CUPRINS

Introducere……………………………………………………………………….........................2

Capitolul I. Consideraţii generale privind analiza comparativă a managementului în cadrul

burselor de mărfuri europene şi americane
1.1. Metodologia analizei comparative în domeniul managementului burselor conform
principiilor de organizare în America şi Europa................................................................................
1.2. Locul şi rolul burselor de mărfuri în dezvoltarea pieţei mărfurilor............................................

Capitolul II. Proiect de licenţă - metodologia implimentării organizării activtăţii bursei de

mărfuri în R. Moldova
2.1. Funcţionarea pieţei de capital în R. Moldova............................................................................
2.2. Procesul de reformare a activităţii bursei de mărfuri în R. Moldova.........................................

Concluzii…………………………………………………………………………………….......60

Bibliografie……………………………………………………………………………………...62

Anexe…………………………………………………………………………………………….66

1
 INTRODUCERE
Actualitatea și importanța temei cercetate. Bursa de mărfuri a apărut cu mai multe
secole în urmă, fiind urmarea evoluţiei în timp a comerţului internaţional. De atunci a avut loc
atât o creştere, cât şi o diversificare a produselor bursiere (categorii de contracte) şi a
nomenclatorului de mărfuri care formează obiectul schimburilor pe piaţa bursieră (acest
nomenclator numărând în prezent, după unele aprecieri peste 60 grupe de mărfuri). Este mai
important de subliniat însă că, odată cu creşterea volumului de contracte, a sporit mult rolul
burselor de mărfuri în economia contemporană, îndeosebi în ţările dezvoltate cu economie de
piaţă, ţări ce dispun de numeroase burse de mărfuri dintre care unele cu o mare vocaţie
internaţională.
Bursa de valori este una din cele mai importante instituţii ale economiei de piaţă, un
segment al pieţei financiare, o piaţă secundară organizată, transparentă şi supravegheataă pe care
se încheie tranzacţii referitoare la valori mobiliare, derivate ale acestora, bani.
Bursa de valori are rolul principal de a facilita acumularea fondurilor necesare finanţării
activităţii economice şi de a dirija fluxul fondurilor acumulate spre ramurile economice cele mai
rentabile. Ea îsi îndeplineşte acest rol mai ales prin operaţiunile de vânzare şi cumpărare de
acţiuni ş obligaţiuni emise de societăţile pe acţiuni. Cei care doresc să devinăproprietari şi să
participe nelimitat la riscuri şi beneflcii cumpără acţiuni simple, cei care nu doresc să-şi asume
riscuri şi beneficii nelimitate cumpără acţiuni preferenţiale cu un venit fix şi cu un risc minimal,
iar cei care nu doresc să devină proprietari ci numai creditori, micsorându-şi riscul la maximum,
cumpără obligaţiuni cu un venit fix exprimat procentual şi denumit cupon.
În condiţiile tranziţiei R. Moldova la economia de piaţă, bursa de mărfuri şi-a început
activitatea. În ciuda unui început ezitant şi a unor oscilaţii în activitatea ei, bursa de mărfuri îşi
consolidează poziţia în mecanismul economiei de piaţă, urmând să joace un rol tot mai important
în viitor.
Pornind de la aceasta realitate, am considerat oportună analiza acestei teme în cadrul
prezentei lucrări de diplomă.
Scopul şi sarcinile cercetării. Scopul prezentului studiu constă în analiza comparativă a
burselor de mărfuri americane şi europene şi elucidarea pricipalelor aspecte evolutive a acestora
de-a lungul timpului. Totodată, se analizează procesul derulării a bursei de mărfuri în R.
Moldova.
Pentru realizarea acestui scop au fost trasate următoarele sarcini:
 determinarea metodologiei de analiză în domeniul managementului burselor conform
criteriilor de organizare;
 stabilirea locului şi importanţei burselor de mărfuri în dezvoltarea piaţei mărfurilor;
2
 Baza ştiinţifico-metodologică a tezei au constituit-o conceptele, propunerile,
publicaţiile, experienţa şi cunoştinţele vaste ale îndrumătorilor contemporani, precum: G.
Anghelache, N. Dardac, G. Ciobanu, E. Drăgoescu, Al. Nedelea, A . Marin, Gh. Negoescu, G.
Prelipcean ş.a.
Obiectul cercetării îl constituie implementarea metodologiei de organizare a activităţii
bursei de mărfuri în R. Moldova.
Volumul şi structura lucrării. Scopul şi sarcinile cercetării au prefigurat structura
lucrării, care constă din introducere, două capitole, concluzii şi recomandări, lista surselor
bibliografice, anexe.
În Introducere este argumentată actualitatea temei de cercetare, sunt definite scopul şi
sarcinile cercetării. Este determinat suportul teoretico-metodologic, baza informaţională,
semnificaţia teoretică si valoarea aplicativă a lucrării.
Capitolul I “Consideraţii generale privind analiza comparativă a managementului în
cadrul burselor de mărfuri europene şi americane” cuprinde metodologia analizei
comparative în domeniul managementului burselor conform principiilor de organizare în
America şi Europa. De asemenea, este specificat locul şi rolul burselor de mărfuri în dezvoltarea
pieţei mărfurilor.
În capitolul II “Proiect de licenţă - metodologia implimentării organizării activtăţii
bursei de mărfuri în R. Moldova” este efectuată analiza organizării activităţii bursei de mărfuri
în R. Moldova. Totodată, este determinat mecanismul de funcţionare a bursei de mărfuri pe piaţa
financiară.
În Concluzii şi recomandări sunt formulate şi propuse anumite tendinţe şi legităţi prin
care autorul generalizează rezultatele obţinute pe parcursul cercetărilor ştiinţifice proprii. În baza
sintezei teoretice a literaturii de specialitate, se constată că bursa este o piaţă organizată în sistem
de autoreglementare, în sensul că tranzacţiile se realizează conform unor principii, norme şi
reguli cunoscute şi respectate de către toţi participanţii. Aceasta nu înseamnă administrarea
pieţei, ci reglementarea ei în scopul obţinerii unui sistem ce garantează caracterul liber şi deschis
al tranzacţiilor comerciale şi financiare.
Cuvinte cheie: bursa de mărfuri, bursa de valori, piaţa bursieră, piaţa de mărfuri şi valori,
piaţa financiară, piaţa de capital, cererea de fonduri, oferta de fonduri, investitori, intermediari
financiari, piaţa primară, piaţa secundară etc.

3
 Capitolul I. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND ANALIZA COMPARATIVĂ A
MANAGEMENTULUI ÎN CADRUL BURSELOR DE MĂRFURI EUROPENE ŞI
AMERICANE

