Liceul Teoretic ,,Traian”, Deva

Agresivitatea pasivă
 2011

Cuprins

 Agresivitatea pasivă ...............................................................3

 Cum recunoşti o persoană pasiv-agresivă
 Exemple de situaţii în care întâlnim oameni pasivi-agresivi
 Relaţionarea cu persoanele pasiv-agresive

 Mânia ......................................................................................5
 Tipuri de mânie
 Fazele mâniei
 Trăsăturile copilului mânios

 Agresivitatea pasivă în contexte de viaţă diferite

…………..8
 Mânia latentă la serviciu şi la şcoală
 Mânia latentă în cupluri şi căsnicii

2
 Agresivitatea pasivă

Ne-am oprit asupra acestui subiect datorită comportamentului bizar pe care

constatăm că unii oameni îl au în relaţiile cu cei din jur. Aceştia au un comportament
pasiv-agresiv.
Agresivitatea pasivă reprezintă o trăsătură de presonalitate care împleteşte
atitudini în acelaşi timp pasive, adică defensive, de aparare, dar şi agresive, ofensive.
Dr. Tim Murphy îi descrie pe acei oameni care înfăţişează o agresivitate
pasivă ca fiind persoane care prezintă stări de spirit imprevizibile, o concepţie
pesimistă, iritabilitate şi temperament ostil ( chiar şi prin manifestări non-verbale), o
atitudine ursuză (toleranţă scăzută la frustrare, nervozitate, sensibilitate de reacţie
extremă). De asemenea, ei sunt caracterizaţi ca fiind persoane încăpăţânate, veşnic
nemulţumite de tot ce li se întâmplă şi răutăcioase.

Cum recunoaştem o persoană pasiv-agresivă?

Persoana pasiv-agresivă:
1) se opune pasiv îndeplinirii sarcinilor sociale şi profesionale de rutină;
2) se plange că nu este înţeles şi apreciat de alţii
3) este sumbru şi certăreţ;
4) critică şi dispreţuieşte fără motiv autoritatea;
5) îşi exprimă invidia şi resentimentele fată de cei evident mai prosperi;
6) îşi exprimă în mod exagerat şi persistent acuzele de neşansă personală;
7) alternează între sfidare ostilă şi penitenţă.
Theodore Millon a identificat patru subtipuri de negativişti (pasiv-agresivi):
• negativişti indirecţi
• negativişti abrazivi
• negativişti nemultumiţi
• negativist ezitant.

Să luăm un exemplu din mediul şcolar! Sunt părinţi care vin să se plângă
uneori profesorilor că fiul este nedreptăţit în ceea ce priveşte evaluarea. Indiferent de
contactul cu realitatea al părintelui respectiv, unii profesori nu pot conţine psihic
cererea şi o resimt ca fiind agresivă (mai mult sau mai puţin îndreptăţit). Astfel,
profesorul răspunde uneori printr-un comportament pasiv-agresiv manifestat prin
faptul că ascultă şi neagă verbal acuzaţiile într-o atitudine aşa-zis neutră, ignorând
complet cererea inconştientă a celuilalt care are nevoie de a fi liniştit de către el.
Această lipsă de conţinere afectivă a nevoii celuilalt de a fi liniştit este receptată ca
agresiune, răspunsul verbal neutru al profesorului respectiv nefiind satisfacator pentru
părinte. Acesta din urmă, neprimind răspuns la cererea sa latenta (care suna astfel:
“linişteşte-mă şi convinge-mă că nu este aşa”), îşi confirmă temerea, chiar dacă
această temere ţine doar de o fantasmă a sa persecutorie, din cauza faptului că
profesorul căruia i s-a adresat nu i-a putut conţine cererea. Profesorul s-a apărat printr-

