YERSINIA

DIAGNOSTIC
MICROBIOLOGIC
 Caractere generale
 Nu au spori,
 Bacili scurti,G -,se coloreaza bipolar,
 Catalazo +,oxidazo -;
 Au gazda naturala animalele;
 3 specii importante:
Y.pestis,Y.pseudotuberculosis,Y.enterocolitica.
YERSINIA
 Yersinia pestis
 Cocobacil G neg.,colorat Giemsa este
bipolar,imobila,prezinta capsula la 37 C , iar la 28 C
nu prezinta capsula,
 Cultivarea pe geloza sange, Mac Conkey, bulion
 Identificare :dupa caracterele de cultura,aglutinarea cu
ser specific,teste biochimice
 Serologie: hemaglutinare titru mai mare de 1/16.
Yersinia enterocolitica
 conţine 11 specii dintre care doar 3 sunt de interes
medical:
 Yersinia pestis este cauza ciumei, boală infecto-
contagioasă.
 Se transmite de la rozatoare la om prin intermediul
puricelui de sobolan
 Clinic: febră si durere locală cu limfadenită si
adenopatie regională satelită. În absenta unui
tratament adecvat (tetraciclină) apar forme
septicemice cu leziuni parenchimatoase hemoragice
generalizate, în diferite tesuturi si organe (splină,
ficat, tegumente si mucoase). Mortalitatea este peste
60%- 75%.
 Y. pseudotuberculosis este un patogen animal
care produce la om infectii de tip enteral cu
limfadenită primară, cu prinderea ileonului
prececal si al apendicelui si mai rar septicemii. Se
transmite prin alimente contaminate.

 3. Y. enterocolitica produce o boală diareică,

ileită terminală si adenită mezenterică. Este un
patogen intestinal .
 Patogenie si tratament

 Se cunosc 3 forme clinice de pesta umana:

