Uniunea Naţională a Barourilor din România

Centrul Teritorial Braşov al I.N.P.P.A.

Sesiunea Noiembrie 2010

LUCRARE PROFESIONALĂ

DREPT PENAL

Traficul de persoane.
Jurisprudenţă comparată româno-italiană.
Jurisprudenţă CEDO

Absolvent, Lector examinator,

Av. Stg. Tatiana TUDURACHE Av. Dr. Aurel Teodor MOLDOVAN
 Traficul de persoane.
Jurisprudenţă comparată româno-italiană.
Jurisprudenţă CEDO

1. Aspecte introductive

În conformitate cu art.3 al Protocolului pentru prevenirea, suprimarea şi

pedepsirea traficului de persoane, adiţional Convenţiei ONU împotriva criminalităţii
transnaţionale organizate (Protocolul de la Palermo, 2000), traficul de persoane
reprezintă recrutarea, transportul, transferul, adăpostirea sau primirea de persoane, prin
ameninţare de recurgere sau prin recurgere la forţă ori la alte forme de constrângere,
prin răpire, fraudă, înşelăciune, abuz de autoritate sau de o situaţie de vulnerabilitate ori
prin oferta sau acceptarea de plăţi ori avantaje pentru a obţine consimţământul unei
persoane având autoritate asupra alteia în scopul exploatării. Exploatarea cuprinde, cel
puţin, exploatarea prostituţiei celorlalţi sau alte forme de exploatare sexuală, munca sau
serviciile forţate, sclavia sau practicile similare acesteia, aservirea sau prelevarea de
organe.
România şi Italia au semnat acest Protocol în data de 14 decembrie 2000. Ca
urmare a acestui fapt, statul român a adoptat ulterior Legea nr.678/20011 privind
prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi protecţia şi asistenţa acordată
victimelor unui astfel de trafic, în timp ce Italia a modificat Codul Penal abia în 2003,
când a intrat în vigoare Legea nr.228 privind unele măsuri împotriva traficului de
persoane, care a modificat art.600, 601 şi 602 c.p.it. cu scopul de a stabili pedepse certe,
sigure şi direct propoţionate gravităţii pericolului social pe care îl reprezintă fenomenul
noilor forme de sclavie, şi a facilita de asemenea reintegrarea socială a victimelor.

1
Legea nr.678/2001 a fost publicată în M.Of. nr.783 din 11 decembrie 2001, ulterior modificată şi
completată prin O.U.G. nr.143/2002, Legea nr.39/2003, O.U.G. nr.79/2005, Legea nr.287/2005.

2
 2. Conţinut normativ

Articolele 12 şi 13 din sus-menţionata Lege 678/2001 stabilesc cadrul legal al

infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori; în acelaşi sens, legea italiană
pedepseşte aducerea sau menţinerea unei persoane în stare de sclavie sau servitudine
(art.600 c.p.it.), traficul de persoane (art.601 c.p.it.) şi achiziţionarea sau înstrăinarea de
sclavi (art.602 c.p.it.).

Art.12 (Lg.nr.678/2001) Art.600 c.p.it.

Reducerea sau menţinerea în stare de
(1) Constituie infracţiunea de trafic de
persoane recrutarea, transportarea,
transferarea, cazarea sau primirea
unei persoane, prin ameninţare,
violenţă sau prin alte forme de
constrângere, prin răpire, fraudă ori
înşelăciune, abuz de autoritate sau
profitând de imposibilitatea acelei
persoane de a se apăra sau de a-şi
exprima voinţa, ori prin oferirea,
darea, acceptarea sau primirea de
bani ori de alte foloase pentru
obţinerea consimţământului
persoanei care are autoritate asupra
altei persoane, în scopul exploatării
acestei persoane, şi se pedepseşte
cu închisoare de la 3 al 12 ani şi
interzicerea unor drepturi.
(2) Traficul de persoane, săvârşit în
următoarele împrejurări:
a) de două sau mai multe persoane
împreună;
b) s-a cauzat victimei o vătămare
gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii
se pedepseşte cu închisoare de la 5
la 15 ani şi interzicerea unor
drepturi.
(3) Dacă fapta a avut ca urmare
moartea sau sinuciderea victimei,
pedeapsa este închisoarea de la 15
la 25 de ani şi interzicerea unor
drepturi.
sclavie sau servitudine
(1) Oricine exercită asupra altei
persoane puteri corespunzătoare
drepturilor de proprietate sau
oricine reduce sau menţine o
persoană într-o stare de aservire
continuă, constrângând-o la
prestaţii sexuale sau la muncă
forţată sau la cerşetorie sau în orice
caz la orice fel de alte prestaţii care
comportă exploatarea acesteia, este
pedepsit cu închisoare de la 8 la 20
de ani.
(2) Reducerea sau menţinerea în stare
de aservire are loc atunci când
conduita se săvârşeşte prin
violenţă, ameninţare, înşelăciune,
abuz de autoritate sau profitând de
o situaţie de inferioritate fizică sau
psihică sau de o stare de necesitate,
sau prin promiterea sau darea de
bani sau alte foloase persoanei care
are autoritate asupra altei persoane.
(3) Pedeapsa se măreşte cu o treime
până la jumătate dacă faptele de la
alin.(1) sunt comise faţă de o
persoană cu vârsta mai mică de 18
ani sau au ca scop exploatarea
victimei în vederea practicării
prostituţiei sau cu scopul de a
supune persoana vătămată
prelevării de organe.
*Termen de prescripţie: 40 de ani
(alin.1) şi 60 de ani (alin.3).