3
un comportament pasiv-agresiv. De ce anume s-a apărat el? În cazul în care părintele
a sesizat o realitate, este uşor de înteles faptul că s-a apărat de vinovaţia venită atât din
partea solicitantului cât şi din instanţele psihice proprii. Există totuşi situaţii, după
cum am menţionat mai sus, în care, profesorul se apară el însuşi de o fantasmă
persecutorie percepându-l pe celălalt ca agresor, iar pe sine ca victimă, ca nedreptăţit.
Răspunsul latent al său este: “Ceea ce-mi reproşezi este neadevărat şi mă
nedreptăţeşti”. Atunci nu va mai putea conţine neliniştea celuilalt şi se va apăra,
posibil, pasiv-agresiv resimţind ca umilitor a se justifica, ca şi cum ar trebui acceptată
varianta că ar putea fi vinovat.

Un alt exemplu, observat de data aceasta în grupurile de muncă, se referă la

situaţiile în care apare un conflict între colegi. Comportamentul pasiv-agresiv este
întâlnit în momentul în care cel puţin unul dintre ei nu îşi asumă ostilitatea faţa de
celălalt pentru că acesta ar putea, de exemplu, să fie protejat de către şef şi îşi ascunde
această ostilitate sub masca neutralitaţii. Celălalt simte inconştient dezaprobarea, ca
stabilire de limite ce ar fi periculos a fi încălcate. Relaţia se află într-o zonă în care, fie
conflictul va fi ţinut la distanţă, în cazul în care aceste limite impuse de către cel
pasiv-agresiv vor fi acceptate, fie va fi declanşat în situaţia în care celălalt răspunde la
comportamentul pasiv-agresiv printr-o atitudine ce reflectă o insistentă cerere de
graţificări.

Întâlnim agresivitate pasivă şi în relaţiile de cuplu, atunci când se încearcă

evitarea declanşării unui conflict, rezultatul fiind, însă, sporirea situaţiei tensionate din
cauza faptului că pasiv-agresivul blochează comunicarea transmiţând mesaje
ambivalente. El nu este capabil de a-ţi exprima o cerere, fie chiar şi sub forma unui
reproş, de teama pierderii controlului într-o situaţie confruntativă.

Dar cea mai îngrijorătoare situaţie este aceea când întâlnim comportamente
pasiv-agresive ale părinţilor faţă de copii. S-ar putea spune că evitarea părintelui de a-
şi exprima furia protejează copilul, dar de fapt, îl expune imposibilităţii de a reacţiona
la această furie a părintelui pe care oricum o simte. La rândul său, copilul nu va fi
capabil a învăţa să-şi gestioneze propria furie.

Relaţionarea cu personalitatea pasiv-agresivă

Metodele prin care puteţi relaţiona cu personalităţile pasiv-agresive sunt urmatoarele:
- fiţi amabili, binevoitori cu ei, pentru a le arata că le înţelegeţi punctul de vedere
- cereţi-le părerea cât de des puteţi, daţi-le posibilitatea să participe la luarea deciziilor
- ajutaţi-le să se exprime direct, deoarece comportamentul lor reprezintă un mod
indirect de a-şi exprima agresivitatea faţă de cei din jur
- reamintiţi-le din când în când regulile pe care trebuie sa le respecte în situaţiile
respective
- nu vă prefaceţi că nu le-aţi remarcat împotrivirea, altfel spus, nu este recomandat să
aşteptaţi să le treacă supărarea de la sine, căci nu se va întampla acest lucru
- nu îi criticaţi ca pe nişte copii, ci abordaţi-i ca pe nişte adulţi responsabili de faptele
lor
- nu va lăsaţi antrenaţi în jocul represaliilor reciproce

4
 Mânia

Principala formă de manifestare a agresivităţii pasive este mânia.

