Professional Documents
Culture Documents
Cadastrul general inventariază toate terenurile de pe întreg teritoriul ţării. Datele cadastrului general au un
caracter general, în sensul că se rezumă la poziţia, întinderea, categoria de folosinţă, suprafaţa şi
proprietarul imobilului.
În funcţie de interesele generale ale statului şi de nevoile specifice ale agenţilor economici, care deţin în
proprietate sau în administrare suprafeţe de teren, ministerele, instituţiile centrale de stat, regiile autonome
şi alte persoane juridice pot organiza cadastre de specialitate sau sisteme informaţionale specifice
domeniilor de activitate care aprofundează din punctul de vedere al specialităţii domeniului respectiv
informaţiile la nivelul unor detalii stabilite în mod specific.
Cadastrele de specialitate sunt subsisteme de evidenţă şi inventariere sistematică a bunurilor imobile sub
aspect tehnic şi economic, cu respectarea normelor tehnice elaborate de A.N.C.P.I. şi a datelor de bază din
cadastrul general, privind suprafaţa, categoria de folosinţă şi proprietarul.
Astfel, potrivit destinaţiei economice a terenurilor, pot fi întocmite cadastre de specialitate (sisteme
informaţionale specifice) pentru domenii cum sunt:
- fondul terenurilor cu destinaţie agricolă;
- fondul terenurilor cu destinaţie forestieră;
- fondul terenurilor cu ape;
- fondul terenurilor din intravilan;
- fondul terenurilor cu reţele şi instalaţii edilitare;
- fondul terenurilor cu destinaţie specială;
- fondul terenurilor cu exploataţii miniere;
- fondul terenurilor cu caracter industrial;
- fondul terenurilor destinate transporturilor;
- fondul terenurilor destinate nevoilor de apărare naţională;
- alte fonduri de terenuri.
la drumuri de diverse categorii şi calităţi, de poziţia faţă de localitate, de centrul gospodăresc, de centrele
de aprovizionare şi de desfacere a produselor etc.
Potenţialul de fertilitate a solurilor şi pretabilitatea lor pentru anumite culturi se determină prin bonitarea
pedologică a terenurilor agricole, pe bază de lucrări de cartare pedologică, care reprezintă un ansamblu
complex de lucrări de teren, de laborator şi de birou care au ca rezultat stabilerea claselor de calitate a
terenurilor agricole.
În mod similar, dar cu alte criterii şi metode, se face evaluarea economică a terenurilor cu alte categorii de
folosinţă, precum şi a construcţiilor.
Păduri şi alte terenuri cu vegetaţie forestieră. Păduri sunt terenurile împădurite în mod natural sau
artificial, cu suprafaţa mai mare de 0,25 ha (conform Codului silvic) cuprinse în amenajamente silvice,
indiferent de proprietar, de vârstă, de specie, precum şi terenurile cu arbori izolaţi ce nu constituie
păduri, ci sunt considerate terenuri cu vegetaţie forestieră în afara pădurii. Cod Pd.
Terenuri cu ape şi ape cu stuf reprezintă terenurile acoperite permanent sau temporar de apă, care după
retragerea apelor nu pot avea altă folosinţă. Cod H.
Drumurile şi căile ferate reprezintă terenurile ocupate de construcţii de drumuri şi căi ferate de toate
categoriile si de amenajările funcţionale adiacente acestora. Cod D.
Terenuri cu construcţii-curţi şi alte folosinţe reprezintă terenurile, din intravilan sau din extravilan, pe care
sunt edificate construcţii cu diferite utilizări şi destinaţii: locuinţe, clădiri cu spaţii
administrative, sociale, comerciale, curţi, spaţii de producţie industrială, depozite, silozuri,
gări, hidrocentrale, cariere, exploatări miniere şi petroliere, cabane, schituri, terenuri de
sport, aerodromuri, diguri, taluzuri pietruite, terase, debuşee, grădini botanice şi zoologice,
parcuri, cimitire, pieţe, rampe de încărcare, fâşia de frontieră, precum şi alte terenuri care
nu se încadrează în nici una dintre categoriile de folosinţă anterioare. Cod Cc.
Terenurile neproductive şi degradate reprezintă terenurile cu procese excesive de degradare, lipsite practic
de vegetaţie. Cod N.
21. Care sunt formulele pentru calculul analitic al suprafeţelor din coordonate planimetrice X, Y ?
n
1
S=
2
∑i =1
Xn(Yn+1 – Yn-1), când axa Ox este bază de calcul
n
1
S= ∑
2 i =1
Yn(Xn-1 – Xn+1) , când axa Oy este bază de calcul
De regulă, se calculează cu una dintre formule, iar cealaltă formulă se foloseşte pentru verificarea
calculelor.
22. Care este formula pentru calculul suprafeelor din coordonate polare în procedeul trigonometric ?
n
1
S=
2 i =1
∑ri x rj x sin(ω j - ω i)
Procedeul trigonometric se aplică atunci ând punctele de contur ale poligonului sunt determinate prin
coordonate polare, adică unghiuri de orientare (ω i) şi distanţe (ri) determinate faţă de un punct de staţie
(O).
6
23. Care sunt condiţiile pentru detaşarea (parcelarea, dezmembrarea sau deslipirea) unei suprafeţe
de teren ?
