curs 2

Farmacodinamia

Farmacocinetica

Farmacotoxicologia
Distribuţia
medicamentelor
 Depinde de:
 vascularizaţia structurii biologice,

 penetrabilitatea prin barielele

biologice locale,
 afinitatea organului, ţesutului pentru
medicament
Distribuţia
medicamentelor
 Medicamentele ajunse în sânge sunt
transportate:

sub formă liberă

legate de proteinele plasmatice
Legarea de proteinele plasmatice este un
fenomen reversibil, în echilibru dinamic ce
asigură un nivel constant de molecule libere.
Volumul aparent de
distribuţie
 Volumul aparent de distributie măsoară
volumul lichidian total in care s-a răspândit
medicamentul, asa cum rezultă din
concentratia pe care o realizează în
plasmă.
D
Vd= -----
Co
in care D reprezintă doza administrată, iar Co concentraţia
plasmatică iniţială
Legarea de proteinele
plasmatice
 Forma legată:
 nu poate difuza în ţesuturi (nu acţionează
farmacodinamic)
 nu poate filtra glomerular (nu poate fi
eliminată renal)
 Medicamentele sunt legate de:
 albumine, transferine
 ceruloplasmina
 α şi β lipoproteine
Legarea de proteinele
plasmatice
Parametrii care caracterizează
fixarea sunt:
 afinitatea, caracterizată prin
constanta de afinitate Ka
 procentul de fixare (raportul dintre
fracţiunea legată şi cantitatea
totală de medicament în sânge)
Epurarea medicamentelor

Epurarea medicamentelor se face

prin:
 biotransformare şi /

 sau prin excreţie

Epurarea prin
biotransformare
 Se realizează în două etape:
 Etapa I –care cuprinde reacţii de
oxidare, reducere şi hidroliză , în urma
cărora rezultă metaboliţi cu grupări
funcţionale polare.
 Etapa II- care include reacţii de
conjugare a metaboliţilor formaţi
anterior
Eliminarea
medicamentelor
A doua modalitate importantă de
epurare pe lângă biotransformare
este excreţia, care poate fi :

 în principal - excreţie renală,

 sau excreţie extrarenală.

Excreţia renală

Implică 3 procese :

 de filtrare glomerulară,

 de reabsorbţie tubulară,

 de secreţie tubulară.
Excreţia extrarenală
 Excreţia biliară –se face prin intermediul
mecanismelor transportoare active:
 un sistem transportor pentru acizi organici,

 altul pentru bazele organice, şi

 un al treilea pentru anumiţi steroizi.

Excreţia extrarenală
 Excreţia prin lapte- se face prin
difuziune,
 Eliminarea pulmonară- predomină
pentru substanţele volatile sau gazoase.
 Eliminarea cutanată şi prin fanere
CLEARENCE-UL UNUI
MEDICAMENT
 Clearence-ul este un parametru
farmacocinetic care caracterizează
epurarea

 Arată ritmul eliminării pe diferitele căi

de eliminare în funcţie de concentraţia
medicamentului în lichidul biologic.
CLEARENCE-UL UNUI
MEDICAMENT
Clearence-ul reprezintă viteza epurării
raportat la concentraţia medicamentului în
lichidul biologic:

V
Cl = ----
C
Clearence-ul plasmatic
 notat simbolic Clp – reprezintă
volumul în ml, sau l epurat de
medicament în unitatea de timp,
raportat la greutatea corporală.
Clearence-ul plasmatic
 Se exprimă prin 2 formule:

Clp=Ke × Vd sau Clp = D/ASC unde :

Ke = constanta de epurare proprie fiecărui

medicament
Vd = volumul aparent de distribuţie
D = doza administrată
ASC = aria de sub curba concentraţiei
plasmatice în funcţie de timp
Clearence-ul sistemic
total
 reprezintă suma dinte clearence-ul renal,
hepatic, şi clearence-ul altor organe.

Clt = Clr+Clnr, unde :

Clr = clearence-ul renal
Clnr= clearence-ul nerenal în principal
hepatic
Timpul de injumătăţire

Simbol- T½ .

 este un parametru farmacocinetic primar

care caracterizează epurarea.
 este timpul necesar scăderii la jumătate
a concentraţiei de medicament în
plasmă.
 Timpul de injumătăţire
 0,693 x Vd 0,696
 T½ = ---------------- sau T½ = ---------
 Cl Ke
 apreciază timpul în care după administrări repetate se
realizează o concentraţie constantă în platou, prin
acumulara repetată a medicamentului în cazul unei
epurări după o cinetică de ordinul I.
TIPURI DE CINETICĂ ŞI
MODELE
COMPARTIMENTALE
 Absorbţia şi epurarea medicamentelor se pot
desfăşura după 2 tipuri de cinetică:
 cinetică de ordinul 0 – caracterizată

printr-un ritm constant independent de

cantitatea de medicament,
 cinetică de ordinul 1 – are ritm direct
proporţional de cantitatea de medicament.
 FARMACODINAMIA
Farmacodinamia