Ea reprezintă o reacţie puternică, declanşată de o altă emoţie negativă, ce are ca
rezultat atacul de intensitate variabilă care nu este întotdeauna justificat. Aceasta
formă de mânie este denumită ,,mânie agresivă” şi se manifestă sub forma verbală a
unei ameninţări sau a unui ţipăt, dar şi sub forma fizică a unei lovituri, atunci când
spargi sau distrugi ceva din jur.
Însă, mânia nu este întotdeauna acel demon pe care ni-l imaginăm ce mai
mulţi dintre noi. Mânia latentă are şi ea câteva din aceste componente, dar se poate
scpune că este o comportare evitantă şi contra-productivă care se manifestă prin
acţiuni cu finalitate subtilă şi manipulatoare. Este conştient plănuită, intenţionat pusă
în aplicare sau viclean vindicativă, sau, dimpotrivă, poate fi inconştientă.
Acest tip de mânie are ca motiv intenţia dea a răni, de a indispune sau de a
distruge şi are un efect nociv asupra relaţiilor şi grupurilor de oameni mai ales în timp,
deoarece se autoalimentează prin intermediul nevoilor care nu au fost satisfăcute sau
care au la bază credinţe iraţionale.

Agresivitatea pasivă, ca parte din tabloul mai amplu al mâniei latente, poate fi
asociată cu unele dintre simptomele următoare:
• Iritabilitate cronică şi depresie cronică;
• Egocentrism/ narcisism/ vanitate( o persoana a autotintitulării);
• Grad scăzut de apreciere;
• Comportament autodistructiv sau demonstrativ;
• Abuz de substanţe care creează dependenţă şi comportament adictiv;
• Conduită inadmisibilă care se vede scuzată din multe motive.

Sunt momente în care însă mania poate servi unui scop util sau valoros, mai
ales dacă există o intenţie pozitivă şi un deznodământ pozitiv. Atunci când te aperi pe
tine însuţi , ascunzându-ţi furia, sau pentru că încerci să te concentrezi pe rezolvarea
unei probleme, sentimentul de mânie poate fi folositor. Te poate determina să te
exprimi prin comunicare raţională, onestă şi directă (mănie productivă), mai degrabă
decât prin manipulare, pasivitate şi evitare ( mânie neproductivă).
Oamenii care îşi ascund sentimentele de mânie din forul interior fac acest
lucru ca să salveze aparenţele şi să nu fie respinşi de cei din jur, deoarece acceptarea
socială este nevoie fundamentală pentru ei. Pesoanele pasiv-agresive sunt şireţi, adică
ştiu exact ce şi cum să spună ca să arunce vina asupra celorlalţi.
Ambiguitatea este şi ea o componentă-cheie în aceste situaţii. De foarte multe ori,
cineva care îşi ascunde mânia procedează aşa fiindca nu reuşeşte să se decidă.

Mânia normală şi previzibilă:

Mânia nu este normală atunci când ne folosim de limbaj sau de comportament

ca să-i desfiinţăm pe alţii, din pură răutate. Însă, în timpul adolescenţei un anumit
grad de răzvrătire ţine de firescul vârstei, alături de temporizare, rezervă şi ocolirea
problemei. Antagonismul camuflat al unui copil nu este, adeseori, decât o fază

5
trecătoare. Se ştie că adolescenţii manifestă acea ambiguitate de tipul ,, du-te-ncolo
vino-ncoace, lasă-mă şi nu-mi da pace”, care ilustrează prefect dilema unei persoane
pasiv-agresive. E o bătălie clasică între a dori să joci un rol activ, dar, în acelaşi timp,
să te bucuri de avantajee şi de dezavantajele commode ale pasivităţii. Numai atunci
când un tipar neîntrerupt de pasivitate, ambivalenţă sau obstrucţionism se prelungeşte
şi în perioada maturităţii începe să semnaleze prezenţa unei probleme reale.