Detaşarea (parcelarea, dezmembrarea sau deslipirea) unei suprafeţe de teren trebuie să îndeplinească
următoarele două condiţii:
a) condiţia de suprafaţă;
b) condiţia de direcţie a liniei de detaşare (parcelare, dezmembrare sau deslipire).
delimitări cadastrale. În lipsa schiţei menţionate stabilirea liniei de hotar se face de către membrii comisiei
şi se evidenţiază, la faţa locului, pe hărţile şi planurile topografice existente. Reprezentanţii executantului
lucrărilor, convocaţi prin grija O.C.P.I., participă în mod obligatoriu la operaţiunile de stabilire a
punctelor liniilor de hotar şi a punctelor care vor fi materializate. În cazul în care unele segmente şi puncte
de hotar stabilite anterior (existente pe schiţa veche de delimitare) au suferit modificări, pe noua schiţă se
fac menţiunile corespunzătoare. Pentru toate punctele de hotar materializate (vechi sau noi) se întocmesc
schiţe de reperaj şi descrieri topografice. Se culeg date asupra terenurilor traversate de tronsoanele liniilor
de hotar (categoriile de folosinţă, destinaţia terenurilor şi proprietarii) şi se consemnează în procesul-
verbal de delimitare cadastrală. Dacă linia de hotar este şi linie de frontieră a ţării, coordonatele punctelor
de hotar se preiau, în mod obligatoriu, de la Centrul Naţional de Geodezie, Fotogrammetrie si Teledetecţie.
Linia de frontieră a ţării se avizează la Ministerul Administraţiei şi Internelor, Comandamentul Naţional al
Poliţiei de Frontieră.
Cu ocazia parcurgerii terenului se face descrierea stării marcajelor atât pentru vechile puncte de hotar
(care se menţin), cât şi pentru noile puncte care trebuie materializate cu borne.
31. Cum se face numerotarea punctelor de hotar şi cum sunt determinate topografic?
Numerotarea punctelor de hotar începe cu numărul 101 din punctul de intersecţie a trei sau mai multe
hotare situate în partea de nord sau nord-vest a teritoiului administrativ pentru care se executa lucrarea de
delimitare şi continuă în sens orar. În cazul existenţei unor delimitări cadastrale făcute anterior se
înlocuiesc numerele vechi ale punctelor de hotar cu numere noi, fără a se dubla numerele. Pe segmentele de
hotar comune pentru două unităţi administrativ-teritoriale delimitate numerele vechi ale punctelor de hotar
din teritoriul unităţii administrativ-teritoriale vecine se scriu în paranteză.
Punctele de hotar set determina prin masuratori topografice in drumuiri srijinitesi orientate pe puncte din
reteaua geodezica. Coordonatele X, Y ale punctelor de hotar se calculează în sistemul de proiecţie
Stereografică 1970, iar cota Z în sistemul de referinţă Marea Neagră 1975. Precizia de determinare a
coordonatelor este similară cu cea a punctelor din reţelele geodezice de ridicare.
Dacă hotarul este format de talvegul unei ape curgătoare se bornează numai punctele de intersecţie a liniei
de hotar cu traseul apei pe partea dinspre teritoriul care se delimitează, indiferent de lungimea tronsonului.
Dacă firul apei are un traseu sinuos, la lucrările de delimitare se determină coordonate la punctele
intermediare care definesc acest traseu. Punctele intermediare se materializează la intervale de 200-1000 m
cu stâlpi de lemn cu lungimea de 70 cm şi diametrul de 20 cm, protejaţi cu movile de pământ. În cazul
apelor curgătoare interioare hotarul se stabileşte pe talvegul firului de curgere a apei, iar în cazul albiilor
secate, hotarul se stabileşte la jumătatea albiei minore. Coordonatele punctelor intermediare vor fi utilizate
la calculul suprafeţei unităţii administrativ-teritoriale.
Dacă unitatea administrativ-teritorială este marginită de drumuri, căi ferate, diguri, canale, linia de hotar
se stabileşte pe una dintre laturile acestora, astfel încât acestea să fie cuprinse în întregime în suprafaţa
unei unităţi administrativ-teritoriale. În cazul traseelor frânte ori sinuoase se determină coordonate la
puncte intermediare care definesc aceste trasee. Coordonatele punctelor intermediare vor fi utilizate la
calculul suprafeţei unităţii administrativ-teritoriale.
Pe râurile de frontieră ale ţării şi pe fluviul Dunărea coordonatele punctelor de hotar sunt cele preluate de
la Centrul Naţional de Geodezie, Fotogrammetrie şi Teledetecţie. Pe fluviul Dunărea, pe porţiunea în care
ambele maluri se află pe teritoriul României, punctele de hotar între două teritorii se stabilesc de comun
acord de către consiliile locale ale unităţilor administrativ-teritoriale. Coordonatele punctelor de hotar se
determină prin digitizare pe planuri topografice la scara 1:10000 sau 1:5000, actualizate.
La Marea Neagră hotarele se stabilesc pe linia care separă uscatul de apă, la data măsurătorilor.
Materializarea punctelor hotarului administrativ se realizează prin grija executantului lucrărilor de
delimitare cadastrală.
33. Cum se procedează în cazul litigiilor de vecinătate privind teritoriile unităţilor administrative ?
10
În cazurile în care există neînţelegeri între vecini la stabilirea liniei de hotar, iar membrii comisiei de
delimitare nu pot rezolva neînţelegerile, litigiul se consemnează în documentele de delimitare cadastrală,
astfel:
a) pe schiţa generală a hotarului administrativ şi pe schiţa cu porţiunea de hotar în litigiu se
consemnează ambele variante;
b) suprafaţa în litigiu se calculează din coordonatele punctelor de pe contur, care se stabilesc în prezenţa
membrilor comisiilor de delimitare cadastrală;
c) unele puncte caracteristice de pe conturul suprafeţei în litigiu se materializează cu stâlpi de lemn cu
lungimea de 50 cm şi diametrul de 10 cm şi primesc o altă numerotare decât restul punctelor de hotar;
d) până la rezolvarea litigiului suprafaţa în litigiu va fi inclusă în suprafaţa calculată a teritoriului
nominalizat de O.C.P.I.;
e) în procesul-verbal de delimitare cadastrală se menţionează argumentele celor două părţi şi se
anexează copii de pe actele deţinute, dacă acestea există;
f) după soluţionarea litigiului se reface documentaţia cadastrală şi se materializează cu borne punctele
de hotar de pe varianta acceptată.