3
 Art.13 (Lg.nr.678/2001)
(1) Recrutarea, transportarea,
transferarea, găzduirea sau
primirea unei persoane cu vârsta
cuprinsă între 15 şi 18 ani, în
scopul exploatării acesteia,
constituie infracţiunea de trafic de
minori şi se pedepseşte cu
închisoare de la 3 la 12 ani şi
interzicerea unor drepturi.
(2) Dacă fapta prevăzută la alin.(1) a
fost săvârşită asupra unei persoane
care nu a împlinit vârsta de 15 ani,
pedeapsa este închisoare de la 5 la
15 ani şi interzicerea unor drepturi.
(3) Dacă faptele prevăzute la alin.(1) şi
(2) sunt săvârşite prin ameninţare,
violenţă sau prin alte forme de
constrângere, prin răpire, fraudă ori
înşelăciune, abuz de autoritate sau
profitând de imposibilitatea acelei
persoane de a se apăra sau de a-şi
exprima voinţa, ori prin oferirea,
darea, acceptarea sau primirea de
bani ori de alte foloase pentru
obţinerea consimţământului
persoanei care are control asupra
altei persoane, pedeapsa este
închisoare de la 5 la 15 ani şi
interzicerea unor drepturi, în cazul
alin.(1), şi închisoare de la 7 la 18
ani şi interzicerea unor drepturi, în
cazul alin.(2).
(4) În cazul în care faptele prevăzute la
alin.(1), (2) şi (3) sunt săvârşite în
condiţiile prevăzute la art.12 alin.
(2), pedeapsa este închisoare de la
5 la 15 ani şi interzicerea unor
drepturi, în cazul alin.(1),
închisoare de la 5 la 17 ani şi
interzicerea unor drepturi, în cazul
alin.(2), închisoare de la 5 la 18 ani
şi interzicerea unor drepturi, în
cazul alin.(3) teza 1, şi închisoare
Art.601 c.p.it.
Traficul de persoane
(1) Oricine face trafic cu una sau mai
multe persoane dintre cele care se
regăsesc în condiţiile prevăzute de
art.600, sau care, cu scopul de a
comite faptele la care se referă alin.
(1) al aceluiaşi articol, induce prin
înşelăciune sau constrânge una sau
mai multe persoane prin violenţă,
ameninţare, abuz de autoritate sau
profitând de o situaţie de
inferioritate fizică sau psihică sau
de o stare de necesitate, sau prin
promiterea sau darea de sume de
bani sau alte foloase persoanei care
deţine autoritatea asupra acesteia,
să intre sau să rămână sau să iasă
din teritoriul Statului sau să se
transfere în interiorul acestuia, este
pedepsit cu închisoare de la 8 la 20
de ani.
(2) Pedeapsa se măreşte cu o treime
până la jumătate dacă faptele
prezentului articol sunt comise faţă
de o persoană cu vârsta mai mică
de 18 ani sau au ca scop
exploatarea victimei în vederea
practicării prostituţiei sau cu
scopul de a supune persoana
vătămată prelevării de organe.
*Termen de prescripţie: 40 de ani
(alin.1) şi 60 de ani (alin.2).
4
 de la 7 la 20 de ani şi interzicerea
unor drepturi, în cazul alin.(3) teza
2.
(5) Dacă faptele prevăzute în acest
articol au avut ca urmare moartea
sau sinuciderea victimei, pedeapsa
este închisoare de la 15 la 25 de ani
şi interzicerea unor drepturi sau
detenţiunea pe viaţă.
Art.602 c.p.it.
Achiziţionarea sau înstrăinarea de
sclavi
(1) Oricine, în afara cazurilor
prevăzute la art.601, achiziţionează
sau înstrăinează sau cedează o
persoană care se găseşte în una
dintre condiţiile prevăzute la
art.600 este pedepsit cu închisoare
de la 8 la 20 de ani.
(3) Pedeapsa se măreşte cu o treime
până la jumătate dacă persoana
vătămată are o vârstă mai mică de
18 ani sau dacă faptele prevăzute la
alin.(1) au ca scop exploatarea
victimei în vederea practicării
prostituţiei sau scopul de a supune
persoana vătămată prelevării de
organe.
*Termen de prescripţie: 40 de ani
(alin.1) şi 60 de ani (alin.2).