 Bubonica,pulmonara si septicemica.
 Tratamentul :inceput urgent cu streptomicina
si/sau tetraciclina.
 PSEUDOMONAS
•Bacilii din genul Pseudomonas fac parte din grupul
bacteriilor gram-negative non-fermentative, alături de
alte genuri înrudite. Principalele specii ale genului care
prezintă importanţă medicală sunt:
•Pseudomonas aeruginosa,
• Pseudomonas maltophilia,
•Acinetobacter baumannii
•Moraxella catarrhalis.
•Ei fac parte din flora condiţionat patogenă a plantelor,
animalelor şi a omului şi sunt deseori agenţi etiologici
ai unor infecţii la gazda imunocompromisă.
• Bacilii gram negativi, mobili datorită prezentei
flagelilor polari, sunt nefermentativi, drepti sau usor
încurbati.
 Prezenţa citocromoxidazei este factor de diferenţiere
faţă de Enterobacteriaceae.(OXIDAZO +)
 Sunt microorganisme obligatoriu aerobe.
 Germenii genului dau naştere unor pigmenţi diferiţi:
 piocianina- pigment de culoare verde-albăstruie;
 fluoresceina - pigment galben-verzui;
 piorubina- pigment roşu-brun
 piomelanina-pigment negru
 Din acest motiv coloniile prezintă reflexe metalice, sunt
fluorescente şi degajă un miros aromatic.
 Diagnostic de laborator
 Caractere morfotinctoriale:
-BGN, scurti, cu capete taiate drept, izolati sau in diplo,
nesporulati, necapsulati(dar unii cu pseudocapsula), mobili
Caractere de cultura:
-are cerinte nutritive minime (medii simple), bacterie strict
aeroba, cultura are miros foarte aromat
- coloniile de tip S si uneori mucoide, cu luciu metalic si pigment
-pe g.sange-colonii gri lucioase cu hemoliza β
-in mediu lichid formeaza la suprafata o pelicula colorata datorita
pigmentilor
 Caractere biochimice
 TSI:
 Glucoza neg
 Lactoza neg
 Zaharoza neg
 Gaz neg
 H2S neg
 Oxidaza poz
 Prez pigment
 Creste la 42°C
INFECŢII PRODUSE DE PSEUDOMONAS
AERUGINOSA
 Bacteriemia si endocardita
 Infecţii pulmonare
 Infecţii otice
 Infecţii ale arsurilor
 Alte infecţii
 TRATAMENT
 Terapia antimicrobiană este greu de efectuat dat fiind
faptul că speciile de Pseudomonas sunt rezistente la o
gamă largă de antibiotice.
 P.aeruginosa este de regulă sensibil la penicilinele anti-
Pseudomonas (carbenicilină, piperacilină, ticarcilină,
etc.), la cefalosporinele de generaţia a-III-a
(ceftazidime, cefotaxim), la fluorochinolone
(ciprofloxacin, ofloxacin), imipenem si
aminoglicozide (gentamicină, amikacină). Este în
mod natural rezistent la aminopeniciline,
cefalosporinele I si II.
 Dobândeste foarte usor rezistentă la antibiotice, cele mai
periculoase tulpini de P.aeruginosa fiind cele de spital (“germeni
de temut ai spitalelor”) care prezintă rezistentă la o gamă
foarte largă de antibiotice.
 Cel mai frecvent mecanism de rezistenţă este cel enzimatic,
prin producere de penicilinaze, iar în ceea ce priveste
aminoglicozidele si fluoroquinolonele, rezistenta prin
fenomene de impermeabilitate.
 Un alt mecanism de rezistenţă frecvent întâlnit la Pseudomonas
este cel reprezentat de prezenta pseudocapsulei, care împiedică
pătrunderea antibioticului la nivelul sediului tintă
 Dintre antibioticele antipseudomonas care rămân active chiar
si în cazul tulpinilor multirezistente amintim imipenemul si
aztreonamul.
 Genul Pasteurella
 Speciile genului Pasteurella sunt patogene pentru
animale, dar pot produce o varietate de afecţiuni la om:
abcese localizate, septicemie sau endocardită.
 Genul Pasteurella cuprinde 11 specii: P. multocida (cu 3
subspecii: multocida, septica şi gallicida), P. canis, P. stomatis, P.
dagmatis, P. gallinarum, P. volantium, P. avium; P. langaa, P. caballi
 Majoritatea afecţiunilor umane sunt cauzate de P.multocida
subsp. multocida şi subsp. septica, urmate de P.canis, P.
stomatis, P.dagmatis
 Genul Pasteurella cuprinde cocobacili gram negativi
nesporulaţi, imobili, coloraţi bipolar.
 aerobi, facultativ anaerobi
 cresc pe multe dintre mediile obişnuite prin incubare la 37ºC.
Izolarea este facilitată de folosirea mediilor îmbogăţite şi de
incubarea în atmosferă de dioxid de carbon.
 aproape toate speciile sunt oxidazo-pozitive şi catalazo-
pozitive.
 Pasteurella multocida elaborează endotoxina lipopolizaharidică,
posedă activitate neuraminidazică, iar tulpinile virulente sunt
încapsulate.
 Penicilina este antibioticul de elecţie. Se mai pot utiliza:
ampicilina, amoxicilina+ac. clavulanic, cefuroximul,
trimethoprim-sulfametoxazolul, tetraciclina şi ciprofloxacinul.
 ACINETOBACTER
 Face parte din grupul bacteriilor gram neg
nefermentative,
 Cea mai frecventa specie izolata este Acinetobacter
baumanii
 Caractere morfotinctoriale : bacili scurti gram
neg,asezati in diplo,imobili , unele tulpini poseda
capsula(uneori se aseamana cu specia Neisseria)
 Caracterele de cultura si
biochimice
 Creste pe medii uzuale sub forma de colonii
de 2-3 mm ,de culoare crem sau gri
 Pe geloza sange sunt nehemolitice
 este aerob strict creste la 37 C
 Nu produce oxidaza, glucozo-negativ
 Patogenitate
 Infectiile cele mai frecvente sunt de tip nosocomial
 Pneumoniile si traheobronsitele, bacteriemii ,infectii
ale pielii,sunt cele mai frecvente
 Este necesara izolarea si testarea sensibilitatii la
antibiotice a tulpinii respective de Acinetobacter.
 GENUL VIBRIO