Planul cadastral de bază este un derivat din planul topografic de bază, obţinut prin extragerea elementelor
de planimetrie din planul topografic de bază, şi apoi echipat cu date (atribute) cadastrale.
Datele (atributele) cadastrale sunt următoarele:
- numerotarea punctelor de hotar care delimitează teritoriul administrativ şi limitele intravilanelor
localităţilor;
- numerotarea sectoarelor cadastrale;
- numerotarea cadastrală a parcelelor;
- consemnarea categoriei de folosinţă a terenului din cuprinsul fiecărei parcele a unui imobil prin
simboluri sau coduri literale;
- cartarea construcţiilor după destinaţii (în cazul cadastrului imobiliar).
Planurile cadastrale de bază se formează separat din planşele originale pentru extravilan şi separat din
planşele originale pentru intravilane.
Pentru a se pune în evidenţă numai contururile (liniile) care închid suprafeţele imobilelor (limite de
proprietate), pe planurile cadastrale, se va evita pe cât posibil trasarea altor linii care astfel creează
poligoane fictive. De aceea, liniile de transport a energiei electrice şi liniile telefonice aeriene se reprezintă
numai prin poziţia stâlpilor de susţinere. Conductele magistrale de apă, canalizare, gaz, petrol, termoficare
etc. se reprezintă prin linii cu semne convenţionale literale în cuprinsul acestor linii.
Indiferent de metodele prin care se realizează, planurile cadastrale de bază trebuie să aibe următorul
conţinut:
a) Liniile de delimitare a teritoriului administrativ şi a localităţilor, punctele de hotar şi numerele de ordine
ale acestora.
b) Liniile de delimitare ale tuturor sectoarelor cadastrale (tarlale sau cvartale), toate punctele cu numerele
care le definesc şi numărul de ordine şi denumirea adoptată, în interiorul conturului fiecărui sector
cadastral.
c) Liniile care delimitează fiecare imobil şi fiecare parcelă de teren, din intravilan şi din extravilan, cu
scrierea numărului cadastral al imobilului şi a categoriei de folosinţă şi a numărului cadastral dat parcelei.
Delimitarea hotarelor administrative, a sectoarelor cadastrale, a imobilelor şi a parcelelor se face cu linii
de 0,2 mm grosime. Construcţiile se trasează cu linii de 0,3 mm, conform listei de coduri ale bazei de date.
37. Care sunt inscripţiile din cadrul şi din extracadrul planului cadastral ?
In cadrul planului, după completarea planului cadastral cu toate elementele rezultate din ridicările de pe
teren se fac urmatoarele :
- numerotarea cadastrală a sectoarelor cadastrale, a imobilelor şi a parcelelor;
- se înscriu denumiri de: localităţi, ape, principalele forme de relief, păduri, locuri importante etc.;
Denumirile toponimice se culeg de pe teren, de la populaţie, odată cu ridicarea, şi se confruntă cu
denumirile toponimice consacrate din hărţi şi atlase geografice existente pentru a păstra denumirile
cunoscute deja.
Înscrierea acestor denumiri se face în lungul apelor curgătoare sau în centrul apelor stătătoare, a masivelor
de pădure sau a masivelor de terenuri arabile, asfel încât să fie evitată orice confuzie cu privire la
denumirea sau apartenenţa lor la un anumit loc cu denumire cunoscută. Denumirea formelor de relief,
pădurilor, câmpiilor sau a altor obiective se înscriu fără să acopere detaliul la care se referă.
Denumirile sectoarelor cadastrale sunt fi cele folosite pentru acele locuri de localnicii din teritoriile
administrative respective.
La scrierea denumirilor pe planuri se folosesc regulile de scriere şi corpurile literelor stabilite pentru
fiecare element toponimic prevăzute în “Atlasul de semne convenţionale pentru întocmirea planurilor
topografice la scările 1:500–1: 5000” şi în prescripţiile de utilizare a mijloacelor de cartografiere
automată. În cazul când în anumite porţiuni din teritoriu, densitatea elementelor şi detaliilor pe care
trebuie să le conţină planul cadastral este mare şi nu pot fi reprezentate corect, se întocmeşte o schiţă anexă
la o scară mai mare, care să asigure claritatea planului. Pe porţiunea rămasă liberă a planului cadastral se
indică numărul şi scara schiţei anexe, care face parte integrantă din planul cadastral.
Când planul cadastral se cartografiază pe hârtie sau se multiplică, se aplică indicativul (cartuşul) în colţul
din dreapta jos al planului, asfel încât, când planul se pliază pentru a fi pus în dosare, cartuşul să apară
deasupra.
Cartuşul se completează cu toate datele prevăzute în el şi se semnează de către executant, verificator şi
conducătorul unităţii şi se parafează cu ştampila persoanelor fizice şi/sau juridice autorizate.
Trapezele sau secţiunile de plan transformate în planuri cadastrale se folosesc neasamblate când teritoriul
administrativ este format din mai multe foi de plan, care asamblate formează planuri mari, care nu pot fi
manipulate comod.
12
Pentru teritorii mai mici şi situate pe mai multe trapeze, trapezele se asamblează pentru a fi mai uşor de
folosit de către beneficiar.
Pentru urmărirea cu uşurinţă a hotarelor administrative pe foile de plan se haşurează hotarele cu o culoare
vizibilă pe partea exterioară a teritoriului.