Pe de altă parte, la nivel european CEDO interzice sclavia şi munca forţată în

art. 4: “1.Nimeni nu va fi ţinut în sclavie sau robie; 2. Nimeni nu va fi obligat să
muncească forţat […]”. Definiţia „traficului de persoane” de la art. 4 al prezentei
Convenţii se referă mai ales la „sclavie”: “1. Nimeni nu poate fi ţinut în sclavie sau în
condiţii de aservire; 2. Nimeni nu poate fi constrâns să execute o muncă forţată sau
obligatorie”.
În definiţia română, traficul de persoane se compune dintr-o combinaţie de trei
elemente de bază:
- acţiunea de recrutare, transportare, transferare, cazare sau primire de
persoane;
- prin mijloace cum ar fi ameninţarea, violenţa sau prin alte forme de
constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau
profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi
exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori
de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are
autoritate asupra altei persoane;

5
- în scopul exploatării acestei persoane. Nu este necesar ca cineva să fie exploatat, pentru
a exista trafic de persoane. Este suficient ca aceste persoane să fi fost supuse uneia
dintre acţiunile prezentate în definiţie printr-unul din mijloacele specificate “în scopul
exploatării”.
Definiţia italiană, în schimb, operează o segmentare orizontală şi incriminează
traficul de persoane sub forma a trei comportamente distincte:
- reducerea sau menţinerea victimei prin violenţă, ameninţare, înşelăciune,
abuz de autoritate sau profitând de o situaţie de inferioritate fizică sau psihică
sau de o stare de necesitate, sau prin promiterea sau darea de bani sau alte
foloase persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în stare de
sclavie sau servitudine constrângând-o la prestaţii sexuale sau la muncă
forţată prin violenţă sau la cerşetorie sau în orice caz la orice fel de alte
prestaţii care comportă exploatarea acesteia;
- traficul de persoane cuprinse în categoria de mai sus sau inducerea acestora
să intre sau să rămână sau să iasă din teritoriul Statului sau să se transfere în
interiorul acestuia în vederea atingerii scopurilor de mai sus;
- achiziţionarea sau înstrăinarea persoanelor care se găsesc în condiţiile de
mai sus; nu presupune transferarea victimei în sau din teritoriul italian.
Conform art.600sexies introdus prin Lg.94/2009, pedeapsa este micşorată cu
până la o jumătate faţă de inculpatul care se mobilizează pentru a evita ca activitatea
infracţională să aibă ulterioare consecinţe, ajutând concret forţele de poliţie şi
autorităţile judiciare la strângerea de elemente de probă decisive pentru reconstruirea
faptelor şi pentru individualizarea şi prinderea unuia sau mai mulţi autori sau pentru
salvarea unor resurse relevante de la consumarea infracţiunii.

3. Aspecte jurisprudenţiale

Jurisprudenţa românească îmbrăţişează teoria combinării celor trei elemente

componente, în aşa fel încât cazarea de persoane (acţiune) care implică înşelăciunea
(mijloace), pentru munca forţată (scop) este un comportament care trebuie să fie tratat
ca şi trafic de persoane.

6
 • Munca forţată2
În jurisprudenţă s-a stabilit că fapta de a recruta, transporta, caza şi primi
persoane pentru a fi angajate în străinătate, în schimbul unor sume de bani, de către
făptuitori care nu au calitatea de agenţi de ocupare a forţei de muncă în străinătate
potrivit Legii nr.156/2000, prin înşelăciune cu privire la condiţiile de muncă, salarizare,
sănătate şi securitate, în scopul exploatării lor prin executarea unei munci cu încălcarea
normelor privind aceste condiţii şi fără încheierea unor contracte legale de muncă,
întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută în
art.12 din Legea nr.678/2001. Î.C.C.J., examinând atât recursurile declarate de inculpaţi
împotriva hotărârii Curţii de Apel Ploieşti, cât şi hotărârea atacată, a reţinut că
încadrarea juridică corespunde activităţii întreprinse de fiecare inculpat pentru întreaga
perioadă infracţională: inculpatul G.M. împreună cu inculpata D.E. au recrutat, în
intervalul de timp noiembrie 2004 – septembrie 2005 un număr de 38 de cetăţeni
români, pe care i-au trimis şi, respectiv, primit în Italia, în scopul exploatării lor, prin
obligarea la prestare de munci şi servicii cu încălcarea normelor legale de muncă,
salarizare, sănătate şi securitate şi prin introducerea în eroare asupra tuturor acestor
condiţii.
• De asemenea, recrutarea de persoane (acţiune) prin înşelăciune (mijloc)
pentru exploatarea prostituţiei (scop) constituie infracţiunea de trafic de persoane. În
speţă3, s-a considerat că racolarea prin înşelăciune a părţii vătămate, cu ajutorul unei alte
persoane, şi determinarea celei dintâi prin constrângere să întreţină relaţii sexuale cu
mai multe persoane de sex masculin, pentru a obţine foloase materiale, întruneşte
elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art.12 alin.(2)
lit.a din Legea nr.678/2001.
• Trafic de persoane. Proxenetism. Circumstanţe agravante4
Prin sentinţa nr. 426 din 27 septembrie 2007, Tribunalul Argeş a schimbat
încadrarea juridică în baza art.334 c.p.p. din infracţiunea prevăzută de art. 12 alin.(2)
lit.a) din Legea nr. 678/2001 şi art.329 alin.(1) din Codul penal în aceea prevăzută de
art.329 c.p. alin.(1) şi a condamnat pe inculpaţii T.F., T.A. T.I. şi T.M. pentru săvârşirea

