Professional Documents
Culture Documents
VALORILOR MATERIALE
1
Ioan Oplean, Inventarierea Patrimoniului, în Bazele Contabilităţii, ediţia a IV-a, Edit. Intelcredo, Deva,
2001, pag. 335
2
Regulamentul de aplicare a Legii contabilităţii, art. 127.
funcţionării sale, în cazul fuzionării, divizării sau încetării activităţii, precum şi în
următoarele situaţii:
c) ori de câte ori sunt indicii că există lipsuri sau plusuri în gestiune care
nu pot fi stabilite cert decât prin inventariere;
Clasificarea inventarierilor
3
Ioan Oplean, Inventarierea Patrimoniului, în Bazele Contabilităţii, ediţia a IV-a, Edit. Intelcredo, Deva,
2001, pag. 336
4
Ibidem
Inventarierile periodice se efectuează conform unei planificări proprii
întocmită, de fiecare unitate patrimonială. Frecvenţa acestor inventarieri se
stabileşte în funcţie de particularităţile fiecărei gestiuni şi de ritmul mişcării
elementelor patrimoniale. Astfel, gestiunile de mijloace băneşti se controlează prin
inventarieri lunare, iar mijloacele fixe se inventariază anual.
Etapele inventarierii
1. Pregătirea inventarierii
Este o etapă premergătoare inventarierii propriu-zise, etapă de care depinde
eficienţa tuturor lucrărilor ulterioare. În cadrul acestei etape se iau o serie de măsuri şi se
execută unele lucrări contabile.
5
Ioan Oplean, Inventarierea Patrimoniului, în Bazele Contabilităţii, ediţia a IV-a, Edit. Intelcredo, Deva,
2001, pag. 338-340
Preotul Paroh este gestionarul unităţii, dar în acelaşi timp şi administratorul
acesteia.
Răspunderea pentru buna organizare a lucrărilor de inventariere, potrivit
prevederilor art. 11 alin.(3) din Legea Contabilităţii, revine administratorului, care
elaborează şi transmite comisiilor de inventariere instrucţiuni scrise în acest sens,
adaptate la specificul unităţii.
În calitate de administrator, Preotul Paroh va da o decizie de inventariere prin
care este numită şi comisia de inventariere.
În decizia de numire este se menţionează, în mod obligatoriu:
a) componenţa comisiei;
b) numele responsabilului comisiei;
c) modul de efectuare a inventarierii;
d) gestiunile supuse inventarierii;
e) data de începere şi terminare a operaţiunilor.
Comisia de inventariere va fi formată din cel puţin două persoane. Din comisie
nu pot face parte gestionarii depozitelor supuse inventarierii şi nici contabilii care ţin
evidenţa gestiunii respective.
Membrii comisiilor de inventariere nu pot fi înlocuiţi decât în cazuri bine
justificate şi numai prin decizie scrisă, emisă de cei care i-au numit.
După primirea deciziei scrise, responsabilul comisiei de inventariere ridică, sub
semnătura Preotului Paroh Listele de inventariere, vizate şi parafate de către acesta, după
care comisia se prezintă la sediul gestiunii ce urmează a fi inventariată în vederea
efectuării inventarierii fizice.
Înainte de începerea operaţiunii de inventariere, se ia de la gestionarul
răspunzător de gestiunea valorilor materiale o declaraţie scrisă din care să rezulte dacă:
- gestionează valori materiale şi în alte locuri de depozitare;
- în afara valorilor materiale ale unităţii patrimoniale respective, are în
gestiune şi altele aparţinând terţilor, primite cu sau fără documente.
- are plusuri sau lipsuri în gestiune despre a căror cantitate sau valoare are
cunoştinţă;
- are valori materiale nerecepţionate sau care trebuie expediate (livrate),
pentru care s-au întocmit documentele aferente;
- a primit sau a eliberat valori materiale fără documente legale;
- deţine numerar sau hârtii de valoare rezultate din vânzarea bunurilor aflate
în gestiunea sa;
- are documente de primire-eliberare care nu au fost operate în evidenţa
gestiunii sau care nu au fost predate la contabilitate.
De asemenea gestionarul va menţiona în declaraţia scrisă felul, numărul şi data
ultimului document de intrare şi de ieşire a bunurilor în/din gestiune.
Declaraţia se datează şi se semnează de către gestionarul răspunzător de
gestiunea valorilor materiale şi de către comisia de inventariere, care atestă care a fost
data în prezenţa sa.
Comisia de inventariere are obligaţia să identifice toate locurile(încăperile) în
care există valori materiale ce urmează a fi inventariate şi să asigure închiderea şi
sigilarea acestora, în prezenţa gestionarului, ori de câte ori se întrerup operaţiunile de
inventariere şi se părăseşte gestiunea.
6
Ioan Oplean, Inventarierea Patrimoniului, în Bazele Contabilităţii, ediţia a IV-a, Edit. Intelcredo, Deva,
2001, pag. 340
Bunurile aparţinând altor unităţi (închiriate, în leasing, în custodie, cu vânzarea
în consignaţie, spre prelucrare etc.) se inventariază şi se scriu în liste separate.7
Prin valoarea justă se înţelege suma pentru care un activ ar putea fi schimbat
de bunăvoie între două părţi aflate în cunoştinţă de cauză, în cadrul unei tranzacţii, cu
preţul determinat efectiv. În aceste cazuri valoarea justă se substituie costului de achiziţie.
