ACADEMIA DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI

INSTITUTUL DE ISTORIE, STAT ŞI DREPT

Cu titlu de manuscris
CZU : 342 (043.3)

Zaporojan Veaceslav

PROTECŢIA DREPTURILOR
FUNDAMENTALE ÎN JUSTIŢIA
CONSTITUŢIONALĂ A REPUBLICII
MOLDOVA

Specialitatea: 12.00.02. Drept public (constituţional),

organizarea şi funcţionarea instituţiilor de drept

AUTOREFERAT
al tezei de doctor în drept

Chişinău, 2007
 Teza de doctorat a fost elaborată în cadrul Catedrei de Drept Constituţional şi Drept
Administrativ a Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova
Conducător ştiinţific: COBĂNEANU Sergiu,
doctor în drept,
conferenţiar universitar,

Referenţi oficiali: Victor POPA,

doctor habilitat în drept,
profesor universitar,
Universitatea Liberă Internaţională din Moldova

Sergiu FURDUI,
doctor în drept,
conferenţiar universitar,
Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova

Susţinerea va avea loc la 25 decembrie 2007, ora 11.00, în şdinţa

Consiliului ştiinţific specializat DH 15 – 12.00. 02 din cadrul Institutului de Istorie,
Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Chişinău, bd. Ştefan cel Mare, 1,
biroul 408, MD 2001, Republica Moldova

Teza de doctorat şi autoreferatul pot fi consultate pe pagina web a Consiliului

Naţional de Acreditare şi Atestare (www.cnaa.acad.md), la Biblioteca Naţională a
Republicii Moldova, la Biblioteca Ştiinţifică Centrală „A.Lupan” a Academiei de
Ştiinţe a Moldovei.
Autoreferatul a fost expediat la 23 noiembrie 2007

Secretar ştiinţific
al Consiliului ştiinţific specializat,
doctor în drept,
conferenţiar universitar
Sergiu ŢURCAN
Conducător ştiinţific
doctor în drept,
conferenţiar universitar

Sergiu COBĂNEANU
Autor

Veaceslav ZAPOROJAN

© V. Zaporojan

2
 I. INTRODUCERE
Actualitatea şi gradul de studiere a temei investigate. Drepturile omului sînt valorile
inerente, care exprimă libertatea şi reprezintă condiţiile şi mijloacele indispensabile vieţii fiinţei
umane în cadrul unei societăţi. Pe parcursul evoluţiei sale omenirea a încercat să găsească pîrghiile
ideale pentru impunerea exigenţelor legate de drepturile omului în calitate contrabalanţă pentru
guvernării instituită. În lucrare ne-am propus să analizăm aceste pîrghii, principala fiind considerată
instituţia justiţiei constituţionale ca un mecanism indispensabil al sistemului de protecţie a
drepturilor fundamentale. În formele în care a evoluat, justiţia constituţională a devenit reperul de
bază al statului de drept, fiind creată în scopul raţionalizării puterii.
Accesul persoanelor la justiţia constituţională a fost mereu o problemă de stringentă
actualitate pe parcursul încetăţenirii justiţiei constituţionale atît în modelul american, cît şi în cel
european. O deosebită acuitate a căpătat această problemă în ţările care au adoptat modelul
european, printre care şi Republica Moldova. Fondatorii acestui model – Eisman, Kelsen ş.a. – nu
au prevăzut în tratatele lor exercitarea justiţiei constituţionale la sesizarea individului. De aici derivă
actualitatea studiului în plan teoretic, fiind necesară stabilirea locului justiţiei constituţionale în
cadrul mijloacelor de protecţie a drepturilor fundamentale, pe de o parte, şi a individului în rîndul
subiecţilor cu drept de sesizare la justiţia constituţională, pe de altă parte.
Pentru Republica Moldova actualitatea problemei abordate este determinată şi de următorii
factori: nivelul de protecţie a drepturilor fundamentale în plan naţional şi, în consecinţă, necesitatea
elaborării unor strategii durabile şi a unor modalităţi de protecţie eficientă a drepturilor persoanei;
consolidarea în societăţile democratice a rolului justiţiei constituţionale în apărarea drepturilor
fundamentale; creşterea rolului Curţii Europene a Drepturilor Omului în protecţia persoanei şi
diminuarea, pe acest fundal, a rolului justiţiei constituţionale din ţara noastră; necesitatea elaborării
la un nivel calitativ şi teoretico-aplicativ superior a unor concepte noi privind protecţia drepturilor
fundamentale; importanţa deosebită pentru Republica Moldova a protecţiei drepturilor
fundamentale prin intermediul justiţiei constituţionale.
Sub raportul garanţiilor constituţionale ale protejării drepturilor fundamentale, actualitatea
studiului se axează pe analiza cadrului normativ al Republicii Moldova privind interacţiunea şi
colaborarea dintre justiţia constituţională, responsabilă de supremaţia Constituţiei, şi contenciosul
administrativ, responsabil de supremaţia legii.
În plan practic, actualitatea temei investigate este determinată de nivelul respectării
drepturilor omului în Republica Moldova, caracterizată prin ineficienţa mecanismelor de protecţie a
acestora. Cazurile Moldovei examinate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului demonstrează
eficacitatea scăzută a activităţilor statale în acest domeniu. Astfel, în anul 2005, din toate statele

3
membre ale Consiliului Europei, Republica Moldova a avut cel mai mare număr de cereri la instanţa
de la Strasbourg, raportat la numărul de locuitori, – 1,79 la 10 000 de locuitori. În urma
condamnărilor aplicate, bugetul de stat a pierdut pînă în prezent mai mult de 1,5 milioane de euro.
În acest sens devin de o actualitate stringentă pentru statul nostru rezoluţiile şi recomandările
Consiliului Europei pentru identificarea unor remedii naţionale eficiente de soluţionare a cauzelor
de lezare a drepturilor fundamentale.
O necesitate majoră pentru Republica Moldova este învestirea individului cu dreptul de a
sesiza direct Curtea Constituţională, ca urmare, se va ameliora protecţia drepturilor fundamentale,
iar individul va dobîndi independenţă faţă de subiecţii abilitaţi cu dreptul de sesizare.
Admiterea plîngerilor cetăţenilor la Curtea Constituţională este unul dintre angajamentele pe
care şi le-a asumat Republica Moldova în faţa Consiliului Europei şi Uniunii Europene.
Neacceptarea, la 29 decembrie 2005, a proiectului de lege constituţională pentru admisibilitatea
plîngerilor cetăţenilor la Curtea Constituţională a servit drept impuls pentru identificarea cauzelor
eşecului şi fundamentarea premiselor instituirii acestei proceduri. Or, procedura de revizuire a
Constituţiei Republicii Moldova presupune anumite termene, care necesită a fi respectate, ea nu
poate dura mai puţin de un an.
În aspect teoretic, este actuală definirea unei noi instituţii pentru Republica Moldova -
plîngerea constituţională, studierea naturii juridice şi a elementelor sale caracteristice.
Gradul de cercetare a temei este determinat de importanţa justiţiei constituţionale pentru
protecţia drepturilor fundamentale, de amploarea cercetărilor în acest domeniu.
Instituirea procedurii de control al constituţionalităţii legilor în aspect practic a atras atenţia
specialiştilor, constituind obiectul de studiu al savanţilor Robert von Mohl, care în 1824 sublinia
necesitatea asigurării preeminenţei Constituţiei în ansamblul reglementărilor legislative, urmat de
Georg Jellinek, care în 1885 a schiţat modelul viitoarelor curţi constituţionale europene, Hans
Kelsen finalizînd aceste studii prin elaborarea conceptului deplin al viitoarei autorităţi
jurisdicţionale din Austria, care în doctrină a dobîndit titulatura de model european.
Din autorii români pe cercetarea instituţiilor justiţiei constituţionale s-au axat V. Duculescu,
I. Muraru, Gh. Iancu, C. Ionescu, cel mai amplu studiu fiind efectuat de I. Deleanu Justiţia
constituţională. Bucureşti, 1995. O lucrare mai nouă în domeniu, care descrie modalităţile de
protecţie a drepturilor fundamentale prin justiţia constituţională, a fost prezentată de Bianca
Selejan-Guţan Excepţia de neconstituţionalitate. Bucureşti, 2005.
Pentru ţara noastră instituţia justiţiei constituţionale este nouă, prin acest fapt explicîndu-se
numărul relativ redus al cercetărilor în domeniu. Dintre primele studii asupra instituţiei controlului
de constituţionalitate remarcăm: V. Zubco, Curtea Constituţională – unica autoritate publică