2
Î.C.C.J., decizie penală nr.3361/22 octombrie 2008, nepublicată
3
Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, decizie penală nr.95 din 10 martie 2005, publicată în
„Consiliul Superior al Magistraturii. Jurisprudenţă naţională 2004-2005”, Ed.Brilliance
4
Î.C.C.J., decizie penală nr.2191/18 iunie 2008, nepublicată

7
infracţiunii de proxenetism prevăzută în art.329 alin.(1) c.p., cu aplicarea dispoziţiilor
art.41 alin.(2) c.p., iar pentru inculpatul T.F. şi a dispoziţiilor art.37 alin.(1) lit. b) c.p.
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel procurorul şi inculpaţii.
Examinând cererile, instanţa de apel a considerat fondat apelul procurorului privind
greşita încadrare juridică a faptei deoarece, din analiza situaţiei de fapt expuse, rezultă
că fiecare inculpat a comis, în concurs real, infracţiunea prevăzută de art. 12 alin.(2)
lit.a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art.41 alin.(2) c.p., şi, respectiv, infracţiunea
prevăzută de art.329 alin.(1) c.p., cu aplicarea art.41 alin.(2) c.p., şi a condamnat făcând
de asemenea aplicarea art.75 c.p. alin.(1) lit.a.
Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs procurorul şi inculpaţii.
Î.C.C.J. consideră recursurile fondate în ceea ce priveşte greşita încadrare a faptei, ceea
ce atrage incidenţa în speţă a cazului de casare prevăzut de art.385^9 alin.(1) pct.17
c.p.p. şi care le profită recurenţilor inculpaţi în totalitate.
Astfel, instanţa de apel a stabilit corect situţia de fapt. În acord cu aceasta şi cu
deciziile nr.XVI din 19 martie 2007 şi nr.XLIX din 4 iunie 2007, pronunţate de Secţiile
unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fapta inculpaţilor de a recruta, transporta şi
caza victime majore, în aceleaşi condiţii de loc şi de timp, prin înşelăciune, obligându-le
la practicarea prostituţiei şi însuşindu-şi sume de bani provenite din practicarea
prostituţiei de către victime fără acordul acestora, întruneşte elementele constitutive ale
infracţiunii unice de trafic de persoane în forma continuată, prevăzută în art. 12 alin. (2)
lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal.
Pentru existenţa concursului real între infracţiunea de trafic de persoane şi cea de
proxenetism, ar fi fost necesar ca inculpaţii să acţioneze asupra altor persoane, fără a
întrebuinţa constrângerea, în sensul îndemnului sau înlesnirii, tragerii de foloase din
practicarea prostituţiei, recrutării sau traficării în acelaşi scop, prostituţia fiind practicată
de bună-voie de acele persoane, iar ulterior să acţioneze asupra aceloraşi persoane prin
modalităţile arătate în art.12 alin.(1) din Legea nr.678/2001. În speţă, părţile vătămate
au fost de la bun început induse în eroare de inculpaţi în legătură cu activităţile pe care
le vor desfăşura în Spania, iar ulterior au fost constrânse prin ridicarea paşapoartelor şi,
astfel, lipsite de libertatea de a renunţa la acele activităţi.
Diferenţa dintre infracţiunea de trafic de persoane şi infracţiunea de proxenetism
constă în aceea că prima infracţiune implică folosirea de ameninţări, violenţe ori alte

8
forme de constrângere, abuz, răpire, etc., pe când în cazul proxenetismului este
încriminat îndemnul ori înlesnirea practicării prostituţiei sau recrutarea de persoane în
acest scop, fără folosirea vreuneia din modalităţile arătate. Ori, în niciun moment,
rezultă din probele administrate în timpul procesului penal, părţile vătămate nu au fost
de acord să practice prostituţia.
Infracţiunea de trafic de persoane săvârşită de mai multe persoane împreună se
încadrează în prevederile art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001. În acest caz,
instanţa nu poate reţine în sarcina inculpaţilor şi circumstanţa agravantă prevăzută în art.
75 alin. 1 lit. a) din Codul penal, referitoare la săvârşirea faptei de trei sau de mai multe
persoane împreună, întrucât săvârşirea faptei de mai multe persoane împreună se
regăseşte, ca element circumstanţial de agravare, în conţinutul infracţiunii de trafic de
persoane prevăzută în art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 678/2001, aceeaşi împrejurare
neputând conduce la o dublă agravare a răspunderii penale.

