi se văd, ci
despre lucruri viitoare şi care nu se văd”.
Prezentul poate fi perceput, dar viitorul
este de nepătruns, şi ca atare avem nevoie de gânduri curate, de rugăciuni şi de
stăruinţă pentru a pătrunde adevărul dumnezeiesc. Ele au fost folosite de
Mântuitorul şi de Sfinţii Apostoli pentru ca oamenii să-L poată înţelege.
Judecătorul omenirii este Dumnezeu, dar El exercită prin Fiul Omului, adică
prin Iisus Hristos. De aceea Domnul poate atribui judecata când Tatălui, când
Sieşi. Aceasta nu este o judecată pe care o face o singură Persoană a Sfintei
Treimi, Rolul principal în această judecată îl are Fiul ,,Tatăl nu judecă pe nimeni
căci toată judecata a dat-o Fiului”(Ioan V, 22) Hristos e judecătorul oamenilor,
căci El, e prototipul omului, omul fiind chipul Lui, El care ştie totul din condiţia
omului (,,purtând trup şi vieţuind în lume”), din propria expierenţă, El care S-a
confruntat cu insinuările şi cu vanităţile diavolului.
El însuşi a recunoscut cursul istorie şi caracterul amestecat al grâului şi
neghinei. Totuşi El ne arată inflexibil cu ,,sluga vicleană” şi ,,netrebnică”
(Matei XXV, 26-30), deoarece El este drept.5 În prin plan stă tronul judecăţii
care este înconjurat de scaune şi îngeri după cum spune Sfântul Maxim
5
Pr. Prof. Ion Bria, op. Cit., pag. 205-206

7
Mărturisitorul şi Sfântul Simeon Metafrastul. Îngerii participă la judecată după
cum am văzut mai înainte nu ca judecători ci ca martori ai judecăţii
nepărtinitoare. În jurul lui Hristos pe doisprezece tronuri vor sta şi Sfinţii
Apostoli, care nu vor fi judecători ci asistenţi, martori ai dreptei judecăţi. Cu
privire la modul judecăţii, acesta este descris ca o imagine vie la capitolul 25 din
Matei. Domnul va veni pe norii cerului cu mărire, însoţit de îngeri. Cu acest alai
va veni pe pământ, unde va fi aşezat scaunul de judecată. Îngerii vor aduna pe
cei buni şi pe cei răi, în faţa lui Hristos. Judecata este văzută pe de o parte ca
despărţire a celor buni de cei răi, iar pe de altă parte ca un act solemn, deosebit,
de supremă autoritate de a da ,,fiecăruia ceea ce este al său”, Hristos va fi pentru
cei prezenţi deopotrivă Lumină, privire ş chemare, dar şi întuneric, o lipsă a
vederii luminii Sale de către păcătoşi ,,simţirea de către toţi a pecetluirii
destinului lor pentru eternitate, fără nici o posibilitate de schimbări, se traduce ca
experienţa autorităţii supreme a celui ce judecă de pe tron împărătesc foarte
înalt. Scaunul Lui nu este numai mare ci ,,alb”, căci e scaunul prin care se
hotărăsc judecăţi nepătate de nici un interes, de nici o linguşire, de nici o
mistuire.6
Hristos e văzut numai de cei milostivi (Matei V, 8) de cei credincioşi, în vreme
ce oamenii răi nu văd nimic, totul e un gol abisal şi întunecos în faţa lor. ,,De
aceea Sfântul Maxim Mărturisitorul pune că odată cu faţa lui Hristos se va
întoarce de la cei răi şi creaţia întreagă se va întoarce, nemaifiind înaintea lor
decât întunericul total ,,întunericul cel mai dinafară”, ,,prăpastia imensă şi
neînchipuită”.7 Daniel vorbeşte de un râu ce curge ieşind înaintea Judecătorului
(Daniel IX, 10), de care Sfântul Metafrastul spune că va consuma pe toţi cei
fără de lege: ,,foc înaintea lui va merge şi va arde împrejur pe vrăşmaşii lui;
strălucit-au fulgerele Lui, lumii, şi s-a clătinat pământul; Vestit-au cerurile
dreptatea Lui şi au văzut noroadele slava Lui” (Ps. 96, 3 -6). Aceasta este şi
semnificaţia picturii Voroneţului. Sfinţii Părinţi spun că acest râu care iese din
6
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, op. Cit., pag. 287
7
Sf. Maxim Mărturisitorul, Epistola I către George Prefectul Africii, pag. 6. 91, 380