1.1. Metodologia analizei comparative în domeniul managementului burselor conform

principiilor de organizare în America şi Europa
Piaţa bursieră sau bursa în sens larg este formată din mai multe pieţe bursiere (burse).
Varietatea burselor care compun piaţa bursieră este consecinţa criteriilor luate în considerare la
delimitarea acestora. Cele mai utilizate criterii sunt: varietatea tranzacţiilor; forma de
organizare; accesul participanţilor.
În funcţie de gama şi varietatea tranzacţiilor încheiate, bursele de mărfuri pot fi
clasificate în doua mari grupe: [21]
 Bursele generale, care tranzacţionează cele mai variate mărfuri, precum şi titluri de
proprietate. Astfel de burse sunt, de exemplu, cele din Amsterdam, Lima, Rio de Janeiro,
ele purtând denumirea simplă de bursă.
 Bursele specializate, care spre deosebire de cele generale, se ocupă cu o gamă
determinată de mărfuri, uneori chiar o singură marfă. Astfel de burse au menţionat în
denumirea lor şi specificul activităţii pe care o desfăşoară: „London Metal Exchange “
(Bursa de Metale de la Londra ), „New York Cotton Exchange„ (Bursa de bumbac de la
New York ).
Ca urmare a ponderii ridicate a tranzacţiilor încheiate la unele burse de mărfuri în cadrul
comerţului internaţional cu unele produse, acestea se numesc burse caracteristice. Ele dau notă
dominată atât în ceea ce priveşte cantităţile de mărfuri oferite, cât şi în stabilirea preţurilor.
Activitatea acestor burse se desfăşoară în zonele producătoare sau în zonele de mare consum,
unde îndeplinesc şi rolul de redistribuitor al acestor mărfuri.
Din punctul de vedere al formei de organizare se disting următoarele tipuri de burse:
 Burse private, înfiinţate şi organizate de particulari, de multe ori sub forma de societăţi pe
acţiuni, de asociaţii comerciale sau de camere de comerţ constituite pe baza unor statute
de funcţionare adoptate de către fondatori. Constituirea bursei şi funcţionarea ei se face
cu aprobarea statului pe teritoriul căruia îşi desfăşoară activitatea. De exemplu, bursa din
Londra – „Royal Exchange” - funcţionează pe baza unei aprobări regale, denumită
„charter”.
 Bursele înfiinţate şi administrate de stat.
În funcţie de criteriul de admitere a participanţilor există:
4
  Burse la care participarea este nelimitată, cu condiţia de a se respecta dispoziţiile interne
specifice. De la această regulă, legea prevede excepţii în sensul interzicerii participării la
bursă a persoanelor care au comis delictul de înşelăciune. Accesul este gratuit sau contra
unei taxe de frecventare.
 Burse la care accesul este limitat numai membrilor acestora sau acelora care au obţinut
autorizaţii speciale din partea conducerii burselor.
Funcţiile economice şi comerciale ale burselor de mărfuri
Bursele de mărfuri a comeţului internaţional, îndeplinesc anumite funcţii economice cu
implicaţii profunde asupra vieţii economice contemporane.
Principalele funcţii economice ale burselor de mărfuri sunt următoarele: [24, p.18]
1. Exercitarea. Bursele de mărfuri, ca pieţe caracteristice ale economiei de piaţă şi
formă de organizare a unei influenţe determinante asupra comerţului internaţional cu produse de
bază. Cotaţiile ,,la disponibil” („spot”) şi „la termen” („forward”) se află la baza majorităţii
contractelor realizate în comertul cu cereale, bumbac, cafea, cacao, zahar, cornute vii, lână,
cositor, aluminiu, metale preţioase, placaj, produse petroliere.
2. Funcţia de informare a participanţilor la burse asupra disponibilităţilor de marfă, ca
şi a cererilor din lumea întreagă. Legătura care se stabileşte între diferitele pieţe ale produselor
face să fie cunoscute operativ cotaţiile burselor, preţurile mondiale fiind influenţate de cotaţiile
principalelor burse din lume.
Bursele de mărfuri, prin promovarea şi publicarea unor informaţii diverse, permit
evaluări pentru perioade curente cât şi viitoare, pentru perioade la termen. Informţiile referitoare
la preţurile la termen interesează deopotrivă pe toţi cei care fac uz de bursă: comercianţi,
producători, fermieri şi chiar pe speculatorii care folosesc cotaţiile la termen pentru vânzări la
termen şi cotatiile „spot” pentru vânzări de marfuri disponibile pentru livrare. Aceste informaţii
constituie un adevărat ghid în programarea acţiunilor viitoare. [22, p.46]
3. Funcţia de stabilizare şi destabilizare se realizează prin intermediul operaţiunilor la
termen ce facilitează la rândul lor operaţiunile speculatorii. Fenomenul nu trebuie supraestimat
intrucat el are loc pe perioade foarte scurte de timp ( cateva zile, saptamani, in decursul a catorva
ani ) in timp ce influenta stabilizatorie are un caracter continuu.
4. Funcţia de stabilire de preţuri reprezentative pentru produsele de bază, care reflectă
toţi factorii de influenţă: raportul cerere - ofertă, modificarea cursurilor de schimb, evolutia
preturilor pe piata respectiva, evolutia unor evenimente politice sau sociale mai importante, care
pot sa afecteze, intr-o masura sau alta, atitudinea vanzatorului si cumparatorului.
În legătură cu această funcţie s-au făcut numeroase critici din partea politicienilor,
consumatorilor şi producătorilor, întrucât evoluţia preţurilor nu concordă cu opinia lor despre
5
realitate. Obiectul acestei critici este confundat, deoarece nu bursa este aceea care decide
preţurile, ci interacţiunea dintre ordinele de a cumpăra sau de a vinde care ajung pe piaţă (prin
intermediul brokerilor) venind din toatălumea, bursa fiind doar un barometru.
Concentrarea comenzilor pe una sau doua pieţe la termen pentru o marfă este vitală
pentru ca preturile sa reflecte fidel situatia ofertei si cererii mondiale. Daca pietele sunt
fragmentate, apare sansa unui membru de a castiga o pozitie dominanta, dar acest lucru
distorsioneaza preturile si are drept urmare atrofierea situatiei micilor piete din cauza lipsei de
activitate comerciala.
5. Funcţia de favorizare a liberei concurenţe. Bursele de marfuri se apropie de idealul
concurentei perfecte. Prin metoda de comercializare specifica burselor, care are loc dupa un
program anumit pe baza strigarilor libere, este imposibil ca un individ sau un grup sa exercite o
influenta negativa asupra preturilor.
6. Funcţia de asigurare împotriva riscurilor. Bursele de marfuri ofera facilitati pentru
operatiuni de „hedging” impotriva fluctuatiilor preturilor, ceea ce permite comertului cu marfuri
sa se desfasoare fara riscuri.
7. Funcţia de a oferi indicaţii asupra nivelului preţurilor unor mărfuri la un
anumit termen. În vederea stabilirii unui preţ corect şi rezonabil care sa reflecte toti factorii de
influenta este necesara existenta unui punct de intalnire unde sa se vanda si sa se cumpere o
marfa, chiar daca si numai pe hartie, preturile fiind influentate nu numai de raportul cerere –
oferta, ci si de alti factori ( inflatia, modificarile cursurilor valutare, grevele ).
8. Analiza funcţiilor economice ale burselor de mărfuri dezvaluie, în acelaşi
timp, importanţa economică a acestora în comerţul internaţional care poate fi redată succint
prin următoarele: constituie o piaţă caracteristica pe care se concentreaza cererea si oferta privind
anumite genuri de marfuri, unde operatiunile sunt incheiate pe baza unor conditii bine
determinate ; exercita o influenta determinanta asupra comertului mondial cu produse de baza;
influenteaza nivelul preturilor ce se formeaza in afara burselor; constituie locul in care se
concentreaza informatiile cu caracter economic si politic; tranzactiile de bursa inlatura o parte
din riscul de productie si din riscul comercial; ele sunt folosite si de alte organisme de piata
pentru incheierea tranzactiilor.
Din aceste funcţii reiese că rolul burselor se concretizează în asigurarea circulaţiei
libere a mărfurilor şi valorilor la un preţ care reflectă situaţia economico-financiară a
producătorilor şi emitenţilor. Pentru a-şi îndeplini funcţiile şi rolul, bursele trebuie să
îndeplinească următoarele cerinţe: lichiditate, eficienţă, transparenţă, corectitudine şi
adaptabilitate. [25, p.14]

6
Mod de organizare
O analiza atenta a modului de organizare a burselor de marfuri scoate in evidenta, pe de o
parte, faptul ca acest proces a fost de durata, conturandu-se de-a lungul timpului, iar pe de alta
parte, ca el este asemanator in aproape toate tarile, existand mici deosebiri privitoare doar la
statutul intern.
Organizarea, conducerea si administrarea burselor se realizeaza diferit de la tara la tara si
de la bursa la bursa in functie de cadrul legislativ general, de regulamente proprii si
caracteristicile pietei in care institutia bursei activeaza.
În literatura de specialitate se conturează un model de organizare care include patru
organisme: [46, p.21]
 organele de decizie;
 organele de execuţie;
 organele de consultanţă;
 organele de control.
1. Organele de decizie cuprind:
adunarea generala – in cazul burselor constituite ca SA;
asociatia bursei – in cazul asociatiilor fara scop lucrativ;
În principal aceste organe de decizie îşi au ca scop lucrativ:
- elaborarea şi modificarea statutului şi regulamentelor de funcţionare;
- desemnarea organelor de conducere permanentaşi a comitetelor de bursă;
- numirea si aprobarea cadrelor de conducere;
- supravegherea si controlul general al activitatilor bursei.
2. Organele de execuţie urmăresc desfăşurarea normală a activitatilor curente a bursei
prin angajati cu functii de raspundere si prin functionari cu rol operativ. Principalele
departamente operative sunt organizate in functie de modul de organizare
al tranzactiilor. (Exemplu privind principalele departamente pentru cotatii, de supraveghere a
pietei, de clearing, informativ, de analiza si cercetare-dezvoltare, de relatii internationale si de
relatii cu publicul, la care se adauga o serie de servicii functionale pe probleme tehnice, de
personal, administratie etc.) [38, p.22]
3. Organele consultative au rol de a asista şi consilia prin specialisti şi experti, organele
de conducere ale institutiei si se numesc generic comitete. Aceste organe de conducere au
atributii permanente sau speciale. Pentru atributiile permanente functioneaza in general patru
tipuri de comitete:
 de supraveghere;
 pentru membri;
7
  pentru etica profesională;
 pentru operaţiuni cu produse noi bursiere.
Atribuţiile speciale se referă la informatizarea si aranjarea bursei din punct de vedere
functional si ambiental.
4. Organele de control lucrează în colaborare cu comitetul de supraveghere si cel de etica
si raspund in fata Adunarii Generale. Personalul de control este format din specialisti, experti sau
cenzori alesi fie din membrii bursei, fie din membri ai organismelor si institutiilor financiare
centrale, ca reprezentanti ai statului.
Ca o concluzie se poate spune ca institutia bursei este astfel conceputa incat sa creeze
conditii eficiente pentru actiunea fortelor pietei libere, asigurand servicii si facilitati care sa
sporeasca atractivitatea pentru astfel de piete. In primul rand atractivitatea este data de sitemul de
tranzactii care permite realizarea profiturilor aferente intrucat o retea de telecomunicatii eficienta
asigura diseminarea instantanee pe plan international a preturilor si volumului de tranzactii din
cadrul bursei respective.
Sediul burselor este stabilit in cladiri special construite. ,,Parterul” sau ,,ringul” bursei,
respectiv ,,corbeille”, este o sala suficient de mare unde se desfasoara activitatea propriu-zisa a
bursei. Tranzacţia ringului s-a nascut la London Metal Exchange (LME), unde sala de tranzactii
era o camera incapatoare fara mobilier. In momentul cand un membru al bursei desena cu creta
pe podea un cerc mare si striga,,ring-ring”, membrii bursei care doreau sa tranzactioneze ocupau
locuri in jurul cercului.
,,Ringul” desemneaza locul tranzactiilor si are, de obicei, forma circulara, fiind foarte
aglomerat si zgomotos. Aici au loc negocierile, iar brokerii sunt obligati sa-si transmita ofertele
sau sa-si faca cunoscute confirmarile cu voce tare, sau prin semne ale mainii. La bursa din
Chicago - cea mai mare din lume - exista sapte ringuri care functioneaza concomitent. [40, p.54]
Rolul cel mai important in desfasurarea operatiunii la bursa il detin intermediarii sau
mijlocitorii. Mijlocitorii care sunt folositi la burse sunt denumiti brokeri sau dealeri. Brokerii
sunt asezati in jurul ringului pe trepte in functie de luna pentru care se incheie
tranzactia. Brokerii nu au independenta decizionala, fiind functionari ai firmelor pe care le
reprezinta. Ei primesc ordine de la persoane din afara bursei. Desi reprezentant al mandantului,
brokerul nu figureaza ca parte in contractul incheiat intre acesta si tert, deoarece nu are nici
posesia si nici controlul cu privire la marfurile asupra carora se negociaza. Perfectarea tranzactiei
marcheaza finalizarea rolului brokerului, parti contractante fiind numai vanzatorul si
cumparatorul. Remuneratia sa consta din comisionul pe care il incaseaza in urma tranzactiei
efectuate si care poarta numele de ,,brokerage”.