-bacili Gram negativi încurbai în formă de virgulă,

-mobili printr-un flagel polar, nesporulai, necapsulati,
-catalazo negativi, oxidazo pozitivi.
-se multiplică în mediu alcalin (pH 7-9) fiind organisme acvatice
adaptate la variate salinităti
Specii cu importană medicală
Vibrio cholerae
▪ agentul etiologic al holerei
Vibrio parahaemolyticus
▪ determină infecii gastrointestinale, infecii ale plăgilor
Vibrio vulnificus
▪ determină septicemie, infecii localizate ale plăgi
-bacterii cu formă de bastonase relativ scurte (1,5 - 3 / 0,5μm),
-încurbate sau drepte, alteori în formă de S
-Gram negative
-un flagel la unul dintre capete
-nu prezintă spori si nici capsulă
 bacterii aerobe
 cresc pe medii cu pH alcalin
 pe apă peptonată alcalină vibrionii au o crestere rapidă
 ▪ în 6 ore fac un văl fin la suprafată si tulbură mediul
 pe mediile solide
colonii de tip S
 pe geloză sânge
 ▪ variantele neholerigene
produc în general colonii hemolitice
 ▪ dintre tulpinile holerigene
biotipul El Tor produce hemoliză beta
Colonii tip S pe geloza sange si MacConkey
 Vibrio cholerae
 germen aerob
 oxidazo-pozitiv
 catalazo-pozitiv
 descompune unele zaharuri (glucoză, manoză, sucroză
si galactoză)
 este indol pozitiv
 nu produce urează
 nu produce H2S
 antigen flagelar H
 este comun tuturor vibrionilor  Imunitatea după vaccinare este
partială si durează numai 3-6 luni
 un antigen somatic O
 pe baza lui vibrionii au fost încadrati în mai
multe serogrupe notate O1- O6 si O139
 dintre acestea patogene (holerigene) sunt
serogropele O1 şi O139
 ▪ serogrupul O1 prezintă două biotipuri
 ▪ clasic
 ▪ El Tor
 diferentiate pe baza unor proprietăti
fiziologice si a sensibilitătii fată de
bacteriofagi
 celelalte serogrupuri sunt neholerigene
 izolarea si identificarea vibrionului
holeric din materiile fecale
 confirmarea diagnosticului se face
la laboratoare de referinţă
 se recoltează
 materii fecale emise spontan
 se insămanţează cat mai repede
 vibrionii sunt foarte sensibili la
uscăciune
 ▪ dacă nu este posibil
 ▪ se pot utiliza medii de transport
 mediul Carry-Blair
 apa peptonată alcalină
 examenul direct macroscopic
 ▪ aspectul scaunului este
caracteristic:
 ▪ apos
 ▪ cu conţinut fecaloid minim
 granulaţii riziforme, ca zeama
de orez
 preparatul nativ
 ▪ examinat la microscopul cu
fond intunecat miscarea vie, de
rostogolire