4
politico-jurisdicţională. Chişinău, 2000 şi A. Arseni, Jurisdicţia constituţională a Republicii
Moldova. Chişinău, 2000.
La cercetarea acestei teme şi-au adus contribuţia şi alţi specialişti în domeniu, ca V. Puşcaş,
I. Guceac, V. Şterbeţ, Gh. Costachi, S. Cobăneanu, N. Osmochescu etc. Cercetările autorilor
autohtoni vizează anumite aspecte ale temei.
Un imbold pentru studierea problematicii protecţiei drepturilor fundamentale în cadrul
justiţiei constituţionale din Republica Moldova a constituit Conferinţa de la Chişinău din 16-17
iunie 2002. În tezele conferinţei pentru prima dată este fundamentată, din punct de vedere ştiinţific,
necesitatea sesizării Curţii Constituţionale de către cetăţeni.
Scopul şi obiectivele tezei. Scopul acestei lucrări este analiza instituţiei controlului
constituţionalităţii în calitate de mecanism juridic de protecţie a drepturilor fundamentale şi
identificarea modalităţilor de perfecţionare a acestui mecanism în beneficiul persoanei ca titular al
drepturilor.
Pentru realizarea acestui scop, ne-am propus următoarele sarcini de cercetare:
- definirea conceptului drepturilor omului şi a instituţiei controlului constituţionalităţii
legilor, de la origini şi pînă în prezent;
- fundamentarea teoretico-ştiinţifică a legitimităţii controlului constituţionalităţii legilor în
vederea protecţiei drepturilor fundamentale;
- descrierea formelor de exercitare a justiţiei constituţionale şi elucidarea impactului lor
asupra protecţiei drepturilor fundamentale;
- analiza mijloacelor de acces la justiţia constituţională a particularilor prin intermediul
subiecţilor cu drept de sesizare a Curţii Constituţionale;
- identificarea problemelor ce ţin de organizarea şi activitatea instituţiei justiţiei
constituţionale în sistemul de protecţie a drepturilor fundamentale;
- elucidarea eficienţei procedurii de ridicare a excepţiei de neconstituţionalitate, ca mijloc de
protecţie a drepturilor fundamentale;
- analiza instituţiei plîngerii constituţionale, ca mijloc de acces direct la justiţia
constituţională, şi evidenţierea unor aspecte privind implementarea plîngerii constituţionale în
Republica Moldova.
Baza metodologică şi teoretico-ştiinţifică a studiului. Suportul metodologic şi teoretico-
ştiinţific al cercetărilor efectuate îl formează lucrările teoreticienilor în drept şi în alte domenii
adiacente, atît din ţară, cît şi de peste hotare, precum şi concepţiile moderne ale teoriei cunoaşterii
proceselor sociale şi a fenomenelor juridice. Un bun suport metodologic au constituit, de asemenea,
studiile juridice efectuate de specialişti naţionali şi internaţionali în domeniu.

5
 Ca punct de plecare şi sursă de inspiraţie au servit ideile filozofice ale lui Aristotel, Platon,
Cicero, H. Groţius, Spinoza, Hobbes, Locke, Montesquieu, Duverger, Giorgio Del Vechio asupra
statutului persoanei în societate şi a raporturilor acesteia cu statul şi, mai ales, lucrările lui
Alexander Hamilton, Georg Jellinek, Hans Kelsen, care au fundamentat ideea fondării instituţiei
controlului de constituţionalitate.
În studierea evolutivă a instituţiilor constituţionale ne-am bazat pe cercetările lui E. Aramă,
Gh. Costachi, I. Guceac, A. Smochină, F. Vasilescu, E. Cernea, V. Coptileţ, A. Moraru ş.a.
În procesul cercetărilor am operat cu materiale din ramurile dreptului constituţional,
dreptului administrativ, dreptului procesual civil, dreptului procesual penal, dreptului internaţional
public, precum şi din domeniile sociologic, politologic, statistic.
O pondere deosebită în fundamentarea tezelor expuse în lucrare aparţine studiilor
cercetătorilor: V. Popa, Gh. Costachi, I. Guceac, E. Aramă, S. Cobăneanu, A. Arseni, V. Zubco, T.
Cârnaţ, I. Ivanov ş.a., care au pus bazele constituţionalismului naţional modern.
În domeniul drepturilor omului şi al mecanismelor de protecţie a acestora lucrarea a fost
inspirată din studiile lui I. Cloşca, V. Duculescu, I. Creangă, I. Dogaru, P. Meyer-Bisch, A. Năstase
ş.a.
La examinarea fenomenului constituţionalismului am apelat la studiile cercetătorilor L.
Favoreu, F. Luchaire, I. Muraru, G. Vrabie, O. Predescu, A. Cioabă, L. Păvălan, P. Pogoceanu, V.
Duculescu, I. Dogaru, D. Dănişor, I. Demeter, T. Drăganu, I. Moroianu-Zlătescu, I. Rădulescu, M.
Prelot, C. Ionescu, N. Cochinescu, G. Chiusbaian, B. Selejan-Guţan, S. Alekseev, M. Baglai, N.
Vitruk.
Ca bază empirică a lucrării au servit cercetările în domeniul dreptului constituţional şi al
drepturilor omului, realizate în cadrul proiectelor naţionale şi internaţionale, cu participarea directă
a autorului.
Studiul a fost realizat prin aplicarea metodelor specifice ale dreptului constituţional: metoda
exegetică, metoda analitico-sintetică şi metoda mixtă de cumulare a acestora cu metodele
sociologice, precum şi a celor generale: metoda logico-juridică, metoda istorică de studiere a
fenomenelor juridice, metoda comparativismului juridic, metoda sociologică. Au fost utilizate şi
metode general-ştiinţifice, cum ar fi: metoda analizei sistematice, structurale şi funcţionale, metoda
statistică etc.
Studiul ştiinţific s-a axat pe cele mai importante acte internaţionale în domeniu: Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului, Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale ş.a. Argumentele şi concluziile enunţate se bazează şi pe actele juridice
naţionale în domeniu: Constituţia Republicii Moldova, legile ce reglementează organizarea şi