8
tronul dumnezeiesc este iubirea divină are însă pentru cei care au făcut rău este
foc care arde pe cei nevrednici. ,,Totul va fi copleşit de slava feţei Lui Hristos
dar aceasta va apărea celor ce nu l-au cunoscut cu foc consumator, iar celor
drepţi ca lumina iubitoare a toate acoperitoare. 8 Adunaţi în faţa Domnului toţi
oamenii înviaţi şi toate duhurile rele îşi vor vedea ca într-o oglindă sau ca într-o
carte deschisă viaţa pământească. Fiecare va vedea totodată şi trecutul celorlalţi
oameni, întrucât starea fiecăruia va fi cunoscută în mod public. Sfântul Vasile
cel Mare zice: ,,Scriptura ne prezintă toate acestea personificat, iar nu pentru că
în realitate Judecătorul va pune întrebări fiecăruia şi va primi răspuns la ele(…).
Probabil deci, că o putere oarecare negrăită va întipări într-o clipeală de ochi în
memoria noastră, ca într-un tablou, toate faptele din viaţa noastră(…); prin
urmare ce pot însemna cărţile despre care aminteşte Daniel, dacă nu imboldul pe
care îl face Domnul memoriei omului, punându-i înainte tot ceea ce a făcut în
viaţă, pentru ca fiecare să recunoască faptul că osândirea pronunţată asupra sa,
este mai dreaptă? Şi nu trebuie să credem că va trece mult timp până când
fiecare se va vedea pe sine şi lucrurile sale şi pe judecătorul, cât ş urmările
dumnezeieştilor judecăţi; negrăita putere îl va reprezenta într-o clipeală minte
toate acestea într-un mod viu şi în tot ceea ce se formează stăpânirea sufletească
va vedea ca intr-o oglindă tot ceea ce a lucrat în viaţă.9
Toate faptele şi toate gândurile oamenilor vor fi înfăţişate în aşa lumină de
Judecătorul cel atotputernic, atotvăzător, şi atotştiutor şi cercetate cu aşa
curiozitate încât nu numai îngerii, care vor lua parte ca martori ci chiar şi cei ce
vor judeca, vor vedea perfect lămurit tot ceea ce au făcut şi vor recunoaşte
10
negrăita dreptate a judecăţii şi sentinţei lui Hristos. Oamenii de la Judecata
obştească vor fi judecaţi fiecare potrivit cu legea cu care a vieţuit. Pe păgâni
Domnul îi va judeca cu legea conştiinţei, înscrisă în inimile lor.(Romani II, 14-
16); pe evrei după legea mozaică, iar pe creştini prin legea dată prin Evanghelie.
8
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, op. Cit., pag.288
9
Sf. Vasile cel Mare, Isaia I, 18 şi III, 13 apud. Arhim. Silvestru, Ep. De Canev, Teologie Dogmatică Ortodoxă ,
vol. 5 Ed. Credinţa Strămoşească 2001, pag. 351
10
Silvestru de Canev, op. Cit., pag. 346

9
În cazul creştinilor criteriul judecăţii va fi practicarea sau nepracticarea iubirii de
oameni, ,,Sfântul Pavel vorbeşte de arta de a-şi vedea ,,chipul descoperit”, iar
judecata constă în vederea întreagă a întregului om. Sfântul Isaac vorbeşte şi de
o judecată prin dragoste care arde; Aceiaşi dragoste ,,devine suferinţă pentru cei
condamnaţi şi bucurie faţă de cei preafericiţi”.11 Omul poartă chipul lui
Dumnezeu şi de aceea judecata o face Fiul. ,,Prin aceasta omul dă chip uman lui
Dumnezeu în Sine. De aceea Dumnezeu Tatăl dă Lui Hristos să facă judecata
oamenilor pentru ca Hristos însuşi să constate în ce măsură examinaţii cu chipul
Lui întipărit în ei, s-au făcut asemenea Lui şi au realizat prin aceasta omul
adevărat în ei, ceea ce nu s-a putut face fără trăirea lor în comuniune cu El”. 12
Răsplata aşadar se face pe baza faptelor îndurării trupeşti. Odată ce
starea fiecăruia a fost constatată, Dreptul Judecător va pronunţa sentinţa
supremă şi definitivă care va cuprinde două părţi, una cu privire la cei răi şi alta
cu privire la cei buni. Sentinţa va fi motivată în aşa fel încât fiecare să poată
vedea că i s-a făcut dreptate desăvârşită. Judecata nu este ziua răzbunării ci ziua
răsplătirii când fiecare va da seamă de lucrul ce i s-a încredinţat. Este un act de
dreptate şi de aceea fiecare va fi judecat după conştiinţa şi după legea sa (Ioan
VI, 45). Pentru unii judecata va fi act de binecuvântare, pentru alţii va fi act de
separare şi de izolare – separarea oilor de capre. Drepţii sunt numişi oile
Domnului. Prin acest cuvânt ni se arată că sunt drepţi, smeriţi, îndurători. Cei
păcătoşi sunt numiţi capre ,,fiind neruşinaţi şi obraznici şi îndreptându-se spre
prăpastia păcatelor”. Păcătoşii nepocăiţi nu l-au urmat pe Hristos, ci au preferat
să-şi trăiască viaţa în neorânduială şi necuviinţă, lucruri care ies din împietrirea
inimii lor.

