You are on page 1of 21

Halloween este o sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de

multe popoare din lumea occidentală, ea răspândindu-se în secolul al


XIX-lea prin intermediul imigranţilor irlandezi din Statele Unite ale
Americii. Ea este sărbătorită în noaptea de 31 octombrie, deşi în unele
ţări data sărbătorii variază — de exemplu, în Suedia este sărbătorită în
prima sâmbătă din noiembrie. Numele provine din limba engleză, de la
expresia All Hallows' Even, numele sărbătorii creştine a tuturor sfinţilor,
sărbătoare cu care Halloweenul a devenit asociat în ţările unde
predomină creştinismul occidental — catolic şi protestant, deoarece în
aceste culte creştine, ziua tuturor sfinţilor este sărbătorită pe 1
noiembrie. Specific pentru Halloween este dovleacul cioplit, care
reprezintă Lanterna lui Jack. Cu ocazia acestei sărbători, copiii se
maschează în vrăjitori, mumii sau alte personaje şi colindă pe la case
întrebând „Trick or Treat?” (Păcăleală sau dulciuri?), ca o ameninţare că
dacă nu li se dau dulciuri, persoanei colindate i se va juca o farsă. În
alte ţări Halloween este serbat prin parade şi carnavaluri.
Povestea spune ca, in aceasta zi, de 31 octombrie, spiritele
persoanelor care au murit in ultimul an se intorc pe pamant in
cautarea unor corpuri vii pentru a le poseda pe perioada anului viitor,
acesta fiind singura speranta de a avea o viata dupa moarte.

Celtii considerau ca toate legile spatiului si timpului sunt


suspendate in aceasta zi, permitandu-le spiritelor sa interactioneze cu
cei vii.

Cei vii nu doreau sa fie posedati. Astfel, in noaptea de 31


octombrie, satenii stingeau focurile din casele lor, pentru a le fi frig si
pentru a deveni astfel nedoriti. Acestia se imbracau in tot felul de
costume caraghioase si participau la parade galagioase in cartierul
lor, incercand sa fie cat mai distructivi posibil pentru a speria spiritele
ce veneau in cautarea celor vii.
Cu totii recunoastem majoritatea simbolurilor acestei
sarbatori. Cu toate acestea, activitatile din timpul Halloween-ului
si-au pierdut pentru multi continutul initial, asa cum se intampla
si cu propriile datini romanesti. Tinerii se imbraca in costumele
de Calusari pentru ca asa se face de Rusalii,
iar semnificatia originii lor ramane undeva in trecut.

Istoria Halloween-ului incepe in timpuri stravechi, demne de un


un film cu elfi, spiridusi si focuri aprinse de celti in padurile
intunecate ale Irlandei.

Sa vedem asadar cateva dintre simbolurile acestui eveniment


care continua sa-si castige adepti pe toate meridianele.
SIMBOLURILE
HALLOWEEN-ULUI

Cel mai cunoscut simbol al Halloween-ului este, fara indoiala,


dovleacul. Originile sale se trag din traditii irlandeze vechi
de secole. Una dintre traditiile vechi irlandeze este cea a cioplirii
dovlecilor, sub forma unor capete de monstri. O lumanare aprinsa
este asezata in interior, astfel incat chipul cioplit sa capete o fata
demonica. In Ardeal exista inca obiceiul ca toamna tarziu sa se
aprinda “felinarele” faurite din bostani scobiti, asezate pe stalpul
caselor. Scopul este acela de a goni spiritele rele care colinda prin
lume la venirea iernii. Totusi, traditia de a aprinde o lumanare intr-un
dovleac a aparut in Romania inainte de a fi ajuns la noi sarbatoarea
Halloween-ului.
Lilieci
Asocierea liliecilor cu Halloween-ul s-a facut intr-un mod absolut firesc,
avand in vedere caracteristicile acestor mamifere, singurele de altfel
care se hranesc cu sange. Liliecii sunt animale nocturne, care traiesc
in spatii precum pesterile, cladirile abandonate, criptele, etc. Au fost
astfel vazuti ca reprezentanti ai raului, insotitori ai vrajitoarelor si
vampirilor, care se transformau tocmai pentru a-si lua zborul si a putea
circula usor pe timp de noapte.
Vrajitoarele
Femeile care practicau magia, detinatoare de puteri
supranaturale, vrajitoarele sunt simboluri predilecte ale
Halloween-ului. Acest lucru se explica prin teama pe care
o inspirau, precum si prin faptul ca in noaptea de
Halloween se credea ca puterile supranaturale ale
acestora sunt mult mai mari decat de obicei.
Fantome si schelete
Nalucile sunt simboluri universale ale mortilor. Scheletul si osemintele
simbolizeaza ramasitele pamantesti ale celor plecati dintre noi. Si
cum Samhain, vechea sarbatoare irlandeza, era festivalul mortilor, a
fost normala aparitia acestor simboluri. Se credea ca in acea noapte
cei morti hoinareau pe pamant, in calatoria lor catre lumea de apoi.
LEGENDA UNUI DOVLEAC
Unul dintre cele mai populare mituri de Halloween este, in
mod sigur, cel legat de felinare sculptate in dovleci, numite
de americani “Jack-o-lantern”. Aceste felinare erau facute la
inceput din napi, pentru ca apoi sa se foloseasca dovlecii.

Desigur ca exista si un mit in spatele acestui obiect care


trebuie sa fie in fiecare casa in noaptea de Halloween. Acest
mit izvoraste dintr-o veche legenda irlandeza, care spune ca
a fost odata un fermier batran si avar numit Jack Zgarcitul.
Acesta era zgarcit, cartofor si avea un temperament foarte
urat.
Se spune ca el a pacalit diavolul sa se catere intr-un copac
si apoi l-a prins acolo sculptand o cruce pe trunchiul
copacului. Diavolul, infuriat, pentru a se razbuna l-a
blestemat pe batranul Jack sa cutreiere pentru totdeauna
pamantul, fara sa poata intra vreodata in iad sau in rai.
Singurul lucru pe care i l-a ingaduit diavolul a fost sa
poarte cu el un felinar sculptat intr-un dovleac care
sa ii lumnineze calea.
Trick or treat
“Trick or treat” este un fel de “ne dati sau nu ne dati”, insa
spre deosebire de traditia romaneasca, unde colindatorii canta
sau sustin un ritual anume, cum este Steaua, aici copiii trebuie
doar sa fie costumati si sa mearga din casa in casa, strangand
cat mai multe dulciuri de prin vecini.

O alta semnificatie pentru “Trick or treat” vine din traditiile


irlandeze care aveau loc la venirea iernii, la 1 noiembrie. Cum
anul era impartit la ei in doua anotimpuri, vara si iarna, se credea
ca odata intrati in anotimpul frigului, spiritele celor morti se
intorc pe pamant si iau in stapanire trupurile celor de aici. In
aceasta noapte zanele bune se deghizau in oameni sarmani
care mergeau din usa in usa pentru a cere ajutor. Cei milostivi
erau rasplatiti pentru fapta lor buna, iar cei care le refuzau aveau
parte de razbunarea acestora.

You might also like