6
funcţionarea justiţiei constituţionale în Republica Moldova, tratatele internaţionale la care
Republica Moldova este parte, alte angajamente internaţionale asumate de statul nostru.
Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute constă în examinarea complexă a mijloacelor
naţionale de protecţie a drepturilor fundamentale în general şi a cadrului juridic de protecţie a
drepturilor fundamentale prin intermediul justiţiei constituţionale în special.
Au fost formulate o serie de definiţii ale unor instituţii de bază în sistemul de drept din
Republica Moldova, de exemplu, noţiunea plîngerii constituţionale este o noutate în aria cercetărilor
juridice.
Studiul formulează ideea instituirii în Republica Moldova a plîngerii constituţionale, un
mecanism juridic constituţional nou de protecţie a drepturilor fundamentale, şi descrie căile de
implementare a acesteia, coraportul ei cu celelalte mecanisme juridice de protecţie a drepturilor
fundamentale şi cu jurisdicţia constituţională. Premisele ştiinţifice privind instituirea plîngerii
constituţionale în Republica Moldova sînt susţinute în lucrare de propunerile privind modificarea în
acest sens a Constituţiei şi a cadrului legal existent.
Pretind la noutate compartimentele care descriu procedura de soluţionare a plîngerii
constituţionale în cazul în care aceasta îşi va găsi consacrare constituţională şi legală, principiile
care vor sta la baza cadrului normativ în domeniu şi condiţiile de admisibilitate a plîngerii
constituţionale, respectarea cărora va contribui la evitarea suprasolicitării instanţei de justiţie
constituţională.
De asemenea, o noutate ştiinţifică a studiului este şi analiza comparativă a modului de
accesibilitate a justiţiei constituţionale pentru individ în diferite ţări, prin prisma implementării
instituţiei plîngerii constituţionale în sistemul de drept al Republicii Moldova, punîndu-se accentul
pe modelul german.
Un caracter novator comportă cercetările axate pe delimitarea competenţelor între
contenciosul constituţional şi contenciosul administrativ pentru respectarea principiilor legalităţii şi
constituţionalităţii, precum şi pe colaborarea între ele pentru atingerea scopului comun – protecţia
drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei.
Importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. Potrivit rezultatelor investigaţiilor
efectuate în diferite ţări, evoluţia instituţiei controlului constituţionalităţii legilor constituie un
proces perpetuu şi dinamic. De aceea în lucrare conceptele şi fenomenele juridice sînt cercetate în
plan comparativ, făcîndu-se o paralelă între diferite perioade istorice şi sisteme de drept, începînd
cu perioada antică şi finalizînd cu perioada contemporană. Cercetările în domeniul funcţionării
instituţiei justiţiei constituţionale în sistemul de protecţie a drepturilor fundamentale continuă, fiind
dictate de necesitatea perfecţionării acestui sistem pentru a corespunde tuturor exigenţelor timpului.

7
 După semnificaţia sa teoretică, lucrarea poate servi drept suport pentru completarea cursului
mecanismelor naţionale de protecţie juridică a drepturilor omului, precum şi pentru întregirea
cursului de jurisdicţie constituţională cu capitolul privind accesul persoanei la justiţia
constituţională.
Valoarea aplicativă a lucrării se exprimă în faptul că rezultatele investigaţiilor, concluziile şi
recomandările propuse pot servi drept bază la elaborarea proiectului de modificare a Constituţiei şi
a proiectului noii legi cu privire la Curtea Constituţională, la completarea izvoarelor de drept, în
procesul de instruire, cercetare şi informare a publicului larg.
Ca potenţiali cititori pot fi oamenii de ştiinţă, elita politică, demnitarii de stat, precum şi
studenţii, masteranzii, doctoranzii, practicienii şi publicul larg.
Aprobarea rezultatelor. Lucrarea a fost elaborată, discutată şi recomandată spre susţinere
în cadrul Catedrei de Drept Constituţional şi Administrativ a Facultăţii de Drept a Universităţii de
Stat din Moldova. Ea reprezintă o investigaţie ştiinţifică de sine stătătoare şi o sinteză a mai multor
materiale ştiinţifice privind protecţia drepturilor omului, funcţionarea instituţiei controlului
constituţionalităţii legilor în sistemul de protecţie a drepturilor omului, justiţia constituţională,
precum şi accesul direct şi indirect la justiţia constituţională prin mijloace juridice specifice.
Premisele instituirii plîngerii constituţionale, incluse în capitolul III, au fost expuse de autor
în cadrul Conferinţei internaţionale ştiinţifico-practice dedicate aniversării a X-ea de la adoptarea
Constituţiei Republicii Moldova „Un deceniu de dezvoltare sub auspiciile Constituţiei”, Chişinău,
23 iulie 2004.
Schemele referitoare la procedura examinării plîngerilor constituţionale în Republica
Moldova, din anexa lucrării, au fost prezentate Comisiei parlamentare pentru revizuirea
Constituţiei, care a activat în perioada septembrie – decembrie 2005, la şedinţele căreia autorul a
participat în calitate de expert, şi discutate de plenul Parlamentului, oponenţii neavînd obiecţii. Ca o
variantă de alternativă a fost propus Comisiei parlamentare constituţionale proiectul de modificare a
Constituţiei, inserat în prezenta lucrare, în care s-a ţinut cont de observaţiile expuse de deputaţi la
adoptarea proiectului legii în prima lectură.
Cercetările în acest domeniu au fost aplicate de autor în cadrul Conferinţei internaţionale
„Dreptul cetăţeanului de a se adresa Curţii Constituţionale pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor
sale fundamentale”, desfăşurată la 27 februarie 2006, la Chişinău.
Modul de funcţionare a mecanismelor de protecţie a drepturilor omului în Republica
Moldova a fost expus de autor, în calitate de membru al echipei de experţi, în cadrul proiectului
Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare „Susţinere în implementarea Programului naţional
de acţiuni în domeniul drepturilor omului”.

8
 Structura lucrării a fost determinată de scopurile, sarcinile şi obiectul cercetărilor, de gradul
şi profunzimea lor, de cadrul problematicii abordate, astfel încît lucrarea conţine: introducere; trei
capitole; încheiere, ce inserează concluzii şi recomandări; anexe explicative-ilustrative ale tezelor
principale; rezumat în limbile rusă şi engleză; bibliografia şi cuvintele-cheie. În scopul detalierii
obiectivelor studiului, capitolele sînt divizate în paragrafe.
Teza a fost susţinută în şedinţa Catedrei de Drept Constituţional şi Drept Administrativ din
10 mai 2007 şi în şedinţa Seminarului ştiinţific de profil din 29 iunie 2007.