5. Locul şi data Judecăţii universale:

11
Paul Evdokimov ,,Ortodoxia” Ed. E.I.M.B.O.R., Buc. 1996, pag. 356
12
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae op. cit., pag. 288

10
 LOCUL: Locul Judecăţii
universale va fi pământul nou, pregătit
astfel pentru existenţa veşnică, acelor
ce au fost judecaţi. În această arenă în
care s-a consumat activitatea lor bună
sau rea vor şi primi judecata pentru
strădaniile lor. În felul acesta lumea
însăşi va fi pentru ei un prilej de bucurie dacă s-au folosit de ea ca un dar al
dragostei lui Dumnezeu dat lor spre creşterea în ascultarea de Dumnezeu, sau va
constitui o veşnică mustrare pentru cei ce au desfigurat destinaţia ei
fundamentală prin care Dumnezeu făcea străvezie iubirea lui faţă de oameni.
DATA: Timpul acestei veniri nu este cunoscut decât de Dumnezeu.
Mântuitorul ne cere să priveghem tot timpul, deoarece va veni pe neaşteptate
(Matei XXIV, 25; I Tes. V, 2-3 ). Despre ziua şi ceasul acela nu ştiu nici îngerii
din ceruri (Matei XXIV, 36) nici oamenii de pe pământ. Datorită acestei
neprecizări a timpului, revenirii Domnului, Sfinţii Apostoli şi comunităţile de
creştini din Biserica Primară credeau că este foarte aproape (I Petru IV, 7)13
Aceasta este determinată atât de aducerea la existenţă a tuturor făpturilor
umane implicate în planul de creare a lumii de către Dumnezeu cât şi de sensul
pe care oamenii l-au imprimat istoriei. Părintele Stăniloae este de părere că
istoria sfârşeşte atunci când vor fi epuizate toate posibilităţile dătătoare d sens
ale ei, menite să marcheze alte şi alte etape de întărire a ei în desăvârşire. Dar şi
atunci când răul radical va fi o piedică de netrecut în calea comuniunii iubitoare
a persoanelor umane, dezvăluindu-şi caracterul său de coborâre şi schimbare
maximă a existenţei. Aceasta va fi ca un semn al sfârşitului istoriei. Faptul că
Fiul lui Dumnezeu întrupat nu a dezvăluit ucenicilor, şi prin ei şi nouă data
sfârşitului, nu înseamnă însă că Dumnezeu nu a ştiut-o (Matei XXIV, 36 ) ci
mai ales ca aflarea acestei date de către oameni pe de o parte ar duce la o

13
Jean Claude Larcheţ, Tradiţia Ortodoxă de după moarte, op. cit., pag. 303

11
frânare, la o paralizare a lucrării faptelor bune, realizate de-a lungul istoriei. Pe
de altă parte, că omul trebuie să pună începutul îmbunătăţirii şi desăvârşirii lui
din momentul când îşi formulează această întrebare şi să fie pregătit în orice
moment pentru judecata lui Dumnezeu.14
A doua venire a Domnului şi Judecata universală se vor întâmpla în una şi
aceiaşi zi, la un interval foarte scurt de timp. Această zi poartă în Sfânta
Scriptură diferite denumiri: ,,ziua mâniei şi arătării dreptei judecăţi a lui
Dumnezeu” (Romani II, 5) ,,ziua ce de apoi” (Ioan VI, 39) întrucât este ultima
zi din viaţa lumii actuale ,,ziua Domnului cea mare şi slăvită” (Fapte II, 20)
,,ziua judecăţii” (Matei IX, 22-24) ,,ziua cea mare” (Iuda IV), adică ziua de
cea mai mare însemnătate pentru oameni, în care se va decide pentru veşnicie
soarta fiecăruia.