8
 Dealerul numit si jobber incheie operatiuni si pe cont propriu si el are legatura directa cu
Comitetul, de regula prin intermediul brokerului. Ei executa ordinele primite telefonic si
raporteaza tot telefonic despre modul de indeplinire a lor. Daca castigul brokerului consta in
comision, cel al dealerului consta in diferenta de pret (curs). Firmele de comert numite si firme
de brokeraj sunt intermediari care executa doleantele clientilor.
Participantii la burse sunt, de regula, oameni de afaceri, comercianti, producatori si
consumatori care vand sau cumpara marfuri cu livrare prompta si plata cash; producatori,
consumatori, comercianti, banci care investesc in marfuri ce urmeaza sa fie livrate la termen;
comerciantii, producatorii si consumatorii care folosesc bursele de marfuri pentru a incheia
operatiuni de hedge in scopul evitarii fluctuatiilor de pret intre data contractarii si cea a livrarii
marfurilor; speculatorii, care isi risca banii in vederea obtinerii de profituri; mijlocitorii si
speculatorii; primii incheie tranzactii pentru evitarea sau reducerea riscurilor provenite din
fluctuatiile de pret, ultimii accepta riscul ce decurge din operatiunile de bursa in scopul obtinerii
de profit.
Între participantii permanenti si membrii bursei sunt deosebiri care decurg din uzuantele
existente. Membrii bursei sunt persoane fizice sau juridice, de regula, specializati in comertul cu
produse ce fac obiectul de activitate al bursei. Un membru al bursei are drepturi si obligatii.
Dintre drepturile lui amintim pe acela de a frecventa bursa, de a alege si a fi ales
in ,,Comitetul bursei”, in Comisia de arbitraj sau alte comisii infiintate in cadrul bursei etc., mai
mult, incheierea afacerilor este o functie a membrilor bursei, care joaca rolul de intermediari
profesionisti la realizarea operativa de vanzari-cumparari cu marfuri la burse. Se poate observa
ca dreptul de tranzactionare la bursa este monopolizat de membrii sai, fiecare membru avand pe
ringul bursei un reprezentant, un broker. Dintre obligatii, amintim pe acelea de a respecta
dispozitiile in vigoare la bursa respectiva, depunerea unei cautiuni, adica o anumita suma de bani
pentru garantarea obligatiilor rezultate din operatiile pe care le incheie la bursa; achitarea
cotizatiei anuale si a celei speciale pe care o plateste odata cu obtinerea calitatii de membru. [45,
p.15]
În vederea obtinerii calitatii de membru se au in vedere o serie de conditii: frecventarea
anterioara a bursei in decursul unei perioade amintite, detinerea unei firme proprii sau
exercitarea unei anumite activitati, recomandarea din partea unui anumit numar de membri ai
bursei si garantarea acestora pentru solicitant. Membrii burselor difera de la o bursa la alta. In
cazul burselor cu Casa de clearing, membrii sunt foarte numerosi, dar in practica numai un
numar limitat au un loc la burse. În ceea ce priveste bursele de mandanti, cum este cazul LME
din Londra, aceasta se bizuie pe un numar redus de membri - circa 30 maximum.

9
 Numarul limitat al membrilor bursei nu afecteaza negativ volumul tranzactiilor, intrucat
prin intermediul membrilor bursei se pot incheia un numar nelimitat de afaceri.
Concretizarea modelului general de conducere şi organizare al bursei este dependenta de
cadrul legislativ, statutul juridic şi rolul acestuia în viaţa economico-financiară a ţării unde îşi are
sediul.

Tabelul 1.1.
Condiţii pentru a deveni membru al bursei
Gruparea New YorkStock Exchange International Stock Burse de
TokyoStock
condiţiilor Exchange Valori
Exchange
Bucuresti
Criterii de Persoane fizice care au Persoane fizice si Persoane
eligibilitate implinit cel putin 21 de ani, juridice care au juridice
Persoane juridice
cetatean SUA girate de 2 capital, situatie autorizate de
autorizate de
membri ai bursei, prezinta financiara buna si Comisia
Ministerul
scrisoare de recomandare, experienta in Nationala a
Finantelor
un raport de activitate si domeniul bancar Valorilor
certificat de sanatate Mobiliare
Numar de 1366 scaune proprietate Nelimitat Nelimitat
114 membri plini
membri personala
Conditii de a. exista scaun vacant care a. plateste taxa de a. plateste
a. exista loc
obtinere a se poate cumpara sau admitere; cotizatia
vacant;
calitatii de inchiria ; anuala;
membru al b. indeplineste
b. indeplinirea
bursei b. indeplinirea criteriilor de conditii de b. indeplineste
conditiilor de
eligibilitate eligibilitate conditiile de
eligibilitate
eligibilitate
Drepturile Efectueaza direct tranzactii Efectueaza direct Efectueaza
Efectueaza direct
membrilor la bursa tranzactii la bursa direct tranzactii
tranzactii la bursa
bursei la bursa
Alte - membri cu chirie
categorii de
membri ai - membri particulari - membri saritori
bursei
- membri aliati - membri speciali

- membri acceptati
Sursa: Elaborat de autor

10
 Tabelul 1.2.
Conducerea şi organizarea bursei
SUA Japonia Marea Britanie România
New York Stock Tokyo Stock Exchange International Stock Bursa Romana de
Exchange Exchange Marfuri
I. Organe de decizie
a) Organul Suprem de Conducere a Bursei
Adunarea Generala a A.G.A. A.G.A. A.G.A.
Actionarilor
b) Organul de Conducere Permanenta
Consiliul Director Comitetul Consiliul Bursei Comitetul Directorilor
Guvernatorilor
II. Organele de executie
Directorul General Presedintele Bursei Director General Director General
Departament Servicii Departament Servicii Departament Servicii
III. Organe consultative
Comitete Comitete Comitete Comisii
VI. Organe de control
Sursa: Elaborat de autor

Conducerea bursei
Responsabilitatile pentru mersul afacerilor bursei se afla in mainile unui comitet
denumit,,Board of Directors and a Commitee of Subscribers”. Comitetul este ales anual.
Conducerea zilnica a bursei se face de catre administratia bursei in frunte cu un director si mai
multe comitete consultative, cum ar fi: Comitetul pentru stabilirea cotatiilor bursei si Comitetul
tehnic, care au sarcina sa se ocupe de buna functionare a bursei. Comitetul are sarcina de a
mentine ordinea la bursa, supravegheaza respectarea uzantelor si regulamentul bursei, avand si
calitatea de a reprezenta bursa fata de terti.
Comitetul indeplineste sarcini curente, cum ar fi: exercitarea controlului asupra
agentilor, fixeaza orele de lucru, aproba accesul la bursa, intocmeste si modifica regulile de
functionare a bursei, numeste salariatii bursei, convoaca si conduce adunarile generale ale
membrilor bursei, administreaza fondurile bursei, constata si publica cursurile oficiale,
alcatuieste comisia de arbitraj, procura materiale informative si comunica informatii institutiilor
oficiale.

