Pe urmele Mușatinilor

Gala Premiilor Asociației Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România, organizată

de AJTR în parteneriat cu Televiziunea Română de la Iași, a reprezentat un moment oportun
de pelerinaj pe meleagurile nemțene. Persoane temerare și dornice de cunoștere, oaspeții de la
AJTR au purces pe drumurile bătătotorite ale istoriei, poposind în cetatea Țării de jos, în
târgul Romanului, așezare mușatină ce străjuiește de 6 secole, târg situat în centrul Moldovei
la confluența celor două ape: Moldova și Siretul, pe unde trece drumul târgoveților
comercianți, ce leagă Moldova de Muntenia și celelalte provincii românești.
Letopisețul Novgorodului de la 1387 și cronica lui Nestor amintesc pentru prima dată
existența acestui oraș numit Roman ce și-a primit denumirea de la marele domnitor mușatin
Roman Mușat (1391-1394). Acest loc a fost de-a lungul istoriei sale unul din cele mai
importante centre urbane ale Moldovei, fiind un oraș cosmopolit datoritǎ prezenței mai multor
grupuri etnice, cuprinzând, pe lângă comunitatea românească și comunități importante de
armeni, evrei, precum și o importantă comunitate catolică. Roman I i-a eliberat pe evrei de
serviciul militar în schimbul unui impozit. Distrus în mare parte în 1467, în timpul campaniei
lui Matei Corvin în Moldova, Romanul a fost refăcut de Ștefan cel Mare.

Importanța Romanului medieval este semnalată de prezența în oraș a unei arhiepiscopii, care a
avut și rol de mitropolie a Romanului și a Țării de Jos a Moldovei. Neavând documente certe
care să ateste cu precizie data întemeierii arhiepiscopiei, istoricii consideră că aceasta a fost
cel mai probabil înființată în perioada 1408 – 1413, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun,
cel care este considerat organizatorul ierarhiei bisericești din Moldova. Dimitrie Cantemir
menționa în Descrierea Moldovei că:
„după ce s-au înmulțit locuitorii din Moldova, lucrul acesta a ajuns prea greu ca să poată să-l
împlinească un om singur; pentru înlesnirea mitropolitului s-au mai făcut în Moldova încă alte
trei scaune arhierești, unul la Roman, altul la Rădauți și al treilea la Huși; dar numele de
episcop s-a dat numai vlădicilor de la Rădauți și de la Huși. Cel de la Roman a fost numit
arhiepiscop și i s-a îngăduit să poarte la slujba bisericească mitra arhierească, dar el nu este
mai mare peste ceilalți episcopi, nu are decât întâietate.”
Orașul Roman a fost reședința ținutului Roman și reședința Țării de Jos a Moldovei. La
sfârșitul secolului al XIX-lea, Romanul era o comună urbană, reședință a județului Roman și
avea 14019 locuitori ce trăiau în circa 2500 de case. În oraș exista un seminar cu 4 clase, un
gimnaziu, o școală profesională de băieți și una de fete, trei școli primare de băieți și două de
fete, plus câte o școală de băieți și una de fete a comunității armenești, șase biserici ortodoxe,
o capelă ortodoxă, una catolică, o biserică armenească (datând din 1809) și un spital. La acea
vreme, pe teritoriul actual al municipiului, funcționa și comuna Carol I, al cărui sat de
reședință formează astăzi cartierul Nicolae Bălcescu.
Continuând drumul spre catedrala arhiepscopală grupul de pelerini a poposit pentru un
moment la frumoasa și inegalabila clădire istorică a bibliotecii muncipale Gheorghe Radu
Melidon, un autentic şi netăgăduit fiu al Romanului care a lăsat în urmă o nestemată
moștenire, un altar al cărții spre folosul obștesc. Biblioteca este un punct de referință și
atracție pentru toți care trec și o privesc.
Temerarii pelerini au fost, cu siguranță, impresionați de acest edificiu repezentativ al orașului
nostru ce posedă o încărcătură spirituală deosebită pe care o transmite în suflet celor prezenți.
Obiectivul central al periplului cultural și spiritual al grupului a fost centrul eparhial și
catedrala arhiepiscopală Sfânta Cuvioasa Parascheva – giuvaer și chivot al marilor domnitori
mușatini: Alexandru cel Bun și Petru Rareș.
Odată ce au pășit prin portalul de intrare al catedralei oaspeții noștri au rămas uimiți de
frumsețea și atmosfera aristocratic-duhovnicească. Le-am transmis și deslușit istoria locului
pierdut în negura timpului de 6 secole. Catedrala Arhiepiscopală din Roman, ce poartă hramul
Cuvioasei Parascheva, a fost ridicată în secolul al XVI-lea şi restaurată de mai multe ori, fără
însă a fi afectate prea mult formele arhitecturale originale. În prezent, biserica reţine atenţia
numeroşilor vizitatori prin frumuseţea extraordinară a picturilor interioare. Pe locul bisericii
de astăzi, ridicată în secolul al XVI-lea, a existat o alta cu acelaşi hram, pomenită, sub numele
de Sfânta Vineri, într-un document din vremea lui Alexandru cel Bun din anul 1408. În 1415,
Alexandru cel Bun a solicitat pictorilor Nichita şi Dobre să zugrăvească biserica din Târgul de
Jos, cum era numit Romanul atunci. În timpul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare,
cancelaria a emis documente referitoare la biserica Sfânta Paraschiva în 1458, 1465 şi 1488.
Voievodul Petru Rareş este cel care a început demersurile de ridicare a unei noi biserici pe
locul ctitoriei lui Roman I.
În acest demers s-a implicat episcopul Macarie al Romanului, căruia voievodul i-a încredinţat
conducerea lucrărilor care au evoluat destul de încet, timp de 8 ani. Domnitorul Alexandru
Lăpuşneanu va reîncepe lucrările cu un alt meşter sas din Bistriţa, Luca, ajutat de
concetăţenii săi, Adrian, George şi Andrei. În anul 1548, fiul lui Petru Rareş, Iliaş, va
încredinţa isprăvnicia lucrărilor unui boier pentru a da curs finalizării zidirii. Zidirea bisericii
a fost încheiată în anul 1550 în timpul lui Ştefan, cel de-al doilea fiu al lui Petru Rareş. Pe
lângă valoarea sa istorică şi arhitecturală, catedrala Arhiepiscopiei Romanului reţine atenţia
pelerinilor şi prin frumuseţea deosebită a zugrăvelilor interioare. Pictura originală, executată
după încheierea lucrărilor de construcţie a bisericii, nu se mai păstrează astăzi decât în pridvor
şi pronaos. Aici se remarcă două icoane din şirul celor care înfăţişează credincioşilor nevoinţa
pământeană şi minunile săvârşite de către Cuvioasa Parascheva, ambele pictate în aceeaşi
manieră, fără precedent în iconografia ortodoxă românească. Aceste lucrări unicate pot fi
admirate deasupra uşii de la intrare, în pridvor. Una dintre ele, care datează din 1550, o
înfăţişează pe Cuvioasa Parascheva, cu Sfânta Cruce în mâna dreaptă, stând pe un tron
precum o împărăteasă, iar deasupra creştetului doi îngeri îi aşază o coroană.
Restaurarea efectuată de episcopii Ioanichie şi Leon Gheucă a inclus o frescă executată în
naos, altar şi turla bisericii. Din 1805 s-au adăugat noi picturi în zonele pereţilor interiori care
au fost demolaţi şi s-au făcut unele intervenţii la zugrăvelile din turlă şi din calotele
pronaosului. De atunci datează şi actualul iconostas al catedralei, executat de pictorul Eustaţie
Altini la cererea episcopului Gherasim Clipa Barbovschi. Întreaga pictură interioară a
catedralei arhiepiscopale de la Roman a fost supusă unei ample acţiuni de restaurare între anii
1926-1927 sub conducerea pictorului Paul Molda, însă rezultatele acestei restaurări n-au fost
pe deplin satisfăcătoare, semnalându-se zone întinse de pictură nouă în acelaşi ton de culoare
cu vechea pictură şi o incorectă dozare a substanţelor chimice, care uneori a dus la ştergerea
desenului. În schimb, restaurarea efectuată în anii 1980-1983 de către Viorel Grimalschi şi
Casian Labin pe baza proiectului semnat de pictorul Şerban Angelescu şi cu binecuvântarea
Episcopului Eftimie al Romanuluişi Huşilor s-a încheiat cu excelente rezultate. Atunci s-au
realizat ample lucrări de restaurare a întregului complex. Biserica a căpătat o faţă nouă, s-a
restaurat pictura şi a fost pusă în valoare Casa Veniamin Costache, situată pe latura dinspre
miazăzi. Alături de catedrală, ansamblul monahal mai cuprinde: un paraclis, chilii şi clădiri
pentru administraţia eparhială, turnul clopotniţă şi Palatul Arhiepiscopal construit în anul
1870.
Turnul-clopotniță are o istorie foarte bogată şi a fost construit în două etape în sec al XVIII-
lea şi al XIX-lea. Acesta are cinci nivele: primele două adăpostesc arhiva eparhiei, iar
următoarele trei adăpostesc una dintre cele mai bogate biblioteci documentare (aproximativ
20 000 de volume). Interiorul plin de simbolism al bisericii, cât şi turnul de la intrare care
oferea o privelişte superbă a întregului complex a fost încă odată prilej de bucurie pentru
vizitatorii noștri.