 Izolarea iniţial pe apă
peptonată alcalină ca mediu 
de imbogăţire
 după o incubare de 6 ore
treceri pe medii selective:
 ▪ BSA
 ▪ TCBS
 ▪ geloză sange alcalina
incubarea se face in aerobioză,
la 37oC, 24 de ore
 coloniile suspecte se identifică
printr-o reacţie de aglutinare
▪ cu ser anti holeric O1 si O139
 ▪ rezultatul pozitiv se comunică
imediat medicului curant
 tulpina izolată se trimite pentru
confirmarea diagnosticului la
laboratorul de referinţă
 ▪ transportul tulpinilor se face in
condiţii bine stabilite pentru a
evita contaminarea mediului si a
altor persoane
 cu toate că V. cholerae este
sensibil la multe antibiotice se
efectuează antibiograme pentru a
urmări instalarea rezistenţei
 cea mai importantă măsură terapeutică
 compensarea rapidă a pierderilor hidroelectrolitice
 ▪ prin rehidratare intravenoasă
 ▪ când boala se ameliorează si există tolerantă gastrică
 ▪ se poate trece la rehidratarea orală
 medicatia antimicrobiană se administrează în cure scurte
 antibioticul se alege în functie de rezistenta la antibiotice a
tulpinilor circulante în focarul endemic
 GENUL CAMPYLOBACTER
 Denumirea genului provine din limba
greacă (campylo=încurbat) şi se referă la
forma bacteriilor.
 În prezent, se consideră un număr de 18
specii, mai importante în patologia umană
fiind
 C. jejuni cu subspeciile
 jejuni şi
 doylei,
 C. Coli
 şi C. fetus
 bgn, nesporulaţi, de formă spiralată, încurbată sau
asemănătoare literei “S”.
 prevăzuţi cu un singur flagel polar, la unul sau ambele
extremităţi, ceea ce le conferă o mobilitate
caracteristică.
 microaerofile, unele specii putând creşte şi în condiţii de
anaerobioză
 oxidazo-pozitive,
 catalaza, producerea de H2SO4, reducerea nitratului,
hidroliza hipuratului, sensibilitatea la acidul nalidixic şi
cefalotin sunt utilizate ca teste de diferenţiere între
diferitele specii.
 În culturi mai vechi de 48 de ore, pe medii solide şi
lichide, sau după pasaje repetate, se pot observa forme
rotunjite de 0,5µm sau mai mari, denumite “corpi
cocoizi”. Aceste forme reprezintă un stadiu
“degenerativ” al bacteriilor sub influenţa condiţiilor de
de mediu.
 C. fetus creşte la 25C, iar C. jejuni la 42C.
 Diagnosticul de laborator
 Bacteriologic Se izolează cel mai frevent din materiile fecale
 Examen microscopic: pe frotiurile colorate Gram sau Giemsa
 Bacilii dispuşi in diplo sunt asemănaţi cu nişte „aripi de pescăruşi”.
 Sunt microorganisme cu exigenţe deosebite de
cultivare şi necesită utilizarea unor procedee speciale:
o atmosferă de incubare optimă (microaerofilie), medii
de cultură înalt selective (cu conţinut de
cefalosporine),o temperatură optimă de incubare:
42ºC-43ºC (cu excepţia lui C.fetus care nu este
termophil), o incubare prelungită de 48-72 ore, sau
mai mult.
 Identificarea - pe baza caracterelor morfologice şi
culturale. Catalaza şi oxidaza sunt pozitive.
 Serologic: constă în evidenţierea AC anti C. coli şi
C.jejuni prin metoda Elisa şi RFC.
 Tratament

 Tulpinile izolate de la gazde umane, spre deosebire

de cele izolate la alte mamifere şi păsări sunt
sensibile la: eritromicină, tetraciclină,
cloramfenicol, nitrofurantoin, aminoglicozide,
clindamicină
 Majoritatea tulpinilor izolate sunt rezistente la
peniciline, cefalosporine şi sulfamide. Antibioticul
de elecţie în gastro-enterite este eritromicina, iar în
cazul septicemiilor se folosesc aminoglicozidele.
 HELICOBACTER PYLORI
 Diagnosticul de laborator
 pp- reprezentate de fragmentele de mucosă gastrică obţinute
endoscopic, fragmente de periaj şi aspirat gastric (izolarea din
hemoculturi este doar în stadiu de experiment).
 examenul microscopic direct: pentru examinarea de rutină a
preparatelor bioptice, se recomandă coloraţia Giemsa. Se mai
utilizează coloraţia cu hematoxilină-eozină.
 Izolarea se poate face pe medii selective (cu adaosuri
de antibiotice), sau neselective suplimentate cu sânge
10% (uman, de cal sau de berbec), în atmosferă de
CO2.
 Identificarea ia în considerare: caracterele morfologice
şi culturale, oxidaza şi ureaza pozitive (testul
ureazei este cel mai rapid şi uşor de efectuat).
 Serologic: constă în titrări de AC anti H.pylori prin reacţia ELISA (nu
este utilizată în mod curent - titrul AC persistă timp îndelungat,
testele neputând diferenţia o infecţie veche de una recentă; titrul
anticorpilor nu poate fi corelat cu severitatea bolii, sau răspunsul la
terapie)
 Tratament,

 Helicobacter pylori este sensibil la o gamă largă de

antibiotice: eritomicină, tetraciclină, penicilina G,
gentamicină, cefalotin, clindamicină, ciprofoxacin,
nitrofurantoin, rifampicină.
 Este în mod natural rezistent la: cefsulodin, ac.
nalidixic, sulfonamide, trimetoprim, vancomicină.
 În practica curentă se foloseşte tripla terapie a acestor
infecţii cu: bismut+metronidazol+amoxicilină