9
 II. CONŢINUTUL LUCRĂRII
În introducere sînt descrise actualitatea şi gradul de cercetare a temei investigate; sînt
formulate scopul şi obiectivele lucrării; este specificat suportul metodologic şi cel teoretico-
ştiinţific; se evidenţiază noutatea ştiinţifică, valoarea teoretică şi aplicativă a rezultatelor cercetării
şi este redat contextul de aprobare a rezultatelor lucrării.
Capitolul I „Protecţia drepturilor fundamentale în Moldova în aspect teoretic şi
evolutiv” reprezintă baza teoretico-ştiinţifică şi istorică a conceptului drepturilor omului şi a
instituţiei juridice a drepturilor fundamentale. Acest capitol este alcătuit din patru paragrafe.
În § 1 „Reflecţii teoretice privind drepturile omului şi legitimitatea supremaţiei
drepturilor fundamentale” sînt argumentate aspectele teoretice şi terminologice ale conceptului
drepturilor omului şi analizate în aspect critic definiţiile drepturilor omului expuse de mai mulţi
teoreticieni. În consecinţă, drepturile omului sînt definite în lucrare ca acele prerogative naturale, în
temeiul cărora omul, conform voinţei sale subiective, poate desfăşura o acţiune, pentru exercitarea
unei valori umane, în scopul coexistenţei sale în societate.
Pornind de la această definiţie, se accentuează că există o deosebire între drepturile omului
şi drepturile fundamentale. În urma analizei definiţiilor noţiunii de drepturi fundamentale, în lucrare
se propune o nouă definiţie, bazată pe cea expusă de dr. Ioan Muraru. Printr-o analiză exegetică se
deduce identitatea, sub aspect juridic, a categoriilor de drepturi ale omului şi de libertăţi
fundamentale, constatîndu-se că diferenţa dinte aceşti termeni este de natură exclusiv istorică şi
filologică.
În finalul acestui paragraf a fost fundamentată legitimitatea supremaţiei drepturilor
fundamentale în raport cu celelalte categorii de drepturi. Acest fundament înglobează următoarele:
corespunderea tuturor celorlalte drepturi ale omului cu drepturile fundamentale; reglementarea
primară şi de principiu, precum şi influenţa definitorie a drepturilor fundamentale asupra întregului
sistem normativ; ilegalitatea înzestrării persoanelor cu drepturi contrare sau incompatibile cu
drepturile fundamentale; caracterul incontestabil al statutului juridic al cetăţeanului ca titular al
drepturilor fundamentale; garanţiile supreme ale protecţiei drepturilor fundamentale; procedura
specifică şi rigidă de revizuire a normelor ce proclamă drepturile fundamentale.
§ 2 „Consecinţele juridice ale supremaţiei drepturilor fundamentale consacrate în
actele constituţionale” descrie evoluţia istorică a cadrului filosofico-juridic al conceptului
drepturilor omului. Se constată că acest concept nu este o creaţie modernă. El îşi trage rădăcinile din
teoriile filozofice ale lumii antice, fiind dezvoltat de gîndirea politică a evului mediu şi recunoscut
în epoca Renaşterii. Ulterior acest concept s-a materializat în instituţia juridică a drepturilor
fundamentale printr-o operaţiune de sinteză, constînd din generalizarea unor idei consacrate, în

10
diferite ţări, în documente juridice cu un bogat conţinut moral şi politic, redactate de jurişti de mare
prestigiu, care au rezistat timpului.
Consacrarea constituţională a conceptului drepturilor omului şi transpunerea acestuia în
legislaţiile naţionale au cunoscut o protecţie încadrată în instrumente juridice la nivel mondial,
transformînd conceptul în instituţia drepturilor fundamentale.
Consecinţele juridice ale supremaţiei normelor ce reglementează drepturile fundamentale
diferă de consecinţele juridice ale supremaţiei celorlalte norme constituţionale, aşa cum diferă între
ele normele constituţionale referitoare la drepturile fundamentale de normele constituţionale
referitoare la tehnica guvernării, deosebirile fiind reflectate în acest paragraf. Unul din argumente a
constituit statutul Declaraţiei franceze a drepturilor omului şi cetăţeanului, inclusă ulterior în toate
constituţiile republicilor franceze.
În § 3 „Drepturile omului în cadrul cutumei şi al actelor autohtone pînă la adoptarea
Constituţiei Republicii Moldova” se efectuează o periodizare a evoluţiei conceptului drepturilor
omului pe teritoriul actual al Republicii Moldova şi se constată că acest concept a cunoscut o
ascensiune anevoioasă, marcată de influenţa dreptului românesc, dreptului rusesc, dreptului sovietic
şi, în ultima perioadă, a celui internaţional. Repercusiunile acestora asupra sistemului naţional de
drept nu trebuie ignorate, în special, în domeniul drepturilor omului, pentru a se evita repetarea
greşelilor comise în trecut.
În § 4 intitulat „Cadrul constituţional şi instituţional actual de protecţie a drepturilor
fundamentale în Republica Moldova” se deduce că prin cadrul normativ al Republicii Moldova
pot fi delimitate patru tipuri de instituţii de protecţie a drepturilor fundamentale: politice,
jurisdicţionale, specializate şi societatea civilă. Începînd cu organul legislativ suprem şi pînă la
ONG-uri, instituţiile date îşi exercită atribuţiile în domeniul protecţiei drepturilor fundamentale, în
care scop au fost instituite. În acelaşi timp, lacunele semnalate în activitatea acestor instituţii
revelează necesitatea de a acorda o atenţie mai mare mecanismelor naţionale de protecţie a
drepturilor fundamentale.
Capitolul II „Bazele teoretico-ştiinţifice ale exercitării justiţiei constituţionale în
vederea protecţiei drepturilor fundamentale” are drept obiect analiza instituţiei controlului
constituţionalităţii legilor ca mecanism de protecţie a drepturilor fundamentale sub aspect istoric,
teoretic şi normativ.
Astfel, în § 1 „Evoluţia instituţiei controlului constituţionalităţii legilor ca mecanism de
protecţie a drepturilor fundamentale” s-a remarcat că apariţia şi dezvoltarea controlului de
constituţionalitate reprezintă una dintre cele mai importante etape ale constituţionalismului.
Antrenarea mai întîi a puterii judecătoreşti, apoi implementarea aşa-zisului model european,

11
reprezentat de instanţe constituţionale specializate, denotă respectul pentru legea supremă şi,
implicit, pentru drepturile fundamentale. Instituţia controlului constituţionalităţii legilor a fost
studiată în evoluţie, începînd cu superioritatea normelor legii eterne, legii divine, legii universale
sau a dreptului natural faţă de legile efemere, legile umane sau dreptul pozitiv şi pînă la instituirea
controlului de constituţionalitate ca mecanism de protecţie a drepturilor fundamentale contra
abuzurilor guvernării. Astfel, supremaţia Constituţiei capătă dimensiunile unei componente
esenţiale a statului de drept, devenind o cucerire fundamentală a civilizaţiei contemporane.
În § 2 „Instituţia controlului constituţionalităţii legilor, garanţie a exercitării
drepturilor fundamentale pînă la fondarea Curţii Constituţionale a Republicii Moldova” se
analizează dezvoltarea istorică a acestei instituţii în teritoriul Republicii Moldova şi se
demonstrează că germenii acestei instituţii se află în sistemul românesc de garantare a supremaţiei
constituţiei şi în sistemul sovietic de autocontrol al constituţionalităţii legilor, exercitat de către
organul legislativ suprem. În lucrare se combate teza, potrivit căreia instituţia controlului
constituţionalităţii a luat naştere odată cu formarea Curţii Constituţionale.
Particularităţile formelor de control al constituţionalităţii actelor normative sub aspectul
corespunderii lor cu normele ce garantează drepturile fundamentale au fost elucidate în § 3
„Formele de control al constituţionalităţii legilor pentru protecţia drepturilor fundamentale
într-un stat de drept”. În diferite sisteme de drept sînt aplicate diferite forme de control al
constituţionalităţii legilor, în pofida faptului că deseori denumirile atribuite acestora de doctrinari
coincid. Din aceste considerente, diferite forme de control al constituţionalităţii au particularităţile
lor în cazul în care ele vizează protecţia drepturilor fundamentale. În acest compartiment s-a
efectuat şi o analiză comparativă a modului de protecţie a drepturilor fundamentale în diferite forme
de control al constituţionalităţii legilor. Astfel, pentru protecţia drepturilor fundamentale forma
explicită este mai eficace, decît forma implicită, aşa precum controlul direct faţă de cel indirect sau
controlul pe calea acţiunii faţă de cel pe calea excepţiei.
În § 4 „Plîngerea constituţională ca mijloc de acces direct al persoanei la justiţia
constituţională pentru protecţia drepturilor fundamentale” sînt expuse bazele teoretico-
ştiinţifice ale instituţiei plîngerii constituţionale. În unele izvoare pentru plîngerea constituţională se
aplică termenul de recurs constituţional. În lucrare s-a optat pentru termenul plîngerea
constituţională pentru a se evita confuzia între procedura de recurs în instanţele de drept comun şi
procedura de adresare a persoanei în justiţia constituţională. La elucidarea în lucrare a
particularităţilor plîngerii constituţionale se operează cu exemplul Germaniei, considerat cel mai
avansat în acest sens.

