POLITICI DEMOGRAFICE 6 - 13.04.

2016

Jean Sevilla - Corectitudinea istorica (Afacerea Pius) Humanitas 2006

Partial 20.04

Politica demografica a fascismului

Antecedente ale fascismului, dezbaterea privind controlul nasterilor prin problemele eugenice,
au fost abordate inainte de 1922. In 1912 antropologul Giuseppe Serji a fondat Societatea Eugenica
Italiana impreuna cu demograful Corrado Gini. Acesta din urma a si publicat in acel an cartea "Factorii
Demografici in Evolutia Natiunilor" in care Gini a schitat liniile politicii populationiste care mai tarziu au
fost dezvoltate in timpul regimului fascist. Gini sustinea adoptarea unor remedii eugenice radicale
pentru restaurarea fecunditatii natiunii italiene. Gvernul trebuia sa implementeze un program
pronatalist comprehensiv bazat pe solutii stimulatoare in vederea cresterii natalitatii (acordarea de
premii, bonificatii, sprijin pt familiile cu mai multi copii, de natura eugenica pozitiva). Corrado Gini a
gandit insa si masuri punitive impotriva celibatarilor si a celor cu copii putini, acuzandu-i ca nu-si achita
obligatia patriotica de a procrea prolific. El a crezut ca o politica pronatalista si de asigurare a bunastarii
ar reusi sa aduca mutatii serioase in cadrul obiceiurilor reproductive ale poporului italian la nivelul unei
singure generatii. Aceasta dorinta a devenit baza orientarii politicii fasciste in privinta fertilitatii italiene
in timpul lui Mussolini. Acesta s-a declarat optimist in anul 1927 (26 mai) a declarat ca fascismul va duce
pana in anul 1950 la o crestere a populatiei Italiei cu minimum 20 si maximum 60 de milioane. Ducele a
dorit insa nu numai cantitate, cat si calitate, fascismul accentuand in nenumarate randuri legatura intre
peroformantele reproductive si sanatatea fizica a italienilor. In discursul de ziua Inaltarii Domnului, tema
intaririi puterii imperiale a Italiei prin numar a fost reluata cu obstinatie, Ducele spunand ca nu se pot
compara 40 de milioane de italieni cu 90 de milioane de germani sau cu 130 de milioane de francezi sau
Anglia cu 500 de milioane.Intr-un articol publicat in 1928de Mussolini cu titlul "Forta numarului", Ducele
relua ideea ca marimea populatiei este cel mai important factor al intaririi nationale. El spunea declinul
marilor imperii in trecut a fost asociat intotdeauna si cu un declin in ceea ce priveste rata fertilitatii.

Principalele directii de actiune ale politicii fasciste. Politica populationista a fost o parte integranta a
mitologiei politice, inconjurand partidul fascist cu o aura glorioasa. Limbajul utilizat de propaganda
pronatalista reflecta pretentia fascistilor de a fi o forta regeneratoare in politica Italiei. Reflectiile lui
Mussolini, fie in discursuri, despre rata nasterilor, includ constant mentionarea renasterii spirituale a
poporului italian si reinvierea unei rase tinere si fertile. Datorita faptului ca reformele in sanatate figurau
in campania demografica, fascistii au vorbit de o revolutie a bunastarii generale pe care statul si-a
propus sa o realizeze. Prin mijloace populiste si integratoare, regimul lui Mussolini a tins spre
mobilizarea maselor prin atribuirea acestora a unei identitati nationale si a unei mandri patriotice.
Fascismul a exacerbat valorile italienitatii precum nazistii arianismul, iar intre aceste virtuti ale
italienitatii, hiperfecunditatea, virilitatea barbatilor erau trecute la loc de cinste. Familia a fost una dintre
institutiile careia fascismul i-a alocat un rol major in cadrul politicii demografice promovate de Mussolini
in Perioada interbelica. Notiunea de familie fascista, de supusi oiali, a castigat teren in propaganda
guvernului reflectand aspiratia regimului fascist de a introduce valori si credinte noi in randul supusilor,
parinti si copii deopotriva, de a-i integra pe toti italienii in viata de familie, influentandu-le
comportamentul si extinzadu-si puterea in domeniul familial al vietii private. Interventia statului in
problema familiei a afectat controlul secular pe care biserica romana l-a exercitat de-a lungul timpului.
Preotii au fost de sute de ani singurii gestionari ai reproducerii, socializarii si bunastarii. Modelul familiei
fasciste a fost insa o provocare directa a doctrinei bisericesti privind familia crestina. Vaticanul a
perceput programul pronatalist a lui Mussolini ca fiind o politizare a functiilor si institutiilor casatoriei,
familiei si procreatiei. In decembrie 1930 Papa Pius al XI-lea a emis o enciclica (bula, circulara) intitulata
"Casatoria Crestina" in care se vorbea de caracterul sacramental al casatoriei si reproducerii. O alta
enciclica a Vaticanului din mai 1931 critica politica bunastarii generale a lui Mussolini care tindea sa
secularizeze sistemul asociatiilor bisericesti care se ocupau de ingrijirea saracilor, a batranilor si a
bolnavilor. Papa Pius al XI-lea a reafirmat principiul ca intreaga asistenta sociala pentru familiile nevoiase
sau in suferinta trebuie sa intareasca ordinea morala si nu sa slujeasca unor scopuri politice; treptat,
campania demografica fascista s-a extins in toate sferele vietii publice. In decembrie 1926 s-a instituit o
taxa pe celibat, inspirata din politica sociala a Frantei de dupa Primul Razboi Mondial.

