Prezentarea orală

• Forma – determinată de “factori de mediu”

– Audienţa

– Scopul

– Timp disponibil

– Nivel de cunoştinţe (caz şi teorie)

 Prezentarea formală
• Motivele prezentării

– descriere succintă a subiectului şi a cauzelor

internării/prezentării

• “X în vârstă de ...cunoscut cu se prezintă

pentru ...”
 Istoricul medical
• Componente
– Istoricul afecţiunii actuale
– Istoricul afecţiunilor concomitente
– Istoricul intervenţiilor chirurgicale
– Tratament actual
– Alergii
– Uz droguri recreaţionale
– Antecedente heredocolaterale
– Mediu social şi profesional
– Altele
 Istoricul medical
• Centrat pe problema principală a cazului
• Afecţiunile colaterale sau coincidentale se
prezintă cronologic
• Dacă nu se poate stabili o problemă
principală se estimează gravitatea
• Se descrie statusul pacientului (situaţii
susceptibile a modifica capacitatea de a
furniza un istoric relevant)
 Istoricul medical

• Uz droguri recreaţionale
– pentru tutun si alcool se vor folosi metode standard
de cuantificare (pachete an, unitati/sapt)
• Mediu social şi profesional
– Status marital
– Istoric sexual
– Istoric profesional (tipul, durata, expunerea,
semnificatia epidemiologica)
 Istoricul medical
• Antecedente heredocolaterale
– Semnificative ?
– Rol prognostic ?

• Altele
– Călătorii
– Animale de companie
– Activităţi recreative
 Istoricul medical
• Poate conţine referiri privind absenţa unor
afecţiuni, manifestări sau situaţii
particulare
– “...prezintă dispnee std ... dar nu are istoric de
astm bronşic, nu este fumător şi nu are
antecedente de expunere profesională la
noxe ...”
• Elementele de istoric şi examen fizic sunt
interelaţionate
 Examenul fizic
• Formulări standard privind starea generală a
pacientului şi semnele vitale
– “ Pacientul se află în comă (Glasgow ...) prezentând o
alură ventriculară de ..., o frecvenţă respiratorie de ...,
tensiunea arterială ..., saturaţia ... (sub O2 40%)”
• Se menţionează de obicei constatările
patologice; normalul este comunicat doar dacă
are relevanţă în contextul prezentării
– “...frecvenţă respiratorie 30/min, fără utilizare a
muşchilor respiratori accesori sau tiraj...”
 Explorări paraclinice uzuale
• profil biochimic/hematologic standard

• radiografia toracică p.a.

• electrocardiograma

• altele (profilul clinicii sau al afectiunii)

 Diagnostic prezumptiv

• Sumarizarea aspectelor semnificative

constatate
• Formularea unui diagnostic orientativ
• Alcătuirea unui plan de acţiune
– investigaţii elaborate
(confirmare/infirmare/generare ipoteze)
– terapie (necesară?)
 Diagnosticul pozitiv
• morfologic
• etiologic
• severitate (stadii sau grade)
• stadiu evolutiv (acut/cronic)
• impact (compensat/decompensat)
• complicaţii
 Diagnosticul diferenţial
• după importanţa şi probabilitatea de
apariţie a bolilor luate în considerare

• elemente pro şi contra

• echilibrat

• credibil
 Evoluţia

• Naturală a afecţiunii

• Previzibilă sub tratament

• Complicaţii posibile
 Prognostic
• Imediat

• Pe termen lung

• Funcţional

– Capacitatea de muncă
– Calitatea vieţii
 Intervenţii
• Profilaxia
– Primară
– Secundară
– Terţiară

• Tratament (eventuale contraindicaţii sau rezerve)

– Igieno-dietetic
– Recuperator
– Farmacologic
– Chirurgical
– De modificare a comportamentului
– Consiliere
 Incheiere
• Recomandări la externare

• Criterii de externare sau prelungire a

spitalizării (eventual transfer spre instituţii
de asistenţă)

• Particularitatea cazului (concluzie?)

 Pe scurt
• Menţionaţi doar aspectele esenţiale dar
familiarizaţi-vă cu toate particularităţile
cazului
• Prezentaţi antrenant
• Nu citiţi prezentarea (aspectele cheie se
notează)
• Prezentaţi astefl încât să nu mai fie
necesare întrebări suplimentare
 Pe scurt
• Respectaţi pe cât posibil structura
standard a prezentării de caz
• Luaţi în considerare capacitatea de a
urmări a auditoriului
• Nu amestecaţi aspectele prezentate
• Prezentarea trebuie să conducă spre
partea de diagnostic diferenţial
• Prezentaţi atât pacientul cât şi afecţiunea
Zece sfaturi pentru vorbit in public
• 10. Cunoaşteţi încăperea. Familiarizaţi-vă
cu locul în care veţi vorbi. Sosiţi mai
devreme, plimbaţi-vă în zona tribunei şi
exersaţi folosire microfonuluişi a oricăror
mijloace audio-vizuale.
• 9. Cunoaşteţi-vă auditoriul. Salutaţi câţiva
membri din public pe măsură ce aceştia
sosesc. Este mai uşor să vorbiţi unui grup
de prietenidecât unui grup de necunoscuţi.
• 8. Reduceţi tensiunea făcând exerciţii de
gimnastică.
• 7. Incercaţi să vă imaginaţi tinând
discursul. Imaginaţi-vă vorbind, imaginaţi-
vă că aveţi vocea puternică, limpede şi
sigură. Dacă vă închipuiţi plini de succes
veţi fi plin de succes.
• 6. Conştientizaţi faptul că oamenii îşi
doresc să reuşiţi. Publicul vrea să fiţi
interesant, stimulativ, informativ şi plăcut.
Nu vrea să daţi greş.
• 5. Nu vă cereţi scuze. Dacă menţionaţi
faptul că sunteţi nervos sau vă cereţi
scuze pentru orice fel de probleme pe
care credeţi că le are discursul
dumneavoastră, puteţi atrage atenţia
publicului asupra unor probleme pe care
acesta nu le observase.
• 4. Concentraţi-vă asupra mesajului, nu
asupra mediului. Nu vă mai gândiţi la
lucruri care vă neliniştesc, gândiţi-vă
numai la mesajul şi auditoriul
dumneavoastră. Neliniştea vi se va risipi.
• 3. Stăpâniţi-vă energia nervoasă şi
transformaţi-o în vitalitate şi entuziasm.
• 2. Cunoaşteţi-vă materialul. Dacă nu
sunteţi familiarizat cu materialul sau dacă
nu sunteţi mulţumit de el, nervozitatea
dvs. va creşte. Repetaţi-vă discursul şi
corectaţi-l dacă trebuie.
• 1. Câştigaţi experienţă. Experienţa naşte
încrederea, care este cheia vorbirii
eficiente. Profitaţi de orice prilej ca să
vorbiţi în public.