Dimensiunile şi nomenclatura foilor de plan cadastral pe trapeze sunt cele specifice proiecţiei cartografice
Stereografice 1970, iar modul de organizare a scrierii pe cadru şi extracadru este cel obişnuit pentru hărţi
si planuri.
Distanţa radială 0 50 100 150 201,718 250 300 325 350 380
faţă de polul
proiecţiei (km)
Deformaţia -25 -23 -19 -11 0 +13 +20 +40 +50 +65
liniară (cm/km)
În proiecţia Stereografică 1970 valorile deformaţiilor liniare devin maxime negative în centrul de proiecţie
şi maxime pozitive în zonele situate la extremităţile teritoriului României. În ambele cazuri, valorile mari ale
deformaţiilor liniare sunt nepotrivite pentru calculul precis al suprafeţelor, necesar în cadastru, întrucât
depăşesc toleranţele admise pentru precizia determinării suprafeţelor în lucrările de cadastru. De aceea, în
situaţiile când se întocmeşte cadastrul general pentru teritorii situate în zone de deformaţii liniare mari, este
recomandat să se adopte un sistem de proiecţie stereografică locală, cu plan secant local (sau cu plan
tangent local), pentru a reduce valorile deformaţiilor liniare, astfel încât precizia suprafeţelor calculate să
satisfacă exigenţele impuse de toleranţele maxime admisibile.
- deformaţia liniară a distanţelor variază pe direcţie radială faţă de polul proiecţiei în funcţie de depărtarea
faţă de acst punct, de la – 25 cm/km în polul proiecţiei până la + 65 cm/km la distanţa de 380 km faţă de
acest pol;
- deformaţia ariilor (suprafeţelor) terenului calculate în planul de proiecţie secant unic variază, de
asemenea, în funcţie de depărtarea faţă de polul proiecţiei, de la –5,00 mp/ha în polul proiecţiei până la +
13,00 mp/ha la distanţa de 380 km faţă de acest pol.
Pe cercul de deformaţii nule cu raza de 201,718 km (cercul după care planul secant intersectează elipsoidul,
cercul de secanţă), deformaţia regională este nulă, adică poziţia punctelor situate pe acest cerc în planul de
proiecţie coincide cu cele de pe elipsoidul de referinţă, fără să fie afectată de deformaţii liniare.
Din tabelul de mai sus rezultă că, distanţa de 1000 m de pe terenul din zona centrală a ţării (zona polului
proiecţiei stereografice 1970) va rezulta din calcule de 999,75 m, iar în zonele marginale ale ţării va fi de
cca. 1000,65 m. Aceste deformaţii trebuie avute în vedere în primul rând la realizarea reţelelor geodezice,
14
Metodele de măsurare a punctelor pe contur cum sunt: radierea, abscisele şi ordonatele, care se sprijină pe
punctele determinate prin metodele intersecţiei şi/sau drumuirii. Cu toate măsurile de precauţie care se iau
la măsurarea distanţelor şi a direcţiilor, erorile cu care se determină coordonatele detaliilor sunt evident
mai mari decât cele ale punctelor de drumuire pe care se sprijină.
Din cele de mai sus rezultă că precizia ce se obţine în măsurătorile cadastrale executate prin metode
topografice numerice variază în funcţie de gradul de accidentaţre a terenului, de acoperirea sa, lucru
confirmat şi de toleranţele diferenţiate prezentate.
În măsurătorile numerice se întocmeşte o schiţă de câmp cu instrumentaţie simplă (de regulă, de mână),
care reprezintă o ridicare în plan aproximativă a zonei respective şi care este necesară pentru întocmirea
planului cadastral, calculul suprafeţelor etc. Pe schiţa de câmp se trec categoriile de folosinţă, numele
proprietarilor parcelelor şi numărul de ordine al fiecărui punct determinat, lăţimile drumurilor, pâraielor,
precum şi alte elemente măsurate pe teren.
În intravilan schiţele de teren se întocmesc pe grupuri de case, iar în extravilan pe grupuri de parcele, la
scări aproximative, convenabile.
Planul cadastral se redactează la scările 1:500, 1:1000, 1:2000, 1:5000, rar la scara 1:10000, în funcţie de
caracteristicile topografice şi de importanţa economică ale terenurilor. Planurile cadastrale nu conţin curbe
de nivel, pentru că nu sunt necesare în cadastru (se operează cu suprafeţe de teren în proiecţie orizontală) şi
realizarea altimetriei ar creşte mult volumul şi costul lucrărilor.
Pe baza planului cadastral se execută numerotarea topografică şi se organizează calculul suprafeţelor pe
secţiuni cadastrale.
În situaţia când lucrările de introducere a noului cadastru general se execută în urma unui cadastru
preexistent, operaţiile topografice poartă denumirea de actualizare sau reambulare a planurilor topo-
cadastrale.
supus înscrierii. La identificarea proprietarilor persoane juridice se înscriu următoarele date: denumirea
persoanei juridice, codul SIRUES şi adresa poştală a sediului.
În cazul când nu există titlu de proprietate, înscrierea se face pe baza posesiei exercitate sub nume de
proprietar la data identificării cadastrale, şi a declaraţiei pe propria răspundere a persoanei deţinătoare a
imobilului.
Dacă imobilul este în litigiu în instanţă, în fişa datelor cadastrale se menţiunează "imobil în litigiu" şi se
nominalizează părţile şi obiectul litigiului.
Dacă nu face obiectul proprietăţii pe etaje sau apartamente, în fişa imobilului se înscriu proprietarii
respectivi, arătându-se pentru fiecare (sub forma fracţionară sau în procente) numărul de părţi din întreg
care îi revine, indiferent dacă acesta locuieşte sau nu locuieşte la adresa imobilului.