Mânia dăunează sănătăţii

Mânia care persistă, fie ea disimulată sau nu, duce la complicaţii de durată ale
afecţiunilor fiziologice, printer care hipertensiune arterială, slăbirea sistemului
imunitar, concentraţii crescute ale hormonilor din sânge, creşterea in greutate şi
sensibilitate la microbe şi la alţi agenţi patogeni. Nici la nivel psihic perspective nu
este mai bună, dat fiind că indivzii veşnic mânioşi cad adeseori pradă unor variate
forme de depresie.Mânia ucide şi ne costă destul pe toţi. Este îngrozitor de
contraproductivă şi îl face adeseori pe cel în cauză să devină prizonierul unui
veşnic ,,nod gordian”, ce nu poate fi descurcat decât cu condiţia conştientizării lui, a
unei atitudini asertive şi, în multe cazuri, cu ajutorul psihoterapiei.
Mânia, prin urmare, este în foarte mare măsură o chestie de proprie alegere. Ea poate
şi trebuie să fie gestionată conştient-dacă vrem mai multă pace sufletească, sănătate
fizică şi longevitate.

Fazele mâniei:

Mânia începe cu o acumulare (,, umplerea paharului”) care poate izvorî din
rememorarea unor vechi conflicte nerezolvate , din acţiunile unor factori de stres
evolutivi sau din deficienţe la nivelul capacităţii de rezolvare a problemelor.
O scânteie, mare sau mică, declanşează conflictul. Fiecare din noi
reacţionează altfel la o scânteie, care ar putea fi o situaţie, un gând. Poate fi un
sentiment de gelozie, de mândrie rănită sau de dezamăgire, care aprinde scânteia
mâniei.
Stadiul al treilea,- explozia – se manifestă prin ţipete, ceartă, lucruri sparte.
Poarte fi considerată o erupţie vulcanică sau atunci când este disimulată, un uiuit lent
ce rămâne ascuns în subteran. Dacă oamenii îşi ascund mânia, s-ar putea să folosească
metode indirecte, cum ar fi: sunt sarcastici, critica nejustificat, opun rezistenţă, ţin
lucrurile pe loc, tergiversează, sabotează, emit semnale incongruente sau devin trişti,
neliniştiţi sau hipersensibili. Atunci când mânia indirectă îmbracă o formă negativă
vom vedea atacuri pe furiş: vandalism, furt, viruşi informatici, etc.
Stadiul al patrulea şi cel final al mâniei este stadiul consecinţelor – cel mai
frecvent scăpat din vedere şi totuşi cel mai important, pentru că, dacă nu te preocupi
de incidentul petrecut şi nu rezolvi cauzele problemei, va contribui la acumularea de
data viitoare. Rezolvarea problemei este scopul.

Trăsăturile copilului mânios

1. Îşi face singur viaţa amară: atunci când o persoană mânioasă adoptă o
concepţie asupra lumii ce prezumă pierderea, s-ar putea să-şi mascheze furia
printr-un comportament impropiu social care să-i minimizeze indirect