 Farmacodinamia generală se ocupă cu legile

generale ale acţiunii medicamentelor şi cu
relaţiile între structura chimică şi acţiunea
lor.
 Farmacodinamia specială explică acţiunea
medicamentelor după influenţa lor asupra
unor organe, ţesuturi, funcţii.
MECANISME GENERALE DE
ACŢIUNE ALE
MEDICAMENTELOR

 specificprin interacţiune cu
structuri macromoleculare
numite farmacoreceptori şi,

 nespecific,modificând procese
fizice sau chimice.
Acţiuni medicamentoase
nespecifice
 antiacidele sau medicamentele ce
corectează echilibrul acido-bazic;
 anestezicele locale blochează
transmisia impulsului nervos, prin
acţiune nespecifică, modificând
fluiditatea membranelor neuronale,
 dezinfectantele dezorganizează
structura celulară a bacteriilor
Tipurile morfofuncţionale
de receptori
farmacologici
 receptori operanţi prin canale ionice,

 receptori cuplaţi cu proteine G,

 receptori cu proprietăţi enzimatice,

 receptorii cuplaţi cu ADN.

FACTORI CE MODIFICĂ
ACŢIUNEA
FARMACODINAMICĂ
 factori dependenţi de medicament,

 factori biologici,

 factori individuali,

 factori de mediu
Acţiunea medicamentelor
la nivel celular
 în afara celulei,

 la nivelul membranei celulare,

 intracelular.
Farmacodinamia specială
acţiunea pe SNV,
acţiunea la nivelul sistemului
autacoizilor,
acţiunea asupra mecanismelor
de reglare hormonală,
acţiunea asupra aparatelor
efectoare,
 FARMACOTOXICOLOGI
A
 manifestările intoxicaţiilor acute şi
cronice,
 tratamentul intoxicaţiilor acute şi
cronice,
 cauzele apariţiei reacţiilor adverse
la medicamente,
 stările patologice induse de
medicamente.
Intoxicaţiile acute

 Apar după:
 administrarea de doze foarte mari
de substanţe medicamentoase
obişnuite,
 la depăşirea dozelor maxime în
cazul substanţelor puternic active,
foarte puternic active şi toxice,
 Intoxicaţiile cronice
 Apar după administrarea repetată pe
o perioadă îndelungată a unor
medicamente, datorită :
 acumulării de doze mari de substanţă
activă,
 sumarea efectului fiecarei doze când
este ireversibil.
Evaluarea efectelor toxice la
animale
 Curba logaritm doza-efect, are forma
unui clopot, în vârful lui se situează
doza la care răspund 50% dintre
animale şi este numită curba cuantală
simplă Gauss.
 DT 50 (doza toxica 50) în cazul unui
efect toxic,
 DL 50 (doza letala 50) în cazul unui
efect letal
Evaluarea efectelor toxice la
animale
 DL 50 =doza letală 50 –doza care omoară
50% din animalele lotului,
 DL 1 =doza letală minimă-doza care
omoară 1 % din animalele lotului,
 DL 99 =doza letală maximă –doza care
omoară 99% din animalele lotului.
 Riscul terapeutic
 reprezintă riscul de apariţie al
intoxicaţiilor /reacţiilor adverse, la
administrarea de doze terapeutice şi
se determină prin indicele terapeutic
(IT); IT reprezintă raportarea dozelor
toxice şi letale la dozele eficace
(DE).
 DL50
 IT=----------
 DE50
Tratamentul intoxicaţiilor
acute şi cronice
 Măsuri nespecifice;
 Scăderea cantităţii de toxic din
organism,
 Susţinerea funcţiilor vitale

 Măsuri specifice- antidoturi

specifice,
Substanţa toxică Antidotul 

 
Intoxicaţia cu Dimercaprolul (agent
mercur/arsen chelator)
Intoxicaţia cu plumb Edetatul de sodiu si
calciu
Intoxicaţia cu toxice Fenobarbital
convulsivante
Intoxicaţia cu Bemegrida
barbiturice
Intoxicaţia cu Bemegrida
anestezice generale
Substanţa toxică Antidotul

Intoxicaţia cu Glucoza 10 %
insulina si alte
hipoglicemiante
Intoxicaţia cu Protamina sulfat
heparina
Intoxicaţia cu Fitomenadiona
anticoagulante
orale
Intoxicaţia cu Atropina
toxice
organofosforice
Intoxicaţia cu Albastru de
toxice metilen
methemoglobiniz
Intoxicaţia cronică
1.DEPENDENŢA
 Este o stare de intoxicaţie cronică care se
caracterizează prin necesitatea subiectivă şi
sau obiectivă de folosire a unor toxice sau
medicamente ce pot da dependenţă:
morfina, heroina, opioide de sinteză,
amfetaminele, cocaina, alcoolul etilic,
hipnotice, mai ales barbiturice,
tranchilizante, lisergida (LSD), canabinoidele,
în măsură mai mică –nicotina şi cafeina.
1.DEPENDENTA