În ceea ce priveşte jurisprudenţa italiană, am observat cu mare stupoare

numărul relativ mic de condamnări pronunţate pe teritoriu italian pentru infracţiunea de
trafic de persoane, în comparaţie cu sentinţele româneşti pentru aceeaşi infracţiune. Ba
mai mult decât atât, din cele câteva speţe incluse în bazele de date juridice italiene, cele
mai multe văd ca şi protagonişti cetăţeni români sau albanezi.
Sub profil obiectiv, în timp ce art.600 c.p.it. pedepseşte făptuitorul care face ca o
persoană să devină proprietatea alteia, vânzând-o, cedând-o cu titlu gratuit sau
împrumutând-o terţelor persoane, sau ţinând-o într-o stare continuă de aservire în scopul
exploatării sexuale sau al muncii forţate - ceea ce face jurisprudenţa italiană să
vorbească despre o „cifra utilitaristă” care caracterizează comportamentul infracţional -,
art.601 c.p.it. sancţionează persoana care profită de starea de dependenţa a alteia pentru
a dispune de o fiinţă umană după bunul plac, hotărând asupra locului în care această
persoană va locui şi pentru cât timp, unde şi de unde va trebui să se transfere în şi din
teritoriul statului.
• În speţă5, fapta imputatului C.S. de a constrânge victima B.J., profitând
de starea de necesitate în care se găsea aceasta, de a se transfera de la Ancona la Torino,
cedând-o unei alte persoane M., cu scopul ca acesta să o exploateze obligând-o la
practicarea prostiuţiei integrează atât extremele infracţiunii prevăzute de art.600, cât şi
5
Curtea de Apel Trento, sentinţa nr.5246 din 20 noiembrie 2007

9
cele ale infracţiunii prevăzute de art.601 c.p.it. Starea de aservire continuă despre care
face menţiune art.600 s-a realizat printr-un comportament restrictiv al libertăţii victimei,
al cărui rezultat s-a manifestat în exploatarea acesteia prin obligarea la prestaţii sexuale,
la muncă forţată sau practicarea cerşetoriei, conduita care integrează fără niciun dubiu
„cifra utilitaristă a condiţiei de sclavie” caracterizată de prestaţii sexuale cu caracter
comercial impuse de către acesta victimei, exploatată atât sub profil moral, cât şi
economico-patrimonial.
În ceea ce priveşte starea de necesitate, jurisprudenţa6 s-a pronunţat în sensul că
aceasta nu trebuie înţeleasă ca şi cauză justificativă, ci constituie premiza obţinerii unui
profit de către traficant. Starea de necesitate trebuie înţeleasă ca fiind orice stare de
vulnerabilitate morală sau materială a subiectului pasiv aptă a condiţiona libertatea de
voinţă şi acţiune, cum ar fi de ex. situaţia imigrantelor clandestine care de cele mai
multe ori nu au nici măcar paşaport.
În cazul de faţă, inculpatul C.S. a constrâns victima, profitând de starea de
necesitate a acesteia, să practice prostituţia în casa sa din Ancona şi apoi să se transfere
la Torino pentru a continua să se prostitueze în favoarea lui M. Fiind comise în
realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, Curtea face aplicarea dispoziţiilor privind
infracţiunea continuată7 acordând şi circumstanţe atenuante generice, şi îl condamnă pe
C.S. la 8 ani şi trei luni de recluziune (10 ani şi 8 luni recluziune pentru infracţiunea cea
mai gravă, adică art.600 alin.3, redusă la 8 ani prin aplicarea atenuantelor generice,
mărită cu trei luni pentru infracţiune continuată).

• În ceea ce priveşte conduita de reducere şi menţinere în stare de

servitudine exercitată de părinţi faţă de copiii lor sau faţă de alţi copii cu care se află în
raport de rudenie, reduşi în stare de aservire continuă şi obligaţi la cerşetorie, nu se
poate invoca de către autori cauza justificativă a exercitării unui drept, făcându-se
referire la practica şi obiceiurile comunităţii rom de a folosi copiii pentru practicarea

6
Curtea de Casaţie Italiană, secţia penală, sentinţe nr.3368/2005, nr.2841/2007
7
Art.81c.p.it. Concursul formal. Infracţiunea continuată – (1) Se pedepseşte cu pedeapsa care ar trebui
aplicată pentru fapta mai gravă majorată de până la trei ori cel care cu o singură acţiune sau omisiune
violează mai multe dispoziţii de lege sau comite mai multe violări ale aceleiaşi dispoziţii de lege. (2) Cu
aceeaşi pedeapsă se pedepseşte cel care, prin mai multe acţiuni sau omisiuni săvârşite în realizarea
aceleiaşi rezoluţii infracţionale, comite chiar şi în momente diferite mai multe violări ale aceleiaşi sau a
unor dispoziţii diferite ale legii penale.

10
cerşetoriei, deoarece consuetudinea are eficacitate dezincriminantă doar atunci când este
invocată expres de lege, conform principiului ierarhiei izvoarelor de drept8.