În cazul clădirilor cu mai multe apartamente se întocmeşte pentru fiecare clădire lista proprietarilor şi a
titularilor altor drepturi reale asupra imobilelor, ca anexă la fişa imobilului. În această listă se înscriu toţi
proprietarii grupaţi pe intrări, astfel: numărul cadastral al imobilului, numărul blocului, numărul etajului,
numărul apartamentului, numele şi prenumele proprietarului, codul numeric personal sau, după caz,
denumirea persoanei juridice şi codul SIRUES, suprafaţa totală ocupată, în proprietate exclusivă sau în
proprietate comună, denumirea actului de proprietate şi data emiterii acestuia. În situaţia în care în
clădirea respectivă sunt şi apartamente aflate în proprietatea privată a statului sau a unităţii administrativ-
teritoriale, se înscrie denumirea persoanei juridice care administrează fondul locativ de stat, codul SIRUES
şi datele de identificare a locatarilor. Lista proprietarilor se ataşează la fişa imobilului.
La stabilirea dreptului de proprietate asupra imobilelor care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz
sau de interes public se respectă prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul
juridic al acesteia.
numerotarea cadastrală de la punctul 10 din “Normele tehnice pentru introducerea cadastrului general”,
aprobate prin Ordinul nr. 534/2001, publicat în M. Of. nr. 744/2001, cu modificările ulterioare.
Numerotarea cadastrală se realizează pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, care se identifică prin
codul SIRSUP extras din "Registrul permanent al unităţilor administrativ-teritoriale" publicat de Comisia
Naţională pentru Statistică.
Una sau mai multe parcele alăturate de pe teritoriul unei unităţi administrativ-teritoriale, indiferent de
categoria de folosinţă a terenului, cu sau fără construcţii, aparţinând aceluiaşi proprietar, formează
imobilul, care se identifică printr-un număr cadastral şi se înscrie într-o carte funciară.
Referitor la numerotarea cadastrală se disting două situaţii:
a) procedura actualmente aplicabilă în “cadastrul sporadic”, pentru numerotarea cadastrală a imobilelor
din documentaţiile cadastrale întocmite pentru înscrierea în cartea funciară, înainte de introducerea
cadastrului general;
În acest caz imobilele se numerotează pe unităţi administrativ-teritoriale în ordinea înregistrării cererilor
(solicitărilor) cu numere de la 1 la n, folosind cifre arabe. Atunci când imobilul nu a mai fost înscris în
cartea funciară i se acordă număr cadastral întreg, în continuarea ultimului număr atribuit pe unitatea
administrativ-teritorială respectivă. În situaţia în care imobilele care fac obiectul unei documentaţii
cadastrale noi au fost înscrise în cartea funciară cu numere cadastrale întregi, fracţionare, fracţionare
multiple sau atipice (numere topografice provenite din cartea funciară, din comasări de numere întregi etc.)
acestea se numerotează cu numere cadastrale noi, în continuarea ultimului număr cadastral întreg atribuit
pe teritoriul administrativ respectiv.
Parcelele de teren componente ale imobilelor, cu diferite categorii de folosinţă, se determină prin metode
expeditive, asigurându-se închiderea pe suprafaţa imobilului şi se reprezintă pe planul de amplasament şi
delimitare prin linii întrerupte şi coduri. În interiorul imobilelor se reprezintă numai parcelele care au
categoriile de folosinţă cu suprafaţa mai mare de 50 mp în intravilan şi mai mare de 300 mp în extravilan.
În cadrul fiecărui imobil, construcţiile se identifică printr-un cod literal ataşat numărului cadastral, alcătuit
din litera "C" urmată de un număr de la 1 la n (ex.: C1, C2, C3, ...). Tipul şi componenţa construcţiei, pe
destinaţii şi tronsoane, se evidenţiază în planul de amplasament şi delimitare.
Proprietăţile individuale asupra construcţiilor-condominiu se numerotează astfel: la numărul cadastral al
imobilului (teren) şi codul construcţiei, se adaugă codul proprietăţii individuale (ex.: 178-C1-U25 pentru
imobilul format din teren cu număr cadastral 178, construcţia C1 şi unitatea individuală 25). Tipurile de
unităţi individuale se evidenţiază în tabele şi în cartea funciară colectivă.
b) procedura aplicabilă pentru numerotarea cadastrală în lucrările de introducere a cadastrului general pe
un teritoriu administrativ are în vedere o concepţie de ansamblu, prezentată în continuare ca procedură de
bază.
Unităţile teritoriale cadastrale sunt: sectorul cadastral (tarlaua sau cvartalul sau grupuri de tarlale/grupuri
de cvartale), imobilul şi parcela. Fiecare unitate teritorială se individualizează printr-un număr cadastral
unic, care asigură legătura între planul cadastral, registrele cadastrale şi cartea funciară. Astfel, orice
unitate teritorială cadastrală care este reprezentată cartografic pe plan, primeşte un număr de ordine care
constituie identitatea acelei unităţi de teren în registrele cadastrale, unde despre acea unitate teritorială se
înscriu atributele cadastrale: suprafaţa, categoria de folosinţă a terenului, valoarea cadastrală (valoarea
economică), proprietarul şi tipul de proprietate, privată sau publică.
Numerotarea cadastrală a imobilelor într-o unitate administrativ-teritorială se face separat pentru
intravilan şi extravilan.
Codul de identificare în baza de date este "1" pentru extravilan şi "2" pentru intravilan.
Imobilele se numerotează cu cifre arabe de la 1 la n, începând din nord-vest spre sud-vestul unităţii
administrativ-teritoriale, atât în intravilan cât şi în extravilan. În cadrul fiecărui imobil parcelele
componente (categoriile de folosinţă diferite), se numerotează cu cifre arabe de la 1 la n, precedate de
simbolul categoriei de folosinţă, începând cu categoria de folosinţă curţi-construcţii.