12
 Concluzia care se desprinde din analiza efectuată este că plîngerea constituţională poate fi
definită ca o formă subsidiară de recurs, accesibilă oricărei persoane, aplicată în cadrul
jurisdicţiei constituţionale, după epuizarea căilor de atac ordinare, prin care se pretinde lezarea
persoanei de o autoritate publică într-un drept constituţional, printr-un act public jurisdicţional sau
administrativ.
Capitolul III „Justiţia constituţională, garanţie a realizării drepturilor fundamentale în
sistemul naţional de drept al Republicii Moldova” este axat pe analiza modului de protecţie a
drepturilor fundamentale în Republica Moldova prin intermediul justiţiei constituţionale.
§ 1 „Curtea Constituţională a Republicii Moldova – garant al exercitării drepturilor
fundamentale” are drept obiect posibilităţile de acces, procedurile şi consecinţele controlului
constituţionalităţii actelor normative prin raportare la atribuţiile Curţii Constituţionale. Analiza
părţilor negative şi pozitive ale fiecărei atribuţii a Curţii Constituţionale privind protecţia drepturilor
fundamentale este însoţită de propuneri concrete de lege ferenda pentru perfecţionarea atribuţiilor
actuale ale Curţii Constituţionale în acest sens.
Astfel, se analizează propunerile de abilitare a Curţii Constituţionale cu noi atribuţii sau
modificarea celor existente. Se propune exercitarea controlului constituţionalităţii tratatelor
internaţionale înainte de intrarea lor în vigoare pentru Republica Moldova. De asemenea, se enunţă
ideea de a pune în sarcina contenciosului administrativ controlul constituţionalităţii tuturor
hotărîrilor Guvernului şi decretelor Preşedintelui, ca acte subordonate legii, Curţii Constituţionale
revenindu-i atribuţia de examinare a conflictelor de competenţă între Parlament, Guvern şi
Preşedinte. S-a formulat propunerea de a abilita prin Constituţie instanţele de judecată cu dreptul de
a sesiza direct Curtea Constituţională cu cazurile excepţionale de neconstituţionalitate. Un loc
special în acest compartiment îl ocupă analiza oportunităţii de abilitare a Curţii Constituţionale cu
dreptul de a examina plîngerile constituţionale ale persoanelor.
„Accesul cetăţenilor la Curtea Constituţională prin intermediul subiecţilor abilitaţi cu
dreptul de sesizare” este titlul § 2. În aparenţă, cel mai aproape de persoană este Avocatul
parlamentar, care în virtutea unor particularităţi, nu poate oferi, însă, garanţii certe că va sesiza
Curtea Constituţională în cazul depunerii unei astfel de cereri. Situaţia este diferită în cazul
subiecţilor cu drept de sesizare, ca Parlamentul, Preşedintele Republicii Moldova şi Guvernul,
refuzul cărora, conform Legii cu privire la petiţionare, poate fi contestat în contenciosul
administrativ.
§ 3 „Accesul persoanelor la Curtea Constituţională prin ridicarea excepţiilor de
neconstituţionalitate” reprezintă un studiu al problemelor existente în legislaţia şi practica de
declanşare a excepţiilor de neconstituţionalitate. Actualmente este imposibilă sesizarea directă a

13
Curţii Constituţionale de către instanţele de drept comun fără intermedierea Curţii Supreme de
Justiţie sau fără revizuirea Constituţiei în acest sens şi, deci, art.121 din CPC, care permite sesizarea
directă a Curţii Constituţionale de către instanţele de drept comun, este neconstituţional.
În § 4 au fost punctate „Premisele instituirii procedurii plîngerii constituţionale în
Republica Moldova”. Esenţa acestui paragraf este reprodusă în autoreferat, în compartimentul
Concluzii.
Unul din argumentele oponenţilor instituirii plîngerii constituţionale şi una din cauzele
eşuării în decembrie 2005 a iniţiativei de revizuire a Constituţiei a fost lipsa pachetului de
modificări legislative preconizate. Din aceste considerente, în § 5 „Unele consideraţii privind
aspectul procedural al instituirii plîngerii constituţionale în Republica Moldova” se analizează
aspectele legislative şi procedurale de care trebuie să ţină cont legislatorul la instituirea acestei
proceduri şi se formulează cîteva propuneri concrete. În acest compartiment a fost inserat un proiect
de revizuire a Constituţiei, fiecare sintagmă a textului fiind argumentată. Condiţiile de admisibilitate
a plîngerii constituţionale, modul de reglementare în lege a procedurii de examinare a ei, modul de
organizare a Curţii Constituţionale în eventualitatea instituirii acestei proceduri constituie obiectul
de studiu al acestui paragraf.

14
 III. CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI
Cercetarea ştiinţifică a instituţiei controlului constituţionalităţii legilor, a justiţiei
constituţionale, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, a mecanismelor de protecţie a acestora
presupune nu numai analiza lor sub aspect juridic, ci şi evidenţierea posibilităţilor de aplicare în
practică a rezultatelor obţinute. Problemele existente în domeniile expuse, tendinţele evoluţiei
instituţiilor menţionate din Republica Moldova în perspectiva integrării europene şi edificării unei
democraţii dezvoltate în plan aplicativ reliefează următoarele:
Concluzii
1. Reglementarea drepturilor fundamentale în constituţiile naţionale s-a conturat în urma
afirmării drepturilor omului în gîndirea politică şi în reflecţiile filozofice şi umanistice, fiind o
consecinţă a generalizării influenţei unor concepţii filozofice şi religioase. În prezent, după un
îndelungat proces de stabilire, instituţia drepturilor omului se înfăţişează ca una deosebit de
complexă, ce ţine atît de ordinea juridică internă, cît şi de cea internaţională.
2. Una dintre cele mai importante etape ale constituţionalismului reprezintă evoluţia
instituţiei controlului de constituţionalitate prin intermediul mai întîi al puterii judecătoreşti, după
modelul american de justiţie constituţională, şi apoi prin instanţe constituţionale specializate,
realizîndu-se modelul european de justiţie constituţională. Astfel, supremaţia Constituţiei capătă
dimensiunile unei componente esenţiale a statului de drept, cucerire fundamentală a civilizaţiei
contemporane.
3. Atît instituţia drepturilor omului, cît şi instituţia justiţiei constituţionale au avut o
dezvoltare specifică pe teritoriul Republicii Moldova. Epoca modernă a dreptului românesc a
generat o schimbare radicală în abordarea mecanismelor juridice de protecţie a drepturilor omului şi
instituţiei controlului de constituţionalitate, care în perioada socialistă s-au aflat în stare de stagnare.
Una dintre cele mai grave erori ale perioadei sovietice, care a condus la încălcarea în masă a
drepturilor şi libertăţilor fundamentale, a fost ignorarea instituţiei controlului constituţionalităţii
legilor. Din aceste considerente, după dobîndirea suveranităţii şi independenţei Republicii Moldova,
procesul de formare a instituţiei controlului constituţionalităţii legilor în calitate de mecanism
suprem de protecţie a drepturilor fundamentale a început de la zero.
4. Termenii „drepturile omului” şi „drepturile fundamentale”, într-o analiză ştiinţifică
riguroasă, nu sînt identici. Unii teoreticieni utilizează elemente neadecvate la definirea drepturilor
omului. În lucrare, drepturile omului sînt definite ca prerogative naturale ale fiinţei înzestrate cu
raţiune, în temeiul cărora omul, conform voinţei sale subiective, poate desfăşura o acţiune, pentru
exercitarea unei valori umane, în scopul coexistenţei sale în societate.