6.Deosebirea dintre Judecata universală şi cea

particulară:
Înainte de învierea trupurilor şi a judecăţii generale, nici bucuria nici
condamnarea sufletelor, nu sunt complete. Cu toate că nu este o judecată
solemnă cum va fi cea universală, la judecata particulară sufletul are martori,
acuzatori şi apărători. Cel dintâi martor e propria conştiinţă a celui judecat.
Spiritele rele, nu sunt atât martori, pe cât sunt acuzatori, urmărind să agraveze
starea celui judecat. Dar ei sunt îndepărtaţi din jurul sufletului care şi-a pus
nădejdea în Hristos, de către îngerii buni. Alături de îngeri şi sfinţi, în frunte cu
Maica Domnului, în slujba înmormântării, Biserica se roagă pentru un loc ,,unde
nu este durere nici întristare nici suspin, ci numai viaţă fără de sfârşit” . Omul
va fi judecat după starea religios – morală în care se află atunci când a murit.15
În momentul judecăţii particulare, credincioşii nu sunt în măsură să
cunoască urmăririle pe care, după moartea lor, vorbele şi faptele lor le vor avea
14
Ibidem, pag 290
15
Ibidem pag. 337

12
asupra foştilor lor contemporani şi uneori chiar asupra generaţiilor viitoare. În
afară de aceasta, sentinţa dată acum afectează doar starea sufletului deşi acesta a
săvârşit binele şi răul dimpreună cu trupul. Fiind incompletă, judecata
particulară nu poate avea decât un caracter provizoriu. Starea provizorie în care
se află trupurile şi sufletele celor răposaţi şi faza pământească a Bisericii creştine
– se vor încheia la Parusia Domnului. Învierea de obşte şi judecata universală
reprezintă ultimul act al biruinţei lui Hristos asupra diavolului şi morţii (I Cor
XV, 24-28) Din acest moment, Satan şi slujitorii lui vor fi aruncaţi ,,în iezerul de
foc şi de pucioasă şi vor fi chinuiţi acolo, zi şi noapte în vecii vecilor”(Apoc.
XX, 10) iar drepţii vor trăi de-a pururi ,,în cortul lui Dumnezeu şi vor fi poporul
Lui şi însuşi Dumnezeu va fi cu ei” (Apoc. XXI, 3). De aceea Dumnezeu, în
virtutea dreptăţii Sale a rânduit ca îndată după învierea morţilor să se facă o
nouă judecată şi ca aceasta să aibă caracter universal, solemn, public şi definitiv.
Spre deosebire de Judecata particulară, Judecata universală se va face de
Mântuitorul Hristos pe scaunul măriri Sale. 16
Ceea ce este acum renaşterea baptismală prin Sfântul Botez pentru suflet,
va fi pe plan eshatologic, învierea în slavă a trupurilor celor ce vor fi fericiţi
(I Cor XV, 42-44) Tot astfel ceea ce este judecata particulară pentru fiecare
dintre noi, judecata din urmă va fi pentru toţi. Credinţa în victoria finală şi
completă a dreptăţii divine, este nedespărţită de credinţa că Iisus Hristos va veni
a doua oară, ca să judece viii şi morţii şi să nimicească pentru totdeauna puterea
răului, tot aşa cum credinţa în eficacitatea jertfei lui Hristos pentru izbăvirea
noastră din stăpânirea păcatului şi a morţii ar fi incompletă dacă n-ar fi însoţită
de credinţa în învierea morţilor. De aceea, credinţa în venirea a doua a
Domnului, în învierea morţilor şi în triumful dreptăţii dumnezeieşti la judecata
din urmă stă la temelia predicii apostolice (Evrei VI, 1-2) şi bisericeşti
(Simbolul credinţei art. VII, XI şi XII) tot aşa cum pe credinţa în întruparea,
jertfa şi învierea Fiului lui Dumnezeu se sprijină întregul edificiu dogmatic al

16
Jean Claude Larcheţ, Tradiţia Ortodoxă de după moarte, op. cit., pag. 305

13
creştinismului (I Cor XV). Că aşa stau lucrurile, ne arată Faptele Apostolilor şi
epistolele, unde se vede că nimeni nu l-a putut determina pe Sfântul Apostol
Pavel să abandoneze, sau măcar să treacă pe plan secundar, în predica sa o
dogmă atât de esenţială.17

17
Ibidem, pag. 314

14