Propaganda fascista a introdus incepand cu 1932 o sarbatoare nationala prin care sa proslaveasca mama
si copilul "Giornata de la madre e del fanciullo" care urma sa fie celebrata in Ajunul Craciunului. In 1936
statul a sponsorizat pentru o competitie nationala, cu titlul cea mai prolifica mama a anului oferind
medalii si premii in bani in functie de capacitatea reproductiva a femeii.

Campania demografica fascista a intrat si in zona igienei publice si personale pentru a reduce
mortalitatea. Batalia impotriva tuberculozei a cunoscut cateva puncte de intensitate maxima; o lege din
decembrie 1932 stabilea vacante de vara gratuite in colonii tabere pentru copii pentru tinerii din familii
cu unul sau doi parinti cu TBC, dar si pentru copii din familii cu venituri modeste. Legea reorganizarii
administratiei publice din 1923 prevedea si infiintarea unie Comisii de Sanatate in toate localitatile cu
peste 20.000 de oameni si in acelasi timp construirea de spitale, iar in 1928 s-a infiintat la Universitatea
Sapienta prima catedra de Tuberculoza si boli respiaratorii (pneumoftiziologie). In 1923 s-a inceput
campania impotriva alcoolismului prin masuri care sa controleze productia, continutul, distributia si
vanzarea alcoolului; s-au luat masuri dure si impotriva betivilor din locurile publice, considerati vinovati
de crima impotriva rasei italiene. Tot in 1923 a mai fost declansata o batalie, cea impotriva combaterii
traficului de stupefiante, a raspandirii bolilor venerice, a caselor de toleranta. Igiena morala a implicat
atat masuri pentru comportamentul sexual normal, cat si cel deviant. Fiind declansata batalia si
impotriva pornografiei. Un loc central in campania demografica fascista l-a ocupat raspandirea unor
masuri care sa amelioreze serviciile medicale si sociale pentru mame si copii. Crearea Organizatiei
Nationale de Protectie a Mamelor si Copiilor in 1925 parea ca va duce la o revolutie in ceea ce priveste
grija pentru stimularea natalitatii. Fascismul a fost refractat la acordarea de drepturi egale femeilor, desi
promitea protejarea tuturor femeilor de rasa italiana. Fascismul a accentuat discriminarea femeilor in
politica, educatie, economie, familie etc. Regimul dictatorial a justificat acest asalt impotriva miscarilor
feministe prin invocarea asa-numitei Ierarhii Naturale intre Sexe. Fascismul militarist a proslavit valorile
masculine, eroismul, limbajul propagandei oferind numeroase exemple in acest sens, rasa italiana fiind
descrisa prin cuvinte precum "viril, nobil, luptator". Versiunea fascista a diferentierii dintre sexe acorda
barbatilor rolul de soldati neinfricati in linia intai care apara Roma Eterna iar femeii ii acorda rolul de a
sta acasa, a aduce pe lume copii, a-i educa si de a-i sacrifica pentru natiune. Preocuparile rasiale au
aparut tarziu, dupa 1938, ca urmare a apropierii Italiei de Germania. Manifestul rasismului italian din
anul 1938 inaugura o noua faza in politica demografica a lui Mussolini. Una a politicii rasiale militante,
regimul dorind sa conserve puritatea rasei italiene, urmand exemplul german, Marele Consiliu Fascist a
interzis casatoriile italienilor (presupusi arieni) cu non arieni, fiind stipulati clar evreii si africanii.
Rasismul italian nu a cunoscut aberatiile pe care le va transpune in practica nazismul german.