Imobilele care reprezintă detalii “liniare” ca: ape curgătoare, canale, diguri, căi ferate, drumuri clasificate
se numerotează separat în cadrul fiecărui intravilan, respectiv extravilan. Detaliile liniare primesc un
singur număr cadastral pe toată lungimea lor (cu excepţia subtraversărilor) în cadrul fiecărui intravilan şi
un singur număr cadastral în extravilan şi pe tronsoane create prin intersecţia cu alte detalii liniare
(separat în intravilan şi extravilan), respectându-se următoarea ierarhie:
- apele curgătoare primesc un singur număr cadastral pe toată lungimea lor, separat în intravilan şi
separat în extravilan;
- căile ferate sunt împărţite în tronsoane de ape;
- drumurile naţionale sunt împărţite în tronsoane de ape si căi ferate;
- drumurile judeţene sunt împărţite în tronsoane de ape, căi ferate si drumuri naţionale;
18
- drumurile comunale sunt împărţite în tronsoane de ape, căi ferate, drumuri naţionale si drumuri judeţene;
- drumurile de exploatare agricolă sunt împărţite în tronsoane de ape, căi ferate, drumuri naţionale,
drumuri judeţene şi drumuri comunale;
- digurile de apărare primesc un singur număr cadastral pe toată lungimea, cu excepţia cazului când sunt
încastrate într-un rambleu de cale ferată sau drum.
Numerele cadastrale ale imobilelor detalii “liniare” se acordă în ordinea când ele apar în cursul firesc al
numerotării cadastrale pe ansamblul teritoriului.
Dacă la încheierea numerotării se constată că au fost omise unele imobile, acestea primesc numere în
continuarea numerotării în cadrul unităţii administrativ-teritoriale respective.
În cazul proprietăţilor izolate, construcţii-curţi, care nu au fost incluse la delimitare în suprafaţa
intravilanelor imobilele se numerotează în cadrul extravilanului. În acelaşi fel se procedează în cazurile
speciale, în care nu s-a efectuat o delimitare clară între intravilan şi extravilan (în unele zone de munte).
Parcelele componente ale imobilelor (categoriile de folosinţă) care au suprafeţe mai mici de 50 mp în
intravilan şi 300 mp în extravilan, nu se numerotează. Suprafaţa acestora se încadrează în suprafeţele şi,
respectiv, în categoriile de folosinţă ale parcelelor alăturate, ale aceluiaşi corp de proprietate.
În cazurile în care un imobil sau părţi dintr-un imobil îşi schimbă proprietarul, fiecare parte va fi
numerotată cu un număr cadastral nou, în continuarea ultimului număr atribuit la ultima numerotare
cadastrală. Un număr cadastral vechi nu se va atribui altui imobil, ci va rămâne înregistrat în baza de date
a cadastrului, la istoricul imobilului respectiv. Numerele cadastrale din vechile cărţi funciare vor fi
înregistrate în baza de date la istoricul imobilului.
În cazul în care se modifică configuraţia unui imobil prin dezmembrare (dezlipire), alipire (comasare,
unificare), numerele cadastrale ale noilor imobile se modifică astfel: numerele cadastrale vechi dispar şi se
acordă numere cadastrale noi în continuarea ultimului număr cadastral acordat pe suprafaţa unităţii
administrativ-teritoriale.
Notă: Până la apariţia reglementărilor actuale (post Legea nr. 7/1996), entitatea cadastrală era parcela, iar
în practica numerotării cadastrale se proceda altfel:
a) în cazul dezmembrărilor: parcelele create prin dezmembrare primeau numere cu peruri lângă numărul
originar (de exemplu: numărul originar: 250, parcelele care se dezmembrau: 250/1, 250/2, 250/3);
b) în cazul comasărilor sau alipirilor / unificărilor:
- parcelele unificate primeau un număr compus din numerele anterioare (de exemplu: 250 se unifică cu 251,
numărul nou: 205-251, sau se unifică parcelele 330, 331, 332, 333, numărul nou: 330-333 cu suprafaţa
totală a terenurilor unificate), sau
- parcelele unificate primeau un număr cu per 1 la primul număr al parcelelor care intrau în unificare, iar
celelalte numere se radiau din evidenţa cadastrală, operaţia fiind înscrisă şi în registrele cadastrale (de
exemplu: se unifică imobilele cu numerele cadastrale 164, cu 165, 166, 167, număr nou: 164/1 cu suprafaţa
totală a terenurilor unificate).
Numărul cadastral al imobilului şi cele ale parcelelor componente ale acestuia nu conţin codul de
identificare şi codul SIRSUP, acestea fiind atribute ale fiecărei unităţi administrativ-teritoriale.
Numărul parcelelor cadastrale se înscrie pe cât posibil în centrul acestora şi este precedat de simbolul
categoriei de folosinţă, cu caracter italic bloc filiform înclinat spre dreapta (72°) cu înălţimea de 2 mm.
Simbolurile categoriilor de folosinţă se înscriu cu aceleaşi caractere cu înălţimea de 3 mm pentru
majuscule şi de 2 mm pentru minuscule.
Orientarea înscrierii se face perpendicular pe direcţia nord, adică pe orizontală, iar acolo unde detaliile nu
permit acest lucru, scrierea se face astfel încât citirea să nu necesite rotirea planului cadastral.
Numerele cadastrale ale sectoarelor cadastrale (sau ale cvartalelor) se înscriu pe cât posibil în centrul
acestora într-un cerc cu diametrul de 7 mm, cu caractere italic bloc filiform înclinat la 728 şi înălţimea de
5 mm.
Numerele imobilelor se scriu cu înălţimea de 2 mm.
În intravilan se înscriu pe planurile cadastrale şi numerele poştale ale parcelelor, în colţul din stânga al
clădirii sau spre stradă în faţa imobilului.