11
 Casa de Clearing are un rol esential in desfasurarea operatiunilor de bursa. ,,Casa de
Clearing” (International Commodity Clearing House) este constituita din o parte a membrilor
bursei, banci, societati de asigurare, societati de transport, alte firme, cu renume in domeniul
respectiv. Ea garanteaza executarea in bune conditiuni a tuturor obligatiilor asumate de membrii
bursei prin contractele incheiate. Totodata Casa de Clearing, dupa ce verifica exactitatea datelor,
ea se substituie in cealalta parte, deci cumparator sau vanzator nu mai este brokerul care a
confirmat contractarea pe ring, ci Casa de Clearing. Capacitatea Casei de Clearing de a garanta
respectarea tuturor obligatiilor asumate de membrii bursei se bazeaza pe lichiditatea membrilor
Casei de Clearing si pe functionarea corespunzatoare a unui mecanism de percepere de fonduri
de garantie ,,deposits” sau diferente ,,margins” primele depunandu-se la incheierea contractului,
ultimele percepandu-se zilnic. [42, p.55]
În ultimii ani, International Commodity Clearing House, in vederea indeplinirii
ireprosabile a rolului sau in conducerea si derularea operatiunilor la burse, a infiintat un sistem
de clearing direct, respectiv ,,On-Line Clearing System”, al carui acronim este INTERCOM
pentru International Enquiry Response System for Commodity Markets. Acest sistem are si un
motto ,,Cand” şi ,,Unde” (WHEN and WHERE) este nevoie de informatii.
Cum este folosit sistemul INTERCOM in conducerea burselor de marfuri? Functia acestui
sistem de Clearing este aceea de a furniza informatii de management; acorda avantaje membrilor
si clientilor lor prin extinderea facilitatilor in accesul rapid la informatii chiar din birourile lor si
asigura o legatura directa cu sistemul propriu de depozitare a datelor. [66]
Statutul bursei
Întregul sistem organizatoric al bursei, precum si legaturile din cadrul ei se reglementeaza
prin statut, numit si ,,Rules and regulation”. Statutul defineste cu precizie moneda in care se
stabileste pretul si se incheie tranzactiile (de regula moneda pe teritoriul careia se gaseste bursa),
obiectul de comercializare, drepturile si obligatiile participantilor la bursa, admiterea si
modalitatea de admitere a acestora, drepturile si obligatiile membrilor bursei, sfera de actiune a
Comitetului bursei si modalitatile de exercitare a prerogativelor acestuia, reglementarea
activitatii agentilor, unitatea de masura in tranzactii, modalitatea si termenele de cotare,
lichidarea operatiunilor, obligatiile financiare pentru participanti, modul de arbitrare in caz de
litigiu, conditiile standard ale contractului de vanzare-cumparare, precum si toate celelalte reguli
economice, administrative si de conduita etica a membrilor.Precizam ca la statutul bursei adera
in mod obligatoriu toti membrii acesteia.
Condiţiile comerciale, adică uzanţele la bursa precizate prin statute au scopul de a crea
acestei instituţii o bază juridică solidă. Aceste uzuanţe pot fi valabile exclusiv pentru bursă, însă
pot avea şi rolul unei reglementări mai largi a legăturilor comerciale. [49, p.12]
12
Unitatea de măsură în tranzaţiile la bursă
Tranzactiile la bursa se efectueaza in unitatile fizice stabilite, numite contracte sau loturi;
ele sunt incheiate numai pentru unitatea de masura sau un multiplu al acesteia. Unitatea de
masura pentru cantitatile vandute si cumparate in baza contractului de bursa are scopul de a
uniformiza cantitatea marfurilor sau efectele comercializate la bursa. Ea difera de la o bursa la
alta astfel: 10 tone de boabe de cacao pentru un lot la bursa din Londra sau 50 de tone pentru
bursa de zahar din Paris s.a.
Fiecare contract ia caracterul unei tranzactii separate, deoarece decontarea dintre parti se
face pentru fiecare in parte. Uniformizarea cantitatilor permite transferul operativ al contractelor,
in cazul tranzactiilor la termen.
Obiectul tranzactiei este constituit dintr-o singura marfa (zahar brut, cafea, cacao boabe,
soia, cartofi, uleiuri comestibile, cereale, seminte) sau din mai multe produse (de exemplu LME)
caz in care pentru fiecare dintre ele se foloseste un contract de sine statator, iar operatiile se
desfasoara in mod independent.
În mod obligatoriu, la desemnarea marfurilor se indica in termeni neechivoci, soiurile si
obligatiile, admise a se comercializa.
Asociaţia bursei (bursa) şi ,,Casa de Clearing” (ICCH).
Aceste institutii au obligatia de a proteja numai interesele membrilor lor, in timp ce
guvernele statelor pe al caror teritoriu se gasesc bursele au sarcina de a proteja interesele marelui
public rezervandu-si dreptul de a interveni in afacerile bursei si de a verifica si cerceta daca sunt
respectate interesele partilor. In acest scop au fost infiintate agentii guvernamentale cu drept de
control la bursa: ,,Commodity Futures Trading Commision”, in SUA si ,,Bank of England” in
Marea Britanie la Londra. [66]
Astfel, crahul de la bursele occidentale din toamna anului 1987 care a starnit panica pe
toate pietele financiare, a avut, cum era de asteptat, si un efect asupra politicii economice
americane, mai cu seama ca pe langa nenumarati factori de raspundere din interior, care inclinau
spre aceasta idee, multi, aproape toti partenerii si aliatii SUA considera Washingtonul vinovat, in
mare masura, de caderea de la bursa din New York, urmata si de o pierdere a valorii dolarului.
Criza de la bursa si posibilele repercusiuni asupra economiei americane si internationale au
impus o anumita reactie a administratiei menita sa determine o schimbare poate chiar mai
pronuntata in politica americana.
Contractul bursei
La toate bursele din lume, in vederea simplificarii la maximum a activitatii bursiere, sunt
elaborate contracte tip de vanzare-cumparare care contin clauze standard privind marfa si
conditiile de livrare, de transport si asigurare.
13
 Prin contractele tip toate elementele activitatii bursiere sunt uniformizate si standardizate.
Mentionam ca, in cazul activitatii tranzactionale, singurele elemente pe care trebuie sa le indice
brokerului un participant la bursa sunt: cantitatea pe care doreste sa o cumpere sau sa o vanda,
termenul, limita de pret. Se defineste, de asemenea, calitatea marfii si metodele de verificare.
Un contract de cumparare la termen reprezinta intentia de a cumpara o cantitate de marfa
la un pret dinainte stabilit, intr-un anumit moment viitor, numit ,,zi” sau ,,luna finala”. Asemenea
tip de contract poate fi anulat de cumparator prin onorarea unui contract de vanzare in aceleasi
conditii. Astfel, un investitor poate sa nu fie implicat in comertul fizic de marfuri, ci poate opera
direct cu livrari prin intermediul cifrelor.
În acest caz exista trei calitati fata de bursa de marfuri: aceea de investitor, de producator
si de om de afaceri care trebuie sa-si cumpere materiile prime de pe piata.
Un fabricant care stie ca va cere o anumita cantitate de produse intr-un timp, sa spunem
sase luni, va face eforturi sa gaseasca un vanzator care sa garanteze aprovizionarea acestei
cantitati la timpul si la pretul stabilit de comun acord. Sa presupunem ca un fabricant de
bomboane de cafea se angajeaza sa cumpere 10 tone de cafea de la un cultivator de cafea la
pretul de 1 000 de dolari/tona, cafeaua urmand sa fie livrata in 6 luni. La data incheierii
contractului, cafeaua poate sa fie inca nerecoltata sau neprelucrata. Dar fara indoiala, contractul
ramane valabil intre parti. Exista un avantaj de ambele parti in stabilirea acestui contract:
cumparatorul stie ca poate obtine un profit convenabil daca isi poate cumpara materia prima cu 1
000 dolari pe tona, iar plantatorul (vanzatorul) spera la un profit asemanator. Astfel, ambele parti
au scapat de nesiguranta si riscuri. Daca pretul din disponibil creste in cele 6 luni, cumparatorul
va avea un beneficiu, dar daca acest pret scade, vanzatorul va avea avantaje mai mari. Pretul care
se stabileste in contractul preliminar nu este nevoie sa fie acelasi din disponibil, mai degraba sa
creasca decat sa descreasca in viitorul apropiat.
Contractele prestabilite nu sunt recomandabile, intrucat depind de conditiile exterioare si
nu presupun existenta unei a treia parti. Un fabricant poate descoperi ca intocmirea unui contract
prestabilit nu se poate face in momentul in care doreste.
Pentru preintampinarea acestor dificultati au aparut ,,contractele cu livrare la termen“ care
au atras un mare numar de speculanti.
Avantajele atribuite Burselor de Mărfuri
O buna organizare si functionare a burselor de marfuri atribuite acestora o serie de
avantaje, intre care: cunoasterea preturilor, informatii comerciale, optiuni in materie de fixare a
preturilor si finantarea stocurilor.
Cunoaşterea preţurilor