15
 Definiţia dată de dr. I.Muraru a servit ca reper la definirea termenului drepturi fundamentale.
Aşadar, drepturile fundamentale sînt drepturile esenţiale pentru îndeplinirea scopurilor societăţii,
indispensabile liberei dezvoltări a personalităţii, stabilite şi garantate prin Constituţia şi legile
statului, drepturi ai căror titulari sînt cetăţenii.
Cu referire la delimitarea sau identificarea termenilor „drepturi” şi „libertăţi” se poate afirma
cu certitudine că orice drept este o libertate şi viceversa.
5. În caracterizarea supremaţiei normelor constituţionale, trebuie delimitate trăsăturile
specifice ale supremaţiei normelor ce reglementează drepturile fundamentale în raport cu cele
referitoare la drepturile omului. Drepturile fundamentale, ca nucleu al întregului sistem de drept, se
evidenţiază în sistemul de drepturi ale omului prin următoarele caracteristici:
− corespunderea tuturor celorlalte drepturi ale omului cu drepturile fundamentale;
− reglementarea primară şi de principiu, precum şi influenţa definitorie a drepturilor şi
libertăţilor fundamentale asupra întregului sistem normativ;
− ilegalitatea înzestrării persoanelor cu drepturi contrare sau incompatibile cu
drepturile fundamentale;
− statutul juridic incontestabil al cetăţeanului ca titular al drepturilor fundamentale;
− garanţiile supreme ale protecţiei drepturilor fundamentale;
− procedura specifică şi rigidă de revizuire a normelor ce proclamă drepturile
fundamentale.
6. Prevederile referitoare la drepturile fundamentale au trăsături specifice nu numai în raport
cu prevederile referitoare la drepturile omului, dar şi în raport cu cele referitoare la tehnica
guvernării din cadrul conţinutului normativ al Constituţiei. Forţa juridică a prevederilor referitoare
la drepturile fundamentale este net superioară forţei juridice a prevederilor constituţionale
referitoare la tehnica guvernării, ele sînt mult mai stabile, guvernanţii aducîndu-le în dezbateri
numai în cazuri excepţionale.
7. Formele controlului constituţionalităţii legilor diferă de la o societate la alta, fiind dictate
de forma sistemului de drept şi tradiţiile social-juridice. Fiecare formă a controlului
constituţionalităţii legilor în domeniul protecţiei drepturilor fundamentale are particularităţile sale,
unele fiind mai eficiente, altele mai puţin, persoana neavînd acces la ele.
8. Republica Moldova a instituţionalizat modelul european al controlului constituţionalităţii
legilor, exercitat de un organ jurisdicţional specializat – Curtea Constituţională, preluînd experienţa
americană – procedura ridicării excepţiilor de neconstituţionalitate, prin care a soluţionat dilema
apărută: de a admite sau de a nu admite accesul, direct sau indirect, al cetăţenilor la justiţia

16
constituţională. Jurisdicţia Curţii Constituţionale este specifică, iar în cadrul mijloacelor de protecţie
juridică a drepturilor fundamentale este primordială şi una din cele mai eficiente. Curtea
Constituţională îşi exercită competenţa de apărare a drepturilor fundamentale în cadrul tuturor
atribuţiilor sale.
9. Cea mai eficientă formă de control al constituţionalităţii legilor, ce ţine de exigenţele
conceptului statului de drept în domeniul protecţiei drepturilor fundamentale, o considerăm justiţia
constituţională exercitată prin intermediul plîngerii constituţionale. Am definit plîngerea
constituţională ca o cale de recurs subsidiară, accesibilă oricărei persoane, aplicată în cadrul
jurisdicţiei constituţionale, după epuizarea căilor de atac ordinare, prin care se pretinde lezarea
persoanei de o autoritate publică într-un drept constituţional, printr-un act public jurisdicţional sau
administrativ.
Făcînd o generalizare a celor expuse în această lucrare privind plîngerea constituţională ca
mijloc de protecţie a drepturilor fundamentale, deducem următoarele trăsături ale plîngerii
constituţionale:
• plîngerea constituţională este o cale de recurs subsidiară, aplicată în cadrul jurisdicţiei
constituţionale, după epuizarea căilor de atac ordinare, prin care se pretinde lezarea persoanei de o
autoritate publică într-un drept constituţional, printr-un act public jurisdicţional sau administrativ;
• plîngerea constituţională îndeplineşte o dublă funcţie: pe de o parte, prin ea se realizează
apărarea individuală a drepturilor fundamentale, pe de altă parte, aceasta facilitează interpretarea şi
dezvoltarea dreptului constituţional obiectiv;
• plîngerea constituţională poate fi introdusă de orice persoană care pretinde că i-au fost
încălcate drepturile fundamentale printr-un act public jurisdicţional sau administrativ;
• plîngerea constituţională are un caracter subsidiar, impunînd obligativitatea epuizării tuturor
căilor de atac în faţa instanţelor ordinare, excepţie constituind cazurile în care plîngerea comportă
un interes general sau există un risc de prejudiciu grav şi ireversibil pentru reclamant;
• plîngerea constituţională nu deschide în faţa persoanei, care a pierdut procesul într-o instanţă
de drept comun, posibilitatea de a verifica corectitudinea hotărîrii adoptate asupra cauzei, Curtea
Constituţională poate doar să verifice dacă prin acţiunile sale instanţa nu a încălcat prevederile
Constituţiei.
10. În Republica Moldova s-au creat premise certe pentru instituirea procedurii plîngerii
constituţionale. Cele mai importante premise ale implementării procedurii plîngerii constituţionale
constituie:

17
 a) premisa doctrinară, prin definirea conceptului de plîngere constituţională ca o posibilitate
de acţiune a cetăţeanului împotriva actelor autorităţilor publice, prin care îi sînt lezate sau restrînse
drepturile şi libertăţile fundamentale garantate de Constituţie, după exercitarea controlului legalităţii
lor în instanţele judiciare de drept comun. Acest concept se bazează pe ideea supremaţiei normelor
constituţionale, ca efect logic fiind inadmisibilitatea existenţei în societate a actelor publice ce
contravin Constituţiei;
b) dreptul nemijlocit al individului de a avea acces la orice tip de justiţie, inclusiv cea
constituţională, drept consfinţit atît în Constituţia RM (art. 20), cît şi într-un şir de acte
internaţionale la care RM este parte;
c) premisa practică - pasivitatea unor subiecţi, îndeosebi a organelor de drept, de a supune
unei analize constituţionale normele juridice aplicate în activitatea lor;
d) locul şi rolul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova în sistemul judiciar, care
este suprasolicitată, aici ajungînd a fi examinate în recurs un număr prea mare de acţiuni intentate în
instanţele de fond. În situaţia cînd precedentul judiciar nu este aplicat, inevitabil apar tot mai multe
hotărîri definitive pe cauze similare care se contrazic;
e) garanţiile pe care le poate oferi plîngerea constituţională cetăţeanului împotriva
abuzurilor puterii judecătoreşti;
i) premisa de ordin tehnic, care vizează suprasolicitarea Curţii Europene a Drepturilor
Omului de către cetăţenii statelor-parte la Convenţie, inclusiv de către cetăţenii Republicii Moldova.
Pe lîngă aceste premise, există un şir de alte premise, care justifică implementarea instituţiei
plîngerii constituţionale, de exemplu, practica altor state în acest domeniu, cheltuielile mari la care
este supus atît apelantul la Curtea Europeană, cît şi statul Republica Moldova, etc.
Recomandări
1. Pentru eficientizarea exercitării unor atribuţii ale Curţii Constituţionale în domeniul
protecţiei drepturilor fundamentale este necesar de a modifica cadrul actual constituţional şi
legislativ în sensul:
a) exercitării controlului constituţionalităţii tratatelor internaţionale pînă la ratificarea lor de
către Parlament prin completarea lit. a) alin.(1) art.135 din Constituţie, după cuvîntul „parte”, cu
sintagma „pînă la intrarea lor în vigoare”;
b) avizării iniţiativelor de ratificare a tratatelor internaţionale, ca în cazul iniţiativelor de
revizuire a Constituţiei, prin completarea lit. c) alin.(1) art.135 din Constituţie, după cuvîntul
„Constituţiei”, cu sintagma „şi de ratificare a tratatelor internaţionale”;
c) verificării constituţionalităţii normelor Regulamentului Parlamentului, prin modificarea
Legii cu privire la Curtea Constituţională;

18
 d) excluderii de la controlul constituţionalităţii a hotărîrilor Guvernului şi decretelor
Preşedintelui şi învestirii Curţii Constituţionale cu atribuţia de a examina conflictele de competenţă
dintre autorităţile administraţiei publice centrale, prin modificarea Constituţiei:
- excluderii sintagmei „decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, a hotărîrilor şi” de la
lit.a) alin. (1) art. 135 din Constituţie;
- completării alin. (1) art. 135 din Constituţie cu o nouă literă în următoarea redacţie:
„soluţionează conflictele de competenţă constituţională dintre autorităţile publice centrale”.
e) retragerii dreptului Curţii Supreme de Justiţie de a sesiza Curtea Constituţională şi
păstrării dreptului său de a ridica excepţii de neconstituţionalitate;
j) examinării de către Curtea Constituţională a constituţionalităţii actelor normative adoptate
pînă la 27 august 1994, prin excluderea alin. (2) din art. 4 al Codului jurisdicţiei constituţionale;
i) aplicării directe de către instanţele de drept comun a normelor Constituţiei numai în
cazurile cînd nu există acte normative care să reglementeze relaţii sociale similare, prin modificarea
p.2 din Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.2 din 30.01.1996;
k) abilitării instanţelor de drept comun cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională cu
excepţiile de neconstituţionalitate, prin expunerea lit. g) alin. (1) art. 135 din Constituţie în
următoarea redacţie: „rezolvă cazurile excepţionale de neconstituţionalitate a actelor normative,
sesizate de instanţele judecătoreşti”;
l) sesizării repetate a Curţii cu excepţia de neconstituţionalitate în cazul contestării unei
norme deja examinate la constituţionalitate, prin modificarea motivelor de suspendare a procesului
la Curtea Constituţională, cuprinse în art. 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale şi completarea lit.
e) din acest articol cu sintagma „ , cu excepţia sesizărilor pe cazurile excepţionale de
neconstituţionalitate”.
2. Art. 135 alin.(1) al Constituţiei se va completa cu litera i) avînd următorul conţinut: „se
pronunţă asupra cererilor depuse de orice persoană care se pretinde victimă a unor încălcări ale
drepturilor şi libertăţilor constituţionale, în condiţiile legii, după epuizarea căilor de atac,
provenite dintr-un act al autorităţilor publice”. Această formulare nu va trezi opoziţie în rîndurile
clasei politice şi ale reprezentanţilor puterii judecătoreşti, deoarece permite accesul la Curtea
Constituţională al persoanelor fizice – cetăţeni, cetăţenilor străini, apatrizilor, asociaţiilor acestora şi
persoanelor juridice, indiferent de forma de proprietate, care au devenit victime ale unei încălcări
într-un drept sau libertate constituţională.
3. Concomitent cu revizuirea Constituţiei, se va adopta o nouă lege cu privire la Curtea
Constituţională, care să cuprindă şi normele procedurale din actualul Cod al jurisdicţiei

19
constituţionale. Actele respective în vigoare nu corespund exigenţelor actuale, unele prevederi fiind
în contradicţie cu Constituţia şi cu actele normative noi.
4. Pentru implementarea corectă a plîngerii constituţionale, la prima etapă trebuie admise
numai cererile care contestă actele ce încalcă drepturile civile şi politice, în special cele garantate de
Convenţia Europeană, în a doua etapă – cererile care contestă actele care desconsideră drepturile
constituţionale culturale şi tocmai în cea de-a treia etapă, cînd situaţia economică se va amelora,
cererile care contestă actele ce încalcă aşa drepturi economice, precum dreptul la un nivel de trai
decent, dreptul la locuinţă, dreptul la un salariu decent ş.a.
5. Pentru evitarea suprasolicitării Curţii Constituţionale, trebuie prevăzută o procedură rigidă
de admisibilitate a plîngerilor constituţionale:
− dreptul presupus de a fi fost lezat trebuie să fie garantat prin Constituţie, tratatele
internaţionale referitoare la drepturile omului la care Republica Moldova este parte şi expres
prevăzut în noua Lege cu privire la Curtea Constituţională;
− persoana ce pretinde că a fost lezată într-un drept constituţional trebuie să fie titular al
dreptului respectiv;
− persoana trebuie să fie victimă directă a unor încălcări ale drepturilor constituţionale.
− obligativitatea epuizării căilor ordinare de atac – apel şi recurs – în instanţele de judecată de
drept comun sau, dacă nu este de competenţa instanţei de judecată, necesitatea adresării la
autoritatea ierarhic superioară ş.a.;
− termenul de adresare în Curtea Constituţională trebuie limitat la o lună de la adoptarea
deciziei irevocabile de către instanţa de recurs ordinară. Ulterior, după instituţionalizarea
plîngerii constituţionale, acest termen va putea fi extins;
− forma şi conţinutul plîngerii constituţionale trebuie să corespundă rigorilor stabilite prin
regulamentul Curţii Constituţionale;
− numai în cazuri deosebite plîngerea constituţională poate fi înaintată de un reprezentant
legitim, în restul cazurilor plîngerea trebuie să fie depusă de persoana vătămată;
− actul contestat nu trebuie să fi fost obiect al jurisdicţiei constituţionale;
− plîngerea constituţională nu trebuie să fie abuzivă, să urmărească răzbunarea pe o persoană
publică concretă sau o instituţie.
6. Odată cu implementarea instituţiei plîngerii constituţionale, în eventualitatea creşterii
volumului de lucru, pentru soluţionarea problemei parităţii de voturi şi asigurarea independenţei
judecătorilor, propunem majorarea numărului de judecători la Curtea Constituţională pînă la 9,
numiţi pentru un termen de 9 ani, de aceleaşi autorităţi, fără posibilitatea înnoirii mandatului.