6
 pierderea anticipată. Procedând astfel, poate să simtă că păstrează controlul şi,
adeseori, acest lucru îi atenuează temerile sau alte sentimente.
2. Nu poate să analizeze problemele: refuzul taciturn de a discuta despre ce te
roade, preferâd să te complaci in autocompătimire este exemplul classic al
acestei trăsături. Este de asemenea o atitudine întâlnită frecvent care se
numeste ,, gândire afectivă”- a face confuzii între sentimente şi realitate.
3. Dă vina pe alţii pentru necazurile lui: indivizii psivi-adresivi au adeseori
resentimente faţă de alţii, considerând că tot restul lumii se bucură de felurite
avantaje şi viaţa lor este mai uşoară, pe când ei treuie să se lupte cu cele mi
mari greutăţi. Astfel, sentimentele neplăcute devin sentimente furibunde, cu o
gamă foarte limitată a posibilităţilor de exprimare.
4. Îi lipseşte capacitatea de empatie: cei care obstrucţionează dorinţele celorlalţi
creează situaţii din care nimeni nu poate ieşi câştigător şi se prefac nevinovaţi,
astfel încât ceilalţi nu mai înţeleg nimic se se simt jenaţi. Persoanelor
deprimate cronic le lipseţte empatia pentru că sunt prea preocupaţi să-şi plângă
de milă.
5. Îi atacă pe ceilalţi, mai degrabă decât să resolve o problemă: mânia indirectă
se referă laatacurile pe furiş, remarcile muşcătoare făcute ca din întâmplare,
dorinţa de răzbunare cu tot dinadinsul sau punerea în ecuaţie a lucrurilor în
ideea de a controla o situaţie pe care oamenii nu o pot stăpâni altfel cu success.
Rezolvarea problemelor impune să existe resprect pentru partea cealaltă, o
convingere de tipul ,, poate nu sunt de acord cu tine, dar n-are importanţă, câtă
vreme rezolvăm problema pe care o avem”. Însă, pe cei care îşi disimulează
mânia nu ii interesează să ajungă la un compromis sau o rezolvare, iar dacă
există narcissism sau gândire egocentrică, lupta se va duce deobicei din orice
alt motiv decât acela de a rezolva problema.
6. Foloseşte mânia ca să capete putere: oamenii pasiv-agresivi vor să capete
control şi putere. De aceea tot ce îi interesează este să iasă învingători din
orice întâmplare, să distrugă sau eventual o fac chiar numai din plăcerea de-a
fi dezagreabili şi negativişti.
7. Se complace în dialoguri interioare distuctive: cel în cauză se plânge, se vaită,
găseşte vinovaţi, tăgăduieşte, îşi proiectează stările emoţionale sau le transferă
asupra unui substitut, joacă partitura inocenţei sau găseşte o cale de ieşire din
situaţie asa fel încât să nu-şi asume nici o răspundere.
8. Face confuzie între mânie şi stimă de sine: nivelul scăzut al respectului pentru
sine îi va submina persoanei starea interoară de bine sufficient de mult încât
să-i afecteze performanţele, relaţiile interpersonale şi succesul viitor. Oamenii
absorbiţi exclusive de sine ajung să provoace sentimente de frustrare ,
deoarece nu sunt obişnuiţi să audă ,,nu”. A avea un respect pentru sine nu este
unul şi acelaşi lucru cu a avea un psihic sănătos. Închisorile noastre sunt pline
de oameni care au o părere bună despre ei însuşi.
9. Poate fi drăguţ şi amabil, atunci când şi vrea: această trăsătură iustrează faptul
că mânioşii nu sunt sută la sută răi, ci chiar capabili să se poarte frumos. Dar,
dacă unu copil n-are nici pe departe intenţia să dea o mână de ajutor şi ,,uită”
deliberat să-şi facă apariţia mai tarsi, el îl manipulează pe profesor, dând
impresia de ,,copil cuminte” atunci când acest lucru contează şi., probabil,
zădărnicind planurile sau satisfacţia celorlalţi.