14
 Operatiunile la termen permit pietelor sa cunoasca preturile in conditii de concurenta,
preturi care tin seama de informatiile disponibile si de previziunile referitoare la cerere si oferta.
Preturile astfel stabilite servesc ca barometru sau puncte de referinta pentru negocierea
marfurilor pe mai multe piete conexe. Exista in aceasta privinta puncte de vedere care sustin ca
bursele de marfuri bine organizate si reglementate sunt preferabile pietelor cu devize pentru
determinarea preturilor, deoarece ele ofera preturi de piata globale fixate in conditiile jocului
liber al ofertei si al cererii.
În ceea ce priveste comerciantii si negociatorii tarilor in curs de dezvoltare, constatam ca
acestia se pot folosi de aceste preturi pentru a lua o hotarare in materie de comert pentru ,,piata la
termen” a unui produs negociat la nivel international numai daca sunt indeplinite o serie de
conditii:
 preturile la termen sa fie estimari fiabile la preturile in numerar la o data viitoare
determinata. Cursul la termen da o idee corecta despre pretul in numerar al produselor de
o anumita calitate sau varietate, iar aceste produse trebuie sa fie livrabile la bursa
respectivelor marfuri;
 bursa trebuie sa fie capabila sa faca sinteza cererii si ofertei pe diverse piete nationale, in
asa fel incat preturile sa reprezinte situatii globale;
 sa existe o corelatie intre pretul produselor din tarile in curs de dezvoltare si pretul
practicat din tarile in care exista o bursa de comert, cand este vorba de produse similare
sau identice.
Informaţii cu privire la preţuri
Bursele de mărfuri sau ,,piţele la termen” îşi verifica utilitatea in comertul international
prin aceea ca ele contribuie la ameliorarea circulatiei informatiilor privind preturile curente si la
termen ale produselor. Cunoasterea si larga difuzare a cursurilor de schimb la termen,
marcheaza un progres in raport cu alte sisteme de informare in care aceste cursuri nu sunt in
general cunoscute decat de cateva persoane privilegiate. Atata timp cat exista o piata la termen,
producatorii ca si consumatorii ar trebui sa fie in masura sa negocieze cu mai multa incredere din
moment ce pot obtine cu usurinta informatii despre preturi. Atunci cand aceste informatii nu sunt
difuzate pe scara larga, micilor operatori le este foarte greu sa actioneze in mod eficace.
Majoritatea exploatantilor agricoli si a birourilor de comercializare, mai ales din tarile in
curs de dezvoltare, nu negociaza la bursele de marfuri, dar pot pleca de la informatiile despre
preturi date de bursele de marfuri in vederea luarii de decizii corespunzatoare in materii de
productie si de comercializare. Anchetele efectuate in principalele tari producatoare de bumbac
dovedesc ca intr-adevar tarile in curs de dezvoltare se folosesc de preturile la termen ca baza de
plecare pentru negocieri in vederea vanzarilor pe piata cu numerar.
15
Informaţii cu caracter comercial
In general, participantii la bursele de marfuri dispun de suficiente informatii in domeniul
in care doresc. In acest context, agentii de bursa ca si autoritatile bursiere incearca sa atraga
clientii punandu-le la dispozitie diverse studii asupra pietii. Unele din acestea sunt liber
accesibile si foarte simple, in timp ce altele nu sunt comunicate decat clientilor importanti si sunt
foarte tehnice.
Aşa cum o demonstreaza realitatea din diferite tari, mai ales dezvoltate, aici exista multe
ziare profesionale si magazine, reviste financiare si chiar presa cotidiana care trateaza aspecte
referitoare la produsele negociate la bursele de marfuri. In aceste tari exista posibilitatea ca
informarea sa mearga de la o analiza generala a situatiei economice si politice in lume, precum si
de la incidentele sale asupra cererii si ofertei unui produs ca si asupra preturilor, pana la studii
sectoriale relative la un produs, la articole, asupra comportamentului recent al pietelor sau la
analiza cu aspect de grafic. Complexitatea acestei probleme ne arata ca ar fi imposibila
enumerarea tuturor informatiilor acumulate privitoare la bursele de marfuri; ele comporta insa un
interes evident pentru cei care negociaza un produs, fie pe piata fizica, fie pe piata la termen.
Practica bursiera mondiala a demonstrat ca cercetarea ar trebui adancita pentru a stabili daca
prin difuzarea tuturor acestor date se urmareste in mod real informarea publicului, sau daca nu se
urmareste pur si simplu convingerea clientului sa efectueze operatiuni asupra carora agentul de
bursa incaseaza un comision.
Opţiuni în materie de fixare a preţurilor
Practica bursieră a dovedit ca, intr-o serie intreaga de regimuri de preturi, este posibila
prevederea optiunilor pentru fixarea preturilor si ca existenta preturilor la termen largeste
considerabil posibilitatile oferite in materie cumparatorilor initiati.
Opţiunile în materie de fixare a preturilor permit comerciantilor sa fixeze pretul
cumparatorilor lor pe o perioada determinata, alegand ziua sau saptamana cea mai favorabila fara
obligatia de a plati marfa inainte de livrare asa cum am vazut la aspectele legate de stabilirea
preturilor.
Finanţarea stocurilor
În cazul în care nu exista piete la termen, producatorii, consumatorii si negociatorii sunt
obligati sa detina singuri aproape totalitatea stocurilor de produse. Producatorii trebuie sa suporte
partea cea mai mare a poverii pe care o reprezinta finantarea stocurilor, mai ales atunci cand
acestea depasesc nivelul considerat normal. Atunci cand cererea de produse primare nu este
elastica, producatorii au interesul sa-si pastreze stocurile in loc sa le desfaca pe piata, ceea
ce duce la cresterea preturilor. In perioadele de apatie a cererii si de desfacere a stocurilor
producatorilor, rentabilitatea productiei - si de aici solvabilitatea producatorilor - vor fi slabe.
16
 Prezenta unei burse de marfuri poate ajuta intervenientii in sensul ca le da posibilitatea
de a-si finanta stocurile in conditii mai favorabile. Mijlocul cel mai simplu consta in vanzarea
stocurilor excedentare ale unui produs direct printr-o bursa de comert, livrand marfa la destinatii
stabilite cand un contract ,,vanzator /de vanzare” ajunge la scadenta, ceea ce are ca efect
sustragerea de pe piata a unei parti din surplus. In cazul unui produs perisabil, nu poate fi decat o
masura temporara, caci produsul va trebui retras din stocurile bursei si vandut unui consumator
inainte de a se degrada prea tare, fiind deci repus pe piata.
In ceea ce priveste produsele neperisabile, ca metalele, este posibila conservarea
stocurilor excedentare cativa ani, in antrepozitele pietelor la termen (aproape 10% din consumul
anual mondial de cupru rafinat a fost stocat in antrepozitele LME si COMEX intre anii 1974-
1978). Faptul ca aceste doua burse au putut, fara mari greutati, sa absoarba un tonaj atat de mare
de cupru atesta rolul pe care ele il pot juca in finantarea stocurilor.
Economia unei ţări poate beneficia de efectele favorabile ale unei pieţe de capital, numai
cu condiţia ca investitorii să aibă încredere în instituţiile şi mecanismele specifice acesteia, iar
transparenţa şi integritatea constituie fundamentul construcţiei cadrului legal şi instituţional de
asigurare a funcţionării pieţei de capital atît la nivel internaţional, cît şi naţional.
Reglementarea reprezintă instituirea unor norme, într-un anumit domeniu, supravegherea
şi controlul aplicării acestora, avînd drept obiectiv transparenţa, eficienţa şi corectitudinea
activităţii domeniului respectiv.
Prin crearea unui cadru legal de operare competitiv, coerent şi transparent, legile şi
regulamentele privind piaţa de capital permit standardizarea procedurilor şi asigurarea securităţii
financiare a participanţilor, prin constrîngeri şi stimulente. [35]
Organizarea reglementării şi a supravegherii pieţei de capital diferă de la o ţară la alta în
funcţie de tradiţii, dar şi de gradul de dezvoltare a acesteia şi de legătura dintre piaţa de capital şi
piaţa bancară.
În funcţie de modul de organizare, sistemul de supraveghere poate fi conceput cu o
structură dispersată (ca în cazul pieţei americane, al celei englezeşti) sau cu o structură foarte
concentrată (cazul pieţei franceze sau al celei româneşti).
În tot mai multe ţări se poate remarca tendinţa de a reuni toate responsabilităţile de
reglementare şi supraveghere a pieţei naţionale de capital în sarcina unei singure instituţii.
Pentru a înţelege exact cum funcţionează pieţele de capital şi cum sunt ele influenţate de
inovaţiile financiare, trebuie analizăm structurarea instituţiilor reprezentative care asigură
reglementarea pieţelor de capital şi care au servit drept model pentru organizarea pieţelor de
capital în ţările emergente. Pentru a putea realiza toate funcţiile pe care le au, organismele
implicate în reglementarea şi supravegherea pieţei de capital se bucură de următoarele puteri:
17
 1. puteri de reglementare, având în vedere posibilitatea de a promova regulamente,
instrucţiuni, recomandări, avize etc.
2. puteri executive, referitoare la activităţile de avizare a ofertelor publice, de
supraveghere a pieţei
3. puteri judiciare, ţinând cont de posibilităţile de a proceda la anchete în cazul constatării
încălcării legilor în domeniu sau a reglementărilor proprii, putând trimite cazurile spre judecată
tribunalelor sau sancţiona financiar direct – prin amenzi sau măsuri administrative asupra
societăţilor de valori mobiliare.
Reglementarea pieţelor de capital se poate face atât direct de către stat prin propriile
instituţii cât şi indirect prin intermediul unor instituţii financiare cărora li se delegă puteri
regulatoare, devenind astfel organisme cu autoreglementare.
Printre primele ţări care au dezvoltat un sistem de supraveghere a pieţei de capital şi care
a reprezentat un model pentru alte economii naţionale au fost S.U.A.

