You are on page 1of 4

Handicapul de auz

Istoric
Aristotel – in lucrarea “Despre simturile celor care simt” afirma ca “cine
s-a nascut surd acela devine apoi mut.”
Condicele lui Justinian vorbesc despre atitudinile societatii fata de surzi si
sunt stipulate drepturile pe care acestia le aveau;
Girolamo Cardano – sec XVI- scrie despre instructia si educatia surdomutilor
bazate pe demutizare si comunicare verbala.
Pedro Ponce de Leon este primul care a folosit limbajul oral (vorbirea
articulata) ca forma a demutizarii.
John Wallis subliniaza rolul limbajului scris in dezvoltarea psihica a
surdomutului si precizeaza ca pentru a facilita evolutia vorbirii trebuie exclus
limbajul dactil din demutizare iar labiolecturii ii acorda un rol semnificativ.
Francisc Von Helmont accentueaza importanta labiolecturii si propune
folosirea oglinzilor in demutizare.
Johann Konrad Amman, considerat fondatorul scolii oraliste, neaga utilitatea
folosirii dactilemelor, insistand pe vorbirea orala.
Charles Michel de l’Epee intemeiaza o scoala pentru surdomuti si aplica o
noua metoda – “metoda mimicii” prin intermediul careia se fundamenteaza
comunicarea prin mimico-gesticulatie.
Samuel Heinicke se afirma prin critica vehementa adusa metodei mimicii si
se remrca prin contribuita adusa la dezvoltarea metodei orale prin excluderea
mijloacelor auxiliare (mimico-gesticulatie) in procesul demutizarii.
In Romania, preocuparile pentru handicapatii de auz exista de peste 100 de
ani. In 1863 ia fiinta o forma de scoala pe langa locuinta dr. Carol Davila,
care devine apoi o sectie a azilului “Elena Doamna” si, ulterior, a Institului
Pentru Surdomuti de la Focsani (1865).
Sunt atestate si initiativele particulare – Institutul Particular de la
Dumbraveni (1828).

1
Metode
Metoda naturala – tehnica bazata pe imitatie, asemanatoare cu principiul
invatarii vorbirii la copilul mic normal;
tehnica similara cu formarea deprinderii de a comunica intr-o limba straina.
Din punct de vedere metodologic au fost structurate 3 metode:
- metode care folosesc, preponderent, limbajul oral (metode orale);
- metode care folosesc, preponderent, limbajul scris (metode scrise);
- metode combinate (metode mixte) ce folosec si mijloace auxiliare
(dactileme, labiolectura si mimico-gesticulatie)

Frecventa
Din datele statistice de la noi dar si din cele internationale se estimeaza ca
un procent de 1% din locuitori prezinta surditate la varsta copilariei.
Cu inaintarea in varsta creste incidenta cazurilor, astfel ca, la maturitate,
procentul dereglarilor aparatului auditiv este de peste 10% iar la adultii de
varsta a treia de peste 50%.

Delimitari conceptuale
Surditatea este urmarea unui deficit organic instalat la nivelul unuia din
segmentele aparatului auditiv, ce poate duce la mutitate, ca o consecinta a
surditatii.
surdo-mut – face referire la personele care si-au pierdut auzul inainte de
insusirea limbajului verbal (pana la 2-3 ani);
surdo-vorbitor- deficientul de auz demutizat si cel asurzit, care a reusit sa-si
insuseasca vorbirea pana la pierderea auzului;
Hipoacuziucul – este deficientul de auz cu reziduri auditive;
Cofoza – surditatea totala.

Gradele deficitului auditiv


Auzul normal percepe suntele la o intensitate de la 0-20dB si chiar 30 dB.
Perceperea suntelor la intensitati de peste 20 dB indica pierderi usoare, medii
si severe ale auzului, iar pierderile profunde se produc la peste 90 dB.

2
Dupa Biroul International de Audiofonologie se estimeaza:
intre 0-20 dB auditia este normala (poate auzi o conversatie fara
dificultati);
intre 20-40 dB deficit de auz lejer sau hipoacuzie usoara (poate auzi
conversatia, daca nu este indepartata);
intre 40-70 dB- deficit de auz mediu sau hipoacuzie medie (poate auzi
conversatia de foarte aproape si cu dificultati). Necesita proteza.
intre 70-90 dB – dificultate de auz severa sau hipoacuzie severa (poate
auzi zgomote, vocea si unele vocale). Si acest deficit se poate proteza.
peste 90 dB – deficit de auz profund, surditate sau cofoza (aude unele
sunte foarte puternice dar provoaca si senzatii dureroase). Se folosesc proteze
speciale.

