Calendarul în istorie

Originea cuvântului „calendar” rezidă în termenul latin medieval calendarium, care înseamna
„registru contabil”. Acesta, la rândul său, este derivat din cuvântul mai vechi „calendae”, adică prima
zi a lunii romane, ziua în care toate sărbătorile, evenimentele oficiale şi zilele de târg ale lunii
respective erau anunţate în piaţa publică.
Calendarul este un mod de măsurare a timpului care a început, în toate civilizaţiile, odată cu
înţelegerea condiţiei de corp ceresc a Pământului. Măsurarea timpului s-a bazat pe repetabilitatea
ciclului lunar şi solar. Astfel, încă din Neolitic, s-au găsit calendare care fixau anul la 12 sau 13 luni
de 29 de zile ori 30 de zile. La 1500 î.H. în China exista un calendar de 365 ¼ zile, cu 13 luni de câte
29 şi 30 de zile, stabilite după un ciclu lunar de 29 ½ zile. În peşterile din complexul Lascaux s-au
găsit calendare care măsurau ciclul lunar la 29 de zile şi repetabilitatea anuală la 12 luni.
Mayaşii şi aztecii au avut cel mai perfecţionat calendar al lumilor vechi. Ei au calculat în funcţie
de lună, soare şi constelaţii (mersul aparent pe cer), stabilind cicluri de 52 de ani solari (acesta era
secolul lor). Un ciclu de secole măsura chiar ciclul vieţii omeneşti (şi implicit al civilizaţiei) pe Pământ,
conştiinţa începutului şi sfârşitului, dar şi a repetabilităţii (asemănător cu buddhismul). Toate
calendarele vechi (chinez, indian, babilonian, persan – nu se cunoaşte originea calendarului zoroastrian
– asirian, hittit, egiptean, macedonean, grecesc, mayaş, aztec) au avut o unitate surprinzătoare,
raportabilă la observarea Cerului (Luna, Soarele, constelaţiile Orion şi steaua Sirius etc.).
Anul cosmic varia între 254 şi 365 de zile. El se împărţea în anotimpuri acolo unde clima permitea
acest lucru şi devenea şi an agricol. Cel mai plin de erori a fost calendarul roman, propus de Romulus,
fondatorul cetăţii, care avea 10 luni de câte 29 de zile. Ulterior Numa Pompilius a adăugat două luni:
ianuarie şi februarie.
În concluzie aș vrea să afirm faptul că odată cu dezvoltarea lumii, a omenirii în general, s-a
dezvoltat și calendarul, perfecţionările în timp ale calendarului roman au dus la acela folosit astăzi
aproape pe toată planeta: calendarul gregorian (dat de papa Grigore al XIII-lea în anul 1582 d.H., care
este luni solar. Islamul se ghidează în mod tradiţional după un calendar lunar, chinezii încep măsurarea
anului primăvara, conform calendarului agricol, iar evreii continuă măsurătoarea de la începuturile
apariţiei propriului lor calendar (de la Facerea Lumii).

Realizat: Ceban Daniela, gr. PP32R

 Vasile Alecsandri – prim-ministru

Majoritatea oamenilor cunosc următoarele date despre Vasile Alecsandri: ”Poet, prozator și
dramaturg (n. 21 iulie 1821, Bacău — d. 22 august 1890, Mirceşti, judeţul Iaşi). Provine dintr-o familie
boierească de curînd ridicată la o poziție de oarecare însemnătate; fiu al medelnicerului Vasile
Alecsandri (ajuns mai tîrziu vornic) și al Elenei”, dar nu cunosc faptul că Vasile Alecsandri a avut o
contribuție și în politică.
A studiat în casa părintească cu călugărul maramureșean Gherman Vida și la pensionul francez al
lui Cușnim, apoi, între 1834 și 1839, la Paris, unde se consacră mai ales literaturii, după cîteva încercări
nereușite în domeniul medicinei, în cel juridic și cel ingineresc. După înapoierea în Moldova, participă
la toate inițiativele tovarășilor săi de generație: director al Teatrului din Iași împreună cu C. Negruzzi
şi M. Kogălniceanu. A luat parte la mișcarea revoluționară de la 1848 din Moldova, redactînd unul din
documentele ei programatice și a petrecut un an de exil în Franța. Înapoiat în țară, ia parte la luptele
pentru Unirea Principatelor Moldova şi Muntenia, se numară printre devotații lui Al. I. Cuza și e trimis
de acesta în Franța, Italia și Anglia, pentru a determina marile puteri să recunoască faptul dublei sale
alegeri.
Deputat și ministru în mai multe rînduri, e ministru al României la Paris între 1885 și 1890. Ca
scriitor, a debutat în 1840, cu nuvela Bucheti, publicată în "Dacia literară", și cu pieseta "Farmazonul
din Hîrlău". După cîteva încercări în limba franceză, ca poet de limba română apare pentru prima dată
în 1843 în Calendar pentru poporul românesc. Alecsandri e un scriitor angajat, inspirat de marile
probleme ale epocii și, în același timp, un artist subtil, observînd lumea înconjurătoare fără scepticism,
dar și fară exagerate iluzii, tinzînd în domeniul expresiei spre o senină clasicitate.
Anii directoratului la Teatrul din Iași (1840-1842) sunt un exemplu al seriozității și puterii de
muncă a tînărului scriitor.
T. Maiorescu, într-un text din 1886, spunea “Cînd societatea mai cultă a putut avea un teatru în
Iași și București, el a răspuns la această dorință, scriindu-i comedii și drame; cînd a fost chemat poporul
să-și jertfească viața în războiul din urmă, el singur a încălzit ostașii noștri cu raza poeziei. A lui liră
multicordă a rasunat la ori ce adiere ce s-a putut deștepta din mișcarea poporului nostru în mijlocia
lui.”

Realizat: Ceban Daniela, gr. PP32R