7
 Agresivitatea pasivă în contexte de viaţă diferite

Cum facem faţă mâniei latente la serviciu şi la şcoală

În multe medii profesionale unde se munceşte sub tensiune, efecţiunile
psihosomatice legate de stres, cum ar fi migrene recurente, deranjamente
gastrointestinale, anxietate şi depresie, obezitate, hipertensiune arterială şi boli
cardiace au făcut ca asigurările medicale să crească.
Numim ,,obsesia muncii” pasiunea adictivă a cuiva pentru ceea ce face, care
se datorează neliniştii permanente că niciun nivel de performanţă nu va fi destul de
bun sau faptului că există o cultură organizaţională care le cere lucrătorilor mai mult
decât pot suporta majoritatea. Iar dacă apar şi nişte personalităţi dificile in context se
instalează extenuarea.
Pentru a scăpa de obsesia muncii şi pentru a face faţă mâniei latente se impune
crearea unui mediu de muncă agreabil. Acesta se poate construi atunci când există
dorinţa de a face un lucru bun şi când oamenii sunt mândri de munca lor, se sprijină
reciproc şi participă împreună la reuşitele obţinute. Angajatorii pot să creeze o
atmosferă unde factorii de stres care alimentează mânia latentă se vor diminua prin
acordarea de atenţie activă şi ascultare, implicarea angajaţilor in toate activităţile
firmei , oferirea de ,,debuşee”.
De asemenea, persoana pasiv-agresivă are uneori nevoie de atenţie, de dragoste şi de
admiraţie, dar în acelaţi timp manifestă un comportament care îi îndepărtează pe
ceilalţi. Cauza ar putea fi ambivalenţa . Adeseori, cei a căror concepţie de viaţă
înclină spre ,,jumătatea goală”, decât spre cea plină, sunt hipersensibili, predispuşi la
adicţii şi tentaţi să-şi aline singuri durerea. Lucru care poate abuzului de alcool sau de
alte substanţe, a bulimiei, a pasiunii pentru jocurile de noroc, a exceselor sexuale.
Pentru a înfrunta mţnia latentă trebuie să:
− Îngăduiţi libertate persoane pasiv-agresive, dar să îi impuneţi şi anumite limite
− Când trebuie să rpspundeţi fiţi precaut
− Rezistaţi tentaţiei de a răspunde cu aceeaşi monedă
− Nu vă ignoraţi propriile emoţii, frustrări şi sentimente de derută.
− Nu reacţionaţi la mânia ascunsă sau la agresivitatea pasivă a altcuiva prin
bârfă sau prin comportament agresiv.

Cum recunoaştem mânia latentă în cupluri şi căsnicii

Carenţele în ceea ce priveşte educaşia maritală, precum şi pregătirea insuficientă
pentru viaţa de familie se află cu siguranţă printer factorii generează mânia latentă.
Mânia latentă se poate instala într-un mariaj din cauza unor aşteptări nerealiste.
Nemulţumirile de acest fel ar putea părea nînsemnate, dar incidentele mărunte se
acumulează şi provoacă în final furie.
Familia reprezintă o influenţă hotărâtoare,modelele de comportament fiind
transmise pe rând de la o generaţie la alta.Cei mai mulţi dintre noi ne desprindem din
familia de origine într-un moment în care transformarea spre maturitate nu este pe
deplin încheiată. Un individ nediferenţiat emoţional nu şi-a dobândit decât în parte
această independenţă. În consecinţă, atunci când apar probleme, el va răspunde prin
reacţii emoţionale şi lipsă de autocontrol.
Datele prezentate la adunarea Asociaţiei Psihologice Americane din anul 2004 au
ajuns la concluzia că o căsnicie nefericită te face să te simţi… bolnav. Modurile

8
negative de comportamente ale unuia dintre soţi, cum ar fi pretenţii sau critice
exagerate, par să sporească posibilitatea de apariţie a unor probleme de sănătate
cronice. Dacă purtăm în suflet resentimente,trăiri emoţionale nemărturisite şi
probleme nerezolvate ne va readuce la zero starea de spirit a noastra dar şi a cea a
persoanei iubite. Iar dacă situaţia se înrăutăţeşte semnificativ, poate să devină una de
abuz emoţional.

În concluzie, agresivitatea pasivă reuşeşte să exprime conflictul intern şi

complexitatea, iar lucrul cel mai important este că identifică acest tip de
comportament ca pe o formă de ostilitate, deloc evidentă, fiindcă e negată de cel în
cauză.

9
 Bibliografie
Murrphy Tim, Oberlin Hoff Lorian, Agresivitatea pasivă- cum să o recunoşti şi
controlezi la tine şi ceilalţi, Editura Trei, Bucureşti, 2007

10