În SUA, funcţia de supraveghere a pieţei de capital revine

Comisiei pentru Valori Mobiliare şi Operaţiuni Bursiere (The Securities and Exchange
Commission, SEC), instituţie creată în principal pentru a asigura protecţia investitorilor.
Această instituţie a fost creată prin Securities Exchange Act din 1934, necesitatea sa fiind
demonstrată de criza bursieră din 1929 şi perioada de depresiune marcată de anul 1930 care au
afectat puternic economia americană.
În cadrul sistemului de reglementare şi supraveghere a pieţei financiare din SUA, un rol
foarte important îl are banca centrală Federal Reserve System (FED), nu numai pentru
activităţile cu caracter bancar, ci şi – parţial - pe piaţa de capital. Astfel, FED hotăreşte, în cazul
tranzacţiilor cu credit (în marjă), mărimea marjei iniţiale şi a celei permanente sau este implicată
în supravegherea dealerilor primari. [63]
A treia categorie de instituţii care contribuie la activitatea de reglementare şi
supraveghere a pieţei, alături de SEC şi FED sunt organismele cu autoreglementare (OAR):
bursele de valori şi NASD, Naţional Association of Securities Dealers (Asociaţia Naţională a
Dealerilor de Valori Mobiliare) care contribuie la acţiunea de supraveghere a intermediarilor şi a
tranzacţiilor.

18
 În domeniul pieţelor futures, autoritatea regulatoare şi de supraveghere este Commodity
Futures Trading Commission (CFTC – Comisia pentru Negocierea Contractelor Futures pe
Mărfuri), care în ciuda denumirii restrictive cu referire directă la categoria mărfuri, se ocupă de
toate tranzacţiile cu contracte futures. Atribuţiile de reglementare în cazul opţiunilor având drept
activ suport o acţiune sau un indice bursier intră în competenţa SEC. Această departajare a
generat şi anumite divergenţe între cele două organisme, în privinţa responsabilităţilor care le
revin, mai ales după crahul bursier din octombrie 1987 şi după ce investigaţiile FBI au descoperit
abuzuri majore ale intermediarilor bursieri la două dintre cele mai mari burse americane de
contracte futures.
Piaţa titlurilor derivate din SUA are două organisme de autoreglare şi anume:
 Naţional Futures Association (NFA) pentru contracte futures;
 Options Clearing Corporation (OCC) pentru opţiuni.
În ţările Uniunii Europene reglementarea şi supravegherea pieţor financiare în general şi
a celor de capital în special a evolut diferit în funcţie de tradiţia legislativă din ţara respectivă.
Astfel, deşi membră a UE, Marea Britanie are un sitem de reglementare a pieţei mai apropiat de
sistemul american în care activităţile bancare, de asigurări şi de emitere şi tranzacţionare de
valori mobiliare sunt reglementate separat în timp ce în alte ţări cum este de exemplu Germania
funcţionează sistemul băncii universale în care instituţiile bancare au dreptul să desfăşoare
activităţi pe piaţa de capital, oferind clenţilor săi o gamă mai largă de servicii decât băncile
americane. [57]
În Marea Britanie, atribuţii în domeniul reglementării şi supravegherii pieţei de capital au
mai multe organisme guvernamentale sau profesionale:
 Bank of England (Banca Angliei), în special după 1986, când băncilor li s-a permis
angajarea în operaţiuni pe piaţa de capital prin societăţi special create
 Serious Fraund Office (SFO – Biroul de Fraude Grave)
 Department of Trade and Industry (DTI – Departamentul de Comerţ şi Industrie),
autoritatea supremă în domeniu, care deleagă o parte din sarcini către Securities and
Investments Board
 Securities and Investments Board (SIB – Consiliul de Valori Mobiliare şi Investiţii),
principală autoritate tutelară creată în 1987 pentru protecţia investitorilor, care
monitorizează apelul societăţilor la piaţă pentru mobilizarea capitalurilor, elaborează şi
aplică reglementările de funcţionare a pieţei de capital şi deleagă, la rândul ei, puteri de
reglementare către anumite organizaţii profesionale, considerate organisme cu
autoreglementare (prin The Financial Services Act, legea din 1986, fiecare OAR trebuie
să-şi creeze un set de reguli de conduită aplicabile membrilor dintr-un anumit domeniu)
19
 În Marea Britanie funcţionează mai multe organisme cu autoreglare şi
anume:
 The Stock Exchange (Bursa de Valori), ca organism cu autoreglementare care, la fel ca
alte OAR, asigură supravegherea operaţiunilor desfăşurate de membrii proprii;
 The Securities and Futures Authority (SFA – Autoritatea în domeniul Valorilor
Mobiliare) înfiinţată în 1991 prin unificarea a 2 alte organisme care aveau atribuţii de
reglementare şi anume The Securities Association (TSA – Asociaţia pentru Valori
Mobiliare), organism cu autoreglementare creat în 1986, care autorizează şi
reglementează activitatea intermediarilor şi a consultanţilor pe piaţa de capital şi The
Association of Futures Brokers and Dealers (AFBD – Asociaţia Brokerilor şi Dealerilor
pentru Tranzacţii Futures), organism cu autoreglementare care supraveghea operaţiunile
pe piaţa futures şi a opţiunilor, vizând în special activitatea de la London Internaţional
Financial Futures Exchange, London Metal Exchange şi London Commodity Exchange.
Organismul creat prin unirea celor două este una din cele mai importante organisme cu
autoreglare ce are atribuţii în domeniul valorilor mobiliare primare şi a pieţelor derivate;
 The Personal Investement Authority (PIA), organism cu autoreglementare care are în
atribuţii şi supravegherea activităţii societăţilor de asigurări de viaţă şi a organismelor de
plasament colectiv în valori mobiliare formată prin unificarea The Life Assurance and
Unit Trust Regulatory Organisation (LAUTRO – Organizaţia de Reglementare pentru
Societăţi de Asigurări de Viaţă şi Fonduri de Investiţii) şi The Financial Intermediaries,
Managers and Brokers Regulatory Association (FIMBRA – Asociaţia de Reglementare a
Intermediarilor Financiari, Managerilor şi Brokerilor), organism cu autoreglementare
care supraveghează activitatea unor operatori pe piaţă (dealeri şi brokeri) de dimensiuni
mai mici;
 The Investment Management Regulatory Organisation (IMRO – Organizaţia de
Reglementare a Managementului Investiţiilor), organism cu autoreglementare care
supraveghează firmele implicate în gestiunea de portofolii şi consultanţă (manageri de
fonduri de pensii, de fonduri de investiţii).
Apariţia organismelor de reglementare în Marea Britanie a avut loc ca şi în SUA după
criza financiară din 1986 (Big Bang) când a apărut Legea serviciilor financiare(Financial
20
Services Act) deoarece înainte de această dată reglementarea pieţei valorilor mobiliare era
caracterizată de intervenţii ocazionale ale statului.
În prezent cel mai important organism de reglementare este reprezentat de Financial
Services Authority( FSA- Autoritatea pentru Servicii Financiare) înfiinţată în 2000 prin Legea
serviciilor financiare şi a pieţelor. Acest organism este de fapt o instituţie independentă
desemnată să reglementeze atât activitatea din domeniul valorilor mobiliare cât şi activitatea
bancară(depozite) şi de asigurare.
Această enumerare a instituţiilor care au atribuţii de supraveghere şi reglementare în
cazul pieţei americane de capital şi respectiv al celei britanice justifică acel calificativ de piaţă cu
o structură de supraveghere dispersată.
În afară de SUA şi într-o anumită măsură Marea Britanie, între ţările dezvoltate numai
Franţa şi Italia mai susţin ideea unor autorităti separate pentru bănci şi valori mobiliare.
În Franţa reglementarea şi supravegherea activităţilor în domeniul valorilor mobiliare a
fost reformată prin Legea nr. 88-70 din 22 ianuarie 1988 care a permis constituirea societăţilor
de bursă, apoi prin Legea 96-587 din 2 iulie 1996 având ca scop modernizarea activităţilor
financiare.
Competenţa de reglementare în materie a fost astfel atribuită unor organisme specializate:
 Commite des Operat EURs en Bourse (C.O.B.) o autoritate administrativă independentă,
în compunerea căreia intră reprezentanţi ai celor mai importante organisme judiciare, un
reprezentant al Băncii Centrale, unul al C.M.F. şi experti. Acest comitet are atributii de
protecţie a investitorilor, informarea adecvată a acestora, ofertele publice de valori
mobiliare şi administrarea investitiilor;
 Conseil des Marches Financiers (C.M.F),un organism având caracterul unei autorităţi
profesionale, cu personalitate juridică, ai cărei membri sunt desemnati prin hotărâre de
guvern. C.M.F. reglementează şi supraveghează pieţele organizate şi actorii pe aceste
pieţe şi stabileşte regulile referitoare la sistemul de compensare şi depozitare.
Alte organisme ce intervin pe piaţa de capital pentru a asigura reglementarea,
supravegherea şi controlul acesteia sunt: Le Commite de la Reglementation Bancaire (C.R.B.F.),
le Commite des Establissments de Credit et des Entreprises d’Investissement (C.E.C.E.I.), La
Commission Bancaire.
În ultimii ani s-a constatat o tendinţă de unificare a responsabilităţilor diferitelor
organisme cu rol în reglementarea pieţelor de capital care are în primul rând un efect de
responsabilizare mai mare decât în situaţia existenţei mai multor instituţii dar cu responsabilităţi
limitate la un segment strict din piaţa de capital. În acest sens un exemplu este procesul de