Prin cuvânt le-am inspirat importanța istorico-duvonicească și culturală a Arhiepiscopiei

Romanului cât și a celor 77 de vlădici care s-au așezat pe scaunul vlădicesc de la Roman. Toți
deopotivă ne-au lasat ca moștenire pentru posteritate o frumoasă lucrare sfântă, amintind de la
Iosif Mușat I, Macarie – episcopul cronicar, de la Dosoftei Mitropolitul cu psaltirea în versuri
scrisă la Roman pe timpul păstoririi sale, până la Ioan de Râșca și Secu, Teodosie de la Brazi,
de la Iacob Stamati și Veniamin Costachi și nu în ultimul rând vlădica Melchisedec
Ștefănescu, aureola tuturor episcopilor care marcat istoria ca fiind cel mai învățat om al
vremurilor, patriot, promotor al Unirii de la 1959, ctitor de academie, școală și de manuale.

Vizita la muzeul din incinta centrului a fost de bun augur, invitații noștri putând admira și
valorile spirituale – mărturie a autenticității istoriei noastre. Despărțirea de grup a fost una
dificilă din cauza sentimentului de admirație pentru acest loc, dovadă a unor inimi și cugete
pline de emoție și încântare.

Pașii i-au îndreptat pe oaspeții noștri și spre alte locașuri de cultură precum Muzeul de Istorie
și Medicină și Casa Calistrat Hogaș din cadrul Colegiului național Roman-Vodă.

Festivitatea de decernare a premiilor în contextul Galei Asociației Jurnaliștilor de Turism din

România, găzduită de Primăria Municipiului Roman, încheie în mod magistral acest periplu
ce va rămâne o vie amintire pentru noi toți.
Autor: Arhim. Andrei Ioniță