20
 IV. CONŢINUTUL DE ESENŢĂ AL LUCRĂRII A FOST REFLECTAT ÎN
URMĂTOARELE PUBLICAŢII:

Articole ştiinţifice
1. Zaporojan Veaceslav, Accesul direct al persoanei la justiţia constituţională (practica
Germaniei). „Revista naţională de drept”, 2007, nr. 4, 0,6 c.a.
2. Zaporojan Veaceslav, Interferenţa justiţiei constituţionale şi administrative în
Republica Moldova. „Revista naţională de drept”, 2007, nr. 1, 0,4 c.a.
3. Zaporojan Veaceslav, Premisele implementării instituţiei recursului constituţional în
Republica Moldova. Revista „Justiţia constituţională”, 2005, nr. 3, 0,4 c.a.
4. Zaporojan Veaceslav, Jurisdicţia constituţională şi drepturile omului într-un stat de
drept. „Revista naţională de drept”, 2003, nr. 11, 0,3 c.a.
5. Zaporojan Veaceslav, Eficienţa jurisdicţiei constituţionale în domeniul protecţiei
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor Republicii Moldova. Revista „Justiţia
constituţională”, 2003, nr. 4, 0,4 c.a.
6. Zaporojan Veaceslav, Jurisdicţia constituţională – garant al drepturilor omului.
„Dreptul”, nr. 28, decembrie 2003.
7. Запорожан Вячеслав, Предпосылки введения института конституционной
жалобы в Молдове. „Конституционное правосудие. Вестник Конференции органов
конституционного контроля стран молодой демократии”, Ереван, 2005, вып. №. 2(28), р.
177-183, 0,3 c.a.
Rapoarte la forurile ştiinţifice internaţionale
1. Zaporojan Veaceslav, Necesitatea instituirii plîngerii constituţionale în Republica
Moldova. Materialele Conferinţei Internaţionale, consacrate aniversării a 10-a a Curţii
Constituţionale a Republicii Moldova din 23-24 februarie 2005 „Justiţia constituţională:
actualitate şi perspective”. Chişinău, 2005.
2. Zaporojan Veaceslav, Iniţiativa legislativă pentru completarea art. 135 şi modificarea
art. 136 din Constituţia Republicii Moldova şi cauzele eşecului acesteia. Materialele Conferinţei
Internaţionale din 27 februarie 2006 „Dreptul cetăţeanului de a se adresa Curţii Constituţionale
pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor sale fundamentale”. Chişinău, 2006.
Publicaţii ştiinţifico-practice
1. Puşcaş Victor, Zaporojan Veaceslav. Culegerea de interpretări ale normelor
Constituţiei prin actele Curţii Constituţionale. „Curtea Constituţională a Republicii Moldova: 10
ani de activitate”. Chişinău, ”Reclama” S.A., 2005, 222 p, 9,9 c.a.

21
 АННОТАЦИЯ
к диссертации Вячеслава Запорожан на соискание ученой степени доктора
права на тему: «Защита основных прав в конституционной юрисдикции Республики
Молдова»
Исследование представляет собой новый подход к изучению проблемы защиты
основных прав в Конституционном Суде Республики Молдова. В ней определены
возможности защиты основных прав в конституционной юрисдикции Молдовы, пути
законодательного улучшения этой процедуры, необходимость и процедура внедрения в
нашей стране института прямого доступа лиц к конституционному правосудию через
конституционную жалобу.
В работе был сделан анализ законоположений, процессуальных аспектов и судебной
практики осуществления конституционного правосудия в Молдове. Эволюция концепции
прав человека предопределила ее преобразование в качестве правового института –
основных прав. Высшим механизмом защиты основных прав во всех демократичных
обществах, претендующих на звание правового государства, стала конституционная
юрисдикция. Она осуществляется: всеми судами общего права, в американской модели, либо
специализированным органом в европейской модели контроля конституционности.
Республика Молдова, выбрала европейскую модель контроля. Рассмотрев множество
аспектов этого высшего механизма защиты основных прав, приходим к заключению, что в
настоящее время он нуждается в определенном реформировании.
Полагаем, что в нашей стране появились предпосылки внедрения института
конституционной жалобы, по примеру таких стран, как Германия, Словакия, Словения и др.
Это продиктовано не только внутренними предпосылками, но и внешними – загруженностью
Европейского суда по правам человека. По количеству жалоб на 10000 населения,
Республика Молдова в 2005 г. заняла первое место среди государств-участников
Европейской Конвенции. Актуальность исследования продиктована и непринятием в 2005
году Парламентом Молдовы поправок к Конституции в этом отношении.
Путем различных научных методов изучения, осознавая, что изменения такого
масштаба в столь важной отрасли предполагают научный анализ проблем и конкретные
решения, были внесены конкретные предложения и рекомендации для решения этой
проблемы. Данная работа, обладая прикладным характером, призвана заполнить неизученное
пространство в рассматриваемой области.

22
 ANNOTATION
of the thesis for the doctor in law on the topic: “The protection of the fundamental rights in
the constitutional jurisdiction of the Republic of Moldova”, executed by Veaceslav Zaporojan

This research represents a new way to study the problem of protection of the fundamental
rights in the Constitutional Court of the Republic of Moldova. Being one the first scientific works in
this sphere wrote in Moldova, the thesis defines the possibilities to proceed to the institution of the
constitutional justice of Moldova in order to protect the fundamental rights, the ways of legislative
improvement of this procedure and its necessity, and also the procedure of the inculcation in our
country the institution of the direct access to the constitutional justice through the constitutional
complaint.
The study of the fundamental rights protection in this work is realized through legal statute
analysis, legal proceeding aspects and judicial practice of the constitutional justice accomplished in
Moldova. The concept evolution of the human rights predetermined its implementation as a legal
institute – the fundamental rights. The supreme mechanism of the fundamental rights protection in
all democratic societies became the constitutional jurisdiction, no mater by whom it is realized: by
the common courts, as in the American system, or by specialized control, as in the European model
of the constitutional control.
The topic of the research represents the constitutional control in the Republic of Moldova as
the supreme mechanism of the fundamental rights protection, which chose the European model of
control. Studying the multiple aspects of this mechanism of protection we come to a conclusion,
that at the moment it needs to be reformed in order to make the protection of main rights full.
This way, we consider that in our country appeared the pre-requisites of the constitutional
complaint institution implementation, by the example of such countries as Germany, Slovenia, etc.
Also it was generated by the fall of the amendments to the Constitution in the Parliament in 2005.
Through the different scientific methods of study, realizing the necessity of changes in such
an important field need a detailed analysis of the problem and concrete solutions, there were
introduced concrete suggestions and recommendations in order to solve this problem.
This thesis, having an applicative character, is called to supplant the lacuna in the studied
field.

23
 Cuvintele-cheie:
Drepturile omului, drepturile şi libertăţile fundamentale, justiţia constituţională, plîngerea
constituţională, controlul constituţionalităţii legilor, protecţia drepturilor fundamentale, supremaţia
constituţiei, accesul direct al persoanei la justiţia constituţională, excepţia de neconstituţionalitate.
Ключевые слова:

Права человека, основные права и свободы, конституционная юстиция,

конституционная жалоба, контроль конституционности законов, защита основных прав,
верховенство Конституции, прямой доступ лиц к конституционной юрисдикции,
исключительные случаи неконституционности.

The key words:

Human rights, the main rights and liberties, constitutional justice, constitutional complaint,
protection of the main rights, constitutional control, the leadership of Constitution, direct access of
the persons to the constitutional jurisdiction.

Lista de abrevieri:

Art. – articol şi derivatele lui

Alin. – alineat şi derivatele lui
CPC – Cod de procedură civilă

24
 Zaporojan Veaceslav

Protecţia drepturilor fundamentale în justiţia constituţională

a Republicii Moldova

Autoreferat
al tezei de doctor în drept

25