Dezvoltarea psihica
Unele forme ale handicapului de auz pot determina o intarziere
intelectuala, ca o consecinta a destructurarii raportului dintre gandire si
limbaj.
Comparativ cu gandirea auzitorului, cea a surdomutului are un continut
concret neevoluat, abstractizarea devenind accesibila in procesul gandirii
notional-verbale, care evolueaza odata cu demutizarea.
In procesul demutizarii, deficientul de auz trece treptat de la limbajul gestual
la cel verbal si de la gandirea in imagini la cea notional-verbala.

Evolutia gandirii si limbajului este dependenta de etapa demutizarii in


care se afla surdomutul pentru insusirea comunicarri verbale. Etapele
demutizarii:
Etapa premegatoare demutizarii – gandirea si limbajul opereaza preponderent
cu imagini;
Etapa inceperii demutizarii – care implica realizarea gandirii si limbajului
prin imagini si numai partial prin cuvinte;
Etapa demutizarii avansate in care gandirea si limbajul opereaza in principal
cu cuvinte si partial cu imagini;
Etapa infaptuirii demutizarii, in care gandirea si limbajul capata din ce in ce
mai mult caracteristici similare cu ale persoanelor normale.

Memoria are, aproximativ, aceleasi caracteristici cu ale normalului auzitor


in sfera afectiva si motorie. Memoria cognitiv-verbala se dezvolta mai lent in
procesul demutizarii, in timp ce memoria vizual-motrica si afectiva este mai
bine dezvoltata.

3
Prin demutizarea surdomutului si dezvoltarea vorbirii hipoacuzicului,
vocabularul se imbogateste continuu si se perfectioneaza pronuntia, astfel
incat cuvintele invatate inlocuiesc tot mai frecvent exprimarea prin
gesturi.Cu toate acestea, handicapul de auz va influenta in continuare modul
de exprimare si calitatea vorbirii subiectului care se va mentine deficitara pe
linia exprimarii, intonatiei, a ritmului, a claritatii articulatiei, ceea ce
afecteaza inteligibilitatea vorbirii.
I. Stanica (2001) precizeaza ca, la intrarea in scoala, deficientii de auz
prezinta usoare deficiente de coordonare, un echilibru static mai slab
dezvoltat, indici scazuti de rezistenta la eforturi de durata, mers deficitar,
indici scazuti ai capacitatii respiratorii. Aceste tulburari sunt remediate, in
majoritate, prin sistemul de invatamant, dar unele persista, mai ales la elevii
cu duble sau triple deficiente, deoarece aceleasi cauze, care au lezat
analizatorul auditiv, pot afecta si S.N.C.
Erving si Herren sesizeaza intarzieri in domeniul motor, postural si
afectiv. Ei considera ca surzii fac primii pasi la un mic interval dupa auzitori,
datorita nestimularii si neincurajarii verbale.
Surzii, intr-un proces insemnat, au aparatul vestibular distrus, mai ales in
urma encefalopatiilor. Pentru ei, este periculos sa lucreze la inaltime sau in
apa. In cazul in care se plonjeaza in apa adanca si tulbure se pot ineca,
deoarece au aparatul static distrus, si fara vizibilitate ei nu gasesc directia
suprafetei apei.

Integrarea socio-profesionala
Majoritatea deficientilor de auz reusesc sa se integreze bine si eficient in
viata sociala si profesionala, ajungand la exercitarea unor profesiuni
apropiate de cele ale auzitorului. Ei nu vor fi orientati spre acele profesii care
solicita in mod deosebit auzul. Dintre cele mai frecvente profesii exercitate
de handicapatii de auz, le enumeram pe urmatoarele: tehnician dentar,
instalator tehnico-sanitar, croitor, tamplar, strungar, zugrav etc. De asemenea,
pot urma diferite forme de invatamant tehnic sau liceal (viticultura,
apicultura, zootehnie) sau unele forme ale invatamantului universitar.

You might also like