• Într-o altă speţă9, Tribunalul Milano a aplicat măsura arestării preventive

cetăţeanului român C.A., acuzat de săvârşirea infracţiunilor de participare calificată
(organizator) la asociere infracţională organizată cu scopul de a reduce în stare de
sclavie mai mulţi minori, utilizaţi pentru comiterea de furturi (ex art.416 c.p.it., alin.1,
2, 3, 4 şi 6); de transportul din România în Italia şi invers a unor minori reduşi în stare
de sclavie sau de constrângere a acestora, profitând de condiţiile de inferioritate psihico-
fizică ale acestora şi de starea de necesitate în care se găseau, cu promisiunea de a da
bani sau alte foloase celor care aveau autoritate asupra minorilor, pe care îi introducea
pe teritoriul statului italian (ex.art.110 c.p.it., art.601 c.p.), de violenţă privată pentru a fi
constrâns şi determinat numeroşi minori să comită furturi şi tâlhării (ex.art.110 c.p.it,
112 c.p.it., 611 c.p.it)10.
Tribunalul a respins apelul declarat împotriva ordonanţei prin care s-a dispus
măsura preventivă. C. prezintă recurs în faţa Înaltei Curţi de Casaţie, prin care denunţă
ilegalitatea deciziei şi insuficienta motivare cu privire la acuzaţiile care i se aduc.
În ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de persoane, învinuitul susţine că nu
poate fi acuzat de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.601, teza I, deoarece minorii ar
fi fost reduşi în stare de sclavie doar după ce au ajuns în Italia, şi, nefindu-i imputată
infracţiunea de reducere în stare de sclavie, nu se poate reţine în sarcina inculpatului
nici intenţia directă care caracterizează teza a II-a art.601 (şi anume, scopul de a comite
una dintre faptele la care se referă art.600).
Recursul va fi respins. Înainte de toate, se relevă faptul că făptuitorul este
învinuit nu numai pentru transportul din România în Italia, dar şi invers, din Italia în
România, motiv pentru care subzistă în această din urmă situaţie o stare precedentă
implicită de reducere în sclavie - deci, din acest punct de vedere, apărarea nu se susţine.
Transporturile efectuate din România în Italia întrunesc fără urmă de dubiu
condiţiile prevăzute de art.601 c.p.it., constând în introducerea de minori în Italia cu
scopul de a comite infracţiunea de reducere în sclavie.
8
Curtea de Casaţie Italiană, sentinţa nr.2841/2007
9
Curtea de Casaţie Italiană, sentinţa nr.23368/2008
10
Art.416 c.p.it. – Asociaţie pentru comiterea de infracţiuni; art.110 c.p.it. – Pedeapsa pentru
participanţii la infracţiune; art.112 c.p.it. – Circumstanţe agravante; art.611 c.p.it. – Violenţa sau
ameninţarea pentru a constrânge o persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.

11
 Curtea afirmă de asemenea că, comiterea infracţiunilor despre care face vorbire
art.600 c.p.it. integrează doar intenţia directă a celei de-a doua figuri infracţionale,
contemplată de art.601 c.p.it.; ca urmare, aceast din urmă se realizează şi se consumă
independent de comiterea infracţiunilor ex art.600 c.p.it., care poate să nu se verifice sau
să se verifice săvârşită fiind de un alt subiect, şi deci concursul la infracţiunea prevăzută
de art.601 c.p.it. nu presupune în mod necesar şi concursul la infracţiunea prezăzută de
art.600 c.p.it.
Se observă, de asemenea, că violenţa sau ameninţarea pentru a constrânge o
persoană să săvârşească o infracţiune, prevăzută de art.611 c.p.it., comisă faţă de o
persoană care se găseşte în condiţii de sclavie pentru a o determina să comită furturi
poate concura cu infracţiunea de reducere în sclavie ex art.600 c.p.it., trebuind în schimb
să fie exclusă ipoteza conform căreia ne-am putea afla în prezenţa infracţiunii complexe
sau progresive.

Aspecte jurisprudenţial-procesuale ale infracţiunii de trafic de persoane.

Pericolul social al faptei
În acord cu jurisprudenţa CEDO, dar şi cu practica instanţelor naţionale, se
consideră că măsura arestării preventive este o măsură de excepţie şi că aceasta trebuie
luată doar în situaţia în care niciuna dintre celelalte măsuri preventive cuprinse în
dispoziţiile art.136 c.p.p. nu este potrivită datelor speţei (Wemhoff c.Germania ş.a.11).
• Astfel, secţia penală a Tribunalului Bistriţa-Năsăud12 a considerat fondată
cererea de înlocuire a arestării preventive cu liberarea provizorie sub control judiciar a
unui inculpat care era cercetat penal pentru comiterea infracţiunilor de trafic de
persoane şi proxenetism. La data 10.07.2009, procurorul de caz a dispus reţinerea celui
în cauză pentru ca ulterior, prin încheierea penală nr.24/CC/11.07.2009 emisă de această
instanţă în dosarul nr. 1750/112/2009 să se dispună arestarea preventivă a inculpatului
pentru o perioadă de 29 de zile, cu motivarea că există probe şi indicii suficiente de
natură să justifice presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunile
menţionate şi că ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. După cum s-a
statuat constant în practica instanţelor de judecată, gradul de pericol social al faptei
investigate nu trebuie confundat cu pericolul concret pentru ordinea publică, acesta din
11
CEDO, sentinţa Wemhoff c.Germania ş.a., 27 iunie 1968, serie A nr.7
12
Trib. Bistrita-Nasaud, sect. pen., înch. nr. 94/F/28 august 2009, nepublicata

12
urmă fiind necesar a fi stabilit în baza unor probe certe, probe ce nu se regăsesc în
dosarul cauzei.
Pe de altă parte, faptele care i se impută au fost săvârşite în perioada 2002-2006,
deci nu s-ar mai putea aprecia ca opinia publică ar fi afectată de lipsa de reacţie a
autorităţilor judiciare în condiţiile în care riposta acestora survine la mai bine de 3 ani
de la înregistrarea lucrării penale. Luând în considerare şi hotărârile CEDO în cauzele
Neumaister c.Austriei13 și Labita c.Italia14, Tribunalul Bistriţa-Năsăud dispune
liberarea provizorie sub control judiciar a celui în cauză.