Detaliile liniare care traversează localităţile primesc numere separate pentru tronsoanele din interiorul
intravilanului, respectându-se ierarhia stabilită şi descrisă la extravilan.
Terenurile curţi-construcţii izolate, din extravilanul localităţilor, se numerotează ca imobile sau parcele
incluse în sectoarele cadastrale din extravilan.
Parcelele cu suprafaţa sub 50 mp nu se numerotează, ele urmând să fie incluse în parcelele (categoriile de
folosinţă) alăturate. Serele, răsadniţele, solariile primesc numere cadastrale, indiferent de suprafaţa pe care
o au. Tot astfel şi orice imobile, cu sau fără construcţii, pentru că aparţin la proprietari diferiţi.
În cadastrul imobiliar suprafeţelor de teren ocupate de proiecţiile la sol ale corpurilor de construcţii
permanente din parcelele cu categoria de folosinţă curţi-construcţii aparţinătoare unui imobil li se va
atribui codul literal "C", urmat de un indice de la 1 la n (de exemplu: C1, C2, C3,...).
Metodele grafice se aplică în cazul când există planuri cadastrale analogice, deci nu există inventare de
coordonate X,Y al punctelor de contur ale imobilelor, pe care sunt reprezentate terenuri cu forme
geometrizate. Aceste metode se bazează, în principal, pe descompunerea figurilor existente pe planul
cadastral în figuri geometrice elementare (triunghi, dreptunghi, paralelogram sau trapez), ale căror
suprafeţe se determină cu formulele elementare ale geometriei plane, folosind lungimi determinate prin
măsurători pe plan cu maximă acurateţe (precizie), multiplicate cu numitorul scării planului cadastral.
Orice metodă grafică utilizată este mai puţin precisă decât metoda numerică sau analitică. Cu cât scara
planului este mai mare, cu atât precizia de determinare a suprafeţelor creşte.
Metodele grafico-numerice se aplică în cazul când există planuri cadastrale obţinute prin metodele
fotogrammetriei analogice, imobilele sau parcelele au forme neregulate, negeometrizate, folosind
instrumente mecanice, numite planimetre, integratoare de suprafeţe sau planimetre (există mai multe tipuri
de planimetre, după principiul constructiv de relizare: planimetru polar, planimetru liniar, planimetru cu
disc, planimetru cu role, planimetru radial, planimetru compensat etc.). Aceste metode sunt facile,
expeditive, dar nu asigură o precizie ridicată a determinărilor de suprafeţe. În aceste cazuri suprafeţele se
determină şi se compensează succesiv pe suprafaţa trapezelor sau secţiunilor cadastrale sau pe suprafaţa de
control a extravilanului sau intravilanului, anterior determinată la delimitarea acestora, apoi pe masive, pe
tarlale sau pe cvartale, pe imobile şi pe parcele.
În prezent, potrivit “Normelor tehnice pentru introducerea cadastrului general”, aprobate de
O.N.C.G.C./A.N.C.P.I., planurile cadastrale se realizează în format digital, iar suprafeţele se calculează
numeric din coordonatele planimetrice X, Y ale punctelor de contur al terenurilor, cu una din formulele:
n
1
S= ∑
2 i =1
Xn(Yn+1 – Yn-1), când axa Ox este bază de calcul, sau
n
1
S= ∑
2 i =1
Yn(Xn-1 – Xn+1) , când axa Oy este bază de calcul
De regulă, se calculează cu una dintre formule, iar cealaltă formulă poate fi folosită pentru pentru
verificarea calculului suprafeţei.
Astfel, în prezent, în cadastru, metodele grafico-mecanice sau metodele grafice pentru calculul suprafeţelor
nu mai sunt de actualitate, deci sunt fără interes, motiv pentru care în acest curs nu mai fac obiectul
prezentării explicite.
Calculul suprafeţelor prin procedeul numeric, pe baza coordonatelor punctelor de contur, este lipsit de
erori matematice, dar, totuşi, precizia de determinare a suprafeţelor (ariilor) depinde nemijlocit de precizia
cu care au fost determinate coordonatele punctelor de contur ale imobilelor sau parcelelor.
Orientativ, se acceptă că în cazul calculului analitic al suprafeţelor, din coordonate, eroarea din suprafaţa
totală, pentru terenuri cu suprafeţe cuprinse între 0,5 – 10 ha, poate reprezenta:
• ± 0,1 - 0,03 % în cazul ridicărilor topografice în oraşele mari şi incinte industriale, la scara 1:500
sau 1:1000;
• ± 0,2 - 0,05 % în cazul ridicărilor aerofotogrammetrice digitale în centre urbane, rurale şi incinte
industriale, la scara 1:1000 sau 1:2000;
• ± 0,8 - 0,18 % în cazul ridicărilor aerofotogrammetrice analogice din extravilan, cu coordonate
deduse prin digitizare, în zonele de şes, la scara 1:500 până la 1:2000;
• ± 0,5 - 0,01 % în cazul ridicărilor combinate topografice şi aerofotogrammetrice din extravilan în
zonele de de deal şi în intravilan în zonele de şes, la scara 1:2000.
Succesiunea operaţiunilor pentru calculul analitic al suprafeţelor terenurilor dintr-un teritoriu adminitrativ
este următoarea:
În extravilan :
- calculul suprafeţei sectoarelor cadastrale şi al detaliilor liniare (ape, diguri, canale, căi ferate, drumuri);
- controlul suprafeţei prin compararea sumei suprafeţelor determinate anterior cu suprafaţa determinată a
extravilanului în urma operaţiunii de delimitare a hotarelor administrative şi a limitei intravilanelor;
- calculul suprafeţeţor imobilelor şi ale parcelelor din fiecare sector cadastral, cu controlul închiderii sumei
suprafeţelor determinate cu suprafaţa sectorul cadastral stabiltă anterior.