 Dependenţa este definită de

4 componente:
 dependenţa psihică,

 toleranţa,

 dependenţa fizică,

 psihotoxicitatea.
 2.Toleranţa
 Apare mai ales pentru efectele nervos
centrale, cu caracter subiectiv mai puţin
pentru efectele periferice.
 De regulă toleranţa este de natura
farmacodinamică, scade reactivitatea
neuronilor interesaţi în acţiune prin
intervenţia unor mecanisme adaptative:
aceeaşi concentraţie de medicament
produce progresiv răspunsuri mai slabe.
3.Dependenţa fizică

 Este caracterizată prin sindromul de

abstinenţă. Bolnavul care a primit de
repetate ori morfina, alcool, sau alte
substanţe ce dezvoltă dependenţa la
un moment dat, ia toxicul nu din
cauza dependenţei psihice (datorită
toleranţei efectele centrale urmărite
nu se mai produc), ci pentru a evita
sindromul de abstinenţă ce
caracterizează dependenţa fizică.
 4.Psihotoxicitatea
 Se manifestă prin tulburări de
comportament cu caracter psihotic
dupa folosirea îndelungată de doze
mari de substanţe ce dezvoltă
dependenţa. Aceasta apare pregnant
la barbiturice, alcool, cocaina,
amfetamina, lisergida
 REACŢII ADVERSE LA
MEDICAMENTE
 Reacţiile adverse sunt efecte nedorite, nocive
care apar la doze terapeutice
 Cele mai frecvente reacţii adverse apar la:
 asociaţiile estro-progestative orale,
 antibiotice şi chimioterapice: ampicilina,
cotrimoxazolul, izoniazida, nitrofurantoin,
 deprimante centrale: diazepam,
clorpromazina,
 antihipertensive: metilodopa, 
 antiinflamatoare nesteroidiene: fenilbutazona,
 compuşi ioduraţi radioopaci,
 excipienţi din compoziţa unor forme
farmaceutice.
 2. Efectele mutagene
 Produc modificări ireversibile ale
genotipului
 Efectele carcinogenetice constau în
posibilitatea unor medicamente da a
induce transformarea canceroasă a
celulelor (ex. aminofenazona).
 3.Reacţiile adverse de tip
idiosincrazic
 se manifestă ca reacţii neobişnuite, fie
diferite calitativ de efectul normal, fie
determinate de doze care în mod
normal sunt lipsite da nocivitate.
 de ex. hemoliza acută produsă de unele
medicamente la persoane cu deficit de
glucozo-6-fosfat dehidrogenaza.
4. Reacţiile adverse prin
mecanism alergic sau reacţiile
de hipersensibilitate
 Nu sunt dependente de doză, şi
presupun un contact anterior cu
substanţa respectivă sau cu o
substanţa înrudită structural.
 Este necesară o perioada de
aproximativ 10 zile de la primul
contact până la instalarea stării de
alergie
Reacţiile adverse in funcţie de
mecanismul de producere:

 reacţii da tip anafilactic (astm bronşic,

angioedem, urticarie, şoc anafilactic);
 reacţie citolitică (granulocitopenii,
trombocitopenii, anemii hemolitice);
 reacţii de tip intârziat (dermatite).
 Reacţii de tip anafilactic sau
de tip I
 mai frecvente la persoanele atopice
 sunt reacţii de tip imediat
 sunt induse de cuplarea antigenului cu
Ig. E sau reagine care acoperă
suprafaţa celulelor mastocite şi bazofile
 manifestarea acută în reacţia tip I =
şocul anafilactic. Apare declanşat mai
ales când alergenul e introdus în
organism prin injectare.
 Reacţii alergice de tip II = de
tip citotoxic

 Interacţiunea unui medicament duce la

formarea de anticorpi de tip Ig. G, direcţionaţi
specific împotriva unor constituenţi tisulari
(deveniţi antigenici prin interacţiunea cu unele
medicamente).
 Anticorpii determină liza celulelor purtătoare
ale haptenei medicamentoase
Reacţii alergice de tip III prin
complexe imune

 Prin formarea de complexe între Ag.

şi Ac. circulanţi, Ig. G şi Ig. M.
Complexele imune solubile se fixează
în vasele mici şi în membranele bazale
– unde activează complementul şi
induc reacţii inflamatorii.
 Reacţii alergice mediate
celular sau de tip IV

 Fac parte din categoria reacţiilor

întârziate şi se datoresc intervenţiei
limfocitelor sensibilizate (Ac. circulanţi
lipsesc) care eliberează limfokine,
generând infiltrate monocelulare
perivasculare