• Într-o altă speţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie15 respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul G.A. (condamnat prin sentinţa penală nr.121/D/2008
pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori, apelată)
împotriva încheierii din 11 martie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia minori şi
familie, pronunţată în dosarul nr.2511/117/2007, care a menţinut starea de arest
preventiv a inculpatului respingând cererile de revocare a acesteia şi înlocuirea cu
obligarea de a nu părăsi ţara/localitatea. Instanţa de prim control judiciar a apreciat că
lăsarea în libertate a inculpatului prezenta şi la acea dată pericol concret pentru ordinea
publică, pericol ce rezultă din natura şi gravitatea faptei dedusă judecăţii.
Inculpatul G.A. a fost arestat preventiv la 3 aprilie 2007, iar pe parcursul
cercetării judecătoreşti în faţa instanţei de fond şi apoi în faţa instanţei de apel a fost
verificată şi menţinută măsura arestării preventive succesiv, constatându-se de fiecare
dată că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri nu s-au schimbat.
În viziunea Înaltei Curţi, condiţia existenţei pericolului social concret pentru
ordinea publică este îndeplinită şi la o distanţă de mai bine de 2 ani de la înregistrarea
lucrărilor penale, având în vedere infracţiunile pentru care inculpatul a fost cercetat şi
dedus judecăţii, acestea fiind deosebit de grave, aducând atingere unor valori sociale
ocrotite de lege (sic!), cum ar fi dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică,

13
CEDO, sentința Neumaister c.Austriei, 27 iunie 1968, serie A nr.8. Curtea a decis că temerea că
acuzatul urmează să se sustragă de la proces nu este suficientă, ci ea trebuie analizată în raport de datele
personale ale inculpatului, respectiv dacă are un loc de muncă, o stabilitate familială, dacă are cazier, etc.
14
CEDO, sentința Labita c.Italia, 6 aprilie 2000. Curtea a statuat că aprecierea limitelor rezonabile ale
unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanţele concrete ale fiecărui caz pentru a
vedea în ce măsură există indicii certe cu privire la un interes public real care, fără a aduce atingere
prezumţiei de nevinovăţie, să aibă o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de
libertate.
15
Î.C.C.J., decizia nr.1002/2009

13
libertatea de voinţă şi de acţiune, dreptul la alegerea locului de muncă, iar lăsarea în
libertate a acestuia ar crea o stare de nelinişte şi neîncredere în rândul membrilor
societăţii, sporindu-se nejustificat gradul de insecuritate socială la nivel local, citând în
acest sens cauza Letellier c.Franţa.
Înalta Curte consideră, de asemenea, că în cauză există indicii temeinice că
inculpatul a săvârşit fapte grave, care prin modalitatea de comitere şi urmările produse
duc la concluzia existenţei pericolului concret pentru ordinea publică şi că lăsarea în
libertate a inculpatului ar aduce atingere dezideratelor impuse de legea penală, creându-
se un climat de insecuritate socială şi de neîncredere al cetăţenilor în actul de justiţie (!).
Mai mult decât atât, citim în decizia sus-menţionată, manifestările nejustificate de
clemenţă ale instanţei nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri
de comportament antisocial şi să afecteze nivelul încrederii societăţii în instituţiile
statului, chemate să vegheze la respectarea şi aplicarea legilor (din nou, !).
În opinia noastră, Curtea nu a făcut altceva decât să invoce principii de drept
comun cu caracter general şi abstract, care nu au fost văzut o aplicare concretă la cazul
în discuţie. Acest tip de motivare poate fi oricând utilizată pentru oricare dintre
infracţiunile codului penal, întrucât însuşi scopul legii penale este acela de a asigura un
climat de securitate socială, etc., etc.
Surprinzător, Curtea nu specifică în ce constă pericolul social concret,
nesocotind în mod inexplicabil jurisprudenţa CEDO care precizează că un motiv care
poate justifica arestarea preventivă trebuie considerat ca relevant şi suficient doar dacă
este bazat pe fapte de natură să demonstreze că eliberarea acuzatului ar determina o
tulburare reală a ordinii publice. Astfel, în cauza Tarau c.României, Curtea Europeană
a costatat încălcarea art.5 pct.3 din Convenţie ca urmare a faptului că instanţele
naţionale nu au arătat în motivarea hotărârilor prin care au menţinut măsura arestării
preventive, care este în concret pericolul pentru ordinea publică, limitându-se la a
reproduce în motivare textul de lege; în cauza Klyakhin c.Federaţia Rusă s-a statuat
că doar gravitatea acuzaţiilor îndreptate împotriva unei persoane nu poate justifica
detenţia acesteia dacă nu există indicii de fapt după care să se poată afirma că ar fi
existat riscul de a influenţa martorii, sau cauza Patsouria c.Georgia, unde se consideră
că menţinerea unei persoane în stare de arest doar pe baza gravităţii faptei de care este
acuzată nu este compatibilă cu prevederile art.5 paragraf 3 din Convenţie.