Întotdeauna se face controlul suprafeţelor, care se încheie prin compensările necesare, astfel încât suma
suprafeţelor parţiale să fie egală cu suprafaţa de control determinată într-o fază anterioară, adică pornind
de la general la particular, respectiv de la suprafaţa unităţilor cadastrale superioare la suprafeţele
elementelor cadastrale inferioare, în final imobilul şi parcelele acestuia.
În fiecare intravilan al localităţilor componente ale teritoriului administrativ calculul suprafeţelor se face în
mod similar, cu efectuarea controalelor pe suprafeţe şi compensărilor necesare în fiecare etapă de calcul.
21
Suprafeţele calculate înregistrate în cadastrul general pot fi diferite de suprafeţele înscrise în actele de
proprietate (titlu de proprietate, acte de vânzare-cumpărare şi altele). Eventualele diferenţe dintre aceste
suprafeţe sunt aduse la cunoştinţa proprietarilor şi pot fi contestate de aceştia, conform prevederilor legale,
cu respectarea regulamentelor elaborate şi aprobate de A.N.C.P.I.
Calculul suprafeţelor, atât în extravilan cât şi în intravilan, se face pentru unitatea administrativ-teritorială,
sectoare cadastrale, tarlale,cvartale, imobile şi parcele.
În cazul în care nu au fost determinate analitic toate elementele, pentru controlul calculelor suprafeţelor se
au în vedere următoarele:
- suma suprafeţelor sectoarelor cadastrale este egală cu suprafaţa calculată a extravilanului sau a
intravilanului, cu constrângere pe acestea;
- suma suprafeţelor imobilelor este egală cu suprafaţa calculată a sectoarelor cadastrale, cu constrângere
pe acestea;
- suma suprafeţelor parcelelor componente ale unui imobil este egală cu suprafaţa calculată a imobilului,
cu constrângere pe aceasta;
La teritoriile administrative la care datele din planurile cadastrale de la cadastrul funciar pot fi integrate în
cadastrul general cu un volum redus de lucrări (la care volumul modificărilor nu depăşeşte cca. 10% din
conţinutul cadastral total) acestea se vor folosi la calculul suprafeţelor.
În cazul când parcelele care compun imobilul sunt de formă geometrică regulată, iar suprafeţele lor se
calculează din măsurători liniare de teren, suprafaţa însumată nu trebuie să difere faţă de cea a imobilului
(care a fost calculată din coordonate) cu mai mult decât mărimea toleranţei, care se calculează cu relaţia:
T=e S
unde: e – eroarea măsurătorilor liniare directe (±10 cm în intravilan şi ±15 cm în extravilan);
S – suprafaţa imobilului, în mp.
Totalul suprafeţelor pe fiecare sector cadastral trebuie să coincidă cu suprafaţa corespunzătoare calculată
din coordonate, după cum suprafaţa totală a teritoriului administrativ rezultată din adunarea suprafeţelor
sectoarelor cadastrale trebuie să coincidă cu cea dedusă din coordonate, avându-se în vedere caracterul
univoc al coordonatelor tuturor punctelor.
Fişele datelor cadastrale primare, precizate în normele tehnice pentru introducerea cadastrului general, se
centralizează într-un dosar, iar pe ultima pagină se face o recapitulaţie cuprinzând totalul general al
datelor pe:
- fiecare intravilan;
- toate intravilanele;
- pe extravilan;
- pe total teritoriu administrativ.
49. Cum se realizează inventarierea imobilelor şi care sunt documentele cadastrale care se întocmesc
în lucrările de cadastru general?
Inventarierea terenurilor se realizează grafic prin reprezentarea pe planuri la scări convenabile a
elementelor care se evidenţiază în cadastru, şi analitic prin fişe şi registre de evidenţă tehnică, economică şi
juridică în care se înregistrează date despre situaţia terenurilor şi construcţiilor inventariate.
Potrivit art. 12 din Legea Cadastrului si Publicităţii Imobiliare nr.7/1996, modificată prin Legea nr.
247/2005, documentele tehnice principale ale cadastrului general, care se întocmesc la nivelul teritoriilor
administrative sunt:
a) Registrele cadastrale:
- registrul cadastral al imobilelor;
- indexul alfabetic al proprietarilor şi domiciliul acestora;
- registrul cadastral al proprietarilor.
Registrele cadastrale constituie documentaţia scriptică a cadastrului.
b) Planul cadastral şi anexele la Partea I a cărţilor funciare.
Planul cadastral constituie documentaţia grafică a cadastrului general. Din planul cadastral se generează
planul fiecărui imobil, care constituie Anexa la Partea I – Imobilul a cărţii funciare.
Fişele imobilelor sunt documentele care conţin datele de intrare în baza de date a cadastrului general.
Documentele tehnice ale cadastrului general se obţin prin prelucrarea datelor din baza de date. Fişele
datelor cadastrale primare îndeplinesc rolul de document cu datele de intrare ale sistemului informaţional
al cadastrului general, iar registrele cadastrale îndeplinesc rolul de documente cu datele de ieşire. Întrucât
bazele de date ale cadastrului general se redactează şi se arhivează sub formă de înregistrări pe suporturi
accesibile echipamentelor de prelucrare automată a datelor, cu efect juridic echivalent cu cel al
22
înregistrărilor tradiţionale, sistemul de prelucrare automată trebuie să fie în măsură a genera ca date de
ieşire conţinutul unitar stabilit al registrelor cadastrale.
Orice informaţie grafică sau alfanumerică referitoare la un imobil se poate obţine prin interogarea bazei de
date a cadastrului general.