21
unificare care a avut loc în Marea Britanie la niveul organismelor cu autoreglare care şi-au mărit
astfel aria de cuprindere a pieţelor pe care le reglementează.
Modelul britanic de reglementare de după 2000 a fost agreat şi de ţări ca Suedia, Irlanda
sau Olanda şi chiar Australia care au instituit o singură autoritate de reglementare pentru intreaga
industrie a serviciilor financiare. De altfel şi Japonia este o ţară care are un organism de
reglementare asimilar FSA – ului britanic dar care nu este totuşi complet independent deoarece
preşedintele acestuia este un membru al guvernului.
Exemplul celor două ţări prezentate anterior (SUA şi Marea Britanie) reprezintă situaţia
în care deşi dispersată structura de reglementare a pieţei de capital este bine conturată.
Există însă ţări în care activitatea pieţei de capital nu este reglementată clar de instituţii
separate ci de aceleaşi instituţii care sunt implicate şi în reglementarea activităţilor bancare, de
cele mai multe ori băncile centrale ale acelor ţări.

Astfel, în Germania rolul central în reglementarea pieţei de

capital îl are Bundesbank în timp ce în Belgia, de exemplu, funcţionează o instituţie numită La
Commission Bancaire.
În ultimii ani, în contextul noilor tendinţe de integrare a pieţelor financiare naţionale din
UE, s-a ridicat tot mai insistent problema creării unei autorităţi unice de supraveghere şi
reglementare pentru toate segmentele pieţei financiare prin prisma suportului pe care îl are
modelul băncii universale la nivelul Uniunii.

În România autoritatea pieţei este reprezentată de Comisia

Naţională a Valorilor Mobiliare care ca atribuţie principală propunerea proiectelor legislative ce
reglementează piaţa de capital pentru a fi validate de Parlamentul României emiterea de
regulamente ce reglementează activitatea participanţilor la piaţă şi desfăşurarea operaţiunilor de
piaţă .
Organismele cu autoreglementare de pe piaţa românească de capital sunt Bursa de Valori
Bucureşti, Bursa Electronică RASDAQ şi Bursa Monetară şi Financiară de la Sibiu care au

22
regulamente proprii privind admiterea la tranzacţionare a instrumentelor financiare, desfăşurarea
tranzacţiilor bursiere etc. [68]
Cadrul instituţional de asigurare a funcţionării pieţei de capital
În majoritatea ţărilor, guvernul dispune de organisme specializate în reglementarea pieţei
de capital.
Pe măsura liberalizării fluxurilor de capital, pieţele financiare naţionale s-au
internaţionalizat şi au apărut primele semne de integrare inter-pieţe.
Datorită internaţionalizării pieţelor de capital naţionale, recent au fost create, în întreaga
lume, agenţii guvernamentale, precum şi organisme internaţionale menite să supravegheze
pieţele financiare globale. Deşi majoritatea regulilor aplicate de acestea nu pot fi legal impuse,
respectivele organisme oferă recomandări vizînd asigurarea caracterului etic şi standardizat al
practicilor de tranzacţionare pe pieţele internaţionale de capital.
Principalele organizaţii internaţionale de acest gen sunt:
 Asociaţia Internaţională a Pieţelor de Valori Mobiliare (Internaţional Securities
Markets Association - ISMA) - un organism de autoreglementare, ai cărui membri sunt, în marea
lor majoritate, bănci angajate pe pieţele euroobhgaţiuniior. ISMA operează în sistemul
Transaction Rxchange System (TRAX). care reprezintă o facilitate on-line, în timp real, pentru
compararea şi confirmarea tranzacţiilor între dealeri.
 Banca Reglementărilor Internaţionale (Bank of International Settlement — BIS) —
asociaţie a băncilor centrale, care urmăreşte menţinerea stabilităţii pe pieţele financiare.
 Asociaţia Internaţională pentru Swapuri şi Produse Derivate (International Swaps
and Derivatives Association — ISDA) — organism de autoreglementare, care se ocupă, în
special, de pieţele OTC pentru produse derivate şi swapuri.
Organe de reglementare şi control pe piaţa de capital: practici ale SUA, UE
Organizarea reglementării şi supravegherii pieţelor de capital diferă de la o ţară la alta în
funcţie de tradiţii, dar şi de gradul de dezvoltare al acestora şi de interconexiunea dintre piaţa de
capital şi cea bancară.
Reglementarea pieţelor de capital se poate realiza atît direct, de către stat prin propriile
instituţii, cît şi indirect, prin intermediul unor instituţii financiare abilitate cu funcţii de
reglementare, ultimele devenind, astfel, organisme de autoreglementare.
În funcţie de modul de organizare, sistemul de supraveghere şi reglementare a pieţei de
capital poate fi conceput ca o structură dispersată (de exemplu, cazul pieţei de capital
americane) sau cu o structură concentrată (de exemplu, cazul pieţei de capital din Marea
Britanie).
Reieşind din respectivele moduri de organizare a reglementării şi supravegherii, în practica
23
internaţională, se aplică două modele de reglementare a pieţei financiare:
 Twin Peaks, care presupune mai multe organe de supraveghere după principiul
sectorial/instituţional. În cadrul acestui model, de exemplu, controlul şi respăectarea intereselor
investitorilor sunt efectuate de diferite organe de control: activităţi bancare; al activităţii de
asigurare; al activităţii pieţii de capital. Drept exemplu relevant al respectivului model serveşte
piaţa de capital a SUA.
 Mega-regulatorul, care prezintă existenţa unui organ public central, care reglementează
toate segmentele pieţei financiare. La atare model a recurs următoarele ţări: Canada, Japonia,
Marea Britanie.
În majoritatea ţărilor respective, scopurile reglementării pieţei financiare sunt similare.
Principalele scopuri sunt:
 asigurarea stabilităţii financiare a pieţelor bancare, de capital, asigurărilor şi altor
organizaţii financiare, precum şi menţinerea încrederii în sistemul financiar;
 asigurarea protecţiei corespunzătoare a intereselor consumatorilor serviciilor financiare;
 crearea condiţiilor similare pentru activitatea organizaţiilor financiare în scopul
menţinerii concurenţei pe piaţa financiară.