7
Ioan Oplean, Inventarierea Patrimoniului, în Bazele Contabilităţii, ediţia a IV-a, Edit. Intelcredo, Deva,
2001, pag. 341
8
Ibidem pag. 342-345
Valoarea de inventar va fi stabilită în funcţie de utilitatea bunului, starea
acestuia şi preţul pieţei, similar cu valoarea justă. Valoarea de inventar se determină pe
baza unor evaluări efectuate, de regulă, de evaluatori autorizaţi.
a. Terenuri
e. Cărţi bibliotecă
f. Imobilizări necorporale
Pentru bunurile depreciate, inutilizabile sau deteriorate, fără mişcare sau greu
vandabile, se întocmesc liste de inventariere separate, la care se anexează procesele-
verbale în care se arată cauzele nefolosirii, caracterul şi gradul deteriorării sau deprecierii,
dacă este cazul, cauzele care au determinat starea bunurilor respective, precum şi
persoanele vinovate, după caz.
În coloana 7 se înscrie data (ziua, luna, anul) la care iese din gestiune bunul
respectiv.
10
Vezi anexa nr. 4
Se arhivează împreună cu documentele justificative care stau la baza întocmirii
lui.
11
Virginia, Greceanu-Cocoş, Contabilitatea şi legislaţia unităţilor de cult, Edit. Societatea „Adevărul”,
Bucureşti, 2001, pag.59
La ieşirea din patrimoniu, art.68 din regulament, indică următoarele metode de
evaluare şi înregistrare în contabilitate:
a) costul mediu ponderat (C.M.P.);
b) prima intrare-prima ieşire (FIFO);
c) ultima intrare-ultima ieşire (LIFO).12
Cea mai practicată metodă este însă aceea de deschidere de fişe pe fiecare preţ al
bunurilor aprovizionate sau produse în atelier şi înregistrarea consumării (livrării) lor în
aceeaşi fişă până la epuizare, în ordinea cronologică a datei intrărilor (ieşirilor), metodă
denumită acum FIFO. Folosind această metodă nu apar diferenţe de preţ între preţul de în-
registrare şi cel de dare în consum (livrare).
Alegerea uneia din aceste metode de evaluare este facultativă şi depinde de
fiecare unitate patrimonială, dar o dată aleasă una din ele, ea nu mai poate fi schimbată în
cursul anului întrucât art.109 din Regulamentul de aplicare ai Legii contabilităţii spune:
„Metoda de evaluare adoptată la începutul anului pentru aceleaşi produse se menţine până
la sfârşitul anului".
În situaţia când se impune schimbarea metodei folosite, se cere unităţii patrimoniale
să cuantifice diferenţele ce rezultă din această operaţiune şi să facă precizări despre
aceasta în declaraţia de impunere depusă la organul fiscal, pentru că bilanţ nu întocmeşte.
Conform art.13(2) din Legea contabilităţii „contabilitatea valorilor materiale se
ţine cantitativ şi valoric sau numai valoric", iar art.72 din Regulament adaugă: „prin
folosirea inventarului permanent sau a inventarului intermitent".
În cazul folosirii inventarului permanent, în contabilitate se înregistrează toate
operaţiunile de intrare şi ieşire, ceea ce permite stabilirea şi cunoaşterea în orice moment a
stocurilor, atât cantitativ, cât şi valoric.
Inventarul intermitent constă în stabilirea ieşirilor şi înregistrarea lor în contabilitate
pe baza inventarierii stocurilor la finele perioadei folosind formula:
Val.Ieşiri = Val. stocuri iniţiale + Val. Intrări - Val. stocuri finale, obţinută din
formula bilanţieră: Si + lntrări = Sf + leşiri.13
12
Virginia, Greceanu-Cocoş, Contabilitatea şi legislaţia unităţilor de cult, Edit. Soci¬etatea „Adevărul”,
Bucureşti, 2001, pag. 59-61
13
Virginia, Greceanu-Cocoş, Contabilitatea şi legislaţia unităţilor de cult, Edit. Societatea „Adevărul”,
Bucureşti, 2001, pag.60
Această metodă se foloseşte în special pentru inventarierea mărfurilor şi
ambalajelor la care metoda de evidenţă analitică a stocurilor este cea global-valorică (ţinerea
evidenţei se face valoric atât la nivelul gestiunii, cât şi în contabilitate).
Conform art. 127 din Regulamentul de aplicare al legii contabilităţii, inventarierea
are ca scop principal stabilirea situaţiei reale a patrimoniului fiecărei unităţi şi cuprinde
toate elementele patrimoniale şi bunurile deţinute cu orice titlu, aparţinând şi altor persoane
juridice sau fizice.
Inventarierea se efectuează la locurile de existenţă, de depozitare sau de păstrare a
bunurilor, prin numărare, cântărire, măsurare sau prin alte mijloace de determinare a
existenţei faptice a acestora.
Toate bunurile inventariate, grupate pe gestiuni şi categorii de bunuri, se înscriu
în liste de inventariere, care se semnează de către persoanele împuternicite să efectueze
inventarierea.
Bunurile aparţinând altor persoane fizice sau juridice (în custodie, consignaţie,
prelucrare, închiriere) se inventariază şi se înscriu în liste separate, din care o copie se
trimite şi persoanei juridice sau fizice căreia îi aparţin bunurile.14
Pentru bunurile depreciate, inutilizabile sau deteriorate, fără desfacere sau greu
vandabile, comenzi în curs, abandonate sau sistate, precum şi pentru creanţele (debitori,
clienţi) şi obligaţiile (furnizori/creditori), incerte sau în litigiu, se întocmesc liste de
inventariere separate, evaluarea făcându-se la valoarea de utilitate stabilită în funcţie de
utilitatea bunului şi de preţul pieţei, iar a creanţelor şi datoriilor incerte, în funcţie de valoarea
probabilă de încasat, respectiv de plată.
14
Ibidem pag.61