14
 Menţionează apoi Curtea manifestările nejustificate de clemenţă, dar, per a
contrario, nu ia în calcul ipoteza manifestării nejustificate de inclemenţă, care
reprezintă, după părerea noastră, ceea ce s-a întâmplat în cazul de faţă.

Jurisprudenţa CEDO
Rămânând tot în cadru european, nu putem să nu menţionăm sentinţa Curţii
Europene din 7 ianuarie 2010 în cauza Rantsev c.Cipru şi Rusia (cererea nr.25965/04),
care declară că traficul de fiinţe umane constituie o violare a Convenţiei europene şi în
special a art.4 care prevede interzicerea sclaviei şi a muncii forţate. Este pentru prima
oară când Curtea Europeană sancţioneză acest fenomen, şi nu îl putem interpreta decât
prin prisma invitaţiei pe care Curtea o adresează tuturor statelor - comentând asupra
obligaţiei pozitive a acestora – de a adopta măsuri preventive adecvate la nivel juridic şi
administrativ pentru combaterea traficului de persoane, şi de asemenea de a asigura o
anchetă corespunzătoare în cazurile cunoscute de trafic de persoane.
Cazul în discuţie priveşte o tânără rusă, Oxana Rantseva, care a intrat în Cipru
cu o viză de „artistă”, un tip de viză asociat de obicei cu exploatarea sexuală în scop
comercial. Începe să lucreze ca şi artistă într-un cabaret la 16 martie 2001 iar după trei
zile fata fuge lasând un bilet prin care declara că vrea să se întoarcă în Rusia. Zece zile
mai târziu, directorul cabaretului o găseşte într-o discotecă la Limassol şi îi impune să îl
urmeze la Comisariatul de poliţie, unde cere deportarea acesteia. Funcţionarii observă
că fata nu intrase ilegal în ţară, şi ca urmare nu o arestează dar o reţin o oră, după care îi
cer bărbatului să revină împreună cu fata în cursul dimineţii următoare pentru ulterioare
cercetări asupra condiţiei sale de emigrantă. Cei doi lasă secţia de poliţie în jurul orei
5,20 şi se îndreaptă spre un apartament privat la etajul şase al unei clădiri, în care fata
este cazată. Câteva ore mai târziu, o altă angajată găseşte cadavrul fetei pe asfalt, şi un
cearceaf care încă atârna la marginea balconului.
Poliţia cipriotă se grăbeşte să închidă cazul, fără a lua în considerare posibilitatea
că ar fi putut fi vorba despre o victimă a traficului de persoane declarând că fata a
decedat în circumstanţe neclare, ca urmare a unui posibil accident, în timp ce încerca să
scape din apartamentul unde se găsea.
În ciuda cererii repetate a Rusiei de a se efectua alte investigaţii, Cipru a refuzat
să redeschidă cazul.

15
 Recursul în faţa Curţii Europene este prezentat de tatăl Oxanei Rantseva, care
cere efectuarea unei anchete efective în ceea ce priveşte moartea fiicei lui, invocând
violarea art.2, 3, 4, 5 şi 6 din Convenţie. În cursul procesului, Cipru a prezentat o
declaraţie unilaterală în sensul art.37 din Convenţie, recunoscând că a încălcat toate
articolele invocate, dar Curtea a considerat necesar să examineze cazul, dată fiind
gravitatea acuzaţiilor de trafic de persoane.
Astfel, Curtea Europeană a condamnat Cipru pentru violarea art.2 din
Convenţie, întrucât autorităţile competente nu au desfăşurat o anchetă efectivă asupra
circumstanţelor în care a murit tânăra, a art.4 întrucât relele tratamente suferite de tânără
înaintea decesului sunt colegate cu traficul de persoane şi cu exploatarea victimei în
vederea practicării prostituţiei, interzise de prevederile art.4 pe care Cipru le-a încălcat
din două motive: în primul rând, nu a adoptat un sistem legislativ şi administrativ care
să asigure un cadru legal eficient în ceea ce priveşte lupta împotriva traficului de
persoane, şi în al doilea rând deoarece poliţia cipriotă nu a adoptat nicio măsură pentru a
o proteja pe tânără de traficanţi, în condiţiile în care ar fi fost legitimă presupunerea că
aceasta era o victimă. Şi Rusia e condamnată pentru încălcarea art.4, deoarece nu a
luat nicio măsură pentru individualizarea traficanţilor care au racolat-o pe tânără. Cipru
este condamnat şi pentru încălcarea art.5 din Convenţie, întrucât Oxana Rantseva a
fost reţinută ilegal o oră la secţia de poliţie.

4. Consideraţii finale
Combaterea eficientă a traficului de persoane este un obiectiv încă departe de a
fi îndeplinit. Pentru condamnarea criminalilor şi protecţia victimelor este nevoie de o
abordare coordonată din partea statelor UE. Pentru a eficientiza lupta împotriva
traficului de persoane, Comisia Europeană propune o abordarea transnaţională comună,
atât la nivel european, cât şi internaţional. În UE, această metodă ar conduce la o mai
bună coordonare a forţelor poliţieneşti şi judiciare la nivelul statelor membre, alături de
aplicarea mai consecventă a legislaţiei şi pedepselor.

16