24
 BIBLIOGRAFIE
Legislaţie, acte normative
1. Legea cu privire la piaţa valorilor mobiliare. Nr. nr. 199-XIV din 18.11.98, Monitorul Oficial
al R. Moldova nr.27-28/123 din 23.03.1999.
2. Legea privind piaţa de capital, nr. 171 din 11.07.2012. Monitorul Oficial nr.193- 197/665 din
14.09.2012.
3. Legea privind societăţile pe acţiuni, nr. 1134-XIII din 02.04.97. Monitorul oficial, Nr. 38 – 39,
din 12 iunie 1997.
4. Legea despre fondurile de investiţii. Monitorul oficial, Nr. 45, din 10 iulie 1997.
5. Regulamentul Bursei de Valori a Moldovei.
6. Statutul Bursei de Valori a Moldovei.
7. Legea privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare, Nr. 192-XIV din 12.11.98, Monitorul
oficial, Nr. 22-23 din 04 martie 1999.
8. Hotărârea nr. 62/14 din 26.12.2008 a Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare “cu privire la
aprobarea Regulilor Bursei de Valori a Moldovei“.
9. Regulamentului nr, 53/12 din 10.2008 “privind modul de acordare şi retragere a licenţelor
pentru activitatea profesionistă pe piaţa valorilor mobiliare”.
10. Regulamentului nr. 56/11 din 14 noiembrie 2014 „privind licenţierea şi autorizaţia pe piaţa
de capital”.

Manuale, cărţi, monografii

11. Anghelache, G., Dardac, N., Stancu, I. – Pieţe de capital şi burse de valori, Ed. Adevărul,
Bucureşti, 1992.
12. Anghelache, G., - Pieţe de capital şi tranzacţii bursiere, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1997.
13. Anghelache G., - Piaţa de capital, Ed. Economică, Bucureşti, 2004.
14. Anghelache, G., - Bursa şi piaţa extrabursieră, Ed. Economică, Bucureşti 2000.
15. Abil Lucia - Dicţionar bursier, Editura Economică, 1995.
16. Birsan Mihaela, Analiza diagnostic a costurilor şi orientarea strategică a întreprinderii,
Editura Didactică şi Pedagogică-RA., 2.
17. Burciu A., Sandu P., si Sandu Gh., Activitatea bancara internaţională: Editura Economică,
Bucureşti, 1999.

25
18. Boşcoianu, M., Prelipcean G., Lupan M., Investiţiile străine directe în economiile emergente
şi adaptarea multinaţionalelor în contextul globalizării, Editura Didactică şi Pedagogică-RA.,
2005.
19. Ciobanu, G., - Burse de valori şi tranzacţii la bursă, Ed. Economică, Bucureşti, 1997.
20. Dardac, Nicolaie, - Burse de valori, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1997.
21. Dardac, N., Anghelache, G. – Scenarii pentru crearea şi funcţionarea pieţelor de capital, în
revista Finanţe, Credit şi Contabilitate nr. 3/1991. [21]
22. Drăgoescu E. - Pieţe financiare - primare şi secundare şi operaţiuni de bursă, Ed. Mesagerul,
1995. [22, p.46]
23. Gradu M. - Tranzacţii bursiere, Ed. Economică, Bucureşti, 1995.
24. Gallois, D., - Bursa – origine şi evoluţie, Ed. Teora, Bucureşti, 1997. [24, p.18]
25. Ghilic – Micu B., - Bursa de valori, Ed. Economică, Bucureşti, 1997. [25, p.14]
26. Gruia A. I., V. Stoica - Piaţa de capital şi produse bursiere. Editura Universitară, Bucureşti,
2006.
27. Hurduzeu Gh., Pieţe şi burse internaţionale de valori. Editura Pro Universitaria. Bucureşti
2007.
28. Hlaciuc E., Contabilitate financiară armonizată cu directivele contabile europene şi
standardele internaţionale de contabilitate (O.M.F.P. nr. 306/2002), Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti 2002.
29. Fătu, S., - Piaţa românească de capital – privită din interior, Ed. VOX, 1998
30. Frâncu, M., - Piaţa de capital, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 1998.
31. Lupan M., Globalizarea: viziuni, context, tendinţe, Ed. Economică, Bucureşti, 2005.
32. Lupan M., (coautor), Rolul şi evoluţia societăţilor transnaţionale în economia mondială, în
vol. Europa şi noi. Studii de istorie a economiei, cu studiu de caz pentru România în perspectiva
integrării, Ed. ASE, Bucureşti, 2005.
33. Lupu Radu, Piaţa instrumentelor financiare derivate. Editura Economică, 2008, Bucureşti.
34. Năstase, C., Economie concurenţială, vector al economie moderne de piaţă, Editura
Universităţii Suceava, 2006.
35. Marin A., Reformarea pieţei de capital, Necesitate sau moft? Profit nr.4., aprilie 2012. [35]
36. Nedelea Alexandru – Marketing; Editura Didactică şi Pedagogică – R.A., 2003.
37. Negoescu Ghe,, - Piaţa de capital, Ed. Alter Ego Cristian, Galaţi, 1998.
38. Negoescu Ghe., Bontaş C., - Instituţia bursieră, Ed. Evrika, Galaţi, 1999. [38, p.22]
39. Popa, I. – Bursa. Organizare, funcţii, experienţe, Ed. Adevărul, Bucureşti, 1993.
40. Popa, I. – Bursa. Tehnica tranzacţiilor, Ed. Adevărul, Bucureşti, 1993. [40, p.54]
41. Popescu, V., - Bursa şi tranzacţii cu titluri financiare, Ed. CALL Clubul Român, 1993.
26
42. Prelipcean G., Tranzactii bursiere, Ed. Universitatii. Suceava, 2000. [42, p.55]
43. Prelipcean G., Modelarea deciziilor pe pietele financiare; Ed. Didactica si Pedgogica - R.A.,
2002.
44. Popa Suzana, Abordări conceptuale ale investiţiilor străine ca factor de creştere şi dezvoltare.
Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2013.
45. Stancu, I., - Finanţe. Teoria pieţelor financiare. Finanţele întreprinderilor. Analiza şi
gestiunea financiară, Ed. Economică, Bucureşti, 2002. [45, p. 15-18]
46. Stoica V., Ionescu E., - Pieţe de capital şi burse de valori, ediţia a II-a, Ed. Economică,
Bucureşti, 2002. [46, p.21]
47. Tulai H. - Pieţe financiare, Casa Cărţii de Ştiinţă, 2004.
48. Todea A. - Managementul investiţiilor pe piaţa de capital, Casa Cartii de Stiinta, 2003.
49. Vâşcu – Barbu, T., Dragotă, V., - Pieţe de capital. Evaluarea şi gestionarea valorilor
mobiliare, Ed. Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti, 1998. [49, p.12]

Publicaţii periodice
50. Buletinul informativ „Bursa de Valori a Moldovei” (1995-2014), http://moldse.md. [49]
51. Clasamentul capitalizării bursiere a Agenţia de Rating şi Estimare „Estimator-VM” S.A.
conform situatiei din 31.07.2013, http://www.evm.md.
52. Comerzan D. „Dinamica şi structura tranzacţiilor bursiere la Bursa de Valori a Moldovei
(2010-2014)”, Wall Street Moldova http://www.wall-street.md/dinamica-si-structura-
tranzactiilor-bursiere-la-bursa-de-valori-a-moldovei-2010-2014/.
53. Lista participanţilor profesionişti la piaţa valorilor mobiliare din 19 noiembrie 2014, CNPF,
http://cnpf.md/md/part/.
54. Lista persoanelor licenţiate şi autorizate din 14 aprilie 2014 conform Legii nr. 171 din
11.07.2012 „Privind piaţa de capital”, CNPF, http://cnpf.md/md/part/.
55. Marin A., Reformarea pieţei de capital, Necesitate sau moft?, Profit nr 4 din aprilie 2015,
http://www.profit.md/articles-ro/number_01_02_2012/548489/.
56. Oxana M., „Valeriu Lazăr: Piaţa de capital în Republica Moldova nu a ieşit din faza
incipientă”, 13 iunie 2013,http://tribuna.md/.
57. Ursu V., „Foarte puţine valori mobiliare profitabile. Cine ar trebui să mişte piaţa?”, Capital
Market Nr.24 (495) din 26 iunie 2013. [57]
58. Voineagu, V., Ghilic – Micu, B. – Eficienţa bursieră, în Tribuna Economică nr. 3/1995.
59. Voineagu, V., Ghilic – Micu, B. – Investiţiile pe piaţa de capital, în Curierul Naţional din 1
februarie 1996 şi 8 februarie 1996.

27
Surse electronice
60. http://www.nasdaq.com
61. http://www.kmarket.ro
62. http://www.rasdaq.ro
63. http:// www.gelsor.ro [63]
64. www.cnpf.md
65. www.molse.md
66. http://www.business24.ro/bursa/bursa-de-valori-internationala/ [66]
67. https://www.bnm.md/
68. http://